Dictatura corupților: Vocile critice de la TV sunt amendate. Protestatarii sunt înjurați când cântă imnul național | VIDEO

Pas cu pas, infractorul Liviu Dragnea își instaurează dictatura în România. Puținele voci critice care mai apar la TV sunt agresiv amendate. În stradă, protestul #rezist este sub o presiune uriașă care nu mai are nicio limită.


VIDEO: Înjurături și semne obscene chiar în timp ce se intona imnul național în Piața Victoriei. Ce au încercat inițial să facă polițiștii de la Secția 1 e scandalos.



Un șmecher cu bolid de lux a încercat să intimideze protestatarii chiar în timp ce aceștia intonau imnul național. Jandarmii dau amenzi tot mai mari și recunosc că fac asta pentru a sancționa ideile promovate de #rezist.

Nu există respect pentru vreun principiu al democrației sau vreo valoare națională când e vorba de modul cum își impune dictatura infractorul-șef al PSD, Liviu Dragnea.

Președintele condamnat al celui mai mare partid din România, delincventul care deține controlul Parlamentului și Guvernului, calcă în picioare libertatea de exprimare pe toate căile atunci când este exercitată pentru a-l critica pe el.

Dragnea s-a răzbunat pe Rareș Bogdan, prin slugile din CNA

 

Se întâmplă de mai bine de un an și zilele acestea lucrurile au devenit și mai grave. Dragnea și mafioții au reușit deja, de luni de zile, să lichideze profesional nume importante din presă care erau critice la adresa lui.

Patronii din media au cedat, unul după altul, cererilor puterii corupte de a elimina din redacțiile lor ziariștii care refuzau să facă jocurile mafiei al cărei naș e astăzi Dragnea.

Acolo unde nu a putut să obțină concedieri, Dragnea a început să acționeze cu alte pârghii. Un caz concret este emisiunea Jocuri de putere de la Realitatea TV și jurnalistul Rareș Bogdan.


EDITORIAL VIDEO: Cum se răzbună Dragnea, prin diverse instituții pe care le controlează, împotriva vocilor critice care îl deranjează.



Emisiunea aceasta rămăsese aproape singura emisiune din prime-time, de la televiziunile de știri, în care se dezbăteau critic și fără menajamente derapajele actualei puteri.

Este emisiunea care a tratat cazul Belina cel mai detaliat, cu invitați foarte incomozi pentru Dragnea & co. M-am numărat printre cei invitați de Rareș Bogdan să abordeze acest subiect, alături de Liviu Avram, Oreste Teodorescu, Grigore Cartianu, jurnaliști pe care mafia din politică nu mai știe cum să îi reducă la tăcere.

După mai multe emisiuni în care s-au spus adevăruri care ar fi trebuit să fie prezentate pe toate televiziunile de știri, a venit și răzbunarea infractorului-șef al PSD.

Jocuri de Putere a primit o amendă uriașă, de aproape 20.000 de euro, fiind folosit ca pretext o altă emisiune pe altă temă.

Convingerea mea este că tema pentru care CNA a aplicat amenda șocantă este doar un pretext și că motivul real al acestui gest agresiv este tonul critic, adevărul și invitații din emisiunile care au tratat cazul Belina.

Amenda a fost impusă chiar de Radu Herjeu, fost servitor media în curtea infractorului Dan Voiculescu și apoi angajat al inculpatului fugar Sebastian Ghiță, cel mai înfocat susținător al PSD din CNA.

Nu mai există respect pentru nimic: Înjurături și semne obscene pe imnul național

Presiunile se resimt și în stradă, unde un grup restrâns de protestatari #REZIST se încăpățânează să țină piept în continuare acestei puteri putred de coruptă. Oameni împotriva cărora se fac lucruri care încalcă orice limite, inclusiv limita respectului față de drapel sau imnul național.

Vineri seara, în timp ce se intona ”Deșteaptă-te, române!”, imnul nostru național, un șmecher cu un bolid de lux sport a năvălit în Piața Victoriei cu înjurături și semne obscene, întrerupând momentul solemn.

Când a văzut că este filmat, șmecherul a încercat să fugă, dar a fost surprins la un semafor și întrebat de ce a înjurat. Și-a continuat spectacolul, făcând mai departe semne obscene, sub privirile impasibile ale jandarmilor care asistau fără nicio reacție la discuție.





