Rechizitoriu: Mineriada 13 – 15 iunie 1990

RECHIZITORIU MINERIADA 13 – 15 IUNIE 1990

Anul 2017 luna 06 ziua 12

Extras: formă anonimizată-

(…), procurori militari la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

---

---

---

Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul penal (…), privind pe inculpaţii:

Iliescu Ion, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

Roman Petre, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal, cu aplic. art. 5 C.p.;

Voiculescu Gelu Voican, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.; (…)

Dumitru S. Nicolae, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

Măgureanu Virgil, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii,prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

General maior (rez.) Florescu Mugurel Cristian, având la data faptelor gradul de colonel, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

Amiral (rez.) Dumitrescu Emil, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

Ionescu Cazemir Benedict, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

Sârbu Adrian, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

Cozma Miron, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

Drella Matei, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

Burlec Plăieș Cornel, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

General (rez.) Dobrinoiu Vasile, având la data faptelor gradul de colonel, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

Colonel (rez.) Peter Petre, având la data faptelor gradul de maior, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.,

Ghinescu Alexandru – (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.

 

EXPUNEM URMĂTOARELE:

 

I . OBIECTUL CAUZEI

 

Faptele ce fac obiectul prezentei cauze penale au fost comise în luna iunie 1990 (zilele de 13-15), într-o perioadă de profunde transformări ale vieţii sociale, dar mai ales ale vieţii politice. Evenimentul a rămas în conştiinţa publicului sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990”.

Limba română este singura limbă din lume în care a fost creat substantivul mineriadă care, ulterior, a fost tradus în toate limbile pământului.

În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, autorităţile statului au declanşat un atac violent al forţelor de ordine, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, împotriva opozanţilor politici care contestau rezultatul alegerilor din data de 20 mai 1990. Urmare acţiunii, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la U.M.(…) Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, fără a se efectua vreun act de cercetare faţă de aceştia.

Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură, fiind percheziţionate mai multe birourile, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă din clădire, trei dintre ele fiind transportate în afara mun. Bucureşti, la U.M. (…) Măgurele, unitate ce aparţinea Ministerului de Interne motivul fiind că „au pactizat cu manifestanţii”.

Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, prim viceprim – ministru, viceprim-ministrul ai Guvernului României, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Intreprinderea Maşini Grele Bucureşti, avându-l în frunte pe directorul acesteia.

Aceştia din urmă s-au manifestat violent agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au încercat să ocupe Piaţa Universităţii, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.

Acţiunile întreprinse de autorităţi statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.

S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcaţi mortal numiții (…), iar numiţii (…) au fost răniţi, de asemenea, prin împuşcare.

Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.

Acţiunea acestei forţe a fost menită de a menține în funcție puterea politică instaurată în decembrie 1989 şi care câştigase alegerile din 20 mai 1990, căzându-i victime toți cei care erau considerați ,,elemente extremiste, reacționare” și care ar fi organizat o ,,rebeliune legionară”.

Obiectul prezentului dosar îl constituie stabilirea răspunderii penale a persoanelor vinovate de:

– uciderea numiţilor (…), în contextul evenimentelor din 13-15 iunie 1990;

– vătămarea integrităţii fizice şi psihice a unui număr de 1388 de persoane, care au fost agresate fizic sau lipsite ilegal de libertate;

– lipsirea de libertate a unui număr de 1250 de persoane.

Faptele vizate privesc intervalul de timp în care aceste persoane s-au aflat sub puterea autorităţilor sau a celor chemaţi să sprijine acţiunea acestora şi a încetat, odată cu punerea în libertate a ultimei persoane reţinute nelegal.

---

---

---

Prezenta cauză penală nu va analiza:

– stabilirea responsabilităţilor fiecărui participant în parte, respectiv numai a persoanelor care au iniţiat acest plan menit a înlătura orice formă de opoziţie sau care au sprijinit, sub orice formă, aceste acţiuni, cunoscând că, în acest fel, le asigură realizarea scopului urmărit;

– distrugerile provocate la sediilor unor instituţii publice, asociaţii, redacţii de ziare ori a altor pagube materiale, produse în patrimoniul unor persoane fizice sau juridice;

– legalitatea măsurilor de arestare luate de organele de urmărire penală faţă de persoanele reţinute, în lipsa oricăror indicii privind săvârşirea vreunei infracţiuni, întrucât aceste situaţii au făcut obiectul unui dosar de urmărire penală separat, întocmit de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi înregistrat sub nr. (…), în care, la data de 31.05.2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Soluţia a fost confirmată prin încheierea (…) din 03.11.2015, pronunţată în dosarul nr (…) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.

Evenimentele petrecute în Bucureşti sau în ţară, în perioada 01 ianuarie -13 iunie 1990, care sunt descrise în capitolul privind contextul general al cauzei.

Aceste aspecte nu fac obiectul cauzei, întrucât, redeschiderea urmăririi penale, confirmată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea (…) din 09 martie 2015, în dosarul (…), priveşte doar infracţiunile contra păcii şi omenirii şi infracţiunile de omor prevăzute de Codul penal anterior.

II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI

 

În cele ce urmează vor fi punctate momentele istorice, pe care le considerăm importante pentru a putea contextualiza starea de fapt, care formează obiectul acestui dosar.

Odată cu dizolvarea fostelor structuri de conducere ale statului român, puterea a fost preluată de nou înființatul Consiliul Frontului Salvării Naționale (C.F.S.N.), formațiune înființată la 22 decembrie 1989. Înființarea acestuia a fost anunțată, în aceeaşi zi, în jurul orelor 23.30, la posturile naționale de radio şi televiziune de către inc. Ion Iliescu, la acea dată director al Editurii Tehnice, devenit ulterior preşedinte de facto al ţării.

Acesta a fost cel care a dat citire Comunicatului către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Prin acest comunicat Consiliul Frontului Salvării Naționale şi-a definit şi asumat rolul de „organism al puterii de stat din România”.

Comunicatul a avut conţinutul pe care îl prezentăm în cele ce urmează:

„Cetăţeni şi cetăţene,

Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toţii ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucură întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale.

Un merit deosebit îl au cei care, ani de zile, şi-au pus în pericol şi viaţa, protestând împotriva tiraniei.

Se deschide o pagină nouă în viaţa politică si economică a României. În acest moment de răscruce am hotărât sa ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile si grupările care s-au ridicat, cu curaj, în apărarea libertăţii si demnităţii, în anii tiraniei totalitare.

Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii si demnităţii poporului român.

Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne.

Toate ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură, îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice si sociale.

În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale,orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale. Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică. Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale.

Ca program, frontul propune următoarele:

1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ.

2. Organizarea de alegeri libere, în cursul lunii aprilie.

3. Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viaţă.Consiliul Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească, în viitor, România.Un comitet de redactare a noii Constituţii va începe să funcţioneze imediat.

4. Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii si eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată si promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice.

5. Restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti. Oprirea distrugerii satelor.

6. Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane.

Reaşezarea structurilor învăţământului pe baze democrate si umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi a imposturii şi statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de activitate.Aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale.Trecerea presei, radioului, televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului.

7. Respectarea drepturilor si libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi în drepturi cu românii.

8. Organizarea întregului comerţ al ţării, pornind de la cerinţele satisfacerii, cu prioritate, a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldurăşi lumină ale oamenilor.

9. Întreaga politică externă a ţării să servească promovării bunei vecinatăţi, prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia.

10. Promovarea unei politici interne şi externe subordonate nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă. Constituindu-ne în acest front, suntem ferm hotărâţi sa facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România, garantând triumful democraţiei, libertăţii si demnităţii tuturor locuitorilor ţării.

În mod provizoriu, în componenţa consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, László Tőkés, Dumitru Mazilu, Dan Deșliu, general Ștefan

Gușă, general Victor Atanasie Stănculescu, Aurel Dragoș Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, (…), Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marțian, Mihail Lupoi, Gheorghe Voinea (general), căpitan de rangul I. Emil Dumitrescu, Vasile Neacșa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Paul Negrițiu, Gheorghe Manole, Vladimir Ionescu, Neculae Radu, Adrian Sârbu, Constantin Cîrjan, Géza Domokos, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, Ion Iliescu”.

Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr.1 din 22 decembrie 1989.

După ce a citit Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu a mai precizat, referitor la acest organ al puterii de stat:

Deocamdată, este o structură provizorie, gândită într-un mod foarte operativ. Lista rămâne deschisă. Nu aceasta va fi componenţa completă a consiliului.

Am menţionat doar câteva nume de oameni care sunt legate de transformările pe care le cunoaşte ţara, oameni care au demonstrat spirit de sacrificiu în anii tiraniei, tineri care în aceste zile au fost pe baricade, care şi-au pus viaţa în pericol, reprezentanţi ai muncitorilor, ai studenţilor, ai intelectualităţii, ai armatei, acele forţe care au fost active, prezente în procesul de instaurare a noului regim al puterii. Lista rămâne deci deschisă.

Pentru a putea completa componenţa consiliului aşteptăm propuneri din partea tuturor categoriilor şi forţelor sociale care au luptat şi au învins.

Acest comunicat este o primă formă de platforma-program a noului organism al puterii de stat din România”.

Persoanele din componenţa Consiliului Frontului Salvării Naționale, aşa cum a fost anunţată în seara zilei de 22 decembrie 1989, pot fi împărţite în trei categorii.

Prima categorie şi cea mai numeroasă era formată din persoane al căror trecut a fost legat, în mod strâns, de U.R.S.S. şi pot fi enumeraţi aici Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Károly Király, capitanul de rangul I Emil „Cico” Dumitrescu.

Acestora li s-au ataşat, în ziua de 22 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu, Mihail Montanu, Petre Roman, Cazemir Ionescu, Dan Marţian, Constantin Ivanovici.

A doua categorie o reprezintă intelectualii, cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă,reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene şi enumerăm aici pe Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Dan Desliu, Aurel Dragoş Munteanu, Domokos Géza, Dumitru Mazilu.

A treia categorie era formată din revoluţionari, care se făcuseră remarcaţi în zilele anterioare datei de 22 decembrie 1989.

Consiliul Frontului Salvării Naționale s-a întrunit oficial la 27 decembrie 1989, dată la care au fost anunțate organizarea și modul de funcționare a acestui organism.

Membrilor iniţiali li s-au adăugat alţii, astfel că numărul lor a ajuns la 141, după ce a fost completat cu reprezentanți ai tuturor județelor din România.

La aceeaşi dată a fost constituit Biroul Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale format din: preşedinte – Ion Iliescu, prim-vicepreşedinte – Dumitru Mazilu, vicepreşedinţi – Cazemir Ionescu şi Károly Király, secretar – Dan Marţian, membrii: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru şi Neculae Radu.

Pe lângă Biroul Executiv funcționa și un „colectiv pentru relațiile cu publicul și mijloacele informației de masă”, precum şi comisii de specialitate.

Dintre acestea amintim Comisia constituţională, juridică si pentru drepturile omului coordonată de – Dumitru Mazilu, care a redactat proiectul Decretului nr. 92/1990 privind alegeria Parlamentului şi a Preşedintelui României (Monitorul oficial nr. 35 din 18.03.1990).

Prin Decretul nr.1 din 26 decembrie 1989 al C.F.S.N, semnat de Ion Iliescu, în vigoare de la 27 decembrie 1989, Petre Roman a fost numit prim – ministru al Guvernului provizoriu.

Prin Decretul C.F.S.N. nr.2 din 26 decembrie 1989, generalul colonel în rezervă Nicolae Militaru, a fost rechemat în cadrele active ale armatei. Prin Decretul nr.3 din aceeaşi dată, Nicolae Militaru a fost numit în funcţia de ministru al apărării.

Prin Decretul-Lege nr.5 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, au fost numiţi, în funcţia de viceprim-ministru al guvernului, Mihai Drăgănescu şi Gelu Voican Voiculescu.

Prin Decretul-Lege nr.22 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, generalul locotenent Mihai Chiţac a fost numit în funcţia de ministru de interne. Prin Decretul nr.24 din 28 decembrie 1989 al C.F.S.N., Mihai Chiţac a fost înaintat în gradul de general – colonel, iar prin Decretul nr.242 din 14 iunie 1990 al C.P.U.N. a fost eliberat din funcţia de ministru de interne.

Prin Decretul Lege nr.10 din 31 decembrie 1989 al C.F.S.N., publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, s-a constituit Guvernul României, ca organ suprem al administraţiei de stat, care avea obligaţia de a îndeplinii obiectivele cuprinse în programul C.F.S.N. asigurând executarea măsurilor stabilite prin decretele adoptate de acesta. În art. 3 se specifică că C.F.S.N. aproba componenţa Guvernului României la propunerea prim-ministrului.

Din componenţa Guvernului Provizoriu Petre Roman au făcut parte, printre alţii: Prim viceprim-ministru – Gelu Voican VOICULESCU, Ministrul de Interne – Mihai CHIŢAC,Ministrul Justiţiei- Teofil POP,Ministrul Apărării Naţionale- Nicolae MILITARU,Ministrul Economiei Naţionale – Atanase-Victor STĂNCULESCU,Ministrul Petrolului – Victor MUREA,Ministrul Minelor – Nicolae DICU, Ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor – Stelian PINTILIE, Ministrul Transporturilor – Corneliu BURADA.

Aceste persoane vor fi regăsite cu diferite acte de participare în evenimentele din 13-15 iunie 1990.

La 25 decembrie 1989 a avut loc, la Târgovişte, procesul soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu urmat, în aceeaşi zi, de execuţia acestora. La procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu au participat, ca delegaţi, din partea C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, general Victor Atanase Stănculescu și Virgil Măgureanu.

De asemenea, au mai fost prezenţi maiorul Mugurel Cristian Florescu şi locotenentul-major Trifan Matenciuc.

În data de 28 decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr.20/1989, în vigoare de la 29 decembrie 1989, a fost eliberat din funcţia de şef al Marelui Stat Major din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi adjunct al ministrului apărării naţionale, generalul-maior Ştefan Guşă.

În aceeaşi zi, prin Decretul C.F.S.N. nr.17, publicat în Monitorul Oficial în 29 decembrie 1989, a fost rechemat în activitate generalul-colonel (…) şi numit, prin Decretul C.F.S.N. nr.20/1989, semnat de Ion Iliescu, în funcţia de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, funcţie pe care a îndeplinit-o până la 30 aprilie 1991.

În această calitate, (…) a cumulat și funcțiile de prim-adjunct al ministrului apărării (28 decembrie 1989 – iunie 1990) și secretar de stat al M.Ap.N. (iunie 1990 – mai 1991).

Inculpatul Ion Iliescu l-a numit, apoi, pe g-ral.col. (…), consilier prezindenţial şef al Administraţiei Prezidenţiale, la 01.05.1991, funcţie pe care a deţinut-o până la 01.09.1994 când, tot Ion Iliescu, l-a numit consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, funcţie în virtutea căreia a fost şi membru al C.S.A.T., până la 21.11.1996. La data de 21.10.1994, (…) a fost avansat la gradul de general de armată, iar după trecerea sa în retragere, a fost numit, la 27.02.2004, administrator al Uzinei de Armament M.F.A. Mizil. A decedat în anul 2015.

Generalul-colonel (…) care, în perioada 1949 – 1954, a urmat cursurile Academiei Militare de Artilerie şi Rachete din U.R.S.S., a fost trecut în rezervă de Nicolae Ceuşescu, în cadrul procesului de îndepărtare din armată a generalilor care îşi efectuaseră studiile în Uniunea Sovietică.

În ziua de 31 decembrie 1989, a fost arestat generalul-colonel Iulian Vlad, în biroul său de la Ministerul Apărării Naţionale, prezent la arestare fiind şi Gelu Voican Voiculescu. Generalul Iulian Vlad era şeful Direcţiei Securităţii Statului care, încă din 27 decembrie 1989, prin Decretul nr.4/1989 al C.F.S.N., trecuse în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Prin acelaşi Decret nr.4/1989, au mai trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Comandamentul Trupelor de Securitate împreună cu organele şi unităţile din subordinea acestora.

Consiliul Frontului Salvării Naţionale, ca organ al puterii de stat, trebuia să fie unul neutru politic.

Subsumat acestui scop, prin Decretul- Lege nr. 8/31 decembrie 1989, publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, a fost reglementată înregistrarea și funcționarea partidelor politice, trecându-se de la sistemul partidului unic la sistemul pluripartid.

În art. 1 se preciza că:

„În România este liberă constituirea partidelor politice, cu execepţia partidelor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat şi de drept, în România.

Nici o altă îngrădire, pe motiv de rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură, sex sau convingeri politice nu poate împiedica constituirea şi funcţionarea partidelor politice”.

---

Tot la 31 decembrie 1989, s-a constituit Grupul pentru Dialog Social (G.D.S.),

„Ca un grup de sine stătător, care acţionează legal, începând de astăzi, 31 decembrie 1989. El aspiră să reprezinte conştiinţa lucidă a acestei societăţi care a fost umilită şi destructurată. Vrem să contribuim la ieşirea din dezastru şi la regenerare. Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, strict informal, care nu se subordonează niciunei grupări politice şi care refuză orice colaborare cu cei care au susţinut vechiul regim.

Declarăm explicit: Nu vrem să fim un centru de putere ci un centru de influenţă.Pe cont propriu fiecare membru al grupului are dreptul la propriile sale opţiuni şi orientări politice, care nu afectează însă,în niciun fel, statutul şi orientarea Grupului.

Grupul pentru Dialog Social este o instanţă de reflexie critică asupra problemelor fundamentale care frământă societatea civilă română, asupra inserării ei in contextul european: civilizaţie – cultură – politică – societate civilă – ecologie. Este un club de dezbateri între intelectuali de diferite profesii, care îşi propun să prospecteze căile de evoluţie şi organizare ale acestei societăţi, o evoluţie bazată pe valorile umane şi pe drepturile omului.

Grupul pentru Dialog Social îşi propune să fie un laborator în care economişti, sociologi, politologi, istorici, filozofi, urbanişti, scriitori, teologi, etc. să găsească (să caute) împreună strategiile şi soluţiile de care societatea română va avea nevoie în viitorul imediat”,

se arăta, printre altele, în declaraţia de constituire a acestei organizaţii neguvernamentale.

---

Începând din 2 ianuarie 1990, ministrul apărării Nicolae Militaru, împreună cu Gelu Voican Voiculescu, prim-viceprim-ministru, au coordonat preluarea de către M.Ap.N. a structurilor fostei securității. La conducerea fostelor Direcţii Judeţene de Securitate au fost desemnaţi ofiţeri din cadrul M.Ap.N.

Ofiţerii din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti au fost trecuţi în rezervă, considerându-se că aceştia au făcut poliţie politică în favoarea regimului Ceauşescu însă, după puţină vreme, aşa cum vom arăta în continuare, unii dintre ei au fost încorporaţi într-o nouă structură informativă, U.M. (…), sub ordinele lui GeluVoican Voiculescu în cadrul Ministerului de Interne.

La 03.01.1990, Consiliul Frontului Salvării Naționale a anunțat că nu este și nu se va constitui în partid politic însă, la 23.01.1990, cu 128 de voturi pentru, 8 contra și 5 abțineri, Consiliul Frontului Salvării Naționale a hotărât transformarea Frontului Salvării Naționale (F.S.N.) în partid politic, cu intenția de a participa la viitoarele alegeri, hotărâre materializată la 06.02.1990, când F.S.N. a fost înscris în Registrul Partidelor Politice. Primul preşedinte al F.S.N. a fost inculpatul Ion Iliescu.

Silviu Brucan a fost acela care a lansat şi susţinut transformarea F.S.N. într-un partid politic. Pentru a fi convingător, Silviu Brucan a trecut în revistă ceea ce s-a întâmplat în ţările foste comuniste din Europa, unde au apărut partide noi formate din cei care au participat la schimbarea de regim politic. De asemenea, acesta a mai spus că ar fi absurd să părăsească sfera puterii cei care au decis schimbarea României pentru ca, în final, Silviu Brucan să facă o previziune:

„Va fi un urlet de fiară înjunghiată din partea opoziţiei, dar noi vom aduce observatori străini şi le vom închide gura”
(declaraţie martor Caramitru Ion-Horia-Leonida din 01.02.2017, vol.397, filele 8-17).

