Amintirile din copilărie ale lui Radu Banciu îi folosesc de minune lui Vadim Tudor. VIDEO

Este o experienţă interesantă să-i vezi pe Corneliu Vadim Tudor şi Radu Banciu cum ne spun în cor că toţi ungurii sunt răi şi vor neapărat să ne fure Ardealul. Amândoi vânează cinic acelaşi lucru: audienţă facilă cu metode rudimentare. Miercuri seară Banciu şi-a atins scopul, a reuşit în sfârșit să-l bată pe Mircea Badea, folosind reţeta veche a naţionalismului agresiv.

Citiți și reportajul: EXCLUSIV. Ținutul Secuiesc, așa cum nu îl vezi niciodată la TV. Ce fac ungurii în Mureș și Harghita FOTOREPORTAJ

În cazul lui Vadim, efectul nociv asupra publicului e diminuat de eticheta clară pe care românii au pus-o politicianului naţionalist. Publicul s-a plictisit de excesele tribunului, astfel încât produc tot mai puţine pagube lozincile staliniste cu care acesta ne poluează spaţiul public. Din acest motiv a tot pierdut liderul PRM „audienţa” electorală. Ce a pierdut Vadim a câştigat Banciu miercuri seară.

VOCEA BANATULUI: Prizonierul Lászlo Tőkés şi autonomia ungurilor

Acelaşi discurs extremist, emis de comicul TV al postului B1, produce efecte mult mai toxice. Când propagă astfel de idei persoane care pozează în comentatori obiectivi, lucrurile se complică şi produc pagube mult mai mari. Realizatorul emisiunii de divertisment nocturn „Lumea lui Banciu” a ambalat două mari tâmpenii în multe adevăruri incontestabile, pentru a putea să-şi justifice derapajul naţionalist.

Citiți și: Victimele și vinovații bentiței tricolore

Apoi s-a apucat să jignească, în stilul Mircea Badea, cand i s-a explicat cu argumente că greşeşte. S-a ofticat şi pentru că nu a fost capabil să producă replici convingătoare. Se complică treaba când nu eşti singur la măsuţă şi ai un partener de dialog.

Interesant este ca abordarea extremist-nationalista, condimentată cu ieșiri verbale în decor a la Mircea Badea, a funcționat eficient. „Lumea lui Banciu” a avut un rating mediu de 1.3% și o medie de share de 4.3%, ceea ce înseamnă că, în medie, 66.000 de telespectatori pe minut urmăreau emisiunea lui Banciu. Producţia „În gura presei” cu Mircea Badea obţinea o medie de 0.8% rating, respectiv 2.6% share (40.000 de privitori).  Sursa: b1.ro. Cititi detalii aici!

Citiți mai mult: EDITORIALUL EVZ. Intrebări pentru extremiştii care fac profit politic pe nervii unei ţări întregi

Invocând amintiri neplăcute din şcoală, Banciu şi-a intoxicat publicul cu ideea că toţi maghiarii din Mureş, Harghita şi Covasna sunt răi pentru că, în sufletul lor, toţi urăsc România şi ar vrea toţi să ne dezmembreze ţara.

Nu a fost capabil să ne spună cu ce instrument a pătruns el în sufletele tuturor maghiarilor pentru a ajunge, prin metode obiective, la o concluzie atât de gravă. Evident, nu există un astfel de instrument şi o asemenea generalizare rudimentară este pur şi simplu o tâmpenie.

Desigur, există maghiari care locuiesc în România şi sunt injectaţi cu ură din motive istorice sau pentru că i-au prostit tot felul de politicieni şmecheri. Este evident că avem partide şi lideri politici care forţează mereu nota pentru a-şi justifica existenţa şi că ei beneficiază de o susţinere din partea unor maghiari.

Asta nu poate însemna, pentru niciun om normal la cap, că toţi ungurii sunt aşa, la fel cum nu sunt extremişti toţi românii, pentru că Gheorghe Funar a vopsit în tricolor băncile din Cluj.

Este o exagerare comisă de dragul audienţei, pentru care nimeni nu poate produce niciun argument decent, inteligent, acceptabil. Pentru toţi maghiarii din cele trei judeţe, care îşi văd liniştiţi de viaţa lor, ignorând discursul extremist în oglindă promovat de unii politicieni unguri, generalizarea lui Banciu este o jignire impardonabilă şi o discriminare grobiană.

Despre unguri și români, pe ton civilizat

Nu poţi să pui eticheta şovinismului pe o întreagă minoritate, numai pentru că a rămas tu cu sechele din copilărie şi nu ai înţeles, până la 45 de ani, că băieţii ăia mari care te intimidau în şcoala generală o făceau din teribilism specific vârstei şi pentru că erai tu mai tocilar, nu pentru că aveau ceva cu etnia ta.

Citiţi mai mult: Ce merită extremiştii care ne injectează ură în viață

Cei care fac aşa ceva dau apă la moară exact extremiştilor care caută să agite şi mai mult spiritele. Ce crede marele om de televiziune Radu Banciu că vor spune audienţei lor politicienii extremişti de la Jobbik? „Vedeţi, românii ne urăsc pe toţi, e normal să le întoarcem ura!”. Nu ai nevoie de prea multă inteligenţă pentru a pricepe mecanismul.

A doua mare tâmpenie emisă de comicul postului TV B1 a fost aceea că el deţine adevărul absolut pentru că a trăit acolo 20 de ani. După mintea lui Banciu, un jurnalist care documentează un subiect în secuime este condamnat, din start, să nu surprindă realitatea, pentru că nu trăieşte acolo. Cand i se pun în faţă mesajele unor maghiari care trăiesc acolo şi care îl contrazic flagrant, pretinde să-l credem pe el numai pentru că el e mare vedetă, a citit mai multe cărţi şi vorbeşte limba franceză.

