Ungurii, ziariştii, arestaţii şi mascaţii

Ungaria este în ultima perioadă criticată vehement pentru legile noi care afectează presa şi libertatea de exprimare. Recunosc că nu am studiat în detaliu schimbările criticate. Am citit însă destule opinii în care statul vecin era făcut terci din cauza acestor legi.

Toate aceste opinii mi-au produs imaginea unui stat în care devine mult mai greu să exerciţi meseria de jurnalist. Un eveniment neimportant pentru unguri, dar care a fost cap de afiş al buletinelor de ştiri la noi, mă face să nu mai înţeleg nimic din ceea ce se petrece în Ungaria în legătură cu presa.

Dinel Staicu a fost arestat în Ungaria, în oraşul Mako, aflat în imediata vecinătate a graniţei cu România, relativ aproape de Timişoara. Jurnaliştii timişoreni au fost cei care au acoperit evenimentul pentru televiziunile centrale, la Budapesta, unde a fost dus Staicu pentru emiterea unui mandat de arestare de 11 zile, de către un judecător. Urmărind relatările colegilor mei care au fost pe teren, la tribunalul din Budapesta, am observat câteva lucruri care spun mult despre atitudinea Justiţiei în faţa presei. Şi spun mai ales cât de înapoiaţi suntem noi în acest domeniu.

Este vorba de modul în care pot să culeagă informaţii şi imagini jurnaliştii în Ungaria, în comparaţie cu România. Încep prin a descrie cum e sistemul la noi. Nu poţi filma în sala de judecată în timpul audierilor. Legea spune că e interzis să filmezi sau să fotografiezi, decât dacă judecătorul îşi dă acordul expres. Aproape niciodată nu se permite filmarea în timpul dezbaterilor. Cutuma este să fie filmat judecătorul la pronunţarea soluţiei. Acesta este însă doar un detaliu al tabloului pe care vreau să-l zugrăvesc.

În majoritatea cazurilor cei judecaţi sunt aduşi cu mascaţii sau cu poliţişti crispaţi care nu le permit să mişte în front. Jurnaliştii culeg declaraţii şi imagini din mers, pe fugă, în timp ce forţele de ordine îi înghesuie sau îi grăbesc pe cei vizaţi. De multe ori nu li se permite reţinuţilor sau arestaţilor să vorbească.

Primul detaliu care mi-a atras atenţia la procedura maghiară, aşa cum se vedea din imaginile surprinse la Budapesta, a  fost atitudinea poliţiştilor care l-au adus pe Staicu. În timp ce la noi un urmărit internaţional era adus cu mascaţii şi prezentat ca pe o mare operaţiune de capturare, la Budapesta am văzut nişte poliţişti relaxaţi, fără cagule. Înainte de derularea dezbaterilor Staicu a fost lăsat să discute în voie cu jurnaliştii, pe hol, în faţa sălii de judecată. Niciun poliţist nu s-a încruntat sau încordat la vreun cameraman sau fotoreporter, aşa cum se mai întâmplă pe la noi.

Apoi au urmat dezbaterile, de unde s-au prezentat imagini cu reţinutul, cel care îl asista juridic, completul şi asistenţa. Impresia generală a fost aceea a unei transparenţe totale a actului de Justiţie. Fără surle, fără trâbiţe, fără nimic din ceea ce se petrece la noi. Pur şi simplu o procedură judiciară efectuată transparent şi la vedere.

Nu ştiu cum sunt afectaţi jurnaliştii maghiari de noile legi care ating această profesie, dar din imaginile de la arestarea lui Staicu înţeleg, ca jurnalist cu peste 10 ani de teren prin tribunale, că la noi încă e jale.

Opinia mea este că diferenţa de atmosferă vine din faptul că la noi instituţiile sistemului judiciar sunt prea obsedate să epateze pe ecranele televizoarelor şi în ziare. Un urmărit este dus cu escortă exagerată şi cohorte de mascaţi, numai pentru ca să dea bine la televizor şeful instituţiei. Judecătorii sunt obtuzi si refractari în a permite mediatizarea şedinţelor de judecată, considerând probabil că dacă o fac ştirbesc duritatea sau seriozitatea Justiţiei. Nu pricep că transparenţa alungă suspiciunile şi produce încredere.

Buba sistemului nostru judiciar e că, colac peste pupăză, acţionează la extreme. Pe de o parte avem seriozitate exagerată şi încruntare fără motiv, cu mascaţi care sparg uşi şi răcnesc din gură de şarpe. Care dau buzna pentru cei vizaţi de anchete, fără să fie nevoie de asta. Cu coloane de maşini care fac spectacol de lumini şi sirene.

De partea cealaltă sunt imaginile cu poliţişti pe care îi suflă vântul, care se roagă de cei cu care au de-a face să respecte legea. Cel mai recent spectacol de impotenţă a statului este aplicarea sentinţei privind custodia fiicei cuplului Columbeanu.

O procedură care putea să dureze cinci minute a durat două ore pentru că executorul se milogea să fie aplicată o sentinţă. Cu o seară înainte, un alt executor, aplica, cu Jandarmeria, brutal o altă sentinţă judecătorească, la fel de executorie. Nişte familii sărace erau evacuate dintr-un bloc ocupat abuziv. Nicio negociere, niciun comentariu. S-au dus, au rupt uşile, au dat de pământ cu cine era pe acolo şi au executat sentinţa. În ambele cazuri s-a greşit flagrant.

Citeşte alte materiale de Malin Bot , vezi înregistrări video şi află alte detalii interesante:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s