Nu este primul moment de acest fel. În trecut, protestatarii #rezist s-au confruntat cu motocicliști care au intrat peste ei, în timpul protestului, sau cu alte mașini din care s-au adresat cuvinte obscene, cu indivizi care veneau în piață căutând să provoace scandal și jignind pe cei de acolo.

Jandarmeria amendează ideile împotriva lui Dragnea

În timp ce servitorii mafiei din CNA amendează jurnaliștii care îl deranjează pe Dragnea, în stradă Jandarmeria Română amendează în draci protestatarii pentru motive incredibile.

Săptămâna aceasta un șef al unui dispozitiv de jandarmi a fost filmat când a scăpat porumbelul: ”Vă legitimăm și vă amendăm pentru că promovați anumite idei”.

S-a întâmplat în Piața Constituției, unde #REZIST protesta împotriva deciziei liderilor PSD de a refuza să ridice imunitatea Rovanei Plumb, pentru ca procurorii DNA să poată să o ancheteze în Dosarul Belina.

Grupul #REZIST s-a deplasat și la Ministerul Justiției pentru a cere demisia ministrului Tudorel Toader, care vrea să impună un pachet de legi croit de juriștii lui Dragnea și menit să stopeze lupta împotriva corupției, să producă decapitarea DNA și să faciliteze controlul politic asupra Justiției.

În contrast total cu lipsa de reacție în fața celor care caută să intimideze #REZIST, în cazul protestului de la Parlament și Ministerul Justiției, Jandarmeria Română a intervenit în forță. Aproape fiecare protestatar a fost flancat de doi jandarmi.

Toată lumea a fost legitimată, inclusiv persoane care se opriseră doar să vorbească cu unii dintre cei care protestau.


VIDEO. Jandarmul-șef recunoaște: ”Amendăm anumite idei”



Dictatura penalilor se va instaura complet, dacă nu ieșim în stradă cu miile

Dictatura penalilor este aproape instaurată. Singura barieră care mai poate stopa acest proces este strada, protestul. Duminică, 1 octombrie 2017, de la ora 19.00, este organizat un nou protest în Piața Victoriei.

Este momentul când românii onești pot să dea un semnal puternic corupților din politică, să renunțe la legile care stopează lupta împotriva corupției și la mișcările care alterează grav democrația. O lipsă de implicare, în acest moment cheie, echivalează cu predarea României în mâinile găștii lui Dragnea.

 Gravatar Carti scrise de Mălin Bot Pagina de Facebook Google Plus  Canalul de Youtube
Reclame

5 gânduri despre “Dictatura corupților: Vocile critice de la TV sunt amendate. Protestatarii sunt înjurați când cântă imnul național | VIDEO

  1. Stai liniștit Măline , astfel de gunoaie sunt pretutindeni ,sunt fie fii de baroni pesediști fie ratați sociali tocmiți de pesede să creeze confuzii și…. oricum nu va mișca nimeni nici un deget împotriva acelor nespălați !!

  2. Sunteti un om curajos si va admir dar mi-e teama ca ne luptam cu morile de vant. Am ramas uimita de cata rautate, necinste si prostie poate exista in Romania. Daca as fi mai tanara as pleca de aici, tara asta este pierduta. Oamenii cu principii nu pot coexista cu indivizii care nu stiu decat sa fure, sa minta, sa manipuleze si sa denigreze.

  3. Salut Malin,

    Te urmaresc de putin timp si apreciez enorm ca ai atata putere de lupta si nu renunti. Esti un adevarat model pentru noi toti care traim adormiti in tara asta.

    O singura observatie am: fa-ti, te rog, un backup la blog/canal de youtube pentru ca e pacat sa se piarda tot acest material.

    Nu se vor dezice de la nimic si nu vreau sa iti blocheze canalul de YT/blogul sub nicio forma si nu vreau sa stopeze una din putinele voci ramase care ii combate.

    Respect

  4. Felicitari pentru atitudine. Mafia politicientilor corupti inchide gura jurnalistilor onesti care spun adevarul. Au si postaci care denigreaza acesti ziaristi pe retele sociale si in mediul online.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s