Bătrânul edec și marea mârlănie

Președintele Traian Băsescu a scos de la naftalină logica lui „ex”, folosită cu mare abilitate de Ion Iliescu după căderea comunismului, când Regele Mihai I era considerat un pericol. Ex-căpitanul joacă, în mod paradoxal, rolul ”bătrânului edec”, într-un spectacol năucitor al mârlăniei.

Ex-căpitanul Traian Băsescu și-a găsit o nouă țintă: Regele Mihai. Interesant este că discursul președintelui României din 2011 seamănă izbitor de mult cu cel al lui Ion Iliescu, din 1990.

În stilul specific, președintele Băsescu a mers chiar mai departe, într-o zonă în care nici măcar Ion Iliescu nu ajunsese. Marea mârlănie a culminat cu momentul în care s-a făcut aluzie la defectul de vorbire al Regelui.

Nu este foarte clar ce l-a determinat pe Traian Băsescu să se lanseze în astfel de atacuri la adresa Regelui Mihai. Cert este că, în mod paradoxal, Băsescu a adoptat discursul lui Ion Iliescu, pe care îl ataca la fel de dur acum câțiva ani, când l-a numit „bătrânul edec”.

Este aproape năucitor să-l vezi pe Traian Băsescu metamorfozat în Ion Iliescu.

Desigur, președintele urmărește un scop bine determinat. Referirea la procente, din discursul de joi seara, când a spus că „80 la sută dintre români vor un președinte”, poate trăda motivele pentru care președintele Băsescu îl atacă în acest mod pe Regele Mihai.

Este o strategie care i-a folosit cu succes lui Ion Iliescu acum 21 de ani, dar și marca unei mentalități care a putut să facă posibile mineriadele. Din acest motiv trebuie privite cu mare îngrijorare ultimele declarații ale președintelui.

Dacă nu există o agendă ascunsă, lucrurile sunt la fel de grave. În momentul în care a făcut aluzie la defectul de vorbire al Regelui, Traian Băsescu a jignit toate persoanele cu dizabilități din România pentru că, prin discursul său, a transmis ideea că cei cu dizabilități trebuie respinși.

Un asemenea tip de mentalitate este condamnat în termeni duri în țările civilizate și nu trebuie trecut cu vederea.

Tratarea persoanelor cu dizabilități în acești termeni este vecină cu logica nazistă care a făcut posibile ororile de la Auschwitz.

Faptul că un șef de stat, în Uniunea Europeană, lansează public un asemenea mesaj este de o gravitate extremă.

Editorialul a fost preluat de pe adevarul.ro


Citeşte alte opinii:

După blocuri e Băsescu

Bufonul, starleta și marinarul

Revoluţia care nu a mai avut loc

Nevoia de modele şi morală

Citeşte alte opinii ale jurnalistului Malin Bot pe platformaideilibere.ro“:

Circarul, pițipoanca și marinarul

“Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta“

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s