Despre ură, greşeli, jurnalism şi Ovidiu Nahoi

Ovidiu Nahoi a ales să întrerupă colaborarea cu Adevărul,  oferind un prilej bun celor care obişnuiesc să-şi atace colegii în public, sub plapuma anonimatului. Motivele pentru care face asta îi sunt numai lui cunoscute. Efectele: oameni care l-au respectat întotdeauna sunt ţinta unor atacuri gratuite.

Sursa „scandalului” de astăzi este un fenomen care afectează imaginea şi credibilitatea tuturor jurnaliştilor. Un fenomen care este acum mai vizibil ca oricând, din cauza bătăliei politice la care asistăm. Foarte uşor şi prea des jurnaliştii se atacă reciproc. De prea multe ori auzim etichetele „băsişti” sau „antenişti”. Prea mulţi scriu editoriale în care critică vehement şi agresiv opiniile prezentate de colegii lor din alte trusturi, în paralel cu atacuri grave la persoană.

Parte a acestui fenomen este şi nevoia unor jurnalişti de a da periodic, în faţa cititorilor, lecţii de etică profesională.

Nu o fac direct, pentru că vor să pozeze în profesionişti echilibraţi. O fac la modul general, explicând preţios şi foarte de sus cum ar trebui să gândească şi să scrie „jurnaliştii”. Totul în faţa cititorilor, care caută informaţii sau opinii despre problemele lor, nu texte în care un autor să se urce pe soclu pentru a da de acolo lecţii altor jurnalişti.

Acest tip de atitudine este o mare greşeală. Jurnalismul nu se practică pentru a face cultul propriei personalităţi şi nici pentru a preda lecţii de profesionalism colegilor mai tineri sau mai înfierbântaţi.  Şi mai ales nu se parctică pentru a pune etichete maliţioase altora.

Toţi cei care se grăbesc să pună într-o lumină peiorativă alţi colegi sau breasla, în toatlitatea ei, nu pricep că fiecare cuvânt se va întoarce împotriva propriei lor credibilităţi. De aceea, lecţiile de jurnalism nu se dau în faţa cititorilor. Se dau la facultatea de specialitate, pe facebook, pe  bloguri sau  site-uri dedicate presei.

I-am explicat asta lui Ovidiu Nahoi şi în replică a înţeles să plece de la Adevărul, trântind uşa după el şi dând unor lichele prilejul să-şi verse frustrările sub protecţia anonimatului. Spun lichele, pentru că asta sunt toţi cei care îţi zâmbesc în faţă şi apoi aruncă noroi pe tine fără să-şi asume, cu nume şi prenume, înjurăturile.

Mult mai grav este ceea ce vedem pe ecranele televizoarelor, de când politicienii s-au încăierat. Opiniile jurnaliştilor sunt rapid etichetate prin mesaje pline de ură. Cei care le prezintă sunt urgent catalogaţi cu cele mai jignitoare cuvinte.  Promovarea unor principii este confundată cu apărarea unor persoane şi de aici pleacă toată nebunia.  Cei care urăsc aceste personaje politice transferă ura asta şi asupra jurnaliştilor.

Lipsa capacităţii de a discuta în public, calm şi argumentat, cu persoanele care au opiniile cele mai diferite produce o atmosferă care nu poate să aducă nimic bun, nimănui.

Daca cineva nu este de acord cu perspectiva pe care o prezintă un jurnalist sau un post TV, nu este în regulă să eticheteze agresiv şi să jignească.

Democratia presupune să înţelegem mai ales dreptul altora de a exprima opiniile care ne deranjează pe noi cel mai mult şi să nu-l agresăm pentru asta. Mai ales atunci când considerăm că un anumit tip de agresiune prin discurs este greşit, nu rezolvăm nimic dacă abordăm şi noi acelaşi ton. Este mult prea multă ură pe motive politice şi cred că orice om decent trebuie să o frâneze.

Citeşte şi alte opinii de Malin Bot

România mea şi România lor

Revoluţia care nu a mai avut loc


Nevoia de modele şi morală

De ce nu ne pasă de România?

Atrocităţi comise în numele lui Dumnezeu


Citeşte alte opinii pe platforma
ideilibere.ro“:

Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s