Bianca Jurcă, piţipoanca de la Agenţia pentru IMM, invitată la DNA

Mă gândesc foarte serios să o invit pe domnişoara Bianca Jurcă să dea o declaraţie scrisă la Departamentul Naţional Anticorupţie. Singurul motiv pentru care nu am făcut-o încă este pentru că am o bănuială straşnică legată inteligenţa ei. Şi dacă ceea ce a făcut provine din prostie, nu din rea-credinţă, nu merită efortul.

Citeşte pe adevarul.ro: Piţipoanca de stat

Supărată foc că Adevărul de Seară a scris despre ea, lipindu-i eticheta de „piţipoancă”, Bianca Jurcă s-a blocat ca curca-n lemne. Curca nu pricepe de ce e subiect de presă. Într-un fel e natural să gândească aşa, dacă avem în vedere că mama ei a considerat perfect normal şi moral să-şi angajeze beizadeaua în instituţia pe care o conduce. A luat-o chiar cu ea în birou.

Fiica directoarei se ocupă de consiliere pentru cei care doresc bani europeni. Atât de competentă este, încât nu a fost capabilă să întocmească un dosar bun nici măcar pentru ea însăşi. A cerut 122 de mii de euro de la ADR Vest pentru un salon de înfrumuseţare. Experţii au spus că dosarul e prost întocmit şi l-au respins.


CLICK pe poze pentru galerie foto cu Bianca Jurcă în timp ce face scandal în redacţia Adevărul de Seară Timişoara

În acest context Bianca Jurcă a reacţionat exact ca o piţipoancă. Întâi a dat buzna în redacţia Adevărul de Seară, ca să facă scandal. Apoi a început să mintă cu tupeu la TV.  Încercând să-şi explice ei însăşi de ce a ajuns subiect de presă s-a apucat să spună, pe post, că jurnaliştii care au scris sunt corupţi.

Miercuri, 18 mai 2011, la B1 TV, situaţia de la Agenţia pentru IMM Timiş a fost discutată de jurnaliştii Andrei Bădin şi Mihai Duţă, şef secţie eveniment la ziarul Adevărul. Invitată să-şi expună părerea prin telefon, Jurcă a făcut următoarele declaraţii: „Părerea mea este că cineva a plătit…. De ce au scris acum ziariştii de la Adevărul ? Au avut nevoie de bani! … Domnul Dancea să-şi probeze acuzaţia de piţipoancă şi atunci am să spun şi eu cine a plătit!”.

Afirmaţii pe care eu, ca semnatar a unor articole pe această temă, le consider extrem de grave, serioase şi generatoare de consecinţe legale.

Dialogul pe care l-am avut cu Bianca Jurcă imediat după ce am aflat de această situaţie m-a făcut să mă gândesc că fata pur şi simplu nu are inteligenţa necesară pentru a realiza gravitatea şi efectele acţiunilor ei. Pentru că ceea ce a afirmat se referă la presupuse fapte nu la judecăţi de valoare pe care era liberă să le emită cum doreşte ea.

ascultă aici înregistrarea audio!

Vă redau mai jos transcrierea discuţieişi vă las să trageţi concluziile. Cert este că, având în posesie înregistrarea emisiunii de la B1 TV, mă gândesc să cer piţipoancei să-şi probeze în instanţă afirmaţiile, sau să suporte consecinţele legale ale faptului că vorbeşte gura fără ea. Asta pentru că am convingerea că fiecare jurnalist acuzat aiurea de astfel de fapte trebuie să-l tragă la răspundere pe autor pentru că astfel de afirmaţii ne afectează grav credibilitatea.

Mai citeşte: VOCEA BANATULUI Tupeul piţipoancei cu lipici la funcţii publice

Bianca Jurcă: „Nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Doamne fereşte! Nu există”.

Rep.: Bună ziua, de la Adevărul vă sun. Avem o problemă. Am văzut la B1 TV că aţi afirmat că un jurnalist de la ziarul Adevărul de Seară Timişoara ar fi solicitat bani pentru articolele scrise.

Bianca Jurcă: Nu!

Rep.: Noi am discutat cu cei de la DNA şi vrem să facem o plângere penală pentru acte de corupţie, prezumând că ceea ce spuneţi dumneavoastră este adevărat şi am vrea să ne indicaţi numele jurnalistului pentru a-l preciza în plângerea penală pe care vrem să o adresăm.

Bianca Jurcă: Dar eu nu am spus aşa ceva.

Rep.: Avem înregistrarea, aţi afirmat clar că cineva a plătit pentru aceste articole ….

Bianca Jurcă: Nu, nu, am zis părerea mea, doar. Aşa cum toată lumea îşi dă cu părerea, aşa pot să-mi dau şi eu cu părerea.