Referitor la transformarea F.S.N. în partid politic, la data de 25 ianuarie 1990, Ion Iliescu a mers la Televiziunea Română şi a spus:

„Niciodată conducerea F.S.N. nu a afirmat că nu va participa la alegeri. Am întârziat să dezbatem în Consiliu această problemă întrucât nu problemele campaniei electorale ne-au preocupat în această perioadă ci probleme mult mai presante ale vieţii noastre economice şi sociale”.

Unii membrii ai C.F.S.N., ca Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Andrei Pleșu, Dan Hăulică, Gabriel Liiceanu și Doina Cornea au demisionat înainte ca F.S.N. să se transforme în partid politic.

La data de 05 ianuarie 1990, s-a depus, la Tribunalul Bucureşti, dosarul pentru constituirea (de fapt, reînfiinţarea) Partidului Naţional Ţărănesc – Creştin Democrat.

Un rol deosebit de important în viaţa acestui partid l-a avut Corneliu Coposu care, de altfel, de la reînfiinţarea partidului şi până la data de 11 noiembrie 1995, când a decedat, a îndeplinit funcţia de preşedinte al partidului. Corneliu Coposu a fost, în perioada respectivă, un adevărat lider al opoziţiei politice.

În zilele de 5 şi 6 ianuarie 1990, acesta a avut două întâlniri cu Dumitru Mazilu. La 10 ianuarie 1990, la Palatul Victoria, a avut loc o întâlnire între Corneliu Coposu şi Ion Iliescu, întâlnire la care au mai participat aproximativ 25 de persoane, printre care Petre Roman, Dumitru Mazilu, Cazemir Ionescu, Nicolae S. Dumitru, Dan Iosif, Liviu Petrina, Ion Diaconescu, ultimii doi membri marcanţi ai P.N.Ţ.-C.D. La această întrunire s-a discutat despre pluripartitism.

Pentru prima dată, Corneliu Coposu a lansat ideea ca cei prezenţi să se înscrie într-unul din partidele istorice, Partidului Naţional Ţărănesc – Creştin Democrat(P.N.Ţ.-C.D.), Partidul Naţional Liberal (P.N.L.) sau Partidul Social Democrat Român (P.S.D.R.).

La 15 ianuarie 1990, prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București, a fost reînfiinţat Partidul Naţional Liberal (P.N.L.), continuatorul Partidului Național Liberal constituit în 1875. Decizia reînfiinţări acestui partid a fost luată încă din după – amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

Din grupul de inițiativă pentru reînfiinţarea P.N.L. au făcut parte, printre alţii, Dan Amedeo Lăzărescu, Radu Câmpeanu, I. V. Săndulescu, Nicu Enescu, Dinu Zamfirescu.

În ianuarie 1990 Sergiu Cunescu, împreună cu Adrian Dimitriu, fost secretar general al Partidului Social Democrat Independent condus de Constantin Titel Petrescu, Mira Moscovici, Constantin Avramescu, Mircea Iscru Stanescu, au înscris, la instanţă, noul Partid Social Democrat din România, continuator legitim și unic al Partidului Social Democrat Independent.

Partidul Naţional Ţărănesc – Creştin Democrat, Partidul Național Liberal şi Partidul Social Democrat Român au constituit, în 1990, opoziţia politică la Frontul Salvării Naţionale.

Prin Decretul nr. 41 din 09.01.1990 al preşedintelui C.F.S.N., Ion Iliescu, procurorul Gheorghe Robu a fost numit în funcţia de procuror general al României.

Prin Decretul nr.11 din 19.07.1990 al preşedintelui României, procurorul Gheorghe Robu a fost reinvestit în funcţia de procuror general al României.

În ziua de 12 ianuarie 1990, cetăţenii din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Cluj şi din alte localităţi s-au adunat să cinstească amintirea victimelor Revoluţiei din decembrie 1989.

Mulţimea strânsă în faţa sediului Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi Guvernului au cerut celor două instituţii să-şi precizeze poziţia referitor la:

• asigurarea de alegeri libere sub egida ONU; să anunţe numărul victimelor represiunii;
• să informeze corect opinia publică cu privire la teroriştii despre a căror existenţă s-a vorbit intens în timpul revoluţiei;
• să judece, în procese publice,apropiaţii lui Ceauşescu şi teroriştii;
• să scoată partidul comunist în afara legii şi
• să asigure distribuirea bunurilor şi fondurilor acestui partid tuturor partidelor politice din România;
• să facă precizări cu privire la opţiunile politice, atât ale membrilor Consiliului Frontului Salvării Naţionale cât şi ale guvernului provizoriu.

Seara târziu, s-a desfăşurat, la Palatul Victoria, un dialog între membri ai conducerii Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi reprezentanţii participanţilor la mitingul din Piaţa Victoriei, în urma căruia s-a anunţat adoptarea a trei decrete-lege privind:

– declararea în afara legii a Partidului Comunist Român;

– organizarea,la 28 ianuarie 1990, a unui referendum pentru reintroducerea în Codul Penal a pedepsei cu moartea;

– instituirea unei Comisii naţionale pentru rezolvarea sesizărilor şi doleanţelor tuturor cetăţenilor ţării.

De asemenea, au fost făcute o serie de clarificări privind participarea egală la alegeri a partidelor politice, repartizarea unor fonduri egale pentru organizarea campaniilor electorale, cu şanse egale pentru fiecare.

În aceeaşi seară, Gheorghe Robu, procurorul general al României, a acordat un interviu, Televiziunii Române, în care a precizat că, toate persoanele cu funcţii importante în conducerea Partidului Comunist Român au fost arestate şi procesul lor urmează să înceapă în următoarele 10 zile. Totodată, procurorul general al României a mai afirmat că sunt arestaţi şi anchetaţi câteva sute de terorişti.

Aceste aspecte au fost relatate în ziarul „Adevărul”, apărut în data de 13 ianuarie 1990.

La data de 17 ianuarie 1990, prin Decretul nr.61, colonelul dr. inginer Gheorghe Andriță din Ministerul de Interne, a fost înaintat la gradul de general-maior (cu 1 stea), iar prin Decretul nr.64, din aceeaşi dată, a fost numit în funcția de adjunct al ministrului de interne, șef al Comandamentului Serviciilor și Înzestrării.

În perioada 17 ianuarie 1990 – 16 iulie 1992, gen. dr. ing. Gheorghe Andriță a îndeplinit funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne.

Tot prin Decretul nr.64 din 17 ianuarie 1990 al C.F.S.N., (…)iu a fost numit în funcţia de adjunct al ministrului de interne şi şef al Statului Major din Ministerul de Interne iar, la data de 25 aprilie 1990, a fost numit prim adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Prin Decretul nr.69 din 19 ianuarie 1990 al C.F.S.N. lui (…) i s-a acordat gradul de general – maior. Acesta fusese trecut în rezervă de Nicolae Ceauşescu, la data de 05 octombrie 1984, cu gradul de colonel, interzicându-i-se accesul în unităţile M.I. În perioada 1971-1984, (…) a fost şef de Stat Major al Trupelor de Securitate. De remarcat este faptul că, între 1956-1960, (…) a absolvit, în U..R.S.S., Academia „Felix Dzerzhinsky”.

Prin Decretul nr.145 din 28 februarie 1990 al C.P.U.N., (…) a fost rechemat în activitate, la Ministerul de Interne, unde a fost numit comandantul Trupelor de Pază şi Ordine. În aprilie 1990, a fost numit adjunct al ministrului de interne şi şef al Statului Major al Ministerului de Interne.

În ianuarie 1991, (…) a fost avansat la gradul de general – locotenent cu două stele, iar în decembrie 1991, a fost trecut în rezervă, la 66 ani. Prin Decretul Prezidenţial nr. 243 din 28 noiembrie 1994 al preşedintelui Ion Iliescu, a fost avansat, în rezervă, la gradul de general – colonel cu trei stele, iar prin Decretul Prezidenţial nr.277 din 09 mai 2003, acelaşi preşedinte l-a avansat la gradul de general de armată cu patru stele, în retragere.

În ziua de 19.01.1990, reprezentanții sindicali ai minerilor din Valea Jiului au avut întâlniri cu Iliescu Ion – președintele C.F.S.N., Roman Petre – prim-ministru și Dicu Nicolae – ministrul minelor, iar în urma discuțiilor au fost satisfăcute toate revendicările minerilor, printre care:

-stabilirea săptămânii de lucru de 5 zile;

-posturi de câte 6 ore;

-salariu dublu pentru zilele de sărbători legale;

-36 de zile de concediu de odihnă, față de 30 de zile câte erau anterior, pentru muncitorii din subteran;

-creșterea sporurilor pentru munca de noapte de la 15% la 20%;

-plata integrală a salariului pentru zilele de spitalizare cauzate de accidente de muncă;

-pensie de urmaș pentru soțiile celor decedați în accidente de muncă.

Fără a pune în discuție oportunitatea satisfacerii acestor revendicări, care ține de politica adoptată în domeniu, de către reprezentanții puterii politice, trebuie remarcat că acest fapt i-a determinat pe mineri să devină fideli celor care exercitau, la acel moment, puterea politică în stat, având credința că alți reprezentanți ai puterii nu au aceeași deschidere față de satisfacerea revendicărilor lor.

Așa cum se va dovedi ulterior, li s-a creat minerilor credința că apărarea revendicărilor obținute îi obligă să-i apere pe cei care le-au satisfăcut aceste revendicări, iar simpla punere la îndoială a concepțiilor politice ale acestora reprezintă o amenințare pentru însăși clasa socială din care minerii făceau parte.

Autorităţile statului român, constituite în 1990, au acordat o atenţie deosebită minerilor din Valea Jiului care, întotdeauna, au lucrat în condiţii foarte grele şi care, indiferent de orânduirea socială, nu au ezitat să aibă şi să îşi susţină revendicările.

În acest context se înscrie şi numirea, la începutul lunii martie 1990, a lui Burlec Plăieş Cornel,inginer minier, în funcţia de ministru adjunct al minelor, în guvernul provizoriu Petre Roman.

În mod succint, vom prezenta câteva repere istorice referitoare la acţiunile revendicative ale minerilor şi modul cum au înţeles a fi rezolvate de structurile de putere, în decursul timpului.

În afara grevei minerilor de la Lupeni din 1929, mai puţin cunoscută,dar de aceeaşi importanţă socială, politică, economică şi istorică este şi greva începută,tot la Lupeni, în data de 1 august 1977.

La 30 iunie 1977, a fost adoptată Legea nr.3/1977 privind asigurările sociale de stat şi asistenţă socială, conform căreia minerii pensionaţi nu mai aveau dreptul să obţină câştiguri mai mari decât cele obţinute anterior pensionării, fiind afectaţi minerii pensionaţi în urma invalidităţiide gradul III, caracterizată prin pierderea parţială a capacităţii de muncă care, pe lângă pensie, mai obţineau şi salarii în situaţia în care erau încadraţi pentru munci mai uşoare sau½ din normă.

La data de 1 august 1977, minerii de la Mina Aninoasa au refuzat să intre în subteran solicitând, ca la faţa locului, să vină un activist al Partidului Comunist Român (P.C.R.) şi cu persoane din conducerea Centralei Cărbunelui Petroşani.

Acestora li s-au alăturat câteva sute de pensionari cu grupa III de muncă, din Lupeni pentru ca, împreună, să hotărască să se deplaseze la Bucureşti, pentru a cere lămuriri în privinţa legii asigurărilor sociale de stat şi asistenţă socială.

În ziua de 2 august 1977, organele locale de partid au încercat să-i oprească pe mineri pentru a pleca la Bucureşti, însă revolta minerilor luase amploare. A fost înştiinţat, despre aceste evenimente, Manea Mănescu, prim-ministrul Consiliului de Stat al României, care a trimis la faţa locului o echipă formată din Ilie Verdeţ, prim viceprim-ministru, Gheorghe Pană şi Constantin Băbălău.

Minerii nu au avut încredere în această echipă din conducerea superioară a P.C.R., astfel că, în ziua de 3 august, s-a deplasat în Valea Jiului, Nicolae Ceauşescu, care a luat act de revendicările minerilor, printre acestea regăsindu-se:

• reducerea programului de lucru la timpul de 6 ore pe zi,
• pensionarea minerilor pentru limită de vârstă la 50 de ani,
• să nu se adopte lucruri în acord global,
• să se menţină deciziile de pensionare privind gradul de invaliditate III,
• reducerea planului de producţie proporţional cu forţa de muncă productivă.

Aceste revendicări au fost acceptate însă, după încetarea grevei, au început şi represaliile împotriva minerilor.

Liderii grevei au fost condamnaţi pentru infracţiuni de drept comun dar, ca măsuri de prevedere, cadrele securităţii au fost angajate ca muncitori în minele din Valea Jiului, cu scopul de a culege informaţii, de a-i supraveghea şi chiar de a-i intimida fizic pe mineri. De asemenea, au mai fost angajaţi, în minele din Valea Jiului, foşti delicvenţi de drept comun iar, pentru suplimentarea forţei de muncă, au fost trimişi să lucreze în exploatările miniere, militari în termen din unităţile Ministerului Apărării Naţionale.

Revenind la evenimentele din 1990 menţionăm că, imediat după ce s-a anunţat intenţia de constituire a F.S.N. în partid politic, Corneliu Coposu l-a contactat telefonic pe Ion Iliescu şi i-a cerut să respecte pluripartitismul şi l-a anunţat că, faţă de decizia F.S.N., P.N.Ţ.-C.D. va organiza, în ziua de duminică 28 ianuarie 1990, un miting împreună cu celelalte două partide politice P.N.L. şi P.S.D.R.

În ziua de 28 ianuarie 1990, în jurul orei 11:00, participanţii la miting au pornit de la sediul P.N.Ţ.-C.D., către sediul guvernului din Piaţa Victoriei, pe traseul Piaţa Rosetti – Piaţa Universităţii – B-dul Magheru.

La acest miting au participat, alături de lideri ai P.N.Ţ.-C.D. şi domnii Călin Popescu Tăriceanu şi Dinu Patriciu, din partea P.N.L. şi Sergiu Cunescu, din partea P.S.D.R.

În jurul orei 12:30 – 13:00, în faţa guvernului, care era apărat de armată, s-au strâns în jur de 100.000 de oameni, care au răspuns apelului partidelor istorice de a participa la miting. La câteva minute după ce liderii partidelor politice au ajuns în faţa guvernului, Cazemir Ionescu i-a invitat în sediul guvernului, la discuţii, cu persoanele din conducerea ţării.

Astfel, la aceste discuţii au fost prezenţi Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Liviu Petrina, Iftene Pop, Ion Raţiu, Gavrilă Copil, Dudu Ionescu şi Ion Gherasim, din partea P.N.Ţ.-C.D., Călin Popescu Tăriceanu şi Dinu Patriciu, din partea P.N.L., iar din partea P.S.D.R. au participat Sergiu Cunescu şi Constantin Avramescu.

Din partea C.F.S.N. au fost prezenţi Ion Iliescu, Petre Roman, Cazemir Ionescu, Nicolae S. Dumitru, Claudiu Iordache şi Dan Iosif.

Cu prilejul acestei întâlniri, Corneliu Coposu le-a spus interlocutorilor că, partipanţii la miting protestează în mod democratic, că nu au intenţia să dea jos conducerea ţării şi solicită pluripartitismul.

Cu acest prilej, Corneliu Coposu, l-a invitat pe Ion Iliescu să facă parte din P.N.Ţ.-C.D., oferindu-i chiar şi funcţia de preşedinte al acestui partid.

În toată după-amiaza zilei de 28 ianuarie 1990, în sediul guvernului, a fost o forfotă continuă şi se vehiculau tot felul de informaţii.

La un moment dat, în spatele unei uşi întredeschise, a fost observat Silviu Brucan, care era foarte atent la dialogul dintre putere şi opoziţie.

Deoarece oamenii din stradă începuseră să-şi piardă calmul, Corneliu Coposu şi Ion Iliescu, însoţiţi de alte persoane, au ieşit la balcon pentru a se adresa mulţimii.

În cursul după-amiezii, (…) i-a transmis lui Ion Iliescu că„începe să fie umplută piaţa de oamenii noştri”, după care, Ion Iliescu a devenit mult mai sigur pe sine în discuţiile care aveau loc.

Adunarea „oamenilor noştri” nu a fost întâmplătoare, de această acţiune ocupându-se, în mod deosebit, Dan Iosif şi cu Gelu Voican Voiculescu, acesta din urmă a afirmat chiar, la un moment dat, că „forţele legionare au fost anihilate” (…).

Cei doi nu au fost singurii care au mobilizat simpatizanţii F.S.N., pentru a veni în Piaţa Victoriei, chiar Ion Iliescu a contactat telefonic întreprinderi din Bucureşti şi pe unii reprezentanţi ai consiliilor judeţene F.S.N., pentru a mobiliza oamenii să vină în sprijinul guvernului. Din judeţele limitrofe capitalei, oamenii  au venit la Bucureşti, fie cu mijloace proprii de transport sau mijloace de transport în comun dar, în marea lor majoritate, au venit cu autobuze puse la dispoziţie de către autorităţile locale (…).

În jurul orelor 22:00 din seara zilei de 28 ianuarie 1990, reprezentanţii opoziţiei au părăsit sediul guvernului, punându-li-se la dispoziţie, în acest scop, autoturisme ARO.

În dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1990, au ajuns în Bucureşti şi aproximativ 5.000 de mineri din Valea Jiului, înarmaţi cu bâte, mobilizaţi de către sindicate. Aceştia au făcut deplasarea în capitală, cu o garnitură de tren ce le-a fost pusă la dispoziţie, în mod expres, de către C.F.R.

Tot în dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 08.30, s-a umplut Piaţa Rosetti cu contestatari ai P.N.Ţ.-C.D.

Aceştia s-au manifestat violent spărgând unele geamuri de la sediul partidului şi strigând lozinci „Moarte lui Coposu!”, „Coposu roade osu!”. După ceva timp, căpitanul Mihai Lupoi a trimis militari pentru a asigura paza sediului P.N.Ţ.-C.D. şi securitatea celor care se aflau înăuntru, printre aceştia aflându-se Corneliu Coposu, Liviu Petrina, Ion Lupu, Ion Diaconescu, Ion Gherasim.

În jurul orelor 12.00, la sediul P.N.Ţ.-C.D., au apărut Petre Roman şi Cazemir Ionescu, pentru a-i scoate pe liderii P.N.Ţ.-C.D. din clădire.

Corneliu Coposu a fost de acord să părăsească sediul partidului, numai după ce Ion Iliescu a fost de acord ca Televiziunea Română să-i transmită un mesaj în direct.

Deşi tancheta cu care liderii partidului istoric au fost scoşi din sediul P.N.Ţ.-C.D. i-a dus direct la Televiziunea Română, unde Corneliu Coposu a înregistrat, timp de 45 de minute, un protest cu ce se întâmpla în acele vremuri în ţară, acest protest nu a fost niciodată difuzat pe postul naţional de televiziune.

De la sediul Televiziunii, delegaţia P.N.Ţ – C.D. a fost dusă la Ministerul Apărării Naţionale unde, numai lui Corneliu Coposu i s-a permis să aibă o discuţie cu ministrul apărării, gl. Nicolae Militaru. La ieşirea de la această discuţie, Corneliu Coposu a afirmat către unul dintre apropiaţii săi: „Interesul ruşilor ca lucrurile să degenereze în România şi să fie haos este important”.

Ca urmare a prezenţei minerilor la Bucureşti, în ziua de 29 ianuarie 1990, s-a semnalat unele incidente între aceştia şi populaţia capitalei.

Pe străzile Bucureştiului s-au auzit lozincile:

„Nu ne vindem ţara!”,

„Moarte intelectualilor!”,

„Noi muncim nu gândim!”.

Venirea minerilor la Bucureşti, în ziua de 29 ianuarie 1990, pentru sprijinirea reprezentanţilor F.S.N. şi ai guvernului, a constituit ceea ce opinia publică cunoaşte sub denumirea de „Prima mineriadă”.

Toate acestea au fost tolerate de către autorități, care nu au întreprins nimic pentru a arăta că violența fizică nu poate fi un mod de exprimare într-o societate care pretinde că funcționează pe principii democratice, iar acest fapt a creat, în mentalul colectiv, convingerea că acest mod de acțiune este unul potrivit și eficient, mai ales că ecourile răsturnării, prin forță, a regimului comunist nu se stinseseră încă, iar chemările adresate muncitorilor, chiar prin vocea președintelui Iliescu Ion, îndemnau la „restabilirea ordinii și apărarea democrației”.

