Viaţa între facebook şi ratele la bancă

Am o săptămână de facebook.Parcă sunt aici de când e lumea virtuală. Am descoperit prieteni despre care nu ştiam nimic de ani de zile. Am redescoperit oamenii de lângă mine şi văd chipuri pe care le doream aproape, dar de care m-am îndepărtat prea mult.

Am mai descoperit ceva, în redacţie, chiar în timp ce ne distram cu toţii răsfoind fotografiile colegului şi comentând fiecare replică primită.

Nimeni nu mai căuta privirile nimănui. Uitasem şi de şedinţa de dimineaţă, pe care o facem la cafea, aproape în fiecare zi. Adunarea ciudată în care suntem jumătate colegi angrenaţi într-un mecanism profesional, jumătate prieteni gălăgioşi puşi pe glume şi tocat timpul cu nimicuri.

Discuţia noastră la cafea pare pentru un trecător neavizat o hărmălaie a unora care funcţionează în alt fus orar, srânşi ca nebunii la 8 dimineaţa în singura cafenea care se deschide aşa devreme, pe o rază de un kilometru.

Mi-am dat seama că ne-am apropiat pe facebook, dar ne-am îndepărtat brusc unul de altul în viaţa reală. Brusc am încetat să căutăm răspunsuri în priviri, în zâmbete, în încruntări sau gesturi mărunte.

Este un paradox al tuturor invenţiilor produse de umanitate pentru a comunica. Fiecare te îndepărtează puţin de viaţă, pune un filtru între tine şi cei de care vrei să te apropii. Ne apropiem îndepărtându-ne.

Pierdem mult timp comunicând pe facebook, pe mes, vorbind la telefon, ascultând ce au să ne spună cei aflaţi în spatele unui ecran TV. Probabil că dacă fiecare dintre noi ar calcula cât timp stă „pe net”, vorbeste la telefon şi se uită la TV, mulţi ne-am speria aflând cât de puţin timp trăim cu adevărat.

Uitându-mă, pe facebook, la cei pe care îi doream aproape de mine, dar care au fost departe prea mulţi ani, am mai înţeles cum trece viaţa pe lângă noi. Cum trecem noi prin viaţă fără să trăim.

Milioane de clipe sunt tocate între pietrele de moară ale carierelor pe care încercăm să le construim din orgoliu şi din necesitatea de a achita ratele la bancă. Ucidem ore întregi înghiţind meniurile fast-food pe care le servesc televiziunile. Tocăm mărunt fiecare minut rămas. Pe mes, pe facebook, în second life, farmville, pe hi 5 şi pe youtube.

Măcinăm timpul tot mai eficient şi în cantităţi industriale în moara comunicării moderne până când facem praf şi pulbere viaţa pe care ar trebui să o trăim simplu, privind în ochi oamenii pe care îi preţuim, de care avem nevoie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s