Fără presă liberă și transparentă nu poate exista democrație

Cristi Priză m-a invitat pe canalul lui de YouTube pentru un interviu în care am explicat și perioada grea prin care trecusem în 2017.

Adevărul este că nimic nu te poate pregăti pentru o asemenea resetare generală, mai ales pentru clipele când descoperi lichelele ascunse în oameni apropiați, despre care credeai că sunt altfel.

 

După doi ani, marele Dragnea e la pușcărie și poporul a început resetarea României. Sper să fie de data aceasta războiul final cu #CiumaRosie.

 

Eu vă mulțumesc tuturor celor care mă susțineți pentru că îmi oferiți șansa să fiu cel mai liber jurnalist din România.

 

Nimic nu este mai de preț pe lumea asta decât să ai libertatea să îți urmezi conștiința și să poți spune tot ceea ce crezi.

 

De la 18 ani sunt jurnalist și am fost în toate pozițiile din presă, de la reporter la redactor-șef și nu am avut niciodată libertatea pe care o am acum.

 

Însă, dincolo de persoana mea, este ceva foarte important pentru noi și pentru țara la care visăm.

 

Nu vom avea niciodată un popor liber și o țară puternică dacă nu avem o presă liberă.

 

Resetarea României depinde de curățarea presei.

 

Tot ceea ce astăzi face propaganda mafiei si intoxica milioane de oameni, alternând democrația, trebuie să dispară și poate sa dispară dacă sunt sistematic boicotati.

 

Nu se poate ca „jurnaliști” care au servit mafia la Antena 3 să fie reciclați în locuri care pretind că sunt ok.

 

Nu sunt ok dacă reciclează oamenii infractorului Dan Voiculescu.

 

Dincolo de asta, cred ca publicul ar trebui să pună presiune pe orice jurnalist sau redacție să prezinte transparent toate veniturile și tot patronatul.

 

Oricine refuză să prezinte clar, luna de lună, aceste informații este cu risc de intoxicare uriaș și nu ar trebui să fie urmărit. Nu contează ce arata acel produs de presa 90 la suta din timp.

 

Fiți siguri că, dacă exista finanțatori ascunși ei au interese ascunse și la momentul cheie pentru ei o să vă otrăvească cu manipulari.

 

Pur și simplu nu poți avea democrație cu presa coruptă, cu ziariști care nu sunt ceea ce pretind și fac jocurile mafiei, cu televiziuni întregi care sunt de fapt instrumente de dezinformare în masă.

 

Nu e nevoie de nicio lege și nicio instituție ca să vidanjam mizeria asta.

 

Pur și simplu e nevoie ca fiecare om cinstit, persoana publica sau simplu cetățean, să îi boicoteze pe toți cei care nu sunt onești și complet transparenți.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s