Toţi şi-au bătut joc de profesori şi de şcoală

Guvernele de după 1990 au dat-o rău în bară la Ministerul Educaţiei. Ministrul plagiator Mang este doar un nume din lista prea lungă a personajelor lipsite de etică şi competenţă care au aterizat în fotoliul ministerial.

Şcoala nu a fost o prioritate pentru niciun partid care a deţinut puterea după 1990. În declaraţii electorale şi programe politice toţi au plasat educaţia pe o poziţie privilegiată, dar în fapte au tratat-o fără niciun respect. Numirea după ureche a unor miniştri complet incompetenţi sau imorali este doar o dovadă palpabilă a acestui fenomen. Toate guvernările au etalat în alegerea unor indivizi nepotriviţi pentru o misiune atât de importantă.

Cea mai importantă misiune, pentru că depinde viitorul nostru de succesul educaţiei.

Cele două alegeri nefericite ale prim-ministrului Victor Ponta pentru Ministerul Educaţiei nu sunt o dovadă a lipsei de „cadre” din USL. Sunt dovada faptului că nici acest prim-ministru nu pune preţul corect pe şcoală. Dacă pricepea ce rol vital joacă educaţia, alegea cu mai multă grijă omul care să o gestioneze.

Prima nominalizare a fost o persoană incompatibilă şi cu probleme în CV. A urmat Mang, un plagiator lipsit de etică şi moralitate, care acum oferă şi un spectacol penibil când acuză conspiraţii politice împotriva lui. Ce fel de om este acela care, aflat în faţa evidenţei unor texte copiate ad litteram, are tupeul să invoce scuze? Cum poate un astfel de individ să fie responsabil de sistemul care produce generaţiile viitoare?

Cea mai mare bătaie de joc la adresa viitorului nostru, comisă de politicieni, începe cu criteriile care au stat la baza alegerii miniştrilor şi se termină cu politizarea abjectă a şcolii româneşti, până în ultimul cătun, unde există o funcţie de director.

Politicienilor din toate partidele care au avut guverne le-a păsat de Educaţie numai atunci când au avut de împărţit funcţii. Poziţiile de şefi ai inspectoratelor şcolare judeţene şi cele de directori de şcoli sunt felii importante ale ciolanului puterii şi se împart în fiecare judeţ după schimbarea guvernelor.

Această cutumă este probabil cea mai nocivă dintre toate relele pe care le fac politicienii interesaţi numai şi numai de beneficii, bani, influenţă. Ţine departe de decizii oamenii competenţi din sistem. Promovează deasupra lor, pe funcţii de şefi, toţi proştii şi ticăloşii al căror singur merit este carnetul de partid şi poziţia umilă în faţa preşedintelui de filială. Alungă de la catedră oamenii cu har, care au talentul, caracterul şi ştiinţa să modeleze corect generaţii noi.

Nimic nu se poate schimba vreodată în bine în România cât timp această stare de fapt nu este stârpită.

Un individ imoral plasat pe o funcţie de ministru nu va avea niciodată statura necesară pentru o astfel de schimbare. Un prim-ministru care alege un plagiator pentru o astfel de funcţie, ratează din start şansa de a clădi un viitor mai bun pentru ţară şi demonstrează că nu e capabil să depăşească limitele predecesorilor săi, care au acţionat la fel şi au adus România în jalea de acum.

Tot ceea ce vedem mai rău pe stradă este, în primul rând, un efect al faptului că nu avem o educaţie naţională care să producă indivizi decenţi şi cu repere civilizate. Tot ceea ce vedem mai corupt în instituţiile de stat reprezintă dovezi flagrante că şcoala românească nu e capabilă să producă în primul rând caractere şi apoi specialişti în vreun domeniu. Plătim degeaba sume uriaşe procurorilor şi serviciilor secrete pentru lupta împotriva corupţiei, dacă la facultăţile de Drept se promovează examene pe şpagă.

Aproape toţi cei care s-au cocţat în funcţia de ministru al Educaţiei au reformat, au schimbat, au reorganizat inutil, prost, cu cele mai rele consecinţe. Niciunul nu a umblat la rădăcina falimentului educaţiei româneşti: lipsa unui scop şi mecanismele care ridică în funcţii aproape întotdeauna oameni fără caracter. Nu ai cum să construieşti caractere cu lichele.

Citeşte şi alte opinii de Malin Bot:

 

România mea şi România lor

Revoluţia care nu a mai avut loc

Nevoia de modele şi morală

De ce nu ne pasă de România?

Atrocităţi comise în numele lui Dumnezeu


Citeşte alte opinii pe platforma
ideilibere.ro“:

Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s