Cum îşi pierd unii vremea

În urmă cu jumătate de an aflam cu stupoare că judectoarea Loredana Bratiş de la Secţia Penală a Judecătoriei Timişoara a decis că trebuie să fiu anchetat pentru insultă şi calomnie, la plângerea nevestei fostului procuror general al României, Mircea Criste.

Doamna Safta Criste primise până atunci de la Parchetul Judecătoriei Timişoara, de două ori, răspunsul că nu are dreptate, dar a s-a adresat instanţei, unde a găsit mai multă „înţelegere”.  La vremea respectivă am considerat decizia magistratului Loredana Bratiş ca fiind una ilegală şi incorectă.

Am şi scris pe tema aceasta un editorial.

Situaţia era de-a dreptul hilară. Informaţiile pentru care doamna Safta Criste insista să fiu anchetat fuseseră verificate de o anchetă judiciară în urma căreia 13 persoane au fost trimise în judecată, câţiva arestaţi şi chiar doamna în cauză fusese pusă sub urmărire de procurori. Judecătoarea Loredana Bratiş a decis însă că trebuie să fiu anchetat.

Am contestat decizia la Tribunalul Timiş şi ieri instanţa superioară a anulat-o.

Tribunalul mi-a dar dreptate, a admis în totalitate recursul.  Mai jos este editorialul scris în Adevărul de Seară pe această temă, în care am dorit să arăt cititorilor ce presiuni se fac şi care sunt legăturile mafiei în Justiţie!

VOCEA VESTULUI Cum îşi pierd unii vremea

28 IULIE 2010

Curtea de Apel Timişoara a decis ieri să-l mai ţină 30 de zile în arest pe Ionelaş Cârpaci, acuzat de escrocherii de milioane prin fabricarea unor moştenitori fictivi pentru terenuri ale statului. Mai este arestată o persoană şi sunt verificaţi notari publici.

Cel mai cunoscut notar este Safta Criste, soţia fostului procuror general al României, Mircea Criste. Onorabilul profesor universitar Mircea Criste nu s-a jenat să facă o vizită şefului procurorului care anchetează mafia imobiliară.  Până acum nimeni din DNA sau CSM nu şi-a pus problema încadrării juridice a gestului domnului profesor Criste de a da de pereţi cu uşa Parchetului care îi cercetează soţia.

Doamna Criste a susţinut că a făcut numai un contract cu Ionelaş. Adevărul de Seară a descoperit altele. Unele pe numele lui Ionelaş, altele pe numele Stanca Mirela, soţia lui Ionelaş. Cel mai baban este unul de un milion de euro, pentru un teren de la marginea oraşului. Dacă le avem noi, le au şi procurorii care anchetează cazul Ionelaş, ceea ce nu sună bine pentru liniştea doamnei Safta şi tâmplăria Parchetului Curţii de Apel Timişoara.

Adevărul de Seară urmăreşte dosarul pentru că e vorba de un fenomen care a scandalizat un oraş întreg. S-au furat terenuri ale statului şi au fost prejudiciate ireversibil firme private. Zeci de timişoreni care au cumpărat apartamente noi s-au trezit cu dreptul de proprietate aruncat în aer. S-au vehiculat mulţi bani a căror provenienţă nu este clară.

Au beneficiat financiar de pe urma acestor afaceri cabinete notariale care exercită o autoritate de stat şi care s-au îndepărtat de misiunea de a respecta legea. Acestea sunt doar unele dintre efectele activităţilor mafiei imobiliare ţigăneşti, numai în dosarul în care este arestat preventiv baştanul Cârpaci.

Dincolo de acest caz concret, sunt sute de timişoreni terorizaţi de clanurile ţigăneşti în alte zeci de cazuri. Baştanii nu s-au sfiit să ameninţe în gura mare pe stradă sau pe holurile Palatului de Justiţie. Centrul Timişoarei a fost pur şi simplu înhăţat de clanurile Cârpaci, Covaci şi Stancu prin cele mai agresive metode posibile şi cu bani produşi prin metode neclare. Baştanii clanurilor sfidează un oraş întreg în lux, fără a da socoteală nimănui despre impozitele pe care nu le plătesc şi mai ales despre legalitatea surselor din care produc milioane de euro.

Interesul public şi jurnalistic pentru acest fenomen este incontestabil. Nu poţi să te numeşti jurnalist şi să ignori acest subiect în Timişoara.

Toate cele de mai sus sunt argumente simple pe care soţii Criste nu le înţeleg. Se iluzionează că dacă fac presiuni obţin ceva.

Preocuparea preşedintei Secţiei Penale a Judecătoriei Timişoara, Loredana Bratiş, a fost să emită o sentinţă aiuritoare, care ar intimida numai un novice. Doamna Bratiş e convinsă că trebuie anchetaţi aspru jurnaliştii care tulbură liniştea şi onoarea familiei Criste dacă scriu despre mafia baştanilor.

Doamna Bratiş, domnule Criste, zău că vă pierdeţi vremea!

Anunțuri

Un gând despre “Cum îşi pierd unii vremea

  1. Pingback: Manual de manipulare pe web împotriva jurnaliştilor incomozi « Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta. Mălin Bot. Jurnalist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s