După evenimentele din 28-29.01.1990, au avut loc discuții între reprezentanții C.F.S.N. și cei ai partidelor devenite de opoziție, discuții în cadrul cărora s-a stabilit ca puterea legislativă să fie exercitată, în continuare, de un alt organism ce a fost denumit Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (C.P.U.N.), din care să facă parte reprezentanți ai tuturor partidelor politice. Astfel, configurația noului organ legislativ provizoriu a fost următoarea: 50% reprezentanți ai F.S.N. și 50% reprezentanți ai celorlalte partide politice, adică din reprezentanţii partidelor istorice şi a partidelor politice nou înfiinţate.

Constituirea C.P.U.N. s-a consfinţit, prin Decretul Lege nr. 81 din 9 februarie 1990, publicat în Monitorul Oficial nr. 27 din 10 februarie 1990.

După modelul central s-au înfiinţat Consilii Provizorii de Uniune Naţională în fiecare județ, în componenţa lor fiind incluşi reprezentanți ai tuturor partidelor politice.

La 13.02.1990, a fost stabilită componența C.P.U.N., a Biroului Executiv al acestuia cât și a comisiilor de specialitate. C.P.U.N. era format din 255 de membri, dintre care 112 aparțineau F.S.N., 112 se distribuiau între diferitele partide politice, 27 erau reprezentanți ai minorităților naționale și 3 ai Asociației Foștilor Deținuți Politici. Un vot era rezervat președintelui.

Biroul Executiv al C.P.U.N. a avut următoarea componență:

1. președinte-Iliescu Ion;
2. vicepreședinți-Ionescu Cazemir Benedict, Câmpeanu Radu, Mânzatu Ion, Király Károly și Ion Caramitru;
3. secretar-Marțian Dan;
4. 14 membri: Nicolae S. Dumitru, Serghei Mesaroş, Virgil Andrei Vâţă, Gheorghe Manole, Corneliu Mănescu, Radu Ciuceanu, Alexandru Bârlădeanu, János Vincze, Constantin
5. Gurilă, Toma George Maiorescu, Mircea Dinescu, Dan Hăulică, Ion Diaconescu, Nicolae Radu.

La 1 februarie 1990, a fost înfiinţată U.M. (…), structură aflată în subordinea Ministerului de Interne şi care avea ca obiectiv asigurarea protecţiei informative a personalului Ministerului de Interne. Această structură era în subordinea prim-ministrului Petre Roman şi controlată direct de Gelu Voican Voiculescu, cel care, de altfel, a şi avut intiţiativa constituiri acestei unităţi militare.

În componenţa U.M. (…) au intrat fostele cadre ale Securităţii Municipiului Bucureşti care, aşa cum am arătat, după decembrie 1989, fuseseră trecute în rezervă, precum şi cadre din fosta Direcţie a IV a Contrainformaţii Militare.

Nu s-a făcut nicio selecţie riguroasă cu privire la trecutul ofiţerilor încadraţi în U.M. (…). Primul şef al acestei structuri a fost colonelul Florin Calapod, (…).

Prin Decretul C.F.S.N. nr.111 din 08.02.1990, a fost înfiinţat Centrul de Informaţii Externe, ca instituţie a statului român, iar pentru ca prin Legea nr.39 din 13.12.1990 să se acorde identitate Serviciului de Informaţii Externe. Primul director al Serviciului de Informaţii Externe (S.I.E.) a fost Mihai Caraman. În perioada 08.02.1990 – 13.12.1990, acesta a fost comandant al Centrului de Informaţii Externe, având rang de adjunct al ministrului apărării naţionale. Din 13.12.1990 şi până în 09.04.1992, Mihai Caraman a fost director al S.I.E.

Prin Decretul nr.113 din 09 februarie 1990 al C.F.S.N., publicat în Monitorul Oficial nr.27 din 10 februarie 1990, Aurel Dragoş Munteanu a fost eliberat, la cererea sa, din funcţia de preşedinte al Radioteleviziunii Române şi a fost numit în această funcţie Răzvan Theodorescu.

Încă din decembrie 1990, au existat ofiţeri ai armatei care au început să protesteze pentru faptul că, în conducerea Ministerului Apărării Naţionale, au reapărut comandanţi, în frunte cu generalul Militaru Nicolae, ministrul apărării naţionale, despre care se ştia că fuseseră colaboratori sau chiar agenţi ai Serviciului de Spionaj Sovietic.

Aceşti ofiţeri au format Grupul de Iniţiativă pentru Democratizarea Armatei (G.I.D.A.).

La manifestaţia din 12 ianuarie 1990, ofiţerii din cadrul G.I.D.A. au refuzat să execute ordinul generalului Militaru, pentru a ieşi cu subunităţile de intervenţie în Piaţa Victoriei. Pentru acest motiv au fost arestaţi 10 ofiţeri, sub acuzaţia de insubordonare însă, pe data de 13 ianuarie 1990, au fost eliberaţi.

În data de 12 februarie 1990, a avut loc, în Piaţa Victoriei, un protest al cadrelor militare la care au participat cadre militare din Bucureşti, Timişoara, Boteni şi din alte unităţi militare.

Reprezentanţii militarilor protestatari au avut o întâlnire cu Gelu Voican Voiculescu, ca reprezentant al guvernului, căruia i s-au transmis cerinţele cadrelor militare.

 

Printre cele mai importante au fost:

• stabilirea adevărului privind rolul armatei în Revoluţia din decembrie 1989;
• înlăturarea din armată a cadrelor militare care s-au compromis în timpul dictaturii ceauşiste;
• trecerea în rezervă a ministrului apărării Nicolae Militaru;
• trecerea în rezervă a ministrului de interne Mihai Chiţac care participase, în mod direct, la reprimarea manifestaţiilor de la Timişoara, din decembrie 1989.

Consecinţa imediată a acestei acţiuni a fost că, la 16 februarie 1990, generalul Nicolae Militaru şi-a dat demisia, din funcţia de ministru al apărării, în locul său fiind numit generalul Victor Atanase Stănculescu.

Data de 12 februarie 1990 consfinţeşte înfiinţarea Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (C.A.D.A.), a cărei desfiinţare a fost solicitată de Ion Iliescu,în data de 14 iunie 1990, considerând-o responsabilă pentru neintervenţia în evenimentele din 13 iunie 1990, în Bucureşti.

În continuare, viața politică a fost una foarte zbuciumată, marcată de manifestații și contramanifestații organizate sau spontane, iar la 18.02.1990 a avut loc o astfel de manifestație, în Piața Victoriei din capitală.

Inițial, aceasta a debutat ca o manifestație anticomunistă, fiind scandate lozinci împotriva comunismului și asecurității, însă nemulțumirile manifestanților au început să se îndrepte spre cei care preluaseră puterea, după revoluția din 1989 și care erau percepuți, de către manifestanți, ca făcând parte din „nomenclatura” comunistă.

În acest sens au fost afișate pancarte cu inscripții ca:„F.S.N.=P.C.R.” iar, în scurt timp, manifestația a devenit una violentă, manifestanții pătrunzând în sediul guvernului, unde au fost comise acte de violenţă sau au fost sparte geamurile, au fost distruse documente şi mobilierul din birouri.

Persoanele care au pătruns în sediul guvernului l-au găsit pe prim viceprim-ministrul Gelu Voican Voiculescu, pe care au vrut să-l arunce peste balcon.

Ulterior, o parte dintre aceștia au fost reținuți și au fost prezentați pe postul național de televiziune ca fiind contrarevoluționari, plătiți de partidele istorice pentru a răsturna, prin forță, conducerea politică recent instalată, cu toate că reprezentanţii partidelor de opoziţie declaraseră, la unison, că nu sunt implicaţi în organizarea acelei manifestaţii.

Au fost reţinute 106 persoane care au fost duse la U.M. (…) Măgurele, unde comandant era maiorul inculpat Peter Petre.

În Ordinul de zi pe unitate nr. (…)/19.02.1990, emis de maiorul Peter Petre se menţionează, la rubrica Diverse:

„Ca urmare a unor manifestări care au avut loc în piaţa palatului de către unele persoane intrând în sediul consiliului de uniune naţională (spărgând gemuri, distrugând imobile, etc.). Conform ordinului ministrului apărării naţionale transmis prin ordinul scris cu nr.(…) din 18.02.1990 de către comandantul Trupelor de Apărare Teritorială în ziua de 19.02.1990, orele 00.00 un număr de 106 persoane au fost reţinute de către unităţi ale Ministerului de Apărare Teritorială fiind cazaţi şi hrăniţi în B31 apărare teritorială.

Anexăm alăturat tabelul cu persoanele reţinute”.

U.M. (…) Măgurele era o unitate militară a Trupelor de Securitate şi care, aşa cum s-a specificat mai sus, fusese trecută în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, având ca eşalon superior Comandamentul Trupelor de Apărare Teritorială, care era continuatorul Comandamentului Trupelor de Securitate.

În luna martie 1990, Comandamentul Trupelor de Apărare Teritorială a trecut în subordinea Ministerului de Interne, sub denumirea de Comandamentul Trupelor de Pază şi Ordine, pentru ca, în urma Hotărârii de Guvern nr.0749 din 5 iulie 1990 cu privire la creşterea capacităţii de acţiune şi îmbunătăţirea structurii organizatorice a Ministerului de Interne, Comandamentul Trupelor de Pază şi Ordine să fie transformat în Comandamentul Trupelor de Jandarmi. Prin Legea nr.40 din 18 decembrie 1990, s- au legiferat structura şi atribuţiile Jandarmeriei Române.

Revenind la evenimentele din 18-19 februarie 1990, cu ajutorul liderilor sindicali, au fost aduși, în Bucureşti, în sprijinul puterii politice, aproximativ 4.000 de mineri din Valea Jiului, iar reprezentanții F.S.N. și ai guvernului le-au cerut acestora să restabilească ordinea deși, la sosirea minerilor în Piața Victoriei, nu mai existau manifestanți întrucât fuseseră deja împrăștiați de forțele de ordine.

Pentru aducerea minerilor la București, Voiculescu Gelu Voican și Ionescu Cazemir Benedict, împreună cu alte patru persoane, s-au deplasat la Petroșani, cu elicopterul, în scopul de a organiza deplasarea acestora.

Aceasta a fost considerată „a doua mineriadă” care, alături de mineriada din ianuarie 1990, a constituit precedentul pentru aducerea minerilor în Bucureşti, în iunie 1990 și a devenit un mod de acțiune pentru conducerea politică a țării din acea perioadă, acela de a pune față-n față, într-o confruntare, diferitele categorii sociale, iar această confruntare nu putea fi decât una cu consecințe ce nu mai puteau fi controlate și care poate fi asimilată ușor unui război civil.

În acest context, deosebit de relevantă este afirmația pe care a făcut-o suspectul Cozma Miron care, interpelându-l pe ministrul de interne Mihai Chiţac, i-a spus acestuia că, dacă instituțiile statului nu sunt capabile să-l apere pe președintele Ion Iliescu, atunci îl vor apăra minerii. De asemenea, minerii au promis că vor reveni în Bucureşti ori de câte ori vor mai avea loc astfel de evenimente.

Tot în seara zilei de 18 februarie 1990 au fost chemaţi, în sprijinul guvernului, muncitori din judeţele limitrofe (…).

În februarie 1990, (…) cofondator, alături de (…), al Sindicatului Şoferilor din România, împreună cu (…), preşedintele Sindicatului Liber Independent Policolor, au fondat Confederaţia Sindicală Frăţia, căreia i-a fost atribuit sediul fostului Consiliu Municipal al Sindicatelor, situat în Bucureşti, str. Anghel Saligny nr.8 din sector 5.

În urma celei de-a doua mineriade, în data de 22 februarie 1990, a avut loc la Timişoara un miting de protest la care, George Şerban a propus redactarea unei Proclamaţii a Timişoarei către ţară.

La 27 februarie 1990 membrii Societăţii Timişoara au aprobat textul Proclamaţiei propus de George Şerban. La această Proclamaţie a aderat, în data de 09 martie 1990, C.P.U.N. Municipal Timişoara. În ziua de 11 martie 1990, s-a organizat o adunare populară, în Piaţa Operei din Timişoara, la care au participat peste 15.000 de oameni şi în cadrul căreia George Şerban a lansat Proclamaţia de la Timişoara.

Proclamaţia de la Timişoara a avut 14 puncte. Făcând o sinteză a acestor puncte, cu excepţia punctului 8, ideile desprinse au fost:

1. Idealul Revoluţiei din Decembrie 1989 a fost şi a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democraţiei şi civilizaţiei europene;
2. Toate categoriile sociale au fost oprimate de regimul comunist şi niciuna nu doreşte răul celorlalte;
3. Oameni de toate vârstele s-au bătut cu aceeaşi dârzenie pentru cauza revoluţiei;
4. Timişoara este un oraş românesc şi european în care naţionalităţile au refuzat şi refuză naţionalismul;
5. S-a susţinut ideea pluripartitismului, toate partidele politice având dreptul la existenţă, cu excepţia celor de extrema stângă şi extrema dreaptă;
6. Rescrierea corectă a istoriei ţării din perioada 1944-1950;
7. A fost acuzată laşitatea membrilor P.C.R. care, la Congresul al XII-lea al P.C.R., au intenţionat să-l înlăture de la putere pe Nicolae Ceauşescu, însă nu au făcut acest lucru;
8. Orientarea cheltuielilor ţării pentru realizarea unui nivel minim de civilizaţie;
9. Privatizarea, prin împroprietărirea lucrătorilor din intreprinderi, prin acordarea unui număr egal de acţiuni, urmând ca statul să păstreze un procent de fonduri care să îi asigure controlul asupra activităţii;
10. S-a lansat principiul descentralizării economice şi administrative;
11. Rechemarea în ţară a celor plecaţi în exil pentru reconstrucţia ţării;

Desemnarea ca zi naţională a României, ziua de 16 decembrie, adică ziua în care românii au avut curajul să se ridice la luptă împotriva totalitarismului.

 

Cel mai important punct al Proclamaţiei de la Timişoara a fost punctul 8, al cărui conţinut este următorul:

„Ca o consecinţă a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesa¬ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in¬terzică foştilor activişti comunişti, candidatura la funcţia de preşedinte al ţării.

Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism.

A fi fost membru de partid nu este o vină. Ştim cu toţii în ce măsură era condiţionată viaţa individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuinţe, de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atrăgea predarea lui. Activiştii au fost însă acei oameni care şi-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist şi a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta.

Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanţiile morale pe care trebuie să le ofere un Preşedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcţii, după modelul multor ţări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Preşedinte al României ar putea candida şi personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice, fără o experienţă politică deosebită.

Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituţiilor democratice şi clarificării poziţiei ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoştinţa de cauză, cu cărţile pe faţă”.

După lansarea Proclamaţiei, au început să se strângă semnături pentru susţinerea ei, dar în acelaşi timp apar şi primele reacţii ostile, în special cu privire la controversatul punct 8.

La 19 martie 1990, Ion Iliescu s-a întâlnit cu o delegaţie a Societăţii Timişoara, formată din George Şerban, Vasile Popovici, Daniel Vighi şi Dorel Mihiţ şi au discutat pe tema Proclamaţiei.

La 20 martie 1990, textul Proclamaţiei de la Timişoara a fost citit integral la Televiziune Română, dar fără a se face comentarii pe marginea acestuia.

 

În urma difuzării textului, au avut loc mai multe mitinguri la Cluj, Lugoj, Bucureşti, de solidaritate şi de adeziune la Proclamaţia de la Timişoara. La 11 aprilie 1990 s-a organizat, la Timişoara, un miting de protest împotriva refuzului C.P.U.N. de a adopta punctul 8 al Proclamaţiei din 11 martie 1990. Acelaşi lucru l-au facut şi bucureştenii, la 22 aprilie 1990, într-un miting de protest, în faţa Televiziunii, care s-a transformat într-un marş către Piaţa Universităţii.

La data de 14 martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională a adoptat Decretul-Lege nr.92 pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.35 din 18.03.1990.

Proiectul legii electorale a fost elaborat de către de Comisia Constituțională, Juridică și pentru Drepturile Omului a Consiliului Frontului Salvării Naționale, în urma unor dezbateri, care au început la 27 ianuarie 1990 şi la care au participat reprezentanți ai tuturor partidelor legal înființate după decembrie 1989, precum şi în calitate de observatori, reprezentanți ai altor formațiuni politice, aflate în acel moment în proces de constituire și înregistrare legală.

Discuţiile au continuat şi în luna februarie 1990 şi s-a ajuns la un acord asupra proiectului legii electorale supus apoi dezbaterii și aprobării Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (C.P.U.N.).

După sesiunile C.P.U.N. din 9 și 13 martie 1990, la 14 martie 1990, cu un singur vot împotrivă și două abțineri, Consiliul a adoptat Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990 pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui României, primele alegeri libere parlamentare și prezidențiale fiind stabilite pentru ziua de 20 mai 1990.

În art. 2 din Decretul-Lege nr.92/1990 se prevedea că guvernarea României se realizează pe baza sistemului democratic pluralist, precum şi pe separaţia puterilor legislativă, executivă şi judecătorească, iar în art. 3 se menţiona că Parlamentul este alcătuit din două camere, Adunarea Deputaţilor şi Senatul şi este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Tot în art. 3 se mai statua că şi preşedintele României se alege tot prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Membrii Parlamentului urmau să fie aleși pe liste de partid, prin vot proporțional, fără a fi impus un prag electoral.

Decretul-Lege nr.92/1990 mai prevedea că Adunarea Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, se constituiau în Adunare Constituantă, care avea ca şi scop adoptarea Constituţiei României.

După intrarea în vigoare a noii Constituţii, Parlamentul trebuia să mai hotărască organizarea de alegeri în termen de cel mult un an.

Candidații pentru Adunarea Deputaților și cei pentru Senat urmau să fie aleși pe liste separate, depuse de partide, de formațiuni politice sau pe care erau înscrise persoane independente.

Decretul-Lege nr.92/1990 a reglementat şi modul de constituire a Parlamentului, precum şi validarea alegerii preşedintelui României şi atribuţiile acestuia.

Conform art.79, Adunarea Deputaţilor şi Senatul urmau a fi convocate în prima şedinţă, în a douăzecea zi de la data alegerilor şi, separat, sub preşedinţia celui mai în vârstă deputat sau senator urmau să fie aleşi, dintre membrii fiecărei camere, o Comisie de Validare care trebuia să verifice dosarele şi legalitatea legilor, după care propuneau Adunării Deputaţilor şi Senatului validarea şi invalidarea mandatului fiecărui deputat şi senator.

Validarea alegerii preşedintelui se făcea de Curtea Supremă de Justiţie, în termen de 20 de zile de la data alegerilor. Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie se prezenta în şedinţa comună a Adunării Deputaţilor şi Senatului, iar de la acea dată, cel ales era declarat Preşedintele României.

La 18 martie 1990, în conformitate cu prevederile legii electorale, a fost declanșată, în întreaga țară, campania electorală.

În timpul campaniei electorale, unii lideri de sindicat ai minerilor s-au implicat activ în campania electorală a lui Ion Iliescu şi F.S.N.

(…)

În luna martie 1990 au avut loc incidente în mun. Târgu Mureş, care s-au soldat cu victime. Cercetarea acestor fapte s-a realizat de către unităţile de procuratură care au şi dat soluţii.

La 24 martie 1990, a avut loc conferinţa de constituire a Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, la care au participat 193 de delegaţi, care reprezentau următoarele sindicate: I.M. Lonea, I.M. Petrila, I.M. Dâlja, I.M. Livezeni, I.M. Vulcan, I.C.I.T.P.M.H., I.M. Lupeni, Preparaţia Livezeni, I.M. Paroşeni, I.M. Bărbăteni, I.M. Aninoasa, I.M. Petrila Sud, I.M. Câmpu lui Neag.

Scopul constituirii Ligii este de a asigura unitatea de acţiune a sindicatelor afiliate, care cuprind 25.000 de membri şi de a asigura un cadru organizat de luptă sindicală, pentru rezolvarea problemelor profesionale, economice, sociale şi culturale de interes general ale membrilor săi.

