VOCEA BANATULUI Mai suntem fruncea ?

Un banc vechi spune că, în fiecare dimineaţă, bănăţeanul se uită în oglindă şi se minunează de el însuşi. „Doamne, mândru mi-s! Ce-mi vine să mă ţuc!”, spune fălos bănăţeanul în faţa propriei imagini. Întrebarea este cât din narcisismul acesta e justificat şi  ce reprezentăm în realitate ?

Este o mentalitate care ne-a făcut să gândim altfel despre tot ce ne înconjoară. Pentru gugulani satul lor e cel mai frumos din lume. Pentru almăjeni morile de apă de la Rudăria sunt minuni unice. Pentru lugojeni podul de fier e o capodoperă inginerească, aşa cum nu s-a mai văzut şi fetele din oraş sunt cele mai grozave din ţară. Cartofii de la Belinţ sunt cei mai buni din lume şi reşiţenii se uită la funicular ca la soare, chiar dacă nu mai are niciun scop.

pe aceeaşi temă

Secretele miliţianului abonat la spaţiile statului

Statul defect la cap

Piţipoanca de stat

Monumente de ipocrizie

Ungurii, ziariştii, arestaţii şi mascaţii

Bănăţeanul e ferm convins că Banatul e „fruncea”, că în graniţele „patriei” lui este cel mai bine şi că aici e buricul pământului. Cel mai mult se simte mentalitatea asta în Timişoara. Timişorenii sunt, între bănăţeni, o specie aparte care duce la extrem „făloşenia”.

Întrebarea care se pune, în 2011, este cât din ceea ce credem despre noi mai e real ?

Dacă ne privim cu ochi critici în oglindă, vedem că Banatul este acum doar o umbră a regiunii care cândva era simbol al dezvoltării şi civilizaţiei în Europa. Nemţii ne-au plecat. Ungurii s-au împuţinat. Sârbii parcă nu mai sunt nici ei cum au fost.

Nevoia de modele şi morală

Am moderat săptămâna trecută o dezbatere foarte interesantă prin tabloul zugrăvit aici. A fost pictată perfect imaginea degradării provocate în universităţi de goana după profit şi mai departe au fost pictate efectele modului în care decanii şi rectorii au pus volumul încasărilor deasupra de orice altceva.

Cel mai important mesaj transmis a fost însă acela că lucrurile nu sunt complet pierdute, cu condiţia ca facultăţile să fie redate celor care ştiu că o universitate înseamnă mai mult decât o fabrică de diplome. Celor care înţeleg că scopul nu este cifra de şcolarizare în sine şi nici valoarea taxelor încasate.

L-am descoperit aici pe profesorul Mihai Viorel Putz, de la Facultatea de Chimie a Universităţii de Vest din Timişoara. Pus faţă în faţă cu doi mahări universitari ai momentului, profesorul Putz a dat un spectacol sublim. Nu depre chimie sau cercetare, aşa cum mă aşteptam, ci despre importanţa eticii şi moralităţii în ştiinţă şi mai ales în educaţie. Despre importanţa modelelor morale în tot ceea ce se întâmplă într-o universitate, indiferent de ştiinţa care se predă la facultăţile ei.

FOTO: Profesorul Mihai Viorel Putz

Într-o lume intoxicată cu mesaje fără conţinut şi sufocată de personaje care vorbesc îngrozitor de mult, fără a spune nimic important, discursul profesorului Putz m-a fascinat.

Fascinantă, dar în cu totul alt sens, a fost şi atitudinea mahărilor universitari care îl ascultau. Este vorba de rectorul UVT Ioan Talpoş  şi un domn despre care am aflat ulterior că este Marilen Pirtea, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice. Cei doi au vorbit între ei, peste profesorul Putz. Mahării au şi ei titlul de profesor universitar însă sunt cu totul alt „soi” de profesor.

FOTO: Rectorul Ioan Talpoş, în picioare. Decanul Marilen Pirtea

Nonşalant, decanul s-a apucat să închidă aparatele de aer condiţionat, trântind zgomotos scaunele pliante pe traseul urmat cu telecomanda în mâna dreaptă. Penibilul situaţiei, combinat cu discursul despre etică şi moralitate al profesorului Putz au produs imaginea dezastrului din mediul universitar. Între greutatea ideilor pe care le expunea profesorul Putz şi atitudinea nonşalantă a mahărilor era o distanţă cosmică, egală cu proporţiile dezastrului din şcoala românească.

