Paradoxul Ciuhandu: prim-secretar PCR în oraşul libertăţii

Primarul Timişoarei este o persoană paradoxală. Ani de zile a pozat în apărător al drepturilor pe care comuniştii de tip nou le călcau în picioare la Timişoara. Printre ele dreptul presei de a critica puterea.

Nu fac acum un pomelnic al poziţiilor lui Gheorghe Ciuhandu în problema libertăţii de exprimare din perioada 2000 – 2004. Sunt cunoscute. Ca un naiv, pe atunci credeam cu sinceritate că acest om este din alt aluat decât urmaşii ciumei roşii.

Trăiam cu impresia că Ciuhandu chiar înţelege cum trebuie să funcţioneze democraţia şi că respectă munca unui jurnalist pentru că pune preţ pe dreptul la liberă exprimare. L-am admirat ani de zile pentru această atitudine. Din acest motiv eram, o spun fără ruşine, unul dintre cei care înghiţeau pe nemestecate gogoşile din conferinţele de presă ale primăriei.  L-am admirat, l-am susţinut, am plătit cu un loc de muncă pentru asta.

În perioada în care Ciuahndu îşi rupea cămaşa de pe el în piaţa publică pentru jurnaliştii din Timişoara şi eu credeam că am în faţă un om normal se mai întâmpla ceva. Primarul avea parte de o presă bună în oraş.

Când a început să fie criticat, Ciuhandu şi-a dezvelit o altă faţă. Una hâdă, de prim-secretar PCR amestecat cu baron local care nu uită, nu iartă şi nu ezită să se răzbune pe orice jurnalist incomod.

Aşa m-am ales cu interdicţie de a intra în primărie, cu scrisori penibile trimise până în Elveţia la patronul trustului Ringier, cu procese absurde în care sunt hărţuit şi acum degeaba.

Culmea, în oraşul în care au murit tineri de vârsta mea pe stradă, pentru ca eu să pot să scriu liber, primarul se comportă ca un comunist sadea.

Am scris multe despre mulţi şefi de instituţii. Foşti securişti, miliţieni deveniţi poliţişti, procurori obtuzi, judecători corupţi, prefecţi pesedişti şi profesori universitari care au avut funcţii mari în PCR, au avut parte de articole mult mai dure decât ceea ce am scris despre primarul Ciuahndu.

Niciunul dintre ei nu a îndrăznit să îmi oprească accesul în instituţiile publice pe care le conduceau. A făcut-o tocmai omul despre care credeam că e altfel.  Şi asta nu e tot. Chiar şi acum sunt hărţuit în instanţă de famiglia primarului, tot pentru munca mea de jurnalist.

Astăzi am aflat cum se răzbună administraţia Ciuhandu pe un ziar întreg, Opinia Timişoarei, distrugându-le distribuţia stradală. Asta numai pentru că jurnaliştii de aici au fost critici cu el. Mi-a venit în minte un alt episod în care acelaşi personaj s-a comportat în modul cel mai comunist posibil cu jurnalistul Dragoş Boţa.

Traseul lui Ciuandu în istoria Timişoarei este unul paradoxal. S-a cocoţat pe fotoliul de primar folosind dorinţa timişorenilor de a nu permite comuniştilor să stăpânească oraşul şi a sfârşit prin a produce episoade demne de un prim-secretar PCR.

Unul chiar foarte obtuz, căzut în cap din tancurile sovietice.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s