Activitatea sindicală din domeniul minier s-a organizat, la nivel naţional, începând cu 11.04.1990 la Petroşani, prin înfiinţarea Federaţiei Sindicatelor Miniere din România, care cuprinde activitatea de exploatare a carbunelui, minereurilor feroase si neferoase, a uraniului si a sării.

La 27 aprilie 1990, la Judecătoria Petroşani, s-a hotărât înregistrarea Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”.

Primul birou executiv a fost alcătuit din:

preşedinte – Miron Cozma,

vicepreşedinte – Torsan Ilie,

vicepreşedinte – Napău Ion,

secretar – Croitoru Nicolae.

Ca urmare a acestui fapt, interesele minerilor din Valea Jiului erau reprezentante, pe linie sindicală, de Liga Sindicatelor Miniere Libere Valea Jiului, iar interesele celorlalţi mineri din ţară, atât din exploatările carbonifere cât şi din exploatările minereurilor ferose şi neferoase, din exploatările de uranium şi sare, erau reprezentante de Federaţia Sindicatelor Miniere din România.

În luna martie 1990, a fost înfiinţată Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (C.N.S.L.R.) care, de fapt, a fost continuatoarea Uniunii Generale a Sindicatelor din România (U.G.S.R.), preluând întregul patrimoniu şi fondurile băneşti ale Uniunii. Primul preşedinte al C.N.S.L.R. a fost Victor Ciorbea.

La 26 martie 1990, prin Decretul nr.181/1990, a fost înfiinţat Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.), având ca scop obţinerea de date şi informaţii referitoare la  activitatea serviciilor de spionaj, a organizaţiilor extremist teroriste îndreptate împotriva României, a elementelor cu intenţii de a organiza şi desfăşura acţiuni de diversiune şi atentat, de subminarea economiei naţionale, de destabilizarea ordinii de drept.

În îndeplinirea atribuţiilor, S.R.I. colabora cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, organele procuraturii, Direcţia Vămilor şi celelelate organe ale administraţiei de stat, în funcţie de competenţele, atribuţiile şi sarcinile specifice ale acestora (a se vedea art. 1 şi 6 din decretul privind înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii).

S.R.I. s-a constituit ca organ central al administraţiei de stat şi funcţiona în subordinea directă a preşedintelui C.P.U.N., iar după alegerile din 20 mai 1990, în subordinea preşedintelui României.

S.R.I., conform prevederilor art. 4 din Decretul nr.181/1990, era condus de un director numit prin decret, având rang de ministru. Primul director al S.R.I. a fost inculpatul Virgil Măgureanu, funcţie pe care a deţinut-o în perioada 26.03.1990 – 25.04.1997.

La înfiinţare s-a estimat că S.R.I. avea aproximativ 8.000 de angajaţi, iar aproximativ 3.000 proveneau atât din fosta Securitate cât şi din diverse structuri ale armatei.

La data de 7 mai 1990, prin Decretul nr.204 al C.P.U.N., s-a înfiinţat Unitatea Specială de Pază şi Protocol (U.S.P.P.), în componenţa Brigăzii de Gardă, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cu misiunea de a asigura protecţia şi paza demnitarilor români şi a celor străini care vizitau România.

Prin Legea nr.51/26 iulie 1991 privind siguranța națională a României, U.S.P.P. a căpătat denumirea de Serviciul de Protecție şi Pază (S.P.P.), devenind un organ de stat, cu atribuții în domeniul siguranței naționale. Activitatea s-a desfășurat pe baza prevederilor unui Regulament aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, la 15.11 1991.

Bazele S.P.P. au fost puse, încă din data de 26 decembrie 1990, când ofiţerii, (…), toţi din cadrul U.M.(…) şi, din cadrul U.M.(…), au primit misiunea să asigure paza şi protecţia preşedintelui C.F.S.N. Ion Iliescu.

În primele trei luni ale anului 1990, s-au fost înfiinţate mai multe ligi şi asociaţii, printre cele mai importante fiind Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti – preşedinte Marian Teofan Munteanu, Asociaţia 21 Decembrie 1989 – preşedinte Alexandru Nancu şi Asociaţia 16-21 Decembrie 1989 – preşedinte Ion Nemţiu, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici,Grupul Independent pentru Democraţie, Alianţa Poporului.

La 05 aprilie 1990 a avut loc, în zona Universităţii, în Bucureşti, o manifestaţie a tinerilor care au iniţiat Revoluţia în Bucureşti, în ziua de 21 decembrie 1989.

Manifestaţia a început la orele 12:00 şi a durat până în jurul orelor 24:00 şi la ea au participat circa 2.000 de persoane. În această zi o delegaţie a Asociaţiei 21 Decembrie 1989, condusă de Alexandru Nancu a avut o întâlnire, la Palatul Victoria, cu Petre Roman în urma căreia prim–ministrul le-a atribuit, ca şi sediu, fostul Hotel „Luca” al P.C.R., clădire situată pe str. Batiştei.

În jurul orei 23:00, membrii delegaţiei au revenit la miting, însoţiţi de Cazemir Ionescu Benedict şi, fiind mulţumiţi de sediul primit, au hotărât să părăsească zona Universităţii. Cei prezenţi la respectivul miting au scris pe clădirile din zonă inscripţii cum ar fi: „Jos comunismul şi foştii activişti!”, „F.S.N. = P.C.R.!”, „Revoluţia continuă!”, „Jos Iliescu, Roman, Brucan, Voican, C.Ionescu, Chiţac şi restul vânzătorilor!”, „Niciun activist deputat!”.

În zilele de 13 şi 14 aprilie 1990, au avut loc, în Bucureşti, două manifestaţii pentru apărarea drepturilor omului.

La 23 aprilie 1990, preşedintele C.P.U.N. Ion Iliescu l-a numit pe inculpatul Florescu Mugurel Cristian, adjunct al procuroului general şi şef al Direcţiei Procuraturii Militare, funcţie pe care a deţinut-o până la 14.04.1993.

Între 1970-1972, Florescu Mugurel Cristian, a fost procuror civil la Procuratura Locală Medgidia, între 1972-1983 a fost procuror militar la Procuratura Militară Bucureşti.

În perioada 1983 – decembrie 1989, acesta a fost consilier juridic la Direcţia de Comerţ Exterior a Armatei şi apoi la Departamentul pentru Producţie şi Înzestrare al Armatei din subordinea gen. Victor Atanase Stănculescu. Aşa cum s-a mai specificat, inculpatul a fost prezent şi la procesul, de la Târgovişte, al soţilor Ceauşescu.

Din decembrie 1989 şi până la numirea sa în funcţia de adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturii Militare, inculpatul a fost consilier al prim viceprim-ministrului Gelu Voican Voiculescu, funcţie în virtutea căreia avea acces la discuţiile care se purtau între membrii guvernului (vol. 159, fila 201).

În cele aproximativ 4 luni de zile în care a fost consilier al lui Gelu Voican Voiculescu, inculpatul Florescu Mugurel Cristian a reuşit să obţină nu numai o promovare pe o funcţie înaltă, în cadrul statului roman ci şi o promovare în grad, pe linie militară, de la gradul de maior la cel de colonel.

III. MANIFESTAŢIA DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII

 

Pe 22 aprilie 1990, la ora 11:30, a început, în Piaţa Unirii din Bucureşti, un miting electoral al „Grupării Democratice de Centru”, cartel format din 10 partide, a cărui deviză era „Uniţi pentru Victorie, Prosperitate, Naţiune, Democraţie”.

În aceeaşi zi, Asociaţia 16-21 Decembrie şi Alianţa Poporului, au organizat un marş, la Cimitirul Eroilor, unde s-au depus coroane de flori în memoria celor căzuţi în Revoluţia de decembrie 1989 după care, participanţii la marş s-au îndreptat, ca de obicei, spre Televiziune, pe traseul Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei – Televiziune.

---

---

---

Mitingul „Grupării Democratice de Centru” s-a terminat la ora 12.30, iar participanţii la acest miting s-au alăturat marşului tradiţional către Televiziune al Asociaţiei 16-21 Decembrie şi al Alianţei Poporului.

Oamenii strigau lozinci:

„Cine stă de-o parte nu vrea libertate”,

„Viză pentru rege”,

„Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara”,

„Jos Chiţac”,

„Iliescu s-a aflat, lovitura ta de stat”,

„Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”,

„Iliescu pentru noi este Ceauşescu II”,

„Iliescu nu fi trist, Iliescu e comunist”,

„Iliescu şi ai lui trădătorii neamului”,

„Nu vrem vilă la Şosea, noi îţi vrem demisia”,

„Iliescu nu uita, te votăm la Moscova”

 

Manifestanții purtau pancarte pe care scria:

„PROCLAMAŢIA DE LA TIMIŞOARA, LEGE PENTRU TOATĂ ŢARA”,

„JOS ILIESCU ŞI GUVERNUL COMUNIST”,

„JOS COMUNISMUL, JOS DECRETELE CEAUŞISTE”,

„F.S.N. = P.C.R.!”,

„MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”.

Pe 22 aprilie 1990, P.N.Ţ.-C.D.a organizat un miting, în Piața Aviatorilor. Mitingul a a durat aproximativ 2 ore, în intervalul de timp 12:30-14:30. La acest miting au participat fruntaşi ai P.N.Ţ.-C.D., respectiv preşedinte partidului Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Ion Puiu şi alţii, precum și invitați din Franța, Grecia și Anglia care au transmis mesaje, dar şi membrii ai altor partide şi asociaţii.

În Piaţa Aviatorilor au sosit timişorenii (…), cu un steag tricolor şi pancarte pe care era scris: „Proclamaţia de la Timişoara” şi „Timişoara-Bucureşti”. Timişorenii parcurseseră distanţa Timişoara-Bucureşti pe jos, purtau drapele tricolore şi adunau semnături pentru susţinerea punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara.

În cadrul discursurilor ţinute, mulţi dintre vorbitori au scos în evidenţă importanţa Proclamaţiei de la Timişoara, insistându-se, în mod deosebit, pe conţinutul punctului 8 din această proclamaţie.

În discursul său, Ion Raţiu, a spus, printre altele:

„Voi v-aţi sacrificat, voi aţi vărsat sângele vostru sfânt, voi trebuie să faceţi acuma România de care se va bucura poporul, generaţie după generaţie”,

(Ziarul „România Liberă” din 24 aprilie 1990).

În încheierea mitingului, Corneliu Coposu a înmânat o medalie reprezentantului Franţei, care a susţinut o scurtă alocuţiune încheiată cu cuvintele: „Nu vă fie frică, comunismul pică”, cuvinte rostite în limba română, (Ziarul „România Liberă” din 24 aprilie 1990).

Participanţii la mitingul P.N.Ţ.-C.D. s-au alăturat manifestanţilor care venea, în marş, dinspre Piaţa Victoriei şi, cu toţii, au mers la Televiziunea Română pentru a cere schimbarea conducerii acesteia şi abrogarea Decretului nr.473/1977, conform căruia televiziunea era subordonată direct preşedintelui ţării.

S-a redactat un comunicat al participanţilor la acest marş pentru a fi înmânat, spre difuzare, la singurul post de televiziune existent, în ţară, la acea vreme. Răzvan Teodorescu a refuzat dialogul cu demonstranţii, care au părăsit zona.

În timp ce coloana formată din circa 1.000 de oameni se deplasa pe Calea Dorobanţi, din blocul „Sofia” s-a aruncat cu un ghiveci de flori care a rănit-o pe d-na Sanda Lugoj, în vârstă de 59 de ani, participantă la marş, provocându-i acesteia o fractură craniană. Victima a fost dusă la Spitalul de Urgenţă, unde medicii au apreciat ca fiind gravă starea în care se afla.

În jurul orelor 19:00, o parte dintre participanţii de la marşul organizat la Televiziunea Română au ajuns în Piaţa Universităţii, unde au blocat circulaţia, pe toate sensurile şi au hotărât să rămână în piaţă, peste noapte, în semn de solidaritate cu d-na (…), dar şi cu victimele Revoluţiei din decembrie 1989, susţinând, totodată, introducerea în Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990 pentru alegerea parlamentului și a președintelui României, a unui amendament conform celor stipulate în punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. S-a mai solicitat, de către cei rămaşi în Piaţa Universităţii, abrogarea Decretului nr.473/1977.

Numărul celor care au rămas în Piaţa Universităţii a fost de circa 100 de tineri.

În jurul orei 21:00, au apărut două autobuze cu soldaţi din cadrul M.I., înarmaţi cu bastoane de cauciuc. Mulţimea din piaţă a început să scandeze: „Voi aţi tras în noi 16-22!”. După circa 15 de minute, în zona blocului Dunărea,au apărut „scutierii”,care au trezit o puternică emoţie în rândul manifestanţilor, deoarece au amintit de intervenţia acestora din 21-22 decembrie 1989, fapt ce a generat altercaţii între forţele de ordine şi demonstranţi, în urma cărora scutierii s-au retras.

Manifestanţii din Piaţa Universităţii au oprit circulaţia folosind nişte panouri metalice găsite în zona Spitalului Colţea.

Televiziunea Română, a cărei independenţa era cerută de către manifestanţi, nu a transmis imagini sau informaţii despre aceste evenimente. Demonstranţii rămaşi în piaţă, peste noapte, au marcat cu o bandă tricoloră spaţiul în care, în 21 decembrie 1989, au căzut, în Bucureşti, primele victime ale revoluţiei.

În dimineaţa zilei de 23 aprilie 1990,cei rămaşi în piaţă s-au retras spre gura metroului din apropierea Hotelului Intercontinental.

În cursul zilei de 23 aprilie 1990, celor rămaşi li se mai adaugă şi alte persoane care au ocupat trotuarul din faţa Teatrului Naţional. O parte dintre ei au rămas aici şi peste noapte.

În dimineaţa zilei de 24 aprilie 1990, în jurul orelor 05.00, au apărut poliţişti care au cerut să fie desfiinţate baricadele, respectiv banda tricoloră despre care s-a făcut vorbire mai sus. Cei circa 100 de tineri au refuzat, în semn de protest la adresa guvernului, care nu doreşte să ia act de solicitările lor. La ora 05:30 poliţia a desfăşurat o acţiune de împrăştiere în forţă a demonstranţilor, folosind bastoane de cauciuc. Pe străzile laterale zonei Pieţei Universităţii au fost aduşi poliţişti, pentru a-i putea prinde pe demonstranţii care fugeau.

La ora 07.00, la postul naţional de radio, se anunţa că, în Piaţa Universităţii, se manifestează încă, solicitându-se demisia guvernului.

Despre manifestaţiile care au avut loc, în perioada 12-24 aprilie 1990, în Bucureşti, au scris pe larg şi agenţiile străine de presă.

Agenţia de presă REUTER transmitea că „demonstranţi antiguvernamentali au ocupat un bulevard central din Bucureşti, într-o confruntare tensionată cu poliţia. Geamul unui autobuz al poliţiei a fost spart în timp ce sute de manifestanţi cereau demisia preşedintelui interimar Ion Iliescu şi a guvernului Frontului Salvării Naţionale, etichetat drept neocomunist. Poliţiştii s-au îndreptat de mai multe ori spre demonstranţii care strigau «TERORIŞTI» şi «JOS cu ILIESCU», dar s-au retras fără să ia măsuri împotriva acestora, în timp ce mulţimea se extindea în Piaţa Universităţii.

Cei mai tineri manifestanţi au înconjurat un grup de aproximativ 100 de elevi poliţişti înarmaţi cu bastoane, strigând:«F.S.N. este o agenţie a K.G.B.» şi «F.S.N. = P.C.R. »”.

Agenţia FRANCE-PRESSE a făcut, la vremea respectivă, comentarii despre mitingul Partidului Naţional Ţărănesc, despre acţiunea celor 8 timişoreni plecaţi pe jos, de la Timişoara la Bucureşti, precum şi despre marşul Asociaţiei 16-21 Decembrie şi Alianţa Poporului.

Agenţia de Presă TASS a scris, printre altele, „După cum s-a aflat ulterior, participanţilor la acest miting din capitală, organizat de către P.N.Ţ., de grupul democratic al partidelor de centru, precum şi de Uniunile 16-21 Decembrie şi Alianţa Poporului, li s-au raliat participanţii la marşul pornit pe jos de la Timişoara.

După încheierea mitingului au ocupat Piaţa Universităţii. Acolo se aflau câteva sute de persoane. Multe dintre acestea fluturau steaguri tricolore, pe asfalt erau scrise cu creta lozinci ca: «F.S.N. ÎNSEAMNĂ PARTIDUL COMUNIST», «JOS COMUNISMUL»,«NU-L VREM PE ILIESCU». O persoană cu un megafon în mână cerea oamenilor să rămână pe loc, să menţină acest bastion al luptei împotriva F.S.N. şi împotriva comunismului”.

Tot Agenţia TASS mai menţiona, „În centrul capitalei României, în Piaţa Universităţii, încă din primele ore ale dimineţii zilei de 23 aprilie a fost blocată circulaţia rutieră. De-a lungul străzilor care dau în Piaţă au fost desfăşurate panglici în culorile steagului naţional românesc, au fost ridicate baricade improvizate. Grupuri de tineri cu banderole tricolore pe mâneci nu permit maşinilor să intre în Piaţă, dirijându-le spre străzile din preajmă unde apar numeroase baricade”.

În ziua de 24 aprilie 1990, în şedinţa C.P.U.N., s-a discutat şi despre situaţia persoanelor care protestau în Piaţa Universităţii. Referindu-se la aceştia, Ion Iliescu a spus:

Uneori se face aceasta cu intenţie bine elaborată: pentru a provoca acte de dezordine, pentru a discredita organele de ordine că nu sînt capabile săîntreţină ordinea, pentru a arunca acuzaţii de partea cealaltă, nemotivate, că nu ar putea să se asigure condiţiile necesare derulării alegerilor libere în mod corespunzător.

Eu cred că fără o colaborare activă, responsabilă din partea tuturor, nu vom putea într-adevăr asigura aceste condiţii. Dar este datoria noastră, responsabilitatea politică a tuturor, să asigurăm asemenea condiţii.

Trebuie să dăm creditul necesar poporului nostru, alegătorilor, cetăţenilor și alegerile să fie cele care să se pronunţe asupra mandatelor care să fie acordate cu acest prilej. Aceasta ar fi în legătură cu ceea ce s-a spus, că dimineaţă organele de ordine au venit cu forţe numeroase în Piaţa Universităţii pentru a degaja circulaţia. Și sînt unii care le plîng de milă câtorva golani care provoacă dezordine în centrul orașului.

A face ordine, asta nu înseamnă încălcarea drepturilor oamenilor. Democraţia nu se confundă cu anarhia. Trebuie să fim înţeleși. A ocupa o zi întreagă circulaţia în artera centrală a orașului, este bine, este civilizat? Este ordine?”.

Ion Lupu a protestat împotriva etichetării cetăţenilor care sunt prezenţi în Piaţa Universităţii ca fiind „golani”.

În şedinţa C.P.U.N., care a avut loc în după-amiaza zilei de 24 aprilie 1990, s-a discutat despre intervenţia forţelor de ordine asupra protestatarilor din Piaţa Universităţii. (…)

Din aceste discuţii reiese că, încă din data de 24 aprilie 1990, inculpatul Ion Iliescu, nu excludea posibilitatea ca minerii să vină în Bucureşti, să facă ordine, aşa cum aceştia veniseră şi în 28-29 ianuarie 1990, precum şi în 18-19 februarie 1990, atunci când Miron Cozma se oferise să vină în Bucureşti cu minerii, ori de câte ori era necesar, pentru a-l apăra pe preşedintele C.P.U.N.

După ce la postul de radio s-a aflat că preşedintele C.P.U.N., Ion Iliescu, a afirmat despre protestatarii din Piaţa Universităţii că sunt „golani”, tinerii din Piaţă şi-au pus în piept cartonaşe pe care era scris „GOLAN”, cuvânt pe care manifestanţii din Piaţa Universităţii l-au transformat într-un simbol al luptătorilor împotriva neocomunismului.

---

---

---

Tot pe 24 aprilie 1990, pe Institutul de Arhitectură a fost afişată o bucata de pânză pe care scria „FACULTATEA DE GOLANI”, iar deasupra acesteia a fost pus portretul poetului naţional, Mihai Eminescu.

