Pomană socială periculoasă

Când inventează un ajutor social, politicienii ar trebui să se gândească foarte bine la efectele lui, pe termen lung.  În România s-au acordat tot felul de „ajutoare” numai cu gândul la voturi, fără să preocupe pe cineva ce efecte produc ele în timp. Am ajuns astfel în situaţia de a perpetua şi susţine un fenomen extrem de periculos: familiile care supravieţuiesc numai din ajutoarele pe care statul le acordă pentru un copil, uneori combinate cu alte sume cum este cea pentru venit minim garantat.

Nimeni nu s-a întrebat ce se întâmplă cu copiii veniţi pe lume numai pentru alocaţiile plătite de stat, ce generaţie vor forma ei şi care sunt efectele pe termen lung.

Statul dă banii acum, politicienii câştigă voturi şi apoi Dumnezeu cu mila. Copiii aduşi pe lume pentru banii statului sunt abandonaţi, cresc fără educaţie în condiţii rudimentare şi sfârşesc pe străzi, unde comit tot mai multe fapte grave. Părinţii îi abandonează sau îi trimit la cerşit şi furat pe străzile oraşelor. Pe măsură ce creşte această generaţie vor creşte şi problemele pe care le provoacă. Pentru că nu însoţeşte acordarea ajutoarelor de măsuri stricte, statul finanţează practic un fenomen care îi va consuma şi mai mulţi bani în viitor.

Un bătrân din Mediaş a fost lovit în cap cu o ţeavă de un copil desprins dintr-o gaşcă de mici cerşetori care a luat în stăpânire spaţiul public din faţa catedralei ortodoxe.

Scena a fost filmată de un trecători, postată pe youtube şi preluată duminică de toate televiziunile de ştiri. O ţară întreagă a putut vedea tupeul şi agresivitatea copilului, dar şi atitudinea nepăsătoare a trecătorilor. Existau martori şi niciunul nu a intervenit pentru a stopa agresiunea. Aparent fără nicio legătură cu acest incident, în urmă cu mai multe zile, un alt grup de cerşetori minori a atacat cu pietre mai mulţi turişti în Sălaj.



Televiziunea britanică BBC a realizat un documentar excepţional care arată ce lume a finanţat şi construit până acum statul român prin „politica” socială aplicată.

Revenind la minorii abandonaţi pe străzi în România, Florin Cioabă,
autointitulatul „rege al romilor”, a dat o declaraţie de bun-simţ: „Cred că părinții ar trebui să-și educe mult mai bine copiii romi. Am văzut un caz asemănător în Sălaj și cred că părinții trebuie să aibă grijă de copiii lor, să nu se ajungă la așa ceva. Astfel de incidente denotă lipsă de educație”, a spus Cioabă.

S-au făcut şi alte comentarii, dar nimeni nu s-a întrebat dacă nu cumva e vorba de o întreagă generaţie abandonată pe străzi. Să fie cumva rezultatul unui fenomen foarte grav, apărut din momentul în care statul român a decis să plătească ajutoare sociale fără discernământ pentru „creşterea copilului”?

De ani de zile se vorbeşte despre familiile sărace, etnia nu este importantă, în care un copil valorează doar alocaţia pe care o plăteşte statul pentru el. Părinţii care trăiesc doar din alocaţiile copiilor sunt o realitate peste tot în România.

Statul a inventat şi plătit prosteşte ajutoare, în goana politicienilor după voturi, fără să se gândească o clipă la efectele foarte grave pe termen lung. Nimeni nu s-a întrebat ce se întâmplă cu copiii veniţi pe lume numai pentru alocaţiile plătite de stat, ce generaţie vor forma ei şi care sunt efectele pe termen lung. Nimeni nu a gândit vreun program pentru educarea acestei generaţii şi îndrumarea adulţilor către alte căi de supravieţuire decât pomana socială.

Poliţia a anunţat o anchetă în Mediaş, însă nu au apărut reacţii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu şi nici de la Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Municipiului Mediaş. În aceste instituţii zac nişte funcţionari îmbuibaţi cu bani publici, pentru a proteja copiii de nesimţirea părinţilor, de abandon, de abuzuri. Nu le pasă de ce sunt în stradă acei minori, la fel cum nu îi interesează pe ghiftuiţii din Parlament ce efecte grave produc pe termen lung pomenile sociale.

Orice ajutor acordat de stat ar trebui să impună celui finanţat condiţii stricte: prezenţa copiilor la şcoală 100 la sută si rezultate satisfăcătoare, consiliere psihologică atentă în şcoală pentru elevii care provin din aceste familii, controale periodice şi consiliere de specialitate pentru înţelegerea măsurilor de contracepţie în cazul adulţilor şi lista poate continua.

Şi mai este un aspect pe care nu îl va discuta niciun politician niciodată: statul trebuie să înceteze să acorde ajutoare în stil comunist tuturor cetăţenilor săi.  Alocaţiile, indemnizaţiile, ajutoarele de orice fel trebuie acordate numai celor care au probleme, pentru a-i putea obliga să participe la programe care să le schimbe în bine situaţia. Cât timp sunt acordate la grămadă tuturor nu poţi impune nimic.


UPDATE Agresorii bărbatului au fost identificați de polițiști. Este vorba despre 4 băieți și 2 fete, toți de etnie romă. Agresorii bărbatului bătut în plină stradă, la Mediaș, au fost identificați

Citeşte şi alte opinii de Malin Bot:

Escrocheria lui Dan Diaconescu

Râie comunistă

Ţiganii

Cetăţeanul complicat Dan Voiculescu

De ce stăm în genunchi?

România mea şi România lor

Revoluţia care nu a mai avut loc

Nevoia de modele şi morală

De ce nu ne pasă de România?

Atrocităţi comise în numele lui Dumnezeu


Citeşte alte opinii pe platforma
ideilibere.ro“:

Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s