Tupeul nevestei fostului procuror general al României nu a dat roade

Notăriţa Safta Criste, soţia fostului procuror general al României, a eşuat în încercarea de a muta un proces din Timişoara. Criste a fost anchetată, alături de alte 11 persoane, în dosarul care viza escrocheriile imobiliare comise de mafia baştanului Ionelaş Cârpaci. Cu excepţia soţiei fostului procuror general, toţi suspecţii din lotul Ionelaş au fost trimişi în judecată. Safta Criste a scăpat doar cu o amendă pentru neglijenţă în serviciu.

Câteva dintre legăturile Saftei Criste cu Ionelaş Cârpaci

Criste încearcă să scape şi de amenda aplicată de procuror şi a contestat măsura. Şeful Parchetului Curţii de Apel Timişoara a respins contestaţia şi notăriţa s-a adresat Judecătoriei Timişoara cu cererea ca amenda să fie anulată. Imediat după acest demers însă, Safta Criste a cerut mutarea procesului ei din Timişoara.

Tupeul notăriţei e remarcabil, având în vedere că există şi alte contracte încheiate de ea în favoarea clanului Cârpaci, unul pentru un teren de un milion de euro. Chiar Ionelaş a început să vorbească la ultimul termen al procesului în care e judecat arestat. Acesta a acuzat procurorul de caz că a favorizat-o pe Safta Criste şi că a lăsat-o să scape basma curată.

Tot la Safta Criste s-a încheiat un alt contract, prin care clanul Ionelaş a preluat o proprietate a altui baştan, Nicolae Mihai. Citeşte aici detalii!

Cel din urmă susţine că mama lui a fost răpită, sechestrată şi ameninţată cu moartea şi că în aceste condiţii Safta Criste a încheiat contractul prin care Ionelaş i-a preluat proprietatea.

FOTO: Baştanii Ionelaş Cârpaci (stânga) şi Nicolae Mihai (dreapta) l-au avut pe rând ca avocat pe Florin Sandu (mijloc), fost şef al Poliţiei Române

Judecătoarea Loredana Bratiş emite o sentinţă stupefiantă

În paralel cu încercarea de mutare a procesului, Safta Criste a determinat-o pe judecătoarea Loredana Bratiş să facă ceva siderant. Cercetarea lotului Ionelaş, arestarea a patru persoane, trimiterea în judecată a celor 11 suspecţi şi amendarea notăriţei s-au produs după apariţia în presă a unor articole despre escrocherii. Chiar dacă o anchetă judiciară amplă a demonstrat că tot ceea ce era scris în articolele de presă este real, judecătoarea Loredana Bratiş a decis că trebuie ca autorul articolelor să fie anchetat pentru calomnie şi insultă.


FOTO: Mircea Criste şi Safta Criste

Încercare de manipulare a justiţiei

Decizia stupefiantă a judecătoarei Bratiş a fost apoi folosită de Safta Criste în procesul de strămutare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.  “Împotriva doamnei notar Safta Criste a fost declanşată o campanie de presă în care este prezentată ca soţia fostului procuror general al României. Este o campanie în presa locală şi naţională. Un jurnalist este cercetat pentru insultă şi calomnie. S-a creat o presiune pe instanţele din Timişoara şi de aceea solicităm strămutarea”, a invocat Safta Criste în instanţa de la Bucureşti, acest lucru fiind descoperit şi publicat de jurnalistul Dragoş Boţa pe siteul pressalert.ro.  Safta Criste a invocat acest argument deşi Tribunalul Timiş anulase aberaţia emisă de Loredana Bratiş.


FOTO: Ionelaş Cârpaci la Parchet, imediat după ce procurorul a dispus reţinerea lui 24 de ore

Safta plătit o sută de milioane pentru că a depus aiurea plângeri

Culmea tupeului este că Safta Criste a invocat la Înalta Curte argumentul cu „jurnalistul cercetat pentru insultă şi calomnie”, deşi înaintea ultimului termen chiar plătise cheltuieli de judecată „jurnalistului”, peste o sută de milioane de lei.

Tribunalul a obligat-o să achite aceşti bani casei de avocatură Kovacs & Covaci, care mă reprezintă, după ce a decis că notăriţa nu a fost calomniată sau insultată şi că a depus aiurea plângeri pe tema aceasta. „A achitat banii după ce un executor judecătoresc i-a pus poprire pe toate conturile”, a spus avocatul Florin Kovacs.


FOTO: Ionelaş Cârpaci a fost cercetat şi trimis în judecată în stare de arest

Înalta Curte a respins astăzi cererea de mutare a procesului, formulată de Safta Criste, a informat presssalert.ro.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s