Rep.: Staţi puţin. Dumneavoastră aţi făcut o afirmaţie bine determinată cu privire la o faptă prevăzută în codul penal. Nu ştiu dacă realizaţi că este o diferenţă când cineva spune despre altcineva că e într-un fel sau altul, dar când cineva afirmă „s-au dat bani pentru …” identifică o faptă.

Bianca Jurcă: Nu! Nu! Eu am zis că consider.

Rep.: Am înţeles că sunteţi studentă la Drept, cunoaşteţi elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Bianca Jurcă: Eu am spus consider!

Rep.: Sunt nişte elemente constitutive şi anume că cineva a încasat nişte bani de la altcineva pentru a scrie ceva.

Bianca Jurcă: Am zis că asta este părerea mea.

Rep.: Aveţi probe în acest sens ?

Bianca Jurcă:  Normal că nu am probe! Eu am spus părerea mea, atâta tot. Ce consider, atât.

Rep.: V-a solicitat cineva din redacţia noastră vreo anumită sumă de bani.

Bianca Jurcă: Niciodată, nu!

Rep.: Deci dumneavoastră spuneţi că e numai o părere ?

Bianca Jurcă: Am spus doar că e o părere. Doamne fereşte! Nu am spus că … Nu, nu! Chiar nu! Aşa cum mulţi alţii îşi dau cu părerea, pot să bănuiesc şi eu ceva, nu. E dreptul meu să bănuiesc.

Rep.: Ar trebui să vă bazaţi pe ceva, mai ales când faceţi afirmaţii publice pe un post de televiziune. Noi chiar ne-am decis să facem o sesizare la DNA să cerem anchetarea, să vedem, dacă este vreun ziarist corupt, să fie cercetat şi deferit Justiţiei.

Bianca Jurcă: Nu, nu! Eu îmi cer scuze dacă s-a înţeles sau interpretat aşa. Eu am spus doar că aşa cred eu, atât. Nu am afirmat ceva, am spus aşa cred eu. Că aşa bănuiesc, fiecare poate bănui ceva.

Rep.: Pe ce se bazează bănuiala aceasta. Se bazează pe ceva concret, v-a transmis cineva informaţii ? V-a spus cineva ceva ?

Bianca Jurcă: Nu! Staţi să vă spun. Eu m-am înţeles foarte bine cu colegii dumneavoastră şi mi s-a părut prea bruscă schimbarea asta de răzbunare.

Rep.: Răzbunare pentru ce, la ce vă referiţi ?

Bianca Jurcă: Nu ştiu, folosind anumite cuvinte urâte.

Rep.: Dacă spuneţi că v-aţi înţeles bine cu ei, înseamnă că ei nu aveau niciun motiv. Poate pur şi simplu e un subiect de presă, v-aţi gândit la asta ?

Bianca Jurcă: Păi m-am gândit, dar nu ştiu, am rămas un pic surprinsă, atâta tot …

Rep.: Deci dacă noi depunem plângere nu puteţi preciza nimic ?

Bianca Jurcă: Nu, pentru că nu e adevărat! Nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Doamne fereşte! Nu există.

Vă mai spun doar că piţipoanca este chiar studentă la Drept, în ultimul an. Faptul că o astfel de persoană a ajuns să treacă atâtea examene spune totul despre halul în care a ajuns şcoala de Drept din Timişoara.

Citeşte alte opinii ale jurnalistului Malin Bot pe platformaideilibere.ro„:

Ecce piţipoanca lu` mama! Iată cocalarul cu BMW! GALERIE FOTO

EBA: O fată chinuită, o caricatură de politician

Subiectul a fost discutat miercuri la B1 TV

EXCLUSIV Sexy-consiliera angajată de mamă la fonduri europene îşi face salon de fiţe pe banii UE

Citeşte alte articole pe această temă:

EXCLUSIV Sexi-consiliera de la IMM-uri a pierdut finanţarea europeană pentru salonul de fiţe


CLICK pe poză pentru galerie foto cu Bianca Jurcă în ipostaze deocheate

Citeşte şi:

EXCLUSIV Sexy-consiliera angajată de mamă la fonduri europene îşi face salon de fiţe pe banii UE

INTERVIU Cum gândeşte mama piţipoancei de la IMM: „Mi se pare normal şi moral să lucrez cu fiica mea

EXCLUSIV Şefa Agenţiei IMM Timiş, despre fondurile UE cerute de fiica ei: „Dacă făceam vreo intervenţie, acest dosar era deja analizat” AUDIO

Piţipoanca de la Agenţia IMM a făcut scandal: „Funcţionarii pot poza în lenjerie intimă!” GALERIE FOTO

vezi video cu emisiuni realizate de Malin Bot şi citeşte alte detalii, mai jos:

         

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s