Unde poate să ne ducă obsesia dezbinării ?

Dacă românii erau, în 1918, la fel de dezbinaţi ca acum, probabil că nu am fi avut astăzi ţara în care trăim. Vezi foarte bine hăul care se extinde între noi chiar pe evz.ro, în zona unde cititorii dezbat subiectele publicate.

Editorial preluat de pe evz.ro: Citiți aici textul

Fetele din echipa de moderare evz.ro abia reuşesc să facă faţă sutelor de mesaje care invadează zilnic forumul cu jigniri, idei preconcepute, stereotipuri şi discriminări grave pe criterii regionale sau etnice.

Dacă le-ai citi pe toate, ai putea trage concluzia că ţara e în pragul exploziei. Dincolo de clasicul „ungurii nenorociţi vor să ne fure Ardealul”, se produce zilnic o veritabilă arie a dezbinării între români, pe criterii regionale. Nişte bănăţeni sunt obsedaţi să înjure zilnic oltenii. O doamnă de undeva din Olt ţine morţiş să lase pe forum dâre urât mirositoare de insulte la adresa tuturor celor care s-au născut în Ardeal. Altcineva are o idee fixă cu moldovenii şi postează mereu aceleaşi insulte la adresa românilor născuţi în acea parte a ţării. Când sunt moderate mesajele exagerate, toţi se plâng, în corespondenţe infinite, pe e-mail, că sunt victimele unei nedreptăţi strigătoare la cer.

Într-o discuţie purtată pe această cale cu un bănăţean de-al meu, am încercat să-i explic de ce nu putem tolera nici această formă de discriminare.

Am primit în replică un text interminabil cu toate motivele pentru care „sudiştii” merită discriminaţi şi desconsideraţi. Citind pomelnicul interlocutorului meu mi-a trecut prin faţă toată viaţa şi toate discuţiile pe care le-am auzit prin Banatul natal pe tema asta. Sunt aceleaşi idei pe care le auzeam şi acum 25 de ani, pe când eram doar un copil prea necopt pentru a pricepe ceva din asta.

Acum înţeleg destul de clar că, dacă străbunii noştri gândeau aşa, România nu mai ajungea niciodată ţara de acum. Avem o ţară tocmai pentru că, într-un moment sublim al istoriei noastre, sute de mii de români înţelepţi au decis că este mai important să se gândească la tot ceea ce-i uneşte, decât să-şi scoată ochii din pricina lucrurilor care pot să-i despartă. Unde şi mai ales de ce a dispărut acea înţelepciune care a făcut posibilă România Mare şi apoi ne-a păstrat uniţi chiar şi cu ţara ciuntită sub şenilele tancurilor ruseşti?

O întrebare chiar mai importantă este unde vom ajunge dacă exacerbăm aria dezbinării?

În mijlocul unei conversaţii pe această temă, purtată pe tabletă, la metrou, am întâlnit totuşi ceva din starea de spirit care a făcut posibil momentul magic 1918. Un grup de tineri simpatici m-a oprit din drum, la staţia de metrou Piaţa Unirii. După accent am înţeles imediat că sunt basarabeni. Împărţeau pliante în care cereau semnături pentru o campanie unionistă. Mi-aş fi dorit să-i pun cumva faţă în faţă cu toţi cei care şi-au pierdut încrederea în ţara noastră. Ei au mai multă încredere în România.

PS. Editorialul a fost comentat chiar de unul dintre voluntarii care adună semnături pentru acest proiect. Este foarte interesant ceea ce spune acesta:

7 iunie, 14:19. voluntar strângere semnături

Domnule Mălin Bot, vă mulțumesc pentru ceea ce ați scris! În săptămâna aceasta, în timp de patru ore, am reușit să strâng doar 12 semnături, majoritatea de la oameni în vârstă. Nu pot să uit o doamnă de 91 de ani care a semnat cu entuziasm, de asemenea, o familie de 80 și 84 de ani. A pierit oare patriotismul?

evz_ro     Logo_noul_adevarul

Citește și alte editoriale de același autor, pe evz.ro:

Comentează acest editorial mai jos, în dezbaterea purtată chiar cu autorul!

Anunțuri

Un gând despre “Unde poate să ne ducă obsesia dezbinării ?

  1. Se mira tânarul ala de ce a strâns doar 12 semnaturi în 4 ore ? Sa zica merci si de atât !
    Pe vremea când România îsi cauta drumul integrarii spre structurile europene si NATO, amicii lor cu dulcele grai moldovenesc tipau disperati ca România vrea sa anexeze Republica Moldova !
    Ei vor sa strânga semnaturi de la români ?
    Sa le strânga întâi de la ei si apoi sa se întrebe de ce atât de putini conationali de ai lor vor unirea cu România. Patriotismul de parada ma îngretoseaza mai mult decât ura desantata a idiotilor fara logica.
    Vremurile s-au schimbat dar voi habar nu aveti si traiti într-un trecut de care uitati ca ne-a distorsionat !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s