Iubesc şi câinii vagabonzi, dar urăsc javrele

Încerc să fiu scurt. Asta nu pentru că îmi displace să fiu lung ci pentru că geniile presei moderne spun că nimeni nu mai citeşte texte lungi.

Ideea este că am scris astăzi un editorial despre ipocrizie. Despre noi toţi. Despre cum plângem la televizor de mila animalelor (câini) şi apoi mergem acasă să consumăm la cină o friptură care e bucată dintr-un animal ucis. Despre cum nu ne pasă că mor sute de animale vânate în fiecare zi, pentru plăcerea unora, dar ne lamentăm teribil în problema câinilor vagabonzi. Câini care au ucis oameni, atacă şi sunt pericol public. Textul nu era neapărat despre maidanezi, cât despre propria noastră ipocrizie.

VOCEA BANATULUI Monumente de ipocrizie

 Şi mai era despre ceva. Ceva important pentru jurnalişti. Am făcut un obicei din a spune ceea ce credem noi că vrea publicul să audă şi mai ales din a multiplica stereotipuri impuse din diverse raţiuni. Unul dintre ele este discursul „european” despre protecţia animalelor, mai ales în părţile care se referă la câinii vagabonzi. Le preluăm de la ONG-urile care trăiesc din răspândirea lor şi le multiplicăm apoi fără să gândim. Unii dintre noi.

Alţii gândesc altfel, dar nu au curajul să articuleze. Nu vor să fie înjuraţi, să-şi aprindă paie în cap, să-şi complice inutil existenţa. Din acest motiv ne trezim foarte des în situaţia în care zeci de jurnalişti propagă aceeaşi idee, fără să creadă neapărat în ea, numai pentru că aşa e „la modă”.

Ne trezim că toate ziarele, siteurile, televiziunile şi posturile de radio spun acelaşi lucru, ca pe vremea comunismului. Doar că acum nu sunt tovarăşii din URSS care ne învaţă cum să construim socialismul şi sunt nişte domni de la UE care ne plătesc proiecte „cu finanţare nerambursabilă”. La fel ca atunci, uneori din alte motive şi în unele situaţii pentru aceleaşi raţiuni, ajungem astăzi în ipostaza în care, pe anumite subiecte, nu auzim pe cineva care să vorbească altfel. Cam despre asta era editorialul.

Reacţiile au fost cele mai agresive de până acum…

Vreo 30 de comentarii aflate sub limita de jos a bunului-simţ. Nu reproduc cuvintele, pentru că nu sunt importante. Important este că am cenzurat tot ceea ce era nepotrivit. Am făcut-o pentru că nu vreau să cad în ipocrizia lui „cititorul are întotdeauna dreptate”, sau în mentalitatea lui „lasă acolo toate înjurăturile, fac trafic”.

Adevărul este că nu toţi cititorii au dreptate şi că sunt unii de o calitate umană jalnică. Nu au argumente. Tot ceea ce fac este să jignească autorul. Nu aduc nimic util pentru problema pe care jurnalistul o supune dezbaterii. Sub protecţia anonimatului, astfel de persoane îşi varsă toate dejecţiile mentale şi frustrările personale în spaţiul public.

VOCEA VESTULUI: Radarul de lichele

De ce trebuie să acceptăm să-şi facă astfel nevoile în public ? Dacă pedepsim prin lege gesturile indecente în public, în lumea reală, de ce trebuie să le tolerăm în cea virtuală ? Nu cred că trebuie să facem asta.

Ironia situaţiei este că, sub pretextul apărării vieţii câinilor vagabonzi, aflaţi în pericol să fie ucişi în masă de o opinie diferită, unii au arătat cât sunt de javre. Eu cred că dacă nu „eutanasiez” astfel de comentarii, care atacă în haită decenţa şi ucid bunul-simţ, sunt un ipocrit. Şi mi-am câştigat libertatea să ştiu că nu trebuie să fiu aşa.

Îi liniştesc pe apropiaţii mei care, citind pe nerăsuflate, s-au grăbit să se sperie imaginându-mă în costum de vânător, la braţ cu prietenii mei din Asociaţia Vânătorilor, împuşcând bezmetic câini pe străzile Timişoarei cu o armă automată. Ca Rambo în filmele pe casete VHS. Nu am să fac asta.

Dar nu pentru că nu susţin o metodă radicală în situaţii grave, ci pentru că nu cred că sunt persoana potrivită să fac aşa ceva. La fel cum nu merg în ferma de porci să omor animalul cu mâna mea, dacă vreau o friptură. Mă duc la Billa şi o iau de pe raft.

Însă am să susţin în continuare că o singură categorie are dreptul să stea la TV şi să ne spună că un animal nu trebuie ucis: vegetarienii. Şi nu vă grăbiţi să-mi spuneţi ce mi-a răspuns un coleg: „Dar câinii nu sunt de mâncare! E altceva!” De ce să fie altceva ? Sau crezi că omul nu are dreptul etic să ucidă un animal, orice animal, sau accepţi că animalele pot fi ucise pentru motive întemeiate, sau pentru plăcerea de a ucide, aşa cum fac unii vânători.

