Răzbunarea Securităţii

Ione Besoiu a colaborat cu fosta Securitate. A primit porţia aferentă de înfierare publică pentru actul imoral de a trăda încrederea prietenilor şi colegilor, raportând la Secu ce discutau şi făceau aceştia. Nu ştim clar cât rău a făcut, sau dacă a făcut, cu aceste turnătorii.

Ultimii ani au fost marcaţi cu surprize de proporţii similare sau mai mari. Oameni îndrăgiţi de public, sau care au făcut multe lucruri bune după 1989, au ajuns să fie arătaţi cu degetul, condamnaţi moral sau chiar să se retragă din viaţa publică. Mona Muscă este un astfel de exemplu.

Nu întâmplător am adus-o acum în discuţie pe Mona Muscă. Este iniţiatoarea Legii 544/2001, un instrument excepţional de consolidare a democraţiei. A avut un parcurs public decent până în momentul în care colaborarea cu fosta Securitate a scos-o din scenă. Mona Muscă a colaborat cu poliţia politică a lui Ceauşescu în perioada în care era cadru didactic la Universitatea din Timişoara. Lucra cu străini, era foarte tânără şi uşor de pus sub presiune. A cedat. A semnat.

A plătit apoi cu vârf şi îndesat, peste mulţi ani.

În perioada în care Mona Muscă îşi semna viitoarea condamnare publică, în faţa ofiţerului de securitate, în Universitatea de Vest culegea informaţii un oarecare căpitan cunoscut de colegi cu porecla Literă. Nu vreau să vă povestesc prea multe despre Literă, cât vreau să vă spun despre ofiţerul de Securitate Mircea Chirilă.

Revoluţia din 1989 nu i-a dăunat carierei. Dimpotrivă! A fost recuperat prin serviciul „Doi şi un sfert”, a aterizat apoi la Crimă Organizată, de unde a păşit pe funcţia de şef al Direcţiei Poliţiei de Frontieră. Şef suprem peste trei judeţe. A construit mult, de pe funcţia publică. Relaţii şi vile. Contrabandiştii au construit şi ei mult în perioada aceea.

În timp ce Mona Muscă dispărea din scenă, Chirilă (foto sus) se retrăgea la pensie, bogat şi cu orgoliul satisfăcut, după ce a fost avansat la grad de general, chiar de actualul preşedinte. Preşedinte care a semnat cu aceeaşi mână ordinul de avansare a securistului Chirilă şi documentul prin care comunismul era condamnat oficial. Mă întreb dacă nu i-au tremurat degetele pe stilou.

Şi mă mai întreb, mult mai vocal, cine a fost slugă mai umilă a regimului comunist şi cine a făcut mai mult rău ? Un informator ca Muscă, sau un securist ? Un informator ca Besoiu, sau ofiţerul care l-a convins, presat, determinat să semneze ? Nu cunosc exact condiţiile în care a semnat Ion Besoiu, dar ştiu sigur că Mona Muscă a fost pe un post pe care nu puteai să nu semnezi. Mai ştiu că au vorbit despre asta medici arabi, foşti colegi, foşti ofiţeri, că nimic nu a contat şi nu a fost consemnat public. Muscă trebuia executată şi a fost executată. Cu un dosar servit pe tavă de un personaj important din „informaţii”, retras în linişte în inima Transilvaniei.

Sunt sigur că „Literă” a privit la televizor rânjind momentul Muscă. Mult mai satisfăcut a rânjit păpuşarul care a pus pe tavă dosarul „Dana”. Ambii citesc acum satisfăcuţi „pe net” ştirea despre Ion Besoiu. Toţi cei ca ei s-au distrat copios la fiecare statuie pe care am demolat-o în piaţa publică, pentru a pedepsi colaborarea cu regimul comunist, cu slugile lui Ceauşescu.

Problema este că slugile acestea nu au păţit nimic.

Mi se pare obscen să scoţi din viaţa politică un om care a avut iniţiative bune şi atitudine decentă, să înfierezi nume mari din viaţa artistică şi culturală, să demolezi valori, în timp ce slugile lui Ceauşescu sunt lăsate în pace, au prosperat pe bani publici sau în afaceri cu statul. Şi au scăpat ani de zile oameni care au făcut lucruri înfiorătoare. Vă amintiţi de cazul Pleşiţă ? E doar un exemplu.

Mi se pare dezgustător să avem un şef de stat care astăzi condamnă comunismul şi mâine face generali din foşti ofiţeri ai Securităţii.

Când au racolat, presat, obligat să colaboreze, securiştii au ales bine. Au ales cu gândul la informaţii, dar şi cu gândul să murdărească, pentru a avea cum să şantajeze apoi. Pentru a arăta că sistemul e atât de puternic încât poate corupe pe oricine. S-au răzbunat pe cei care se împotriveau regimului, murdărindu-le cei mai buni prieteni, rudele, vecinii. Demonstrau că toată lumea din jur e la picioarele Securităţii.

Sunt convins că mulţi au cedat sub presiune şi că au regretat de la primul denunţ cele făcute. Cred că cei mai mulţi au fost, de fapt, victime. Excluzându-i pe cei care au făcut asta din proprie iniţiativă, şi care nu erau utili Securităţii tocmai pentru că având un astfel de caracter nu beneficiau de încredere, opinia mea este că cei mai mulţi informatori ai slugilor lui Ceauşescu au fost şi ei victime ale sistemului.

Acum, la aproape 22 de ani de la căderea regimului comunist, unii sunt din nou victime. Victime ale obsesiei publice de a condamna informatorii şi nu ofiţerii. Victime ale propriei spaime de a spune, în `90, că au colaborat. Victime ale unui sistem pervers în care securiştii au prosperat şi au ajuns să rânjească privind ştirile în care informatorii lor sunt condamnaţi public.

De dincolo de mormânt, Securitatea s-a mai răzbunat o dată, reuşind să ne dezbine iar.

Mă gândeam, înainte să scriu, cum pot explica, printr-o paralelă brutală dar expresivă, ceea ce am simţit când am citit despre Ion Besoiu, ştiind ceea ce ştiu despre diverşi securişti, despre cazul Mona Muscă, despre alţii. Cred că seamănă cu situaţia în care o tânără dornică de distracţie este violată la un chef. Apoi e arătată cu degetul pe stradă şi condamnată ca o curvă, declarată vinovată pentru că s-a dus la chef, pentru că avea fusta prea scurtă, pentru că a dansat lasciv, pentru că a căutat-o cu lumânarea.

Cam asta ne-a făcut nouă, românilor, Securitatea. Ne-a violat după bunul plac al securiştilor înainte de 89 şi acum ne face să ne arătăm între noi cu degetul, spunând că suntem toţi nişte curve ordinare.

Violatorii stau comod pe canapelele lor din piele cu preţ de maşină ieftină, beau coniacul cel mai scump din pahare de cristal şi savurează ţigări de foi rânjing satisfăcuţi. Ne-au mai tras-o o dată!

Anunțuri

Un gând despre “Răzbunarea Securităţii

  1. Pingback: Răzbunarea Securităţii (via Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta. Mălin Bot. Jurnalist) | Ado Feck

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s