Băsescu se prăpădește de râs: Pleșoianu a ajuns să-i fie „idiot util” în fața DNA | VIDEO

Ultimul asalt al penalilor din politică împotriva DNA a produs și situații amuzante. Într-o astfel de situație a ajuns deputatul PSD Liviu Pleșoianu, un invitat permanent al postului Antena 3 devenit ”idiotul util” al lui Traian Băsescu.




Pleșoianu și 20 de figuranți de la Antena 3, postul infractorului Dan Voiculescu, au ajuns idioți utili ai lui Traian Băsescu, în războiul fostului șef al statului cu Laura Codruța Kovesi.

Situația este cu atât mai amuzantă cu cât, mai nou, Traian Băsescu este citat tot mai des de Antena 3, ca personaj pozitiv, în emisiunile de linșaj executate de vedetele de marcă ale postului TV.

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a dus miercuri, 5 iulie 2017, câteva persoane din butaforia Antena 3 în fața DNA. Sunt oameni simpli, telespectatori naivi, folosiți de Antena 3 din anul 2012 când Voiculescu a orchestrat prin USL suspendarea lui Traian Băsescu, crezând că așa scapă el de pușcărie.




Ați văzut aceste persoane și când Voiculescu a fost încarcerat, la marșul împotriva Justiției. Aceiași oameni au fost folosiți când angajații lui Voiculescu au încercat, prin alte proteste de stradă, să blocheze evacuarea clădirilor care au fost confiscate de stat de la Felix.

În toți acești ani principala temă și obsesie a televiziunii lui Voiculescu a fost Traian Băsescu pe care l-a demonizat Antena 3.

Astăzi, când Băsescu a adoptat discursul lui Voiculescu din cauza dosarelor penale ale Elenei Udrea, Antena 3 l-a reevaluat pe fostul președinte. Atât de mult încât și-a pus butaforia la dispoziția deputatului PSD Liviu Pleșoianu pentru a face circ în fața DNA.

Pleșoianu cere demisia șefei DNA, alături de cei 20 de figuranți ai Felix TV, pentru că Laura Codruța Kovesi nu se prezintă la comisia parlamentară care se ocupă cu non-subiectul ”Sufrageria lui Oprea”.




Deputatul PSD face parte din comisia parlamentară și spune că va merge zilnic la sediul DNA. Televiziunile de știri au prezentat pe larg declarațiile acestuia. Cu siguranță că Traian Băsescu s-a hăhăit copios văzându-l pe Peșoianu pe post de idiot util lui în fața DNA. Asta pentru că subiectul ”Sufrageria lui Oprea” e un subiect made by Traian Băsescu, via Udrea & Andronic.
În jargonul politic, un idiot util este o persoană care luptă pentru o cauză fără să aibă habar care este scopul acțiunii în care el e implicat. O persoană folosită, în general, cu cinism de liderii politici care urmăresc scopuri ascunse.
Povestea cu sufrageria lui Oprea, pentru care se agită acum Liviu Pleșoianu, a fost lansată de Dan Andronic și rostogolită intens de televiziunea lui Sebastian Ghiță, ambii patroni de presă servind constant interesele Elenei Udrea și ale lui Traian Băsescu de când aceștia sunt în război declarat cu DNA.
Dincolo de situația amuzantă în care a fost pus Pleșoianu, chiar de către cei care l-au plasat în comisia parlamentară și l-au trimis în fața DNA, avem un aspect de principiu foarte grav.




M-am dus la sediul DNA să îl întreb pe deputatul PSD Liciu Pleșoianu de ce nu îi cere și lui Dragnea să spună cum juca tenis cu Oprea și Coldea. A spus asta chiar Sorin Grindeanu, fost prim-ministru PSD.

L-am mai întrebat dacă îi place să fie deputat într-un partid condus de un infractor și parlamentar cu un șef de Cameră condamnat penal.
Deputatul Pleșoianu a răspuns, printre altele, că el nu recunoaște sentințele definitive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.




Este grav, la fel de grav ca acest tabolu din fața sediului DNA:

Liviu Pleșoianu este deputat PSD, partid condus de un infractor.
Liviu Pleșoianu a dus 20 de figuranți de la televiziunea altui infractor, Dan Voiculescu, pentru a cere demisia conducerii DNA.
Liviu Pleșoianu folosește ca pretext pentru acțiunea asta „dezvăluirile” făcute de un alt penal: multiplul inculpat Dan Andronic. Andronic e trimis în judecată pentru frauda Ferma Băneasa cu prejudiciu de 140 de milioane de euro și pentru mărturie mincinoasă, în dosarul în care e judecată multipla inculpata Elena Udrea, condamnată în prima instanță.
Un deputat plătit din bani publici servește interesele private ale penalilor din politică, în asaltul pe care aceștia l-au pus la cale pentru a decapita și bloca DNA.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s