România, așa cum nu o vezi la TV. Telecabina de aur de pe acoperișul României

Drumul turiștilor către unul dintre cele mai cunoscute puncte de atracție din România are o parte cel puțin bizară.

Aproape o mie de turiști de toate naționalitățile călătoresc zilnic în timp, fără să realizeze, în drumul cu telecabina care îi duce din Bușteni către Platoul Bucegi, la întâlnirea cu Sfinxul și Babele.

statie_babele

Destinația aceasta este în topul primelor cinci obiective turistice din România și nu te-ai aștepta ca tocmai aici să te întorci în timp în plin comunism.  Coada la care aștepți aproximativ două ore este primul lucru care îți aduce aminte imediat de perioada comunistă. Din decembrie 1989 nu am mai stat la o asemenea coadă. Atunci m-a prins chiar Revoluția la rând la ouă, în fața alimentarei dintr-un cartier muncitoresc. Turiștii care stau cuminți la rând aproape înconjoară clădirea din Bușteni, unde se află stația telefericului.
Cineva a avut inspirația fericită să improvizeze din scânduri un fel de bancă atașată gardului care împrejmuiește clădirea. Rudimentar, dar foarte util miilor de persoane care pierd câte două ore așteptând telecabina.

Partea interesantă și misterioasă a călătoriei vine însă abia după așteptarea de două ore, când afli prețul biletului și ajungi în fericitul grup de 25 de turiști care așteaptă ”îmbarcarea”. Un drum dus-întors costă aproape 70 de lei, bani pentru care primești un bilet cu bandă magnetică destinat unui sistem special care este singura investiție făcută în acest loc.

În rest, totul pare încremenit în timp, în anii 70, de la ghișeul casieriei, de după care te privește acru o doamnă plictisită teribil, trecută de a doua tinerețe, până la lambriurile maro tipice perioadei comuniste. Nici măcar o zugrăveală nouă nu a fost făcută. Pur și simplu stația de teleferic este fix așa cum a fost lăsată după ultima renovare comunistă, dacă nu cumva așa arăta chiar la inaugurare.

Singura ”lucrare” vizibilă e ușa din termopan de la intrare, pe care e lipit anunțul cu prețurile. Scris ”de mână” pe un carton, exact așa cum se făcea în 1970.

La capătul celălalt al traseului, pe Platoul Bucegi, aceeași atmosferă. Un bar cu aspect de cantină pentru strungari, toaleta murdară, ușile din tablă roșie și nelipsitele lambriuri maro te fac să călătorești în timp, cu 40 de ani în urmă.

Cocoțat pe ”acoperișul României”, contemplând peisajul superb, îți vine în minte o întrebare ”existențială” și profund ”filosofică”. Întrebare care descrie marele mister al telefericului de la Bușteni: Și totuși, ce fac oamenii aceștia cu banii?

Telecabina circulă mereu plină-ochi, transportând 100 de turiști pe oră. Fiecare plătește un bilet de 68 de lei. Chiar și în aerul rarefiat al înălțimilor, în compania tăcută a Babelor și Sfinxului, e matematică simplă să pricepi că telefericul aduce zilnic o căruță de bani.

Înmulțiți suta de turiști pe oră cu prețul unui bilet, luați în calcul faptul că de multe ori programul de funcționare e prelungit foarte mult, chiar și până la opt seara, ceea ce înseamnă aproximativ zece ore de încasări babane.

Faceți o medie și înmulțiți cu zilele unei luni pentru a înțelege ușor că afacerea este o mină de aur… telecabină de aur în cazul nostru.

Pentru cineva care și-a zugrăvit măcar o dată în viață apartamentul e simplu să meargă mai departe cu matematica și să priceapă că numai din încasările unei zile s-ar putea da o bidinea proaspătă peste zugrăveala comunistă și că banii pe o lună ar achita alte amenajări care să aducă locul cât de cât în prezent.

Este interesant de aflat unde se duce profitul adus de această mină de aur. Din moment ce nimic nu s-a investit pentru modernizarea sau măcar salubrizarea locului, este clar că banii au mers în altă direcție, una care nu are nicio legătură cu turiștii ce aduc acest profit baban.

Nimic, dar absolut nimic, nu pare să fie făcut pentru confortul turiștilor. De cei 68 de lei primești un transport dus-întors într-o telecabină veche, trei strâmbături și două comenzi răstite de la angajați care par aduși cu forța în acest loc.

Să fie salariile angajaților SC Teleferic Prahova atât de mari încât să toace tot ce aduce telecabina din aur?  Ar trebui să aibă niște salarii cu adevărat uriașe, care să-i facă cel puțin mai amabili.

Judecând după acreala cu care întâmpină turiștii, ai spune că sunt plătiți cu jumătate din salariul minim pe economie. Este imposibil ca persoane atât de lipsite de amabilitate și politețe să fie bine plătite.

Singura risipă identificabilă la acest capitol este faptul că, deși pare incredibil, la stația telecabinei din Bușteni un cetățean ursuz e plătit ca să ia biletul din mâna fiecărui turist și să-l introducă în fanta sistemului electronic. Adică degeaba. Mulți turiști nici nu acceptă acest ”serviciu” și insistă să demonstreze că sunt capabili să facă asta singuri.

Câți angajați să fie plătiți degeaba, pentru a putea elucida misterul modului în care sunt cheltuiți atâția bani?  Bizar, nu-i așa? 

În mijlocul acestui mister, un lucru e cert. Cu astfel de exemple e explicabil de ce România devine o destinație turistică tot mai ocolită.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s