Tot pe Institutul de Arhitectură a mai fost pusă, mai jos, o altă bucată de pânză pe care scris: „APEL DIN TIMIŞOARA, TREZEŞTE, DOAMNE, ŢARA”.

În aceeaşi zi, şi-au anunţat participarea la demonstraţiile din Piaţa Universităţii, Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti, Grupul Independent pentru Democraţie, Frontul Antitotalitar Român, Asociaţia 16-21 Decembrie, Alianţa Poporului. S-a anunţat că participanţii la manifestaţie nu fac parte din niciun partid politic şi nu reprezintă interesele niciunui partid.

Manifestanţii au ocupat perimetrul cuprins între clădirea Universităţii, Institutul de Arhitectură, locul unde în seara de 21 decembrie 1989 s-au ridicat baricadele împotriva tancurilor regimului Ceauşescu, Hotelul Intercontinental, Teatrul Naţional şi intersecţia de la Universitate, fiind blocată, în totalitate, circulaţia autovehiculelor pe bulevardul Magheru, de la Universitate până în spatele Hotelului Intercontinental.

În jurul orelor 17:00, Marian Munteanu, preşedintele Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, a deschis balconul de la Facultatea de Geologie, care a intrat în istorie ca fiind locul de unde au fost lansate, de numeroşi participanţi la demonstraţie, ideile anticomuniste şi calea de urmat a poporului român, după revoluţia din decembrie 1989.

Deasupra balconului a fost pusă icoana Fecioarei Maria cu pruncul Isus Hristos,iar ceva mai sus, un banner pe care scris „Unitate, Libertate, Victorie”. Pe cele două coloane a fost pus portretul lui Mihai Eminescu.

În noaptea de 24 spre 25 aprilie 1990, au manifestat, în Piaţa Universităţii, studenţi, elevi, muncitori, oameni cu condiţii sociale sau educaţie diferită, s-au scandat: „LIBERTATE!”, „TIMIŞOARA!”, „JOS NOMENCLATURA!”, „JOS COMUNISMUL!”, „JOS ILIESCU!”, „JOS CHIŢAC!”, s-au cântat cântece despre Avram Iancu şi au fost auzite acordurile Simfoniei nr.9 – Oda Bucuriei.

De asemenea, s-a cântat „NOI DE-AICEA NU PLECĂM, NU PLECĂM ACASĂ, PÂNĂ NU VOM CÂŞTIGA, LIBERATEA NOASTRĂ!”.

În zilele următoare numărul manifestanţilor a sporit, ajungând, ca după orele 17:00, în Piaţa Universităţii, să fie în jur de 30.000 de oameni. La balconul Universităţii au apărut personalităţi ale vieţii culturale, artistice, profesori universitari, teologi, dar şi oameni cu nivel mediu de pregătire care, în discursurile lor, au afirmat că sprijină ideea continuării revoluţiei pentru ca la conducerea ţării să nu ajungă persoane din eşalonul 2 şi 3 al nomenclaturii comuniste.

De asemenea, s-a susţinut ca Televiziunea Română să fie independentă şi să nu mai răspundă la comenzile politice ale puterii provizorii, să înceteze manipularea conştiinţei publice al cărui efect este pregnant în provincie, unde nu se cunoştea mai nimic din ceea ce se întâmpla în Bucureşti.

Figura centrală a Pieţei Universităţii a fost Marian Teofan Munteanu, liderul Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti.

În Piaţa Universităţii s-au întocmit revendicări pe care organizatorii mitingului doreau să le înainteze guvernului. Printre acestea, cea mai importantă revendicare se referea la introducerea punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara, ca amendament la Decretul-Lege nr.92 din 14 martie 1990 pentru alegerea parlamentului şi a preşedintelui.

Încă din primele zile ale manifestaţiei din Piaţa Universităţii, au luat cuvântul, de la balcon, reprezentanţi ai Grupului pentru Dialog Social.

Radu Filipescu, cunoscut dizident din timpul regimului Ceauşescu, a spus:

„Sînt golan! Este cea mai frumoasă manifestaţie şi extraordinar ce frumos se vede de aici de sus. E atît dedătătoare de speranţă după atîtea dezamăgiri!”.

 

Stelian Tănase, membru G.D.S. şi fondator al Revistei „22”, a afirmat, de la acelaşi balcon:

„Este o onoare pentru noi să fim calificaţi drept golani, huligani, atîta timp cît la Timişoara tot nişte golani au pornit Revoluţia!”.

 

De asemenea, în Piaţa Universităţii şi-a făcut apariţia, de la bun început, Gabriel Liiceanu, Florin Gabriel Mărculescu, Octavian Paler, ultimul afirmând, într-un articol publicat în ziarul „România Liberă” din 28 aprilie 1990:

Spiritul democratic e străin în egală măsura de negaţia sumbră şi de aderenţa necondiţionată, care vede în orice obiecţie o libertate nepermisă. Dincolo de aceasta paranteză teoretică, nu cred că ignorarea şi cu atît mai puţin dispreţuirea tinerilor de la Universitate ar fi o idee înţeleaptă, indiferent cum sînt văzute cererile lor. Şi ar fi de rău augur refuzul autorităţilor de a intra în dialog cu ei.

Măcar pentru a sterge ofensa pe care le-au adus-o într-un moment de iritare, pe care firesc ar fi să-l regrete, domnul Iliescu s-ar cuveni să-l asculte…”, „ …se vor găsi oare şi acum români care, din motive egoiste, să acţioneze de fapt împotriva intereselor României?

E posibil oare ca oamenii care au doborît un dictator prin coborîrea disperării în stradă să nu spere la înlăturarea dictaturii din ei?

Să fie la mijloc, oare, un blestem istoric reînnoit, cauza patimilor mărunte care ne orbesc, împiedicându-ne să vedem interesul general, de a înlătura orice urmă a coşmarului totalitar? Sau sîntem victimele unor lupte sălbatice pentru putere cărora puţin le pasă de fericirea sau nefericirea ţării? Şi dacă da, care e preţul? Zădărnicirea miracolului din decembrie, cînd cei din stradă eram toţi solidari?

E un timp, acum, cînd vinile vechi pot fi sporite sau răscumpărate. Fiecare poate şi trebuie să aleagă”.

În data de 27 aprilie 1990, la orele 19:00, a avut loc o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, a preşedintelui C.P.U.N., Ion Iliescu şi a primului-ministru interimar Petre Roman, conferinţă la care au participat, atât ziarişti români, cât şi ziarişti străini.

În timpul acestei conferinţe de presă, unul dintre ziarişti, făcând referire la manifestanţii din Piaţa Universităţii, a afirmat că aceştia sunt decişi să rămână în piaţă până la 20 mai 1990 – data alegerilor parlamentare şi pentru preşedintele ţării.

La această remarcă, inculpatul Ion Iliescu a răspuns:

„Nu au decît să stea, să fiarbă în sucul propriu, cît îi va duce răbdarea”.

De asemenea,preşedintele C.P.U.N., de la acea dată, a mai susţinut că manifestanţii din Piaţa Universităţii urmăresc să obţină un statut de victimă, în caz că ar fi atacaţi de muncitori.

Tot în această zi, Grupul de Dialog Social, au prezentat un comunicat prin care se cerea inculpaţilor Ion Iliescu şi Petre Roman să vină la tratative cu reprezentanţii manifestanţilor. Chiar dacă obiectivele demonstraţiei au fost, exclusiv morale şi de înlăturare totală a comunismului din România, reprezentanţii puterii au văzut în manifestaţia din Piaţa Universităţii doar o chestiune de circulaţie rutieră.

În aceste împrejurări, unii manifestanţi au declanşat greva foamei, scopul acestora fiind susţinerea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, libertatea de expresie a Televiziunii, aflarea adevărului despre Revoluţia din decembrie 1989 şi abolirea structurilor comuniste.

Ulterior, în greva foamei au intrat şi alţi manifestanţi, situaţia în parte a fiecăruia urmează a fi prezentată, pe larg, în prezentul rechizitoriu. Această formă extremă de protest se desfăşura pe peluza din faţa Teatrului Naţional, unde s-au instalat nişte corturi pentru persoanele aflate în greva foamei.

(…)

În primele zile ale manifestaţiilor din Piaţa Universităţii, Cristian Paţurcă a scris „Imnul Golanilor”, în care se regăsesc principalele revendicări ale protestatarilor:

„A fost o dată ca-n poveşti,
A fost în România,
O gaşcă mare de «golani»,
Ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicînd
Cu «oamenii de bine»,
Numiţi şi neocomunişti
Şi fără de ruşine.

Refren:

Mai bine haimana,
Decît trădător,
Mai bine huligan,
Decît dictator,
Mai bine «golan»,
Decît activist,
Mai bine mort,
Decît comunist.

Vrem libertate
Nu comunism
Şi nici schimbări de formă
Şi de aceea, securişti,
Să nu ne puteţi normă.
Noi nu vrem neocomunism,
Nici neolibertate,
«Democraţii» orginale
Şi nici minciuni sfruntate.

Ne-aţi întrebat ce vrem aici
Dar ştie toată ţara,
Noi susţinem punctul 8
De la Timişoara.
A căzut patru-şapte-trei
Ce ţinea TVR,
Legată în lanţurile ei,
Dar tot degeaba e!

Alegeri fără comunişti,
Fără nomenclatură,
Şi nu vă temeţi de «golani»
Fără coloratură.
Din cei care au murit aici
Ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost
Măcelul de atunci”

Aceste versuri au fost puse pe muzică, de către Vali Sterian şi, seară de seară, „Imnul Golanilor” era cântat de toţi cei prezenţi în Piaţa Universităţii.

Printre personalităţile prezente în Piaţa Universităţii a fost şi Rusan Otilia-Valeria, cunoscută sub pseudonimul Ana Blandiana. (…) În Piaţa Universităţii au fost prezenţi ziarişti, reporteri şi corespondenţi ai agenţiilor de presă, care transmiteau evenimentele din Piaţa Universităţii în aproape toate colţurile lumii, cu precădere însă, în Europa şi S.U.A. Marea majoritate ai acestor ziarişti şi reporteri îşi aveau centrul de presă în Hotelul Intercontinental.

Manifestaţiile din Piaţa Universităţii au fost urmărite la faţa locului şi de mulţi străini, unii dintre ei fiind chiar membrii ai ambasadelor acreditate la Bucureşti.

Important de subliniat că printre manifestanţii din Piaţa Universităţii au existat, în permanenţă, şi cadre militare din instituţiile cu rol de apărare a ordinii publice şi din domeniul securităţii statului, care urmăreau atent desfăşurarea demonstraţiilor, precum şi persoanele care erau prezente în piaţă şi îşi expuneau opiniile.

Notele informative pe care cadrele militare din M.I. le întocmeau şi, în special, cele întocmite de U.M. (…), ajungeau la preşedintele C.P.U.N. Ion Iliescu şi la primul-ministru Petre Roman. Tot la aceştia ajungeau şi informările transmise de Serviciul Român de Informaţii prin directorul său, Virgil Măgureanu.

Beneficiar al informaţiilor din zona Pieţei Universităţii era şi inculpatul Gelu Voican Voiculescu, (…).

La data de 09.05.1990, primul-ministru a fost informat de către structurile de informaţii că numitul (…), deşi nu poseda permis de conducere, se deplasa zilnic, cu autoturismul cu numărul de înmatriculare, 15-B-8744, aparţinând tatălui său, în Piaţa Universităţii, pentru a aproviziona cu alimente manifestanţii.

La 27 aprilie 1990, U.M. (…) informa că, Petre Mihai Băcanu împreună cu Octavian Paler, l-au folosit pe conducătorul auto (…), pentru a aproviziona cu pâine şi produse alimentare manifestanţii din Piaţa Universităţii, folosind în acest scop autotirul cu numărul 24-B-4265, al Autobazei 4 Militari.

În perioada manifestaţiilor din Piaţa Universităţii, comanda U.M. (…) a hotărât ca un grup de ofiţeri să filmeze, permanent, dintr-o cameră a Hotelului Intercontinental, ce se întâmpla în Piaţa Universităţii.

Trebuie specificat că această unitate militară beneficia şi de un serviciu în care îşi desfăşurau activitatea ofiţeri acoperiţi, despre existenţa lor ştiind numai cei care aveau acces la asemenea informaţii: (…).

Exemplele pot continua în acest sens, cele menţionate fiind doar câteva dintre ele.

Televiziunea Română a prezentat manifestaţiile din Piaţa Universităţii, într-un mod cu totul şi cu totul deformat, manipulator, cu scopul de a prezenta opiniei publice că această demonstraţie este de mică amploare şi că ideile vehiculate sunt contrare intereselor ţării şi poporului.

În acest scop, Televiziunea Română transmitea imagini din Piaţa Universităţii filmate în cursul dimineţilor, când numărul manifestanţilor era mai redus, iar atunci când prezenta imagini şi din cursul după-amiezii, filmările erau făcute din unghiuri care să creeze iluzia optică a unui număr mai mic de oameni prezenţi în Piaţă.

De asemenea, se prezentau reportaje despre oameni care se alipiseră zonei Pieţei Universităţii şi ale căror preocupări contraveneau legii, oameni a căror prezenţă, putem spune că era cel puţin tolerată de către autorităţi, pentru a-i compromite pe manifestanţii care solicitau înlăturarea neocomunismului şi înscrierea ţării în rândul statelor democratice din occident. Tot Televiziunea Română prezenta date nereale referitoare la persoanele care luau cuvântul de la balconul Universităţii, dar şi cu privire la organizatori şi, în special, cu privire la Marian Munteanu. (…)

Aceeaşi tactică a dezinformării o aplicau şi instituţiile de apărare a ordinii publice şi cu rol de securitate cu scopul ca populaţia ţării să dezaprobe manifestaţiile din Piaţa Universităţii.

Era evident faptul că demonstraţiile din Piaţă iritau puterea politică instituită în decembrie 1989 şi, în special, partidul Frontul Salvării Naţionale, cu atât mai mult cu cât, în perioada respectivă, toate partidele se aflau în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale a căror dată fusese stabilită la 20 mai 1990.

Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gândească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitând ministrului apărării să-i pună la dispoziţie 20 kg. de trotilpentru a-i arunca în aer pe protestatari.

(…).

La alegerile din 20 mai 1990 s-au prezentat la vot 86,19% din numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale. Alegerile au fost câştigate, în mod detaşat, de către F.S.N., care la Senat a obţinut 67.02% din voturile valabil exprimate, ceea ce a însemnat un număr de 91 locuri din totalul de 119 locurile.

Pentru Camera Deputaţilor, F.S.N. a obţinut 66,41% din numărul voturilor valabil exprimate, respectiv 263 de locuri în Cameră din totalul de 383 locuri. Pentru alegerile prezidenţiale au votat 86,19% din totalul alegătorilor înscrişi pe listele electorale. Ion Iliescu, candidatul F.S.N., a obţinut 85.07% din numărul voturilor valabil exprimate, Radu Câmpeanu, candidatul P.N.L., 10,64% şi Ion Raţiu, candidatul P.N.Ţ, 4,29%.

Aceste cifre arată scorul zdrobitor cu care F.S.N. a câştigat alegerile a căror corectitudine şi legalitate nu au fost puse la îndoială.

Trebuie subliniat faptul că, în urma acestor alegeri, inculpaţii Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi Cazemir Benedict Ionescu, au devenit membrii ai Parlamentului, candidând ca independenţi, dar pe liste electorale ale F.S.N.

Dacă structura politică a F.S.N. nu ar fi acceptat candidatura celor trei inculpaţi, pe locuri iligibile, ei nu s-ar mai fi putut bucura de privilegiile conferite de puterea politică. Exemplul contrar, în acest sens, îl reprezintă modul în care au participat, la alegerile din 20 mai 1990, (…), care au candidat pe lista candidaţilor independenţi şi nu au obţinut numărul de voturi necesar accederii în Parlament.

După alegerile din 20 mai 1990, Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti, Liga Studenţilor de la Institutul de Arhitectură, Grupul Independent pentru Democrație şi Asociaţia 21 Decembrie au considerat că votul reprezintă voinţa poporului şi au hotărât să se retragă din Piaţa Universităţii, dând totuşi posibilitatea membrilor lor de a participa la manifestaţii ca simple persoane, fără vreo apartenenţă civică. A fost închis balconul de la Universitate.

În aceste împrejurări, manifestaţiile din Piaţa Universităţii, treptat, au început să scadă în intensitate. S-a încercat o întâlnire între manifestanţii din Piaţa Universităţii şi preşedintele Ion Iliescu pentru a negocia o evacuare a zonei. (…).

(…)

După retragerea din Piaţa Universităţii a Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, a Ligii Studenţilor de la Institutul de Arhitectură, a Grupului Independent pentru Democraţie şi a Asociaţiei 21 Decembrie, singura asociaţie care a continuat manifestaţiile a fost Alianţa Poporului, (…).

După alegerile din 20 mai 1990, numărul participanţilor la manifestaţiile din Piaţa Universităţii a scăzut la câteva sute, iar pe timpul nopţii, uneori, mai rămâneau în Piaţa Universităţii chiar şi sub 100 de persoane. Cu toate acestea, cei care au declarat greva foamei şi-au continuat această formă de protest.

IV. STAREA DE FAPT

 

La data de 9 iunie 1990, au fost convocate, în prima şedinţă, cele două camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor, respectiv Senatul, pentru a stabili comisiile de validare a mandatelor de deputaţi şi senatori, făcându-se astfel aplicarea art. 79 din Decretul Lege nr.92/1990.

În data de 8 iunie 1990, la sediul F.S.N. din str. Varşoviei nr. 4, a avut loc o întâlnire la care au participat inculpaţii Ion Iliescu, Petre Roman, Dumitru S. Nicolae, Cazemir Benedict Ionescu, precum şi (…) şi alţii.

În cadrul acestei întâlnirii s-a pus în discuţie eliberarea Pieţei Universităţii, discutându-se trei posibile scenarii şi anume: neintervenţia forţelor de ordine pentru înlăturarea manifestanţilor, intervenţia forţelor de ordine pentru eliberarea Pieţei Universităţii de persoanele care au mai continuat să demonstreze, iar cel de-al treilea scenariu l-a reprezentat implicarea muncitorilor în eliberarea Pieţei Universităţii şi, în mod special, a minerilor având în vedere precedenteleintervenţii ale acestora, din 28-29 ianuarie 1990 şi respectiv 18-19 februarie 1990.

Unii dintre cei prezenţi s-au opus eliberării Pieţei Universităţii, cu motivarea că numărul celor prezenţi în Piaţă este în continuă scădere, iar demonstraţiile se vor stinge de la sine.

La un moment dat, inculpaţii Ion Iliescu şi Petre Roman au părăsit sediul F.S.N., iar întâlnirea celor menţionaţi s-a încheiat fără a se lua vreo decizie referitoare la Piaţa Universităţii (…).

Astfel de întâlniri au mai continuat la sediul F.S.N., discuţiile dintre fruntaşii partidului fiind purtate pe aceeaşi temă, iar în afara persoanelor menţionate mai sus la ele au mai participat (…), Adrian Sârbu, (…).

În ziua de 11 iunie 1990, la sediul Guvernului, a avut loc o şedinţă condusă de către Ion Iliescu şi Petre Roman (…). Subiectul acestei şedinţe l-a constituit intervenţia forţelor de ordine pentru înlăturarea demonstranţilor din Piaţa Universităţii.

Ion Iliescu a dorit ca această acţiune să se desfăşoare în data de 12 iunie 1990, însă Mihai Chiţac a avut o obiecţiune solicitând ca întreaga operaţiune să se desfăşoare în dimineaţa de 13 iunie 1990, aceasta pentru a avea timp în vederea organizării acţiunii.

De asemenea, ministrul de interne Mihai Chiţac a mai solicitat ca poliţia să fie ajutată de către armată pentru blocarea străzilor care converg spre Piaţă Universităţii, pentru a se împiedica pătrunderea populaţiei în zonă, până la curăţarea zonei. (…)

Prin această decizie de a folosi forţe civile împotriva altor civili, Ion Iliescu a încălcat, în mod grav, normele ce caracterizează un stat de drept, întrucât rolul său de preşedinte ales, iar în acel moment de preşedinte al C.P.U.N., era de a veghea la respectarea drepturilor tuturor cetăţenilor ţării şi de a susţine, în mod imparţial, interesele şi opţiunile acestora.