Captivă în mâinile unor personaje interesate doar de taxele de şcolarizare şi de propriile titluri, salarii, privilegii, din care au făcut un scop în sine, universitatea s-a transformat din constructor de elite, în bazar de diplome. Cu vânzători îmbrăcaţi sclipicios care strigă pe un ton contondent preţurile gablonţurilor de pe tarabă.

Justiţia şi dreptatea

Justiţia şi dreptatea nu au nicio legătură. Mulţi nu cunosc această „lege”. O învaţă studenţii de la Drept, în primul an. Judecătorul nu face dreptate, dă o sentinţă în baza legilor şi a probelor din dosar. Poţi avea toată dreptatea din lume, dacă ţi se aplică o lege strâmbă sau nu ai adus probe care să arate adevărul, ai pierdut. Mai sunt avocaţii buni sau răi, care dau piept cu procurorii ambiţioşi sau incompetenţi şi corupţi.

În limitele de mai sus e facil de înţeles cum ajunge Justiţia să producă nedreptăţi penale. Sunt şi cazuri similare în care se produc situaţii greu de înţeles, chiar şi pentru un fin cunoscător. Ele arată cât de strâmb e sistemul în codul lui generic.

Un teribilist a intrat, în august 2010, pe pista aeroportului din Caransebeş şi a lovit mai multe persoane. Patru răniţi au rezultat din accident. Cel mai grav a primit 100 de zile de spitalizare. Cristian Ungur a stat după gratii din 8 august 2010. Ungur a fost trimis în judecată în mai puţin de o lună şi procesul pe fond este finalizat deja. Ungur e acuzat de vătămare corporală gravă.

De partea opusă se află cazul altui teribilist, copil de bani gata. Claudiu Hauptmann, un elev din Reşiţa, a gonit în 7 iulie 2009 cu 160 de kilometri pe oră, pe ploaie torenţială. A intrat în plin într-un Espero care circula cu 50 de kilometri pe oră.

I-a omorât pe toţi cei patru bărbaţi din Espero. Inconştienţa lui Hauptmann a mai luat două vieţi din propria maşină, chiar logodnica vitezomanului şi o prietenă a acesteia. Dosarul lui Hauptmann a fost trimis în judecată după opt luni de tergiversări.

VOCEA BANATULUI Şmecherie la primărie, şarlatani pe funcţii publice

publicat în 4 iunie 2011, pe adevarul.ro

Timişoara este un oraş administrat de coţcari. Periodic apare câte un exemplu de şarlatanie făcută de funcţinarii din primărie sau aleşii locali. Ultima potlogărie pusă la cale de coţcarii din Primăria Timişoara este la vedere, pe Calea Şagului şi reflectă perfect stilul în care este administrat cel mai important oraş din Banat.

VIDEO TVR 3: Despre problemele din Timişoara şi ultimul barometru de opinie

Timişoara este pe lista celor mai poluate oraşe din România. Măsurătorile realizate de staţiile speciale instalate în toate oraşele mari, pe artere principale, indică faptul că aerul este extrem de poluat în capitala Banatului. Din pricina problemelor de poluare din marile oraşe, România riscă sancţiuni din partea Uniunii Europene. Căutând să scoată Timişoara de pe lista oraşelor prea poluate, sau măcar să atenueze din indicatorii alarmanţi proveniţi de la staţia de măsurare a calităţii aerului, primăria a pus la cale o şmecherie.

VIDEO TVT 89: Cronica zilei, despre cum este administrată Timişoara

Staţia de măsurat aerul este plasată pe Calea Şagului, pe un scuar cu gazon. Zona verde nu a fost niciodată plantată cu arbuşti sau copaci. Recent însă, municipalitatea a decis să planteze un zid verde, numai în jurul staţiei de măsurat aerul. Scopul este, evident, influenţarea senzorilor care măsoară gradul de poluare. Un artificiu de şarlatan, care nu schimbă cu nimic problema gravă a aerului prea poluat din Timişoara. O coţcărie care arată mentalitatea şi calitatea persoanelor care conduc acest oraş.