Un şmecher puţin mai sărac

Acum exact şase ani era trimis în judecată unul dintre cele mai grele dosare anticorupţie din Banat: “Electrica”. Mai mulţi şmecheri au vândut firmei de stat, pe atunci, tot felul de chinezării la suprapreţ. Au pus etichete cu numele unor firme cunoscute pe obiecte fără valoare şi le-au vândut companiei de electricitate la preţuri incredibile.

Paguba, de peste 200 de miliarde de lei vechi, a fost fără precedent la vremea aceea. Probabil că şi acum plătim pentru ea în factura lunară de electricitate. Ministru al Economiei era Dan Ioan Popescu şi unii dintre cei audiaţi în dosar au susţinut că DIP nu era străin de afacere.

Şeful de atunci al DNA Timişoara, controversatul Vasile Vlad Speriusi, s-a ascuns în chichiţe procedurale şi posibila implicare a lui DIP în escrocheria de sute de miliarde a fost plimbată prin Ministerul Public, până când s-a pierdut în ceaţă. O şmecherie devenită banalitate pentru Justiţia din România. Apoi DIP s-a retras tiptil de pe scenă, în culise.

Joi, 14 iulie 2011, numele lui DIP a apărut din nou în faţa publicului, după ce o instanţă a decis să-l lase mai sărac cu aproape un milion de euro. Judecătorii care au luat decizia sunt de părere că fostul ministru nu poate justifica peste patru milioane de lei din propria avere. DIP poate ataca decizia şi a anunţat deja că va face asta.

Nu vom afla niciodată dacă milionul de euro pe care Justiţia vrea să-l confişte de la DIP e făcut în afacerea Electrica. Un lucru este însă cert: Dan Ioan Popescu nu e un om sărac. Este unul dintre cei cocoţaţi la vârful statului român şi conectaţi la resurse uriaşe. Cu alte cuvine, a fost şef pe borcanul cu miere, însă nu vom afla niciodată cu certitudine cât de mult şi-a băgat mâna în el.

Dar ştim cu certitudine că poate să plătească acum cea mai bună asistenţă judiciară din România. Aşa că nu este cazul să-i plângem de milă. Are acces la cea mai bună apărare posibilă şi dacă Justiţia va decide să-l pună la plată, e cert că merită să plătească.

Este un precedent important pentru că, teoretic, deschide calea către măsuri eficiente împotriva miilor de şmecheri care, într-un fel sau altul, ne-au furat pe rupte în ultimii 20 de ani. Cu cât statul lasă mai săraci mai mulţi şmecheri ca DIP, cu atât mai bine.

Nu e o întâmplare şi nici produsul unui destin ciudat faptul că România a ajuns să umble cu nădragii rupţi în fund. A sărăcit tocmai din pricina şmecherilor care au băgat mâna până la cot în resursele ei. Dacă statul poate lua înapoi măcar o parte din ce s-a furat este foarte bine.

Citeşte pe aceeaşi temă:

VOCEA BANATULUI: Revoluţia care nu a mai avut loc

Nevoia de modele şi morală

Strada Ion Monoran şi escrocii Revoluţiei

Dacă vei căuta pe Google numele ”Ion Monoran”, motorul de căutare îți va spune, în primul ecran, unde este localizată în Timișoara strada cu acest nume și ce cod poștal are. Este o stradă nouă într-un cartier select de vile construit de timișorenii care au reușit să găsească rețeta succesului după 1989. Vilele, cartierul, strada nu ar fi existat dacă, în 1989, Timișoara nu ieșea în stradă.

Ion Monoran a fost un poet care a a avut curajul să oprească un tramvai în Piața Maria și să fie printre cei care au declanșat Revoluția de la Timișoara. Când a tras pantograful și a blocat tramvaiul, Ion Monoran nu avea în cap nimic altceva decât revolta împotriva unui sistem rău. Nu știm ce ar spune acum poetul timișorean, dacă mai stătea printre noi, despre modul în care curajul lui și al altora ca el a fost transformat în profit, bani, averi.

Mii de certificate de revoluționari au fost eliberate unor indivizi care nu au avut nimic în comun cu Revoluția. La Timișoara sunt cunoscute exemplele unor indivizi prinși la furat de Miliție, care apoi au devenit mari revoluționari. Statul a dat cu nemiluita privilegii individuale și de grup, cei care au intermediat marea pomană socială s-au îmbogățit cu averi la care nu visau înainte de `89. Au falsificat documente pentru a transforma în revoluționari indivizi care nu au avut absolut nimic în comun cu oameni ca Ion Monoran. Statul lui Ion Iliescu, care a inventat pomana asta socială, a pervertit cu ea aproape tot.

Google îți spune ceva despre Ion Monoran, dar dacă oprești lumea pe stradă, în alt oraș decât Timișoara. E puțin probabil să știe cineva ceva despre poetul erou timișorean. Dacă dai indicii și spui cuvântul ”revoluționar”, este foarte probabil să primești o reacție ostilă. Pentru oameni ca Monoran, cel mai pervers lucru pe care puteau să-l pățească după 1990 a fost politica perversă a privilegiilor și pomenilor acordate revoluționarilor.

Nimeni nu a ieșit în stradă în decembrie 1989 pentru bani, pensii, sedii, terenuri, case. Cei care au dat privilegii, după 1990, nu au făcut-o din recunoștință. Au făcut-o în primul rând pentru a cumpăra liniște și apoi pentru a perverti, pe termen lung. Și au reușit.

Cel mai bun și corect lucru pe care îl poate face acum statul este să taie toate privilegiile revoluționarilor. Singurii care au dreptul moral să primească orice formă de ajutor de la stat sunt rudele celor morți sau acei revoluționari care nu mai pot duce o viață normală din cauza rănilor suferite.