De remarcat faptul că preşedintele Federaţiei Sindicatelor Miniere, (…), ştia încă din jurul acestei date de 11 iunie 1990, că inculpatul Iliescu Ion doreşte să aducă mineri în Bucureşti, pentru a face curăţenie în Piaţa Universităţii. (…)

În perioada 11-15 iunie 1990, din ordinul inculpatului Măgureanu Virgil, toţi şefii Secţiilor Judeţene de Informaţii au fost convocaţi la Bucureşti, la o şedinţă, cu o ordine de zi banală.

Trebuie reamintit că la comanda Secţiilor Judeţene de Informaţii se aflau, la acea dată, ofiţeri provenind din rândurile Ministerului Apărării Naţionale, iar locţiitorii acestora erau ofiţeri proveniţi din structurile fostei Securităţi din timpul regimului comunist, înlocuit la 22 decembrie 1989.

Prin dislocarea din teritoriu a comandanţilor Secţiilor Judeţene de Informaţii, la comanda acestora au rămas, în perioada respectivă, ofiţeri de securitate de carieră.

Acest fapt dovedeşte că inculpatul Măgureanu Virgil a dorit ca la conducerea structurilor teritoriale ale S.R.I. să fie oameni pe care să se poată baza, în derularea evenimentelor ce urmau să aibă loc în zilele următoare.

Tot în data de 11 iunie 1990, la sediul S.R.I., a avut loc o şedinţă la care au participat toţi ofiţerii cu funcţii de conducere din structura centrală a serviciului.

Aceasta şedinţă a fost condusă de Virgil Măgureanu şi a avut pe ordinea de zi un punct unic care se referea la pregătirea eliminării manifestanţilor care mai existau în Piaţa Universităţii. (…)

În dimineaţa zilei de 12 iunie 1990, ministrul apărării Victor Atanase Stănculescu a plecat în Germania, la Berlin, unde avea loc o întâlnire a miniştrilor apărării din statele membre ale Tratatului de la Varşovia. Acesta a revenit în ţară, în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990. În respectivul interval de timp, la comanda armatei s-a aflat g-ral col. (…), care, aşa cum s-a precizat mai sus, fusese numit, în luna decembrie 1989, de către inculpatul Ion Iliescu, în funcţia de prim-adjunct al ministrului apărării naţionale.

În ziua de 12 iunie 1990, la sediul F.S.N., Dumitru S. Nicolae a avut o întâlnire cu persoane cu funcţii de conducere în partid, împreună cu care a discutat despre mobilizarea unor muncitori din Bucureşti care, în ziua următoare, să fie aduşi în Piaţa Universităţii pentru a-i înlocui pe manifestanţii ce urmau a fi evaluaţi.

Bogdan Niculescu Duvăz s-a opus acestei propuneri, însă a rămas stabilit că prin intermediul primăriilor de sector se va face mobilizarea muncitorilor pentru a doua zi.

În cursul aceleiaşi zile, ministrul de interne gen. (rez.) Chițac Mihai a prezentat primului-ministru inc. Roman Petre, Planul de acțiune pentru evacuarea Pieței Universității, iar acesta din urmă l-a aprobat, fiind convins de necesitatea aprobării lui, atât de către inculpatul Măgureanu Virgil, cât şi de procurorul general

(…)

Tot în 12 iunie 1990, la cabinetul ministrului de interne a venit inculpatul (…), care a spus că se va ocupa de aducerea muncitorilor şi a cerut detalii cu privire la acţiunea Poliţiei, pentru a şti când să introducă muncitorii în Piaţa Universităţii.

De asemenea, acest plan a fost prezentat și general-maior (…)iu, pe care ministrul l-a informat că la indicaţia inculpatului Petre Roman, trebuie organizată o ședință de instruire cu factorii de răspundere din Poliţie, S.R.I. și M.Ap.N. ședință ce urma să aibă loc la Poliția Capitalei, începând cu orele 21.00.

În seara zilei de 12.06.1990, în jurul orelor 18:00, general-maior (…) iu a convocat, la sediul Poliției Capitalei, pe șefii sectoarelor de poliție din București, cu care a stabilit în concret modalitatea de intervenție. Şedinţa s-a ţinut în Sala de Consiliu şi a început în jurul orei 22.00, la ea participând comandanții unității militare, U.M.(…) Măgurele, inculpat Peter Petre și al Şcolii de Ofiţeri de Poliţie de la Băneasa, inculpat Dobrinoiu Vasile,inculpat gl. mr. (rez.) Florescu Mugurel Cristian, din parte Procuraturii Generale, gl. mr. Stan Mihai, adjunctul directorului S.R.I., de la M.Ap.N. gl. mr. Paul Romulus, comandantul Garnizoanei Bucureşti.

Au mai participat la şedinţă, gl.mr. (…) şi gl. (…) – adjuncţi ai ministrului de interne, col. (…) – comandantul Trupelor de Pază şi Ordine, gl. mr. (…) – şeful Poliţiei Capitalei, Predescu Dan – primarul Capitalei. De asemenea, au mai participat reprezentanții Poliției Capitalei și șefii de Sectoare de Poliție din București, precum și reprezentaţi de la apărarea civilă şi comandantul Corpului de pompieri.

Aici, gl. (…) a prezentat, în detaliu, Planul de acțiune, comunicând fiecărei categorii de forțe misiunile pe care le aveau de îndeplinit, (…).

De comun acord, s-a stabilit, în cadrul şedinţei, ca eventualii reținuți a doua zi din piață, să fie transportați cu mijloacele auto ale poliției, în principal la unitatea militară de la Măgurele și, ca rezervă, în cazul în care numărul acestora va fi mai mare, la Şcoala de Ofiţeri de Poliţie de la Băneasa, unde urma să fie făcută trierea persoanelor aduse de către polițiști, anchetatori și procurori.

Conform Planului de acțiune, în seara zilei de 12.06.1990, pentru a se oferi forţelor de ordine pretext de a acţiona în Piaţa Universităţii pentru evacuarea manifestanţilor, Procuratura României a emis un comunicat care a fost publicat pe fluxul de știri interne al Rompres și apoi a fost citit pe postul național de televiziune, de către Olteanu Ionel, procuror în cadrul Procuraturii Generale, cu următorul conţinut:

În ultimul timp, numeroși cetățeni au sesizat organele procuraturii cu privire la actele de încălcare gravă a legalității și a ordinii publice, săvârșite în centrul Capitalei, exprimându-și nedumerirea și îngrijorarea față de lipsa de reacție a organelor competente ale statului care nu au întreprins acțiuni eficiente pentru asigurarea climatului normal în care trebuie să se desfășoare viața și activitatea locuitorilor orașului.

De mai multe săptămâni, în perimetrul stradal situat pe Bd. Magheru, între str. Batiștei și Bd. Republicii, un grup de persoane, încălcând în mod flagrant legea, desfășoară o manifestație neautorizată, împiedicând libera circulație a autovehiculelor și a cetățenilor.

În acest perimetru și în imediata lui apropiere se înmulțesc, pe zi ce trece, actele infracționale sancționate ca atare de Codul penal. Se practică specula, prostituția și jocurile de noroc; au loc furturi și acte de violență; se consumă droguri și își găsesc refugiul infractori periculoși. Totodată, se face apologia infracțiunilor, iar unele persoane, prin comportamentul lor insolent și agresiv, tulbură grav liniștea publică și lezează bunele moravuri, nesocotind drepturile și libertățile cetățenilor.

Abdicând nu numai de la respectul datorat legii, dar și de la cele mai elementare reguli de conviețuire interumană, indivizi iresponsabili instigă la escaladarea violenței, chiar până la suprimarea vieții unor persoane.

Pe acest fond de dezordine și incitare s-au produs acte de agresiune împotriva unor cetățeni pașnici, a unor reprezentanți ai organelor de ordine aflați în exercițiul funcției și chiar împotriva reprezentanților Guvernului, ajungându-se, astfel,la o situație intolerabilă.

Exercitarea liberă a drepturilor fiecărui om – esența oricărei democrații – nu este cu putință decât în condițiile respectării legilor țării. Nu-ieste permis nimănui să-și aroge mai multe drepturi decât îi îngăduie legea; nu-i este permis nimănui ca, abuzând de regimul de libertate apărat de lege, să atenteze la liniștea, munca și drepturile celorlalți.

Luând în considerare consecințele nefaste ce pot decurge din perpetuarea stărilor de lucruri menționate și bazându-se pe principiile statului de drept, Procuratura României se consideră îndreptățită să ceară Guvernului țării să-și exercite prerogativele legale și să dispună măsurile necesare pentru restabilirea ordinii publice, în conformitate cu legile în vigoare”.

Acest comunicat a fost scris la solicitarea procurorului general Nicolae Robu, de către prim-adjunctul procurorului general, Nicolae Cochinescu, funcţie pe care o deţinea din 17.03.1990. Trebuie amintit faptul că la 15.04.1993, Nicolae Cochinescu a fost numit procuror general la Curtea de Conturi, iar prin Decretul nr.334 din 27.08.1996, semnat de către preşedintele Ion Iliescu, a fost numit procuror general al României. În luna iunie 2001, Senatul, în care P.S.D. avea majoritatea, l-a numit pe Nicolae Cochinescu judecător la Curtea Constituţională (…).

Pentru citirea comunicatului procuraturii la postul naţional de televiziune a fost chemat de acasă, în jurul orelor 21.00, procurorul Olteanu Ionel. După ce a făcut, la sediul Procuraturii Generale, o repetiţie în faţa oglinzii, Ionel Olteanu s-a deplasat la sediul T.V.R. cu maşina ce i-a fost pusă la dispoziţie şi a fost introdus, în direct, pentru a prezenta comunicatul la ştirile de noapte (…).

În perioada 1992 – 1996, Olteanu Ionel a fost acreditat la Strasbourg, mai întâi în calitate de viceconsul iar, mai apoi, în calitate de adjunct al Reprezentantului Permanent al României la Consiliul Europei. Între 2000 – 2004 a fost deputat P.S.D.

Pregătirea forţelor armate ale Ministerului de Interne pentru intervenţia din Piaţa Universităţii, în vederea îndepărtării manifestanţilor a început încă din data de 11 iunie 1990. Din Jurnalul Acţiunilor de Luptă de la Comandamentul Trupelor de Pază şi Ordine – U.M. (…) Bucureşti rezultă că „în vederea îndeplinirii unor misiuni specifice în Bucureşti” s-a aprobat, de către comandantul Trupelor de Pază şi Ordine,dislocarea unor forţe din teritoriu, astfel: (…).

Conform aprobării, sosirea efectivelor trebuia să se facă în Bucureşti până la data de 11 iunie 1990, ora 20.00, ţinuta fiind aceea de serviciu, iar trupele să aibă armamentul din dotare fără muniție, cu căști metalice, bastoane de cauciuc și scuturi de protecție din material plastic.

Întrucât, în şedinţa din 11 iunie 1990, care s-a desfăşurat la Palatul Victoria, sub conducerea inculpaţilor Ion Iliescu şi Petre Roman s-a hotărât ca intervenţia forţelor de ordine pentru înlăturarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii să aibă loc în data de 13 iunie 1990 şi nu în 12 iunie 1990, cum ar fi dorit Ion Iliescu, deplasarea în Bucureşti, din teritoriu a Trupelor de Pază şi Ordine nu s-a mai efectuat în ziua de 11 iunie 1990.

În ziua de 12.06.1990, gl.mr. Dumitru Penciuc, adjunct al ministrului de interne şi şef al Statului Major a emis mai multe dispoziţiuni pentru pregătirea acţiunii de intervenţie care urma să aibă loc în ziua de 13 iunie 1990, aşa cum se stabilise în şedinţa de la Palatul Victoria, din data de 11 iunie 1990, condusă de către inculpaţii Ion Iliescu şi Petre Roman.

La ora 08.15, gl. mr. (…) a emis Dispoziţiunea (…) comandantului pompierilor, căruia i se ordona:

1.Pentru întărirea dispozitivelor de prevenire şi stingere a incendiilor,pregătiţi şi dizlocaţi imediat cîte două maşini de luptă la sediul Guvernului şi sediul

Televiziunii Române.

2.Verificaţi şi instruiţi toate forţele de intervenţie, în vederea acţiunii, la nevoie şi la alte obiective.

3.Sînd date conform cărora unele elemente turbulente au în intenţie să folosească sticle incendiare şi alte mijloace uşor inflamabile sau explozive.

4.Intrarea în dispozitiv-azi 12.06…Despre ajungerea la obiective se va raporta la ofiţerul de serviciu principal pe M.I…,

5.Luaţi măsuri, ca la nevoie, să asiguraţi hrănirea efectivelor care vor rămâne în dispozitive mai mult timp” (…).

Din această dispoziţiune reiese că la nivelul conducerii Ministerului de Interne se cunoştea, cu exactitate,cum vor evolua evenimentele în Bucureşti, ca urmare a evacuării manifestanţilor din Piaţa Universităţii, evenimente ce vor fi redate în continuare. Numai în acest mod se explică de ce a fost atenţionat comandantul pompierilor, că sunt date conform cărora unele elemente turbulente au intenţia să folosească sticle incendiare şi alte mijloace uşor inflamabile sau explozive.

În condiţiile în care se ştia despre intenţia folosirii unor sticle incendiare şi a unor materiale uşor inflamabile, în timpul evacuării manifestanţilor, era firesc ca Ministerul de Interne să ia toate măsurile pentru împiedicarea folosirii acestora, fapt pe care, însă, nu l-a făcut, ceea ce dovedeşte că Ministerul de Interne a dorit, ca în timpul intervenţiei de evacuare a Pieţei Universităţii„unele elemente turbulente” să folosească materiale pirotehnice pentru crearea de diversiuni.

Tot la ora 08:15, gl.mr. (…) a emis Dispoziţiunea nr. (…) /12.06.1990, către comandantul Trupelor de Pază şi Ordine, conform căreia:

„În vederea prevenirii sau contracarării oricăror fapte care ar putea pune în pericol sediile Guvernului, Televiziunii Române sau a altor instituţii, treceţi la luarea următoarelor măsuri:

1.Organizaţi şi pregătiţi toate forţele disponibile pentru intervenţie la obiectivele din responsabilitate.

2.Întăriţi dispozitivele de pază şi ordine de la Guvern cu minim 4 Cp. de pază şi ordine şi de la Televiziunea Română cu 2 Cp. Pz.O, astfel: La Guvern, de la Brigada de Pază şi Ordine, de la unitatea 8 şi unitatea 3 de Pază şi Ordine, iar la Televiziune de la unitatea 1 Pază şi Ordine şi din B.53/Bg.11 Pz.O.

3.Forţele de la Guvern vor intra în dispozitiv în mod succesiv pe măsura pregătirii lor, astfel încît:

-la ora 09.00 dispozitivul exterior să fie deja întărit;
-la ora 10.00 toate forţele destinate întăririi dispozitivului să fie în posturi.

4.Militarii vor avea asupra lor armamentul din dotare, fără muniţie, bastoane de cauciuc, căşti metalice şi cei care au în dotare – scuturi de protecţie din material plastic. Căştile şi scuturile se vor purta sau folosi la ordin, iar scuturile vor fi păstrate în autobuze (maşini), ferite de privirile curioşilor. Se vor asigura condiţiile de hrănire la timp a efectivelor.

5.Toate plutoanele de militari în termen şi companiile constituite vor fi comandate de ofiţeri.

Dispozitivele constituite vor fi comandate:

-cel de la Guvern- de comandantul Trupelor de Pază şi Ordine, ajutat de comandantul Brigăzii Bucureşti al Trupelor de Pază şi Ordine;

-cel de la Televiziunea Română – de şeful secţiei operative, ajutat de comandanţii U.1 şi B.53 Pz.O.

-la P.C. de la Guvern se va instala şi o staţie portabilă Radio-telefon necesară realizării cooperării cu forţele de poliţie.

6.Despre sosirea efectivelor la obiective, succesiunea realizării dispozitivelor şi desfăşurării evenimentelor şi despre orice situaţie deosebită sau eveniment, şefii de dispozitive vor raporta la ofiţerul de serviciu principal pe minister-telefoane…, începând cu ora 10.00, la Punctul de Comandă al M.I. – telefoane…”. (…)

Din conţinutul acestei dispoziţiuni, ca element principal reiese că, încă din dimineaţa zilei de 12.06.1990, s-a constituit un punct de comandă la Ministerul de Interne şi s-au luat măsuri pentru întărirea pazei la Guvern şi la Televiziune.

La Televiziunea Română au avut loc evenimente importante, în data de 13 iunie 1990, ce urmează a fi redate, dar cu toate măsurile de pază luate,cursul evenimentelor nu a fost schimbat pentru că nu s-a dorit, urmărindu-se crearea de pretexte pentru ceea ce urma a se întâmpla, în Bucureşti, în zilele următoare.

La ora 09.30 s-a emis Dispoziţiunea nr. (…) către Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri a M.I., conform căreia se cerea ca în cazarmă să fie pregătite 4 companii de elevi, care, la ordin, să fie în măsură să intervină pentru întărirea dispozitivelor de pază şi ordine de la Guvern, Televiziunea Română, Ministerul de Interne şi alte instituţii.

Şi din această dispoziţiune se constată că, încă din data de 12 iunie 1990, s-a previzionat că urma să fie atacat şi Ministerul de Interne.

În aceeaşi zi s-a emis Dispoziţiunea nr. (…)/12.06.1990 adresată comandantului Trupelor de Pază şi Ordine de către gl.mr. (…). Ordinul era următorul:

1. În vederea suplimentării, la nevoie, a forţelor care acţionează la obiectivele din Capitală, pregătiţi unităţile de trupe Pază şi ordine mai apropiate de municipul

Bucureşti, 5 companii de tăria a minim 80 gradaţi şi soldaţi fiecare. Companiile cât şi plutoanele de pază şi ordine vor fi comandate de ofiţeri.

2.Subunităţile să fie în măsură pentru deplasarea începând cu data de 13.06. (data deplasării a fost trecută după ce, iniţial, se menţiona că deplasarea se va efectua la ora 17.00) la ordin, cu mijloacele auto şi dotarea unităţii implicate şi cu respectarea prevederilor legale şi regulamentare în vigoare.

3.Atenţie deosebită se va acorda activităţii… subunităţilor la intrarea în Capitală, în situaţia când acestea trebuie să intre direct în dispozitivele de pază şi ordine stabilite.

4.Ţinuta-de serviciu cu armamentul din dotare, fără muniţie, cu căşti metalice, bastone de cauciuc, scut de protecţie din material plastic pe care le au subunităţile respective în dotare. Scuturile vor fi păstrate ferite de privirile curioşilor şi vor fi folosite…

5. Până la primirea ordinului de deplasare…se va organiza studierea „Dispoziţiunii nr. (…) din 5.04.1990, privind misiunile, modul de echipare şi dotarea cadrelor de poliţie, trupelor de pază şi ordine şi elevilor din şcolile militare”.

Şi această dispoziţiune a fost semnată de către (…) care a revenit asupra ei şi a ordonat, în aceeaşi zi, ca subunităţile menţionate în Dispoziţiunea nr. (…) să fie prezente în Bucureşti, în cursul zilei de 12.06.1990, până la orele 21.00 (…).

Nu este o simplă coincidenţă faptul că, în jurul orelor 13:00-14:00, (…), membru al Alianţei Poporului şi persoană obişnuită cu confruntările pe stradă, prezent la aproape toate evenimentele care au avut loc în Bucureşti, începând cu 21 decembrie 1989, s-a prezentat la Televiziunea Română unde se dublase paza, ameninţând dur pe directorul Radioteleviziunii, Răzvan Theodorescu că, dacă nu va trimite o echipă de filmare în Piaţa Universităţii, va veni şi va rade clădirea Televiziunii de pe faţa pământului: (…)

Conform dispoziţiunilor de luptă a comandantului Trupelor de Pază şi Ordine nr. (…) din 12 iunie 1990, în data de 12 iunie 1990, la orele 18:00 a plecat la Bucureşti, de la Brigada (…) Ploieşti – U.M.(…), Compania (…), cu un efectiv de 4 ofiţeri, un maistru militar şi 75 de militari în termen, cu armamentul din dotare, scut protecţie, cască metalică, baston cauciuc. Comandantul efectivului a fost comandantul unităţii, lt. col. (…).
(…)

În jurul orelor 19:30, compania a ajuns la Comandamentul Trupelor de Pază şi Ordine, iar lt. col. (…) s-a deplasat cu maşina de serviciu la sediul guvernului, unde se afla col. Bunoaica Ion, comandantul Trupelor de Pază şi Ordine, căruia i-a raportat despre sosirea efectivelor.

