Justiţia şi dreptatea

Justiţia şi dreptatea nu au nicio legătură. Mulţi nu cunosc această „lege”. O învaţă studenţii de la Drept, în primul an. Judecătorul nu face dreptate, dă o sentinţă în baza legilor şi a probelor din dosar. Poţi avea toată dreptatea din lume, dacă ţi se aplică o lege strâmbă sau nu ai adus probe care să arate adevărul, ai pierdut. Mai sunt avocaţii buni sau răi, care dau piept cu procurorii ambiţioşi sau incompetenţi şi corupţi.

În limitele de mai sus e facil de înţeles cum ajunge Justiţia să producă nedreptăţi penale. Sunt şi cazuri similare în care se produc situaţii greu de înţeles, chiar şi pentru un fin cunoscător. Ele arată cât de strâmb e sistemul în codul lui generic.

Un teribilist a intrat, în august 2010, pe pista aeroportului din Caransebeş şi a lovit mai multe persoane. Patru răniţi au rezultat din accident. Cel mai grav a primit 100 de zile de spitalizare. Cristian Ungur a stat după gratii din 8 august 2010. Ungur a fost trimis în judecată în mai puţin de o lună şi procesul pe fond este finalizat deja. Ungur e acuzat de vătămare corporală gravă.

De partea opusă se află cazul altui teribilist, copil de bani gata. Claudiu Hauptmann, un elev din Reşiţa, a gonit în 7 iulie 2009 cu 160 de kilometri pe oră, pe ploaie torenţială. A intrat în plin într-un Espero care circula cu 50 de kilometri pe oră.

I-a omorât pe toţi cei patru bărbaţi din Espero. Inconştienţa lui Hauptmann a mai luat două vieţi din propria maşină, chiar logodnica vitezomanului şi o prietenă a acesteia. Dosarul lui Hauptmann a fost trimis în judecată după opt luni de tergiversări.

Procesul e în fază incipentă şi cel care a ucis şase oameni nu a suportat niciun efect al legii până acum. Procurorul din Deta nu şi-a pus problema arestării preventive. Hauptmann e acuzat de ucidere din culpă în formă agravantă şi nu a fost deranjat o zi de anchetatori.

Astăzi am aflat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a găsit-o nevinovată pe judecătoarea care a circulat băută la volan şi apoi a făcut circ cu poliţiştii. Şi câţi oameni obişnuiţi s-au ales cu dosare penale şi pedepse pentru aşa ceva.  Altă situaţie care arată că justiţia şi dreptatea sunt nouă noţiuni străine una de alta în România.

Citeşte alte materiale de Malin Bot , vezi înregistrări video şi află alte detalii interesante:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s