De veghe la marginea patriei, cu o mână pe şpagă şi una sub birou

Pentru că au numai două mâini, vameşii şi poliţiştii de frontieră care stau de veghe la porţile patriei nu pot face decât două lucruri în acelaşi timp. Anchetele DNA au surprins ce ştiu să facă angajaţii statului cel mai bine în vămi. Cu o mână iau şpaga şi cu alta freacă menta. Câţiva dintre ei freacă şi altceva decât menta şi procurorii DNA care i-au filmat au constatat că acest alt tip de frecare se produce în timp ce „suspecţii” se uită la filme deocheate, chiar la locul de muncă.

Corupţia din vămi nu este o surpriză pentru nimeni. Surprinzător este doar faptul că s-au decis cei de la DNA să se aplece asupra acestei probleme. Faptul că unii dintre angajaţii statului înţeleg să practice metode de relaxare neortodoxe e treaba lor, dacă o fac acasă. Problema e că cetăţenii cu pricina au considerat normal să facă asta la locul de muncă, pe banii noştri, la poarta patriei. Asta spune totul despre sănătatea mintală a indivizilor prinşi în această ipostază. Părerea mea e că sunt duşi cu capul şi că sistemul care permite angajarea unor astfel de indivizi e la fel de pervers.

Surprinzător este că s-au găsit pe scena publică voci care să ia apărarea acestor indivizi, pe ton smiorcăit sau acuzator la adresa anchetatorilor. Este greu de înţeles pentru un om normal la cap cum poate să plângă cineva de mila unor indivizi care au călcat în picioare orice limită de decenţă.

Dacă este de criticat ceva la această anchetă a DNA, este faptul că investigaţiile se opresc până acum doar la angajaţii statului. Toată turma de vameşi şi poliţişti acuzaţi de acte de corupţie a încasat doar un comision de toleranţă pentru o afacere de milioane. Bişniţarii care patronează această afacere scapă momentan. DNA nu a acţionat nici la capătul opus al traficului cu ţigări. Nu a fost reţinut niciun poliţist din secţiile de poliţie care au pe raza lor pieţele în care bişniţarii de ţigări sunt stăpâni. Şi la capătul acesta al afacerii există comisioane de toleranţă.

Corupţia din vămi este la vedere de ani de zile. Averile nejustificate ale corupţilor nu au apărut ieri. Vilele şi maşinile de lux sunt etalate de ani de zile. La capătul opus al afacerii este aceeaşi situaţie. Bişniţarii vând nestingheriţi marfa de contrabandă sub nasul poliţiştilor, cu care se bat pe burtă. Dacă procurorii DNA care anchetează dosarele au urmărit un interes legitim, trebuie să meargă pe traseul banilor după toţi cei implicaţi.

Şi se mai poate reproşa ceva procurorilor anticorupţie şi sistemului judiciar în general.

Simplul fapt că cei corupţi ajung să fie anchetaţi, judecaţi şi condamnaţi nu este suficient. Statul trebuie să găsească metodele prin care să le verifice întreaga avere şi să ceară explicaţii pentru situaţia materială a tuturor rudelor acestora. Dacă nu pot să dovedească faptul că provine din activităţi legale, corupţii şi toţi cei care au profitat de pe urma lor trebuie să plătească.

Să ajungă în stradă dacă este nevoie pentru că altfel fenomenul nu poate fi controlat. Mulţi dintre cei care ajuns să ia mită gândesc că merită să facă ani de închisoare pentru luxul în care trăiesc până atunci şi în care vor ajunge după ce îşi ispăşesc pedeapsa. În lipsa măsurii confiscării tuturor bunurilor obţinute pe căi ilegale lucrurile nu se vor schimba radical.

Statul trebuie să găsească şi o cale prin care să tragă la răspundere şi pe cei care i-au adus în sistem pe astfel de indivizi. Fie pentru că sunt incompetenţi în a vedea natura caracterului acestor oameni, fie pentru că sunt şi ei corupţi şi au permis cu bună ştiinţă şi cu interes intrarea unor astfel de indivizi în sistem.

Anunțuri

Un gând despre “De veghe la marginea patriei, cu o mână pe şpagă şi una sub birou

  1. Pingback: Siderant, degradant, penibil, abject « Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta. Mălin Bot. Jurnalist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s