În aceeaşi zi de 12 iunie 1990, în jurul prânzului, a fost alarmată şi U.M. (…) Feteşti, căreia i s-a ordonat deplasarea în Bucureşti. Deplasarea s-a făcut sub comanda şefului de Stat Major, (…), militarii fiind dotaţi cu armament, respectiv pistoale mitralieră fără muniţie de război sau de manevră, bastoane de cauciuc, căşti metalice şi scuturi din plastic. În jurul orei 20.00, militarii de la U.M. (…), au ajuns la Comandamentul Trupelor de Pază şi Ordine, unde li s-au asigurat masa şi cazarea.

1.Intervenţia din Piaţa Universităţii, 13 iunie 1990, ora 04:00

 

În dimineața zilei de 13.06.1990, în jurul orelor 04:00 a început acțiunea de degajare efectivă a Pieței Universității, care a durat câteva zeci de minute și a constat în ridicarea corturilor unde efectuau greva foamei cei care recurseseră la această formă de protest și a persoanelor care ocupau zona, precum și în unele acțiuni de curățenie.

La acţiune au participat următoarele efective: 1.400 militari din cadrul M.I. (650 cadre de poliție, 500 militari în termen de la trupele de pază și ordine, 250 elevi de la Școala Superioară de Ofițeri de la Băneasa), precum și 3 autospeciale ale pompierilor, efective ale Serviciului Român de Informații, respectiv luptători din cadrul U.S.L.A., comandată de col.(…), 80 militari din Batalionul de Poliție Militară al M.Ap.N. și 10 autosanitare cu personalul medical necesar de la Ministerul Sănătății, pentru a transporta greviştii foamei.

Acțiunea a fost coordonată în teren de prim-adjunctul ministrului de interne și șef al Inspectoratului General al Poliției, gl. (rez.) (…)iu, ca locțiitor în această misiune fiind desemnat șeful Poliției Capitalei, gen. (…).

Acţiunea a fost supervizată de către ministrul de interne Chiţac Mihai, precum şi de către inculpaţii, Măgureanu Virgil, Dumitrescu Emil şi Florescu Mugurel Cristian

(…).

În general s-a dispus închiderea Pieței Universității pe un aliniament mai îndepărtat, respectiv Muzeul de Istorie al municipiului București, Spitalul Colțea asigurat de cadre din Sectorul 3 Poliție, Ministerul Agriculturii, str. Sahia asigurat cu cadre din Sectorul 2 Poliție, fața Teatrului Național cu cadre din Sectorul 4 Poliție, latura dinspre Hotelul Intercontinental și Sala Mică a Teatrului Național cu efective din Școala Băneasa, B-dul Bălcescu spre 13 Decembrie și str. Batiștei cu cadre din Sectorul 1 Poliție, porțiunea dinspre str. Arhitecturii (în fața Restaurantului Dunărea) cu cadre din Sectorul 6 Poliție, iar porțiunea din fața Ministerului Comerțului Exterior și intrarea principală în Universitatea București de către cadre din Sectorul 5 Poliție.

Detașamentul de poliție militară din cadrul M.Ap.N. a fost împărțit să asigure cele 6 (șase) guri de metrou din zona Pieței Universității. Au fost dispuse în zonă și câteva rezerve formate din subunități din trupele de pază şi ordine devenită, după 5 iulie 1990, Trupele de Jandarmi.

Conform observaţiilor înscrise pe Planul de intervenţie, în urma acţiunii forţelor de ordine ,,au fost reţinute 276 persoane care dormeau în piaţă pe trotuare, în corturi, în tomberoane destinate colectării gunoaielor”, majoritatea dintre acestea fiind duse inițial la sediul Poliției Transporturi Feroviare, iar de acolo la sediul U.M. (…) Măgurele, unde comandant era inculpatul Peter Petre, pentru efectuarea de cercetări.

De remarcat este faptul că, acţiunea a vizat ,,capturarea manifestanţilor” şi nu dispersarea lor, prin mijloace paşnice, fiind relevant în acest sens faptul că în planul de acţiune pentru evacuarea Pieței Universității, aprobat în cursul zilei de 12.06.1990 de primul – ministru inc. Roman Petre, la pct. 3 lit. b se prevedea ca 4 detaşamente de poliţie să acţioneze ,,pentru încercuirea şi reţinerea persoanelor existente în piaţă”.

Situaţia tuturor persoanelor vătămate, în urma evenimentelor care au avut loc în zilele de 13,14 şi 15 iunie 1990 va fi expusă, în mod detaliat, într-un capitol separat din prezentul rechizitoriu, iar în prezentarea stării de fapt vor fi nominalizate persoanele vătămate, modul în care acestea au fost reţinute şi actele de violenţă exercitate asupra lor.

În cursul cercetărilor, au fost identificate un număr de 228 de persoane, dintre cele ridicate din zona Piaţa Universităţii, după cum urmează:  (…)

În cursul acţiunii a fost agresat şi numitul (…), însă acesta nu a mai fost ridicat de forţele de ordine, fiind abandonat datorită stării în care aceasta se afla ca urmare a loviturilor primite.

Dintre cele ridicate, un număr de 4 persoane au fost duse la sediul unor unităţi de poliţie: (…), iar restul de 221 persoane au fost transportate la U.M. (…) Măgurele.

În ce priveşte pe numiţii (…), care la momentul intervenţiei se aflau în greva foamei, aceştia au fost duşi initial tot la U.M. (…) Măgurele, însă au fost transportaţi la scurt timp la Spitalul Clinic de Urgență pentru a li se recolta glicemia, iar apoi au fost lăsaţi să plece întrucât au refuzat internarea.

Alte două persoane care se aflau în greva foamei, respectiv (…) au rămas la U.M. (…) Măgurele, deși li se spusese încă de la sediul Poliției T.F. că greviștii foamei pot pleca acasă, (…). Printre persoanele reținute în Piața Universității s-au mai aflat și altele care făcuseră greva foamei, dar renunțaseră înainte de 12.06.1990

(…).

Odată aduse în incinta U.M. (…) Măgurele, persoanele reținute au fost fotografiate și cu această ocazie a fost întocmit un album foto, însă nu toate și-au declarat datele de identificare corecte și la acel moment nu s-a putut realiza o identificare completă.

Așa se explică faptul că nu toate persoanele care figurează în albumul foto cu persoanele reținute în ziua de 13.06.1990 și conduse la U.M. (…) Măgurele au putut fi identificate și audiate în calitate de persoane vătămate, deși au fost efectuate toate demersurile posibile, inclusiv trimiterea albumelor foto la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date pentru a ajuta la identificare pe baza datelor existente, ulterior fotografiile și numele atribuite fiind prezentate public pe pagina web a Ministerului Public.

Ceea ce s-a remarcat în cadrul acțiunii de evacuare, a fost disproporția vădită între numărul forțelor de ordine angrenate, respectiv 1480 de persoane, și numărul manifestanților rămași peste noapte în piață, care se rezuma la maxim 200.

Comunicatele transmise de autorități cu privire la evacuarea Pieței Universității au reflectat în mod vădit realitatea din teren. Astfel, s-a menționat, printre altele, că „în cursul operațiunii s-au manifestat încercări de a răspunde prin violență din partea persoanelor ce ocupau piața, confiscându-se arme și obiecte contondente”, informații care nu au avut niciun suport în realitate, neexinstând probe care să demonstreze acest punct de vedere al autorităţilor din acea perioadă.

De asemenea, și în informările ulterioare ale Ministerului de Interne s-a acreditat ideea că din corturi au fost ridicate „o mare cantitate de arme albe (cuțite, topoare, răngi, lanțuri cu bile etc.), medicamente, seringi de autoinjectat etc.”, demers de natură a crea o imagine generală negativă a celor ce manifestaseră în acea zonă, dar și de a justifica reacția în forță a autorităților.

Ca temei al acțiunii s-a invocat de către Ministerul de Interne „cererea insistentă și repetată a cetățenilor care locuiesc în zonele limitrofe Pieței Universității, a unor colective de salariați din întreprinderi bucureștene și apelul adresat Guvernului în seara zilei de 12 iunie a.c. de Procuratura României”.

Răspândirea știrii că Piața Universității a fost evacuată, iar manifestanții arestați a atras în zona centrală, în scurt timp, grupuri din ce în ce mai numeroase de protestatari. În aceste împrejurări au fost reținute și din aceste grupuri unele persoane care se manifestau dezaprobator la adresa forțelor de ordine.

Astfel, contrar afirmaţiilor din comunicatele oficiale, în tot cursul dimineţii de 13 iunie 1990, în Piaţa Universităţii violenţele şi reţinerile au continuat, fiind ridicate din zona centrală a Capitalei alte 10 persoane, respectiv (…), care au fost transportate, la rândul lor, la U.M. Măgurele.

Alte persoane au fost numai agresate fizic de către forţele de ordine, după care au fost lăsate să plece, respectiv (…), iar numitul (…), după ce a fost agresat fizic, a fost predat la Centrul de primire minori Bucureşti, întrucât era minor.

În cursul dimineţii, la sediul U.M. (…) Măgurele, s-a prezentat o echipă de polițiști și procurori de la Procuratura Municipiului București pentru triere și efectuarea de cercetări.

Aceștia au audiat mai multe persoane aduse din Piaţa Universităţii și, constatând că nu se poate reține în sarcina lor săvârșirea vreunei infracțiuni, au raportat pe cale ierahică și, ca urmare, în după-amiaza aceleiași zile, ca urmare a deciziei luate de procurorul general și de conducerea Ministerului de Interne, toate persoanele reținute au fost eliberate, cu excepţia persoanelor minore, care au fost predate părinţilor în măsura în care aceştia au putut fi contactaţi, sau la Centrul de primire minori Bucureşti.

Astfel, un număr de 21 persoane au fost predate la Centrul de primire minori Bucureşti: (…).

2. Atacul lansat de lucrători ai Ministerului de Interne asupra Institutului de Arhitectură ,,Ion Mincu” în ziua de 13 iunie 1990

 

Atacul declanşat, în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, nu a vizat numai persoanele aflate în Piaţa Universităţii, ci a fost îndreptat împotriva tuturor opozanţilor politici, astfel că, începând cu primele ore ale dimineții, unii dintre organizatorii manifestațiilor din Piața Universității,(unii lideri ai organizaţiilor implicate în iniţierea şi desfăşurarea manifestaţiilor din Piaţa Universităţii) cum ar fi (…), au fost invitați, de la locuințele lor sau chiar de pe stradă, la sediile organelor de poliție pentru a fi chestionați sub diferite pretexte, fiind lăsați să plece abia după mai multe ore.

De remarcat este faptul că, persoanele vizate au fost anterior verificate şi monitorizate de către lucrătorii de poliţie, cunoscându-se, pentru fiecare în parte, locul unde se găseau. Semnificativ în acest sens este cazul lui (…), care a fost ridicat din locuinţa unei prietene şi nu de la domiciliul său.

Totodată, forţele de ordine au vizat şi persoanele aflate în incinta Institutului de Arhitectură, întrucât acesta reprezenta ,,Atelierul de creaţie” pentru Piaţa Universităţii, aici fiind create toate pancartele şi banerele afişate în piaţă. De asemenea, studenţii din cadrul Institutului de Arhitectură au proiectat în piaţă, în cursul lunii mai 1990, cu ajutorul unui videoproiector, diverse filme despre ,,activităţile preşedintelui Iliescu”: scene din sediul C.C. al P.C.R.cu Ion Iliescu şi (…), mărturii privind eventuala conspiraţie premergătoare evenimentelor din decembrie 1989, etc.

Astfel, în jurul orei 05:00 lucrători de poliţie au pătruns în sediul Institutului de Arhitectură, au efectuat percheziţionarea atelierelor, iar pesoanele găsite au fost târâte în exteriorul clădirii, unde au fost interogate, după care un număr de 3 persoane, respectiv numiţii (…), au fost transportaţi la U.M. Măgurele. În aceleşi împrejurări a fost scos din clădire şi agresat fizic şi studentul (…), însă acesta a fost lăsat să plece.

3. Atacul lansat de muncitorii de la I.M.G.B. asupra studenţilor de la Institutul de Arhitectură ,,Ion Mincu”

 

În cursul zilei de 13 iunie 1990, în jurul orelor 11:00, aprox. 200 muncitori de la I.M.G.B., care strigau „I.M.G.B. face ordine”, unii dintre aceștia fiind înarmaţi cu bâte şi alte obiecte contondente, au intrat în altercații verbale și ulterior fizice cu studenții și celelalte persoane care scandau lozinci împotriva președintelui Iliescu sub porticul de la intrarea în Institutul de Arhitectură. În aceste împrejurări au fost sparte geamurile de la intrarea în institut și s-au înregistrat victime în rândul studenţilor, dar şi în rândul persoanelor civile care treceau întâmplător prin zonă, acestea fiind şi ele agresate fizic de către muncitori.

Studenţii care au suferit vătămări fizice, ca urmare a acţiunii muncitorilor de la I.M.G.B., în fruntea cărora se afla directorul general Ghinescu Alexandru au fost:  (…).

3a. Pregătirea atacului

 

În dimineaţa zilei de 13.06.1990, în urma primirii unui fax la Primăria Sectorului 4 de la Guvern, respectiv de la inculpatul Gelu Voican Voiculescu, conducerea I.M.G.B.a dispus mobilizarea unui grup de muncitori pentru a acționa în vederea dispersării manifestanților din Piața Universității.

La data menționată, în jurul orei 08:00, cu ocazia ședinței operative, directorul general Ghinescu Alexandru, a dat dispoziție șefilor de secție să mobilizeze muncitorii, pentru a participa la un miting organizat în centrul Capitalei, pe bază de voluntariat, pentru a face ordine (declaraţii martori Ciuntu Petrea, Romano Eugeniu, Titov Adrian, Cojocaru Ion).

După ședința operativă, Ghinescu Alexandru a ținut o scurtă cuvântare muncitorilor strânși în curtea I.M.G.B., prin care le-a comunicat că se vor deplasa în Piața Universității pentru a-i scoate pe „golani” din zonă, scandând „I.M.G.B., face ordine!” (…)

Pe la ora 9:30, o coloană formată din aprox. 1.000 de muncitori, a plecat de la I.M.G.B. În grupuri, muncitorii au luat metroul până în staţia Piaţa Unirii. La ieşirea din metrou însă nu s-au mai putut regrupa decât vreo câteva sute de muncitori, care au pornit pe jos spre Piaţa Universităţii, strigând:

„I.M.G.B. face ordine!”.

În jurul orelor 10:00 aceştia au ajuns în Piața Universității având în fruntea lor pe directorul general Ghinescu Alexandru. Cordoanele de poliţişti le-au permis accesul spre Piața Universității prin str. Academiei și str. Edgar Quinet, ajungând astfel în faţa Institutului de Arhitectură în jurul orei 11.00.

Trebuie arătat faptul că, în jurul orelor 10:30, decanul Facultăţii de Ahitectură, (…), însoţit de prodecanul (…), şi de alţi doi studenţi, au plecat la sediul Procuraturii Municipiului Bucureşti, pentru a cere informaţii cu privire la reţinerea studenţilor din noaptea de 12/13.06.1990.

După plecarea acestora, mai mulţi studenţi din cadrul Institutului au ieşit în faţa clădirii pentru a protesta (prin metode grafice – afişe, panouri) împotriva reţinerii celor trei colegi ai lor.Atmosfera era calmă şi se purtau civilizat cu poliţiştii ce formau două cordoane în dreptul Institutului.

După aproximativ o oră, şi-a făcut apariţia o coloană formată din aprox. 200 de muncitori, care strigau ,,I.M.G.B. face ordine!”, iar când s-au apropiat, cele două cordoane de poliţie s-au dat la o parte, pentru a-i lăsa pe muncitori să se apropie de clădirea Institutului de Arhitectură. (…)

3b. Desfăşurarea atacului muncitorilor de la I.M.G.B.

 

Iniţial, aceştia au fost aclamaţi de către cei aflaţi în zonă, însă în momentul în care unul dintre studenţi a strigat ,,Jos comunismul”, au devenit foarte violenţi, au tăbărât asupra studenţilor care protestau în faţa clădirii, lovindu-i cu pumnii şi picioare, după care s-au repezit şi au smuls de pe stâlpii de la intrare toate afişele. Prin declararea poziţiei împotriva regimului comunist, studenţii au fost identificaţi de către muncitori ca fiind duşmani ai F.S.N.-ului, iar din acel moment, toată lumea a înţeles care era sensul sloganului,,I.M.G.B. face ordine”, având în vedere că Piața Universității era ,,curățată” de câteva ore.

Studenţii au reuşit să se refugieze în hol şi să blocheze uşa de acces, după care au baricadat-o cu mai multe mese şi planşete din ateliere.

Câţiva dintre atacatori s-au aruncat în uşa din sticlă, spărgând-o, fără ca vreunul să reuşească să pătrundă în interior, continuând însă să arunce către cei din hol cu diverse obiecte contondente: pietre, cuţite. Atacul a durat aproximativ o jumătate de oră şi a indignat pe toată lumea de pe stradă, care a sărit în ajutorul studenţilor.

În acel moment, forţele de ordine care până atunci asistaseră pasiv la actele de violenţă comise de muncitorii de la I.M.G.B., au intervenit, folosind bastoanele din dotare, asupra celor care se adunaseră în stradă pentru susţinerea studenţilor.

Acest fapt a declanşat o serie de confruntări violente între forțele de ordine şi manifestanţicărora li s-au alăturat şi câţiva dintremuncitorii de la I.M.G.B., restul muncitorilor plecând sub conducerea directorului Ghinescu, pentru a-şi afirma sprijinul faţă de conducerea,încă provizorie, a ţării.

4. Evenimentele petrecute în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 la Poliţia Capitalei, sediul Serviciului Român de Informaţii, sediul Ministerului de Interne, Televiziunea Română, Romarta Copiilor

 

În acest timp, în zona centrală, actele de violentă s-au intensificat, punctele cele mai fierbinţi fiind pe linia barajelor formate de forţele de ordine, care închideau străzile adiacente Facultăţii de Arhitectură. Aceste străzi fiind relativ înguste, barajele de poliţie erau susţinute de un număr suficient de cadre, deoarece manifestanţii nu se puteau desfăşura decât pe acest front îngust.

La un moment dat altercaţiile verbale au degenerat în loviri şi apoi în aruncări cu pietre din ambele părţi, având ca rezultat un flux şi reflux repetat al barajului poliţie – manifestanţi.

În cursul confruntărilor care au avut loc între forţele de ordine şi manifestanţi, au fost vătămaţi şi militari din dispozitivele de menţinere a ordinii, respectiv: (…)

O parte din manifestanţi s-au îndreptat spre sediul Poliţiei Capitalei, pentru a cere eliberarea arestaţilor din zorii zilei, unii s-au îndreptat, cu acelaşi scop, spre sediul Ministerului de Interne, alţii au rămas pe loc şi manifestau în continuare.

În cursul după amiezii, începând de la orele 17:00–17:30, grupuri de manifestanţi au atacat instituţii de stat şi anume: Poliţia Capitalei, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul de Interne, iar spre seară sediul Televiziunii.

În timpul confruntărilor au fost incendiate autobuze ale Ministerului de Interne, iar aşa cum se va arăta, incendierea autobuzelor a fost o acțiune intenționată chiar a forțelor de ordine, pentru a crea aparența unei violențe exagerate din partea manifestanților și pentru a legitima acțiunea violentă împotriva acestora, precum și măsurile ce au urmat cu privire la privarea de libertate a manifestanților.

Civili agresaţi fizic de către manifestanţi: (…).

Civili agresaţi fizic de forţele de ordine: (…)

4a. Evenimentele de la Poliţia Capitalei, sediul Serviciului Român de Informaţii şi al Ministerului de Interne

 

În jurul orelor 15:30-16:00, având în vedere faptul că muncitorii pe care conta conducerea C.F.S.N. nu au mai venit, iar presiunea exercitată de protestatari era din ce în ce mai mare, dispozitivul poliției s-a retras în dezordine și Piața Universității a fost reocupată de manifestanți. Tot atunci s-au retras în cazărmi și trupele de pază și ordine.

