Tribunalul Timiş a decis că jurnaliştii nu pot fi cercetaţi pentru insultă şi calomnie

Sentinţa Secţiei Penale a Tribunalului Timiş este definitivă şi stabileşte că nimeni nu poate să fie anchetat sau judecat pentru insultă sau calomnie, întrucât statutul acestor infracţiuni nu este clar, cert şi prevezibil în legislaţia din România.

Tribunalul s-a pronunţat astfel într-un proces deschis în urma unor plângeri pentru calomnie şi insultă înaintate acum aproape patru ani de notarul public Safta Criste, soţia fostului procuror general al României Mircea Criste. Criste a depus plângerile în urma unor articole de presă, publicate de mine în Evenimentul Zilei.

Articolele vizau falsificarea unor documente publice şi producerea unor identităţi fictive cu care au fost viciate procese de retrocedare şi mai multe terenuri au fost preluate ilegal din proprietatea statului. Ancheta jurnalisitică demonstra că mafia care a comis falsurile a beneficiat de documente întocmite de notarul public Safta Criste. Aceasta a negat că ar avea legătură cu falsificatorii conduşi de Ionelaş Cârpaci, şeful clanului ţigănesc Cârpaci din Timişoara. Safta Criste a depus împotriva mea plângere penală pentru calomnie şi insultă.

După apariţia anchetelor privind falsurile lui Cârpaci, acum aproximativ patru ani, Parchetul Curţii de Apel Timişoara s-a autosesizat şi a deschis o anchetă care a durat până în 2010. Au fost anchetate 13 persoane, printre care şi Safta Criste. 11 au fost trimise în judecată, în frunte cu Ionelaş Cârpaci şi alţi doi complici care au fost arestaţi preventiv. Safta Criste a fost găsită vinovată de procurori dar s-a coonsiderat că nu prezintă pericol social şi a primit doar amendă.

Deşi ancheta judiciară a  Parchetul Curţii de Apel Timişoara a demonstrat că informaţiile de presă erau precise şi correcte, Safta Criste a insistat cu hărţuirea prin plângerile pe calomnie şi insultă. De două ori Parchetul Judecătoriei Timişoara a constatat că nu am comis aceste fapte şi a respins plângerile soţiei fostului procuror general.

Avocaţii acesteia s-au adresat apoi Judectoriei Timişoara. Aici, judecătoarea Loredana Bratiş a emis o sentinţă în care a dispus ca un procuror să înceapă urmărirea penală pentru calomnie şi insultă. Bratiş a fost în trecut procuror la Parchetul local şi a făcut obiectul unor articole în care am criticat lipsa de competenţă a unor procurori.

Casa de avocatură care mă reprezintă, Kovacs & Covaci, a promovat un recurs în care a arătat că orice demers judiciar pe calomnie şi insultă este ilegal  penntru că nu este clar statutul acestor infracţiuni în legislaţia românească.

Constituţia spune clar că Parlamentul legiferează şi stabileşte incriminări penale. Infracţiunile de calomnie şi imnsultă au fost abrogate prin lege.Ulterior Curtea Constituţională a decis că legea de dezincriminare e neconstituţională, dar Parlamentul nu a emis o nouă lege prin care aceste fapte spă fie iar incriminate. Ca atare ele nu sunt legal şi deplin incriminate în acest moment”, explică avocatul Florin Kovacs.

Kovacs a mai arătat în faţa judecătorilor de la Tribunalul Timiş că legislaţia europeană stipulează că nimeni nu poate să fie cercetat sau judecat în situaţii judiciare neclare şi că este o condiţie necesară ca legea să fie clară, certă şi previzibilă.

În acest moment nimeni nu poate spune cu certitudine dacă cele două infracţiuni sunt sau nu incriminate. Situaţia nu este clară şi practica CEDO spune că în astfel de situaţii nimeni nu poate să fie ccercetat sau judecat. Cât timp nu se emite o lege care să reincrimineze clar cele două infracţiuni, nimeni nu poate să fie cercetat sau judecat pe aceste fapte”, a mai spus avocatul Florin Kovacs.

Parchetul Judecătoriei Timişoara a adoptat aceeaşi poziţie în faţa Tribunalului şi procurorul de şedinţă a cerut instanţei să anuleze semntinţa emisă de magistratul Loredana Bratiş, ca fiind ilegală şi netemeinică.

În seara aceasta am aflat că Tribunalul a admis argumentele noastre şi a decis, în formă definitivă, că legislaţia nu este clară şi ca atare nu se poate admite existenţa unei anchete penale într-o situaţie confuză Principiile de drept din această sentinţă pot să fie folosite de orice jurnalist hărţuit în prezent prin plângeri sau anchete pentru calomnie şi insultă.

Pe aceeaşi temă:
VOCEA VESTULUI Cum îşi pierd unii vremea

Anunțuri

2 gânduri despre “Tribunalul Timiş a decis că jurnaliştii nu pot fi cercetaţi pentru insultă şi calomnie

  1. Pingback: Cum îşi pierd unii vremea « Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta. Mălin Bot. Jurnalist

  2. Pingback: Mafia imobiliară începe să-şi aranjeze „ploile” în Justiţie « Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta. Mălin Bot. Jurnalist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s