Şi vă întreb. Dacă e moral să fie ucis un animal pentru că vreau eu să mănânc bine, de ce nu e moral să fie ucise animale care devin pericol public ? Nu am auzit de oi care să umble în haită şi să ucidă oameni pe stradă. Câinii vagabonzi au făcut asta. Luăm un cioban care ucide o oaie într-o piaţă dintr-un oraş mare. Nu cred că are cineva ceva cu asta. Luăm un hingher care ucide un câine vagabond şi facem din asta o isterie naţională. Care e logica ?  Nu suntem ipocriţi ?

 PS. Nu am reuşit să fiu scurt …. poate data viitoare. Uitasem să fac o precizare, importantă pentru cei care trag concluzii pripite: Pe scur, ideea e că iubesc şi câinii vagabonzi, dar urăsc javrele şi le tratez cum merită.

Citeşte pe aceeaşi temă:

De ce vânez lichele

Fiecare jurnalist din ţara aceasta ar trebui să-şi urmărească articolele pe web, să vâneze lichelele şi să le trimită înapoi în adâncul grotei din care sunt ieşite. Fiecare redactor-şef are datoria să-şi apere colegii de jigniri sau manipulări. Acestea sunt alte motive pentru care zilnic vânez lichele.
citeşte în continuare!

Manual de manipulare pe web împotriva jurnaliştilor incomozi

Acum 15 ani erau anonimele scrise la maşina şi semnate „un grup de cetăţeni” sau scrisorile cu majuscule înşirate de foi „dictando”, cu creion chimic. Acum există internetul cu „anonimele” trimise pe mail sau comentariile înşirate sub nume fictive după articole.
Citeşte în continuare!


Citeşte alte materiale de Malin Bot , vezi înregistrări video şi află alte detalii interesante:


Anunțuri

2 gânduri despre “Iubesc şi câinii vagabonzi, dar urăsc javrele

  1. Domnule Bot,
    Cateva precizari legat de articolul dvs: Uniunea Europeana nu finanteaza proiecte pentru rezolvarea problemei cainilor fara stapan. De asemenea nu exista o politica publica europeana cu privire la cainii fara stapan, asadar este nedrept sa afirmati ca “toate ziarele, siteurile, televiziunile şi posturile de radio spun acelaşi lucru” sau „nişte domni de la UE care ne plătesc proiecte cu finanţare nerambursabilă”, ne impun o anumita conduita. Gesturile caritabile, sterilizarile, hrana pentru cainii din adaposturi, asistenta veterinara, chiar si pentru animalele care se afla deja in adaposturi si care ar trebui sa fie problema autoritatilor locale, toate acestea sunt suportate din donatii si contributii financiare ale iubitorilor de animale. Exista oameni ca mine, care merg la servici, lucreaza din greu ca sa adune niste bani, ca la ziua de salar, sa utilizeze o parte pentru animale. Nu cred ca este un gest de eroism, e doar o chestie de optiune, insa e bine de stiut acest lucru. Oamenii pe care ii vedeti ca duc sacii de mancare la adaposturi, aduna cu greu, fiecare banut pentru a cumpara un kilogram de mancare uscata.

    In al doilea rand, va propun sa faceti un exercitiu de imaginatie. Plecam de la premisa ca este rezonabil si moral sa acceptam uciderea (atentie, nu eutanasierea) cainilor fara stapan ca si solutie radicala, intr-o situatie de criza. Ce se intampla dupa momentul zero in care am ucis toti cainii fara stapan? Credeti ca vor disparea cainii fara stapan? Va asigur eu ca nu. Principalii vinovati pentru situatia in care am ajuns sunt persoanele care arunca in strada puii cainilor nesterilizati din gospodarie. Intr-un an maxim, ajungem in aceeasi situatie in care ne urmaresc haite flamande pe strada, iar noaptea niste baieti „curajosi” din jeep, ii impusca in cap. Asadar, lupta noastra, a comunitatii, indiferent ca suntem sau nu, iubitori de animale, este cu mentalitatea cetatenilor limitati, cei lipsiti de educatie si suflet.

    In al treilea rand, sunt convisa ca sunteti de acord cu mine ca generalizarea este utila doar atunci cand vrem sa manipulam. Nu toti cainii fara stapan sunt agresivi, nu toti cainii fara stapan ataca oameni. La fel cum nu toti romanii sunt spargatori de bancomate sau violatori. Insa, probabil este suficient sa existe un caz la o mie, care sa fie intens mediatizat, si am gasit inca un argument, numai bun de justficat niste crime. Revin aici la o paranteza de mai sus, cea legata de distinctia intre omorare si eutanasiere. O lege care ar permite eutanasierea, ar da mana libera abuzurilor si crimelor total nejustificate. Traim intr-o tara in care legi mai drepte si mai clare sunt aplicate si implementate prost.

    Eu inteleg ca ati vrut sa generati o dezbatere si cred ca este ok, regret totusi ca un formator de opinie si un jurnalist citit ca si dvs, lanseaza si promoveaza idei de tipul „daca vreau carnita, nu omor porcul, ma duc la billa”, daca vreau sa scap de maidanezi, nu le trag eu un glont in cap, dar nici nu ma deranjeaza daca o fac altii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s