Lecţii controversate pentru unguri şi români

Dacă nu îl credem devenim: amărâţi, inculţi, proşti şi suntem acroşaţi cu alte etichete pe care nu se cuvine să le citiţi aici.

Ştiu că toţi cei care merg la biserica adoratorilor lui Radu Banciu vor considera concluzia mea o blasfemie, dar eu asta cred şi asta spun.

În dezbaterea pe care am avut-o cu Radu Banciu pe tema extremismului nu am văzut nicio diferenţă de idei între el şi Vadim Tudor. La fel cum nu văd nicio diferenţă între el şi Mircea Badea, atunci când recurge la cuvinte jignitoare, pentru că nu e capabil să-şi impună punctul de vedere cu argumente. Dan Tapalagă avea dreptate la acest capitol.

În problema extremismului maghiar lucrurile se pot spune ferm şi fără a acuza o întreagă etnie, la grămadă, că este şovină. Nu trebuie să ne supărăm pe ungurii care ne tot cer lucruri. Nu e prost cine cere, e prost cine dă. Putem cel mult să ne supărăm pe politicienii din Bucureşti, care abordează greşit problema şi să cerem instituţiilor să aplice legea egal tuturor.

Citiţi mai mult: VIDEO. Extremiștii de la Jobbik, cercetați pentru FINANȚĂRI din Rusia și Iran. NEONAZISTUL Vona Gabor a fost printre cei care au făcut SCANDAL la Târgu Mureş

Avem mai mult de câştigat împreună dacă le explicăm maghiarilor înfierbântaţi de extremişti câteva lucruri simple. Unul dintre ele este faptul că toată nebunia cu autonomia etnică agăţată în trecut nu poate să aducă nimic bun. Nu poţi atrage fonduri europene, investitori şi nu poti aduce prosperitate într-o zonă tulburată constant de tot felul de politicieni care nu ştiu nimic altceva decât să aţâţe spiritele. Viaţa lor nu are cum să se schimbe în bine astfel.

De ce acceptăm delirul extremist?

Scopul nostru este să construim un viitor mai bun, nu să rămânem agăţaţi în ura provocată de un trecut prea tulburat. Vom putea să facem asta în primul rând dacă începem să privim toţi maghiarii ca pe nişte parteneri, nu ca pe duşmani. De la această schimbare de mentalitate începe totul. Şi schimbarea asta e la noi în primul rând. Nu putem să cerem celor care greşesc să se îndrepte, dacă noi facem aceeaşi greşeală, în oglindă.

De ce nu ne pasă de România?

PS: Am răspuns mai multor mesaje, aici și pe Facebook, ale unor cititori care au perceput greșit pasajul din text referitor la comparația între Radu Banciu și Mircea Badea și e bine sa delimitez clar lucrurile, pentru a nu lăsa diverse persoane să speculeze cu rea credință acest editorial. 

Evident ca, la modul general, nu se poate pune semnul egal între Banciu și Badea. Însă, punctual, atunci când folosește cuvinte sau expresii jignitoare, Banciu folosește metodele lui Badea și aceste momente nu îi folosesc. 

În același timp e adevărat că pentru Banciu aceste momente sunt exceptii și Badea își construiește emisiunea pe așa ceva în mod constant, ceea ce face diferența între cele două emisiuni.

Banciu a prezentat corect realitatea în multe privințe, în emisiunile pe care le comentez aici, dar a greșit în punctele criticate și atunci când a folosit cuvinte jignitoare. Dezbatarea pe aceste greșeli nu poate însemna existența vreunui conflict personal.

Citește alte comentarii:


De ce nu ne pasă de România?

Vrăjitoare infractoare

Săracii țigani bogați

Atrocităţi comise în numele lui Dumnezeu

România mea şi România lor

Citeşte alte opinii de blogul jurnalistului Malin Bot:

Ipocriții

Revoluţia care nu a mai avut loc

Nevoia de modele şi morală

Citeşte alte opinii pe platformaideilibere.ro“:

Anunțuri

2 gânduri despre “Amintirile din copilărie ale lui Radu Banciu îi folosesc de minune lui Vadim Tudor. VIDEO

  1. se vede ca nu esti ardelean,fiindca altfel ai intelege ca Banciu are dreptate,parea ta despre cum ar trai romanii si ungurii intr-o armonie totala, constructiva …etc.e pura utopie si nu e necesar sa amintesti figuri triste ca si badea,funar,vadim ar trebui doar sa-ti faci buletin de tinutul secuiesc …

    • Aveti o mentalitate gresita. Va raspunde un adolescent din Covasna, daspre care am scris ieri pe evz.ro. Raspunsul acestui elev este elocvent si nu mai necesita alte comentarii. Despre Banciu, nimic. Am explicat in textul precedent, cu argumente bine explicate, cum stau lucrurile. Va recomand cu caldura si acel text, il gasiti aici, pe blog.

      Un adolescent maghiar din Covasna a dat o lecţie necesară de normalitate tuturor extrememiştilor. Elevul a sărit să-l apere pe prietenul lui, un român ameninţat de alţi colegi unguri. A spus tuturor: ”Eu am un vis!” …

      Citiţi mai mult: http://www.evz.ro/detalii/stiri/elevul-cu-tricolor-sfantu-gheorghe-1087783.html

      O zi buna!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s