Ce mă ţine în priză

Sunt foarte multe momente, mai ales în această perioadă, când mă întreb: pentru ce? cui foloseşte? Este tot mai greu să rămâi jurnalist astăzi, mai ales în România. Din vina noastră, din vina patronilor, din vina crizei …..

Din plăcerea de a pune la butonieră ziare, televiziuni, posturi de radio, pentru a defila ca patroni de presă şi oameni influenţi care „fac agenda publică”, mulţi au investit multe milioane în media, în România, dar au eşuat lamentabil pentru că nu respectă valorile acestei profesii.

Unii au păstrat societăţile comerciale pe linia de plutire, dar au distrus redacţiile, au ucis jurnalismul. Alţii îşi tratează cu o lipsă de respect crasă jurnaliştii, le desconsideră valorile sau îi lasă pur şi simplu să moară de foame fără perspectiva vreunui viitor. Puţini au reuşit să înţeleagă şi să-şi asimileze valorile care definesc meseria asta, în orice ţară de pe glob.

Prea puţini manageri au priceput că dacă lucrează în aceleaşi companie cu jurnaliştii nu înseamnă că practică aceeaşi profesie. Nu au înţeles şi au distrus stând cu nasul doar în monitorul cu cifre. Şi nu se petrece asta doar în România.

VIDEO: „THE INSIDER” (1999) tribute trailer

Într-un colţ al ţării un reporter stă în apă până la genunchi pentru un sincron la TV despre inundaţii. A văzut că s-au rupt diguri în care autorităţile judeţene au investit miliarde anul trecut şi abia aşteaptă să spună asta tuturor. Este plătit cât bufetierul Ministerului Finanţelor, dar nu-i pasă. E fascinat de meseria asta şi trăieşte pentru a spune publicului ce adevăr a constatat el.

Într-un colt al unei redacţii, editorul de la investigaţii pune cap la cap două declaraţii de avere.

Constată cu uimire că un şef de partid nu poate justifica vreo trei milioane de euro. Aleargă cu sufletul la gură la redactorul-şef, pentru a-i spune pe nerăsuflate titlul articolului viitor. E ceva mai bine plătit decât reporterul TV, dar nu şi-a luat banii de vreo trei luni.

Nu-i pasă!

Nu este acolo pentru asta, chiar dacă în fiecare dimineaţă soţia îi spune că e prost grămadă pentru că nu pleacă dracului în altă parte unde „nu-şi bat joc de oameni”. A crescut în redacţia aceea şi nu poate pleca dintr-un sentiment ciudat de loialitate. „Ciudat”, pentru că e o loialitate care, în mod normal, nu ar trebui să existe. În mod normal nu eşti loial cuiva care nu dă doi bani pe tine, te lasă să-ţi ghiceşti viitorul, dacă există vreunul, şi să mori de foame milogindu-te pentru 200 de lei, restanţă la plata salariului de acum trei luni. Simte că are ceva dreptate soţia lui, avea oferte, dar continuă să vină în fiecare dimineaţă la aceeaşi redacţie cu aceeaşi sete de a vedea cun sunt construite paginile lui în fiecare seara şi cu aceeaşi incredere nebună că o corabie care se scufundă nu trebuie abandonată.

Într-un studio tv, un alt jurnalist critică abraziv ultimele declaraţii ale prim-ministrului. Putea să fie linguşitor, mai ales că i s-a fluturat prin faţă perspectiva unei poziţii bunicele într-o instituţie de stat. Nici nu a luat-o în considerare, pentru simplul fapt că nu se trezeşte dimineaţa cu gândul la o sinecură.

Într-un birou al unui director de „instituţie media”, un „manager” încearcă să convingă un jurnalist că un politician important este „băiat bun” şi că nu merită tratamentul pe care îl primeşte. Îl priveşte pe director cu respectul impus de organigramă, vârstă şi experienţa de viaţă, dar ştie în sinea lui că şi-a făcut bine meseria şi e foarte multumit. Politicianul a citit, l-a deranjat, a cerut măsuri. Numai adevărul poate deranja atât de mult. Ştie că a spus publicului lui adevărul şi că asta este mai important decât orice.

Asta îl ţine în priză.

Ştie că ziarele, televiziunile şi posturile de radio sunt controlate de persoane şi corporaţii care nu dau doi bani pe jurnalişti, dar libertatea cuvântului îi aparţine lui şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă el nu vrea asta.

Când mă întreb ce mă mai ţine în priză, mă gândesc la cei trei colegi despre care am scris mai sus şi recitesc cele de mai jos. Astăzi am văzut pe facebook fotografia de mai sus şi mi-am adus aminte cât de frumoasă este această meserie. Apoi m-am uitat la o scenă dintr-un film care valorează cât patru ani de cursuri la facultatea de jurnalistică.

Desigur, oricine poate scrie si posta pe internet ceea ce vede. Toti pot fi <cetateni jurnalisti>. Sa ridice mana cine ar merge la un <cetatean dentist>”- David Randall

Sint ziarist, nu ma intereseaza daca mesajul meu ajunge la cititor prin intermediul unui ziar tiparit, al unui ecran, al unui telefon mobil, sau printr-un proces telepatic” – David Randall

Întotdeauna apucă cititorul de gât în primul paragraf, afundă-ţi degetele în beregata lui în cel de-al doilea şi ţintuieşte-l de perete până la ultimul rând” – Paul O`Neill, scriitor american

Pentru orice jurnalist american care se documentează în mod onest, există un altul afectat de ipocrizia obiectivităţii. Pentru orice ziarist african care scuipă minciunile guvernului, există un altul care îşi riscă viaţa pentru a publica adevărul. Pentru orice reporter rus care demască corupţia există un altul care câştigă bani murdari scriind articole ce conţin publicitate mascată. Şi pentru orice gazetar englez care utilizează truisme brute în titluri umflate, există un altul care penetrează ceaţa secretomaniei guvernamentale. Nu există decât jurnalism de bună şi de proastă calitate!” – David Randall, Jurnalistul Universal.

Anunțuri

2 gânduri despre “Ce mă ţine în priză

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s