În timpul confruntărilor ce au avut loc între manifestanţi şi forţele de ordine, au fost incendiate autobuze ale Ministerului de Interne, incendierea fiind de fapt o acțiune facilitată chiar de forțele de ordine, pentru a crea aparența unei violențe exagerate din partea manifestanților și pentru a legitima acțiunea violentă împotriva acestora, precum și măsurile ce au urmat, cu privire la privarea de libertate a manifestanților.
(…)

Protestatarii aflați în Piața Universității, care se strângeau în număr din ce în ce mai mare, solicitau eliberarea celor reținuți în cursul dimineții și demisia ministrului de interne Mihai Chiţac, unii dintre manifestanții deplasându-se în acest scop, încă din jurul orelor 14:00, la Poliția Capitalei și Ministerul de Interne.

Violenţele care au avut loc la Poliţia Capitalei au atras curiozitatea multor persoane, inclusiv a celor care erau din provincie. Una dintre aceste persoane a fost (…) care, în urma alegerilor din 20 mai 1990, a fost ales ca deputat de Braşov pe listele F.S.N., iar în ziua de 13 iunie 1990, se afla în Bucureşti pentru probleme organizatorice privind validarea mandatelor.

Acesta a mers către Poliţia Capitalei pentru a constata, personal, ceea ce se întâmpla, ocazie în care s-a întâlnit cu secretarul Ambasadei U.R.S.S., cu care se cunoştea şi care i-a cerut să apere ceea ce obţinuseră, în urma Revoluţiei din decembrie 1989, pentru că există grupuri care vor să le ia puterea: (…).

În jurul orelor 17:00, în balconul de la Universitate, și-au făcut apariția mai mulți lideri ai Ligii Studenților, printre care și persoana vătămată (…), care au decis să lanseze, către manifestanții din piață, un apel la solidaritate și nonviolență. (…)

Cu toate acestea, o mare parte a manifestanților s-a îndreptat către sediul Poliției Capitalei, unde au scandat sloganuri prin care solicitau eliberarea arestaților. Au existat încercări de detensionare a atmosferei prin dialog din partea locțiitorul șefului Poliției Capitalei, col. (…), fiind constituită și o delegație a manifestanților, care a fost invitată în interior, pentru a se convinge că arestații din Piața Universității nu se află în sediu, însă acestea nu au produs efectul scontat.

Cu același rezultat a fost soldată și încercarea întreprinsă de inculpatul Dumitrescu Emil de a calma situația, acesta deplasându-se în curtea interioară a Poliției Capitalei, la solicitarea directă a inculpatului Iliescu Ion, de a-l informa cu privire la mersul evenimentelor.

În jurul Poliției Capitalei s-au strâns, într-un timp relativ scurt, câteva sute de persoane, iar pe măsură ce starea de nemulțumire a crescut, o parte dintre manifestanți au forțat intrările pe la punctele de acces din str. Eforie și Domnița Anastasia, au pătruns pe platoul din curtea interioară și apoi în sediul instituției, fiind devastate și incendiate mai multe birouri de la etajele inferioare.

Este de menționat faptul că, în interiorul clădirii se afla un număr redus de angajați, mulți dintre aceștia civili, în total aprox. 150 de persoane dintre care 18 cadre și 20 de militari în termen, având în vedere că majoritatea forțelor fuseseră angrenate în acțiunea de evacuare a Pieței Universității și la acel moment se dispersaseră. Așa cum se stabilise inițial, paza instituției trebuia să fie asigurată de o unitate de militari în termen din cadrul trupelor de pază și ordine, însă aceasta a fost ridicată, în jurul orelor 09:00-10:00, din dispoziția comandantului acestora, col. (…).

(…)
Un alt aspect care trebuie evidențiat este acela că, la etajele superioare ale Poliției Capitalei au fost observate focare de incendii încă înainte de pătrunderea manifestanților pe platoul din curtea instituției, împrejurare confirmată chiar și de polițiștii care se aflau în sediu în acel moment (…).

Concomitent, punctul de acces din str. Domnița Anastasia, unde se afla și sediul SRI, a fost asediat cu un autobus, cu ajutorul căruia manifestanții au izbutit să spargă porțile și să pătrundă în curtea interioară și de aici în clădirea Poliției Capitalei. (…)

În contextul devastării clădirii Poliției Capitalei au fost incendiate birourile compartimentelor cercetări penale, judiciar, criminalistică, evidența populației, centrala telefonică și dispecerat și, de asemenea, au fost sustrase uniforme de poliție, documente de uz intern și cantități însemnate de armament și muniție, (…)

Ulterior, au fost recuperate 72 de arme: 2 pistoale Carpați cal. 7,65 mm, 6 pistoale mitralieră cal. 7,62 mm, 14 pistoale Makarov cal. 9 mm, 6 pistoale Stecikin cal. 9 mm, 37 arme de vânătoare diverse calibre. S-au mai recuperat 7 arme de diferite tipuri și 5.857 cartușe (188 de la diferite persoane și 5.669 găsite abandonate).

O mare parte a armelor și muniției au fost recuperate, chiar în ziua de 13.06.1990, la ieșirea manifestanților din sediul asediat al Poliției Capitalei, ca urmare a inițiativei militarilor din cadrul Secției de Pază și Control Acces.

Ulterior, pentru infracțiuni legate de sustragerea sau deținerea unor arme și muniție, sustrase în ziua de 13.06.1990, au fost trimise în judecată mai multe persoane, rechizitoriile întocmite de procurorii militari fiind atașate la dosarul cauzei (vol. 361, filele 110-163).

De asemenea, tot în contextul devastării de către manifestanți a clădirii Poliției Capitalei au eliberate un nr. de 80 de persoane aflate în arest preventiv, în curs de urmărire penală pentru „fapte de drept comun”, situația acestora fiind prezentată în vol. 361, filele 4-17.

Între aceste persoane se găsea și persoana vătămată (…), care fusese ridicată în dimineața aceleiași zile din Piața Universității și introdusă în arest fără vreun document legal, fiind suspectată pentru sustragerea de la unitatea la care era angajat și aducerea în Piața Universității a unui camion pe care manifestanții îl foloseau ca „baricadă”.

După ce au ocupat sediul Poliției Capitalei, unii dintre manifestanți s-au alăturat celor care se aflau în fața sediului Serviciului Român de Informații, încă din jurul orelor 17:00.

Astfel, câteva zeci de persoane au pătruns prin forță în clădire, au distrus centrala telefonică și au incendiat parterul, fumul degajat cu mare densitate împiedicându-le să înainteze la etajele superioare. Potrivit celor comunicate de Serviciul Român de Informații, în aceste împrejurări au fost distruse mai multe documente, pentru a nu cădea în mâinile agresorilor, însă cu toate măsurile de precauție luate, manifestanții ar fi reușit să sustragă, pe lângă diverse aparate și obiecte, o parte din documentele instituției. De remarcat este faptul că, paza Serviciului Român de Informații era asigurată de un personal restrâns (3 persoane), care în momentul atacului s-au retras.

(…)

Inculpatul Virgil Măgureanu, învinovăţea, pentru atacarea sediului S.R.I. lipsa pazei din partea autorităţilor militare, pentru ca mai apoi să afirme că erau suficiente două sau trei echipaje ale Brigăzii Antitero care i se subordonau, pentru a împiedica pătrunderea „turbulenţilor” în sediul instituţiei.

Inculpatul nu a putut explica de ce nu a ordonat Brigăzii Antitero să împiedice pătrunderea civililor în sediul S.R.I. În schimb, a găsit de cuviinţă să ordone Brigăzii Antitero, ca în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, să intervină în Piaţa Universităţii, pentru a ridica persoanele ce se aflau în greva foamei, ca şi când aceste persoane, care recurseseră la un gest extrem, pentru ca ţara să o rupă definitiv cu trecutul comunist, ar fi fost terorişti care ameninţau existenţa statului.

În jurul orei 12:00, s-a dat ordin ca personalul care îşi desfăşura activitatea în şediul S.R.I. să plece. Cu câteva excepţii din rândul ofiţerilor, ordinul a fost respectat: (…)

Faptul că s-a ordonat ca personalul care îşi desfăşura activitatea în sediul S.R.I. să părăsească clădirea, în condiţiile în care, normal ar fi fost, ca în situaţia dată, ofiţerii să rămână la posturi, denota faptul că persoanele din conducerea S.R.I. aveau cunoştinţă de modul în care urmau să evolueze evenimentele, cel puţin în ceea ce priveşte atacarea sediului S.R.I.

Salariaţii instituţiei, cu această ocazie, au distrus o mulţime dintre documente „pentru a nu cădea în mâinile agresorilor”. Totuşi, pe lângă diverse obiecte şi aparate, atacanţii au sustras şi o parte din documentele instituţiei.

Trebuie remarcat faptul că, cei care au pătruns în instituţie, cunoşteau planul clădirii, întrucât au urcat pe scara din dreapta, care făcea accesul la etajele superioare şi niciunul dintre ei nu a urcat pe scara din partea stângă, care făcea accesul numai la etajul 1, unde se afla biroul prim-adjunctului directorului S.R.I.,gl. (…), care, în acel moment, era în birou.

Acest fapt dovedeşte că persoanele care au pătruns în sediul S.R.I. nu erau manifestanţi, aşa cum autorităţile au dorit să acrediteze ideea.
(…)

După ce manifestanții s-au convins că persoanele reținute dimineața nu se află nici în clădirea în care își avea sediul S.R.I., aceștia s-au alăturat celor care erau deja strânși în fața Ministerului de Interne, solicitând eliberarea arestaților și demisia ministrului de interne.

Cele 4 posturi exterioare de pază ale Ministerului de Interne erau asigurate de militari în termen, din trupele de pază și ordine, dotați cu armament fără muniție, care însă au fost retrași în interiorul clădirii, în momentul în care manifestanții au început să coboare pe str. Eforie. În afară de aceștia, în dispozitivul de apărare a sediului se mai aflau 55 de angajați ai Ministerului, comandantul secției pază control acces și cei 18 militari din subordine, toți aceștia fiind dotați cu armament și muniția aferentă.

În jurul orelor 17:30, în sediul Ministerului de Interne au reușit să intre două plutoane de militari de la U.M. (…) București (Batalionul (…)), sub comanda lt. col. (…), care erau dotați cu armament fără muniție și care au fost dispuși în sistemul de apărare al clădirii, fiind folosiți la blocarea intrărilor și la stingerea incendiilor.

De asemenea, în intervalul orar 16:00-17:50 au mai intrat în dispozitivul de pază al clădirii Ministerului de Interne și două plutoane de intervenție din trupele de pază și ordine de la U.M. (…) București, sub comanda lt. (…) și lt. (…), precum și trei plutoane din trupele de pază și ordine de la U.M. (…) Ploiești, comandate de lt. col. (…).

Trebuie precizat că ministrul Chițac Mihai nu se afla în acel moment în sediul Ministerului de Interne, ci, invocând întreruperea legăturilor telefonice, în jurul orelor 17:30 a părăsit clădirea și s-a deplasat la Inspectoratul General al Poliției Române unde a rămas până a doua zi dimineața, asistând împreună cu șeful I.G.P., gen. (…), la desfășurarea evenimentelor.

Atacul asupra sediului Ministerului de Interne a fost declanșat cu violență în jurul orelor 18.30, manifestanții aruncând inițial cu pietre, ghivece de flori și apoi cu sticle incendiare în geamurile clădirii, folosind și diverse vehicule găsite în zonă pentru a forța intrările. Numărul participanților efectivi era de ordinul sutelor, însă în zonă se aflau câteva mii de persoane care asistau la evenimente în calitate de spectatori, unele dintre acestea încurajându-i pe atacatori și clamând diferite sloganuri împotriva forțelor de ordine.

În prima fază, atacurile au fost îndreptate împotriva biroului de informații și a studioului cinematografic al Ministerului de Interne, care au fost complet incendiate, precum și asupra zonei unde se afla arhiva.

Pe măsură ce presiunea exercitată de manifestanți creștea în intensitate și aceștia asediau clădirea cu sticle incendiare și cu autovehicule cu care loveau în porțile de acces, fiind iminentă pătrunderea atacatorilor în incinta ministerului, din interior au început să fie executate focuri de armă care inițial au determinat mulțimea să se îndepărteze în panică, însă ulterior manifestanții au revenit și au continuat asaltul cu și mai multă agresivitate.

În jurul orelor 19:30, o subunitate de 10 TAB-uri comandată de mr. (…), de la U.M. (…) București, a reușit să ajungă la sediul Ministerului de Interne, pentru a forma un baraj în jurul clădirii și de a împiedica manifestanții să se apropie. Aici însă, unii militari au fost molestați iar echipamentele de pe TAB-uri au fost deteriorate. Manifestanții au încercat inclusiv capturarea unor transportoare și s-a solicitat folosirea acestora, prin tractare cu cablu sau prin lovire directă, pentru a sparge ușile de la intrările Ministerului de Interne.

(…)

În momentele în care se executau focurile de avertisment de către ofițerii de la U.M. (…) Ploiești și subofițerii din secția pază control acces, militarii în termen care erau constituiți în dispozitivul de pază de la intrările nr. 2 și 3 erau retrași și li s-a ordonat să se lipească de pereții laterali, pentru a nu fi loviți de eventualele ricoșeuri. (…)

Trebuie precizat că, având în vedere timpul scurs de la evenimentele din iunie 1990, precum și faptul că la vremea respectivă nu au fost realizate activitățile de cercetare absolut necesare în astfel de situații (cercetarea la fața locului, ridicarea tuturor armelor și efectuarea expertizelor balistice pentru a se identifica trăgătorii, audierea militarilor și a cadrelor prezente în sediul Ministerului de Interne imediat după producerea evenimentelor etc.), nu s-a reușit identificarea certă a persoanelor care au executat focurile de armă și acest lucru nici nu mai este posibil.

De asemenea, singura referire la numărul de cartușe trase în data de 13.06.1990 din sediul Ministerului de Interne aparține gen. (…) într-o notă întocmită de acesta la data de 27.09.1990 cu unele precizări solicitate de Comisia Parlamentară pentru cercetarea evenimentelor din 13-15.06.1990, în care a menționat faptul că, pentru salvele de avertisment trase în interiorul sediului ministerului, numai în momentele în care s-au forțat porțile de intrare, s-au consumat 130 cartușe (…).

Ca urmare a executării focurilor de armă din sediul Ministerului de interne, în condițiile descrise anterior, au fost ucise două persoane, respectiv victimele (…).

Prima victimă a fost (…) (25 de ani) care, în jurul orelor 19:15-19:20, în timp ce se afla în zona Ministerului de Interne, mai precis pe carosabilul dintre clădirea ministerului și părculețul din fața acestuia, a fost împușcată mortal în ceafă, decesul fiind constatat la ora 19.40, la Spitalul de Urgență.

(…)

Unul dintre manifestanții care a observat victima căzută pe trotuarul din fața Ministerului de Interne și că aceasta era împușcată în zona feței este martorul Radu Ștefan, care a menționat în declarația sa faptul că împreună cu alte persoane l-a convins pe șoferul salvării să vină în locul unde se afla victima. Aici mai mulți manifestanți au urcat victima în mașina salvării și el a fost unul dintre cei care au însoțit-o la spital. (…)

La datele de 16.11.1999 și 11.01.2004 au fost efectuate măsurători pentru a se determina exact locul din care a fost ridicată victima (…), rezultând în final o distanță de 15 metri față de intrarea nr. 2 a Ministerului de Interne (…).

În cauză a fost întocmit Raportul de expertiză criminalistică (…) din 06.09.2005 de către Institutul Național de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, concluziile fiind următoarele: (…).

Concluziile care pot fi trase din cele prezentate sunt următoarele:

– Victima (…) a fost împușcată în ceafă (cervical stânga) cu un glonț al cărui calibru nu poate fi determinat din cauza dimensiunilor mari ale orificiului de intrare, cel mai probabil acesta fiind deformat ca urmare a unui ricoșeu.

– Nu este cert faptul că victima (…) ar fi fost împușcată de către militarii aflați în dispozitivul constituit la intrarea nr. 2, în interiorul Ministerului de Interne,. Pentru a admite această ipoteză, ar fi fost necesar să se stabilească faptul că victima s-a aflat, în momentul în care a fost împușcată, la o distanță mai mică de 6,80 metri de intrarea nr. 2, însă probele administrate în cauză dovedesc doar împrejurarea că victima a fost găsită și ridicată dintr-un loc situat la 15 metri de această intrare.

În jurul orelor 20:00, în zona din fața intrării în Casa de Cultură a Ministerului de Interne a fost împușcată mortal victima (…) (25 de ani), care a fost dusă pe brațe de manifestanți la salvarea condusă de martorul (…). Acesta a declarat că, înainte ca victima să fie adusă la mașină, a auzit două împușcături trase „foc cu foc”.

Victima, care era îmbrăcată într-un costum de blugi și avea buzunarele pline cu gumă de mestecat, fusese împușcată în gât dar încă mai trăia când a fost urcată salvare. Însoțit de mai mulți manifestanți, martorul a transportat victima la Spitalul Clinic Municipal, iar în registrul camerei de gardă se consemnează faptul că:

„(…) a fost adus la 13.06.1990, ora 20,40 decedat ca urmare a unei plăgi împușcate laterocervicale” (…).

(…) proiectilele trase ca focuri de avertisment în plafonul holului de la poarta nr. 2 din str. Brezoianu, cu pistoale mitralieră 7,62 mm, de militarii ce asigurau paza sediului Ministerului de Interne în după amiaza zilei de 13.06.1990, puteau ricoșa în exterior și puteau lovi doar manifestanții din fața porții nr. 2 care se găseau în intervalul 0 – 6,80 de metri. Trăgătorul care a lovit victima (…) se afla în spatele victimei și în dreapta acesteia, ținând arma cu gura țevii lipită de omoplatul drept al victimei și înclinată ușor de jos în sus (…).
(…)

Concluziile ce se desprind din cele prezentate mai sus sunt următoarele:

– Victima (…) a fost împușcată în ceafă (cervical stânga) cu un glonț de calibru 7 mm – 8 mm, posibil 7,62 mm.

– Nu este cert faptul că victima (…) ar fi fost împușcată de către militarii aflați în dispozitivul constituit la intrarea nr. 2, în interiorul Ministerului de Interne. Pentru a admite această ipoteză, ar fi fost necesar să se stabilească faptul că victima s-a aflat, în momentul în care a fost împușcată, la o distanță mai mică de 6,80 metri de intrarea nr. 2, însă probele administrate în cauză dovedesc contrariul, respectiv împrejurarea certă că victima a căzut și a fost ridicată dintr-un loc situat la 41 de metri de această intrare.

În afară de cele două victime care au fost ucise, în aceleași împrejurări a fost rănită prin împușcare și persoana vătămată (…).

În jurul orei 20.00, în timp ce acesta se deplasa dinspre Calea Victoriei către stația de metrou Izvor, în momentul în care a ajuns lângă Casa de Cultură a Ministerului de Interne a fost împușcat în picior și în braț, fiindu-i produsă la nivelul braţului drept o plagă adâncă, ce a început să sângereze abundent. De asemenea, rana de la picior sângera foarte mult, provocându-i dureri foarte mari.

A fost luat de două persoane şi transportat cu un autoturism la Spitalul Floreasca, unde a rămas internat aprox. 10-12 zile, suferind o operaţie chirurgicală la picior.

S-a stabilit că deschiderea focului de avertisment, cu muniție de război, a fost ordonată de gen. (…), adjunct al ministrului de interne și cel mai mare în grad și funcție dintre ofițerii aflați în acel moment în sediu.

Din ordinul acestuia, col. (…), șeful Secției Pază Control Acces, și col. (…) au dispus să fie distribuite pistoale mitralieră cal. 7,62 mm și muniție de război către cei patru ofițeri de la U.M. (…) Ploiești, respectiv (…). Aceștia, împreună cu subofițerii (…) din cadrul Secției Pază Control Acces, care erau deja înarmați, la ordin au deschis foc de avertisment din interiorul Ministerului de Interne, mai exact din holurile punctelor de acces nr. 2 și 3, respectiv cele dinspre Calea Victoriei și str. Brezoianu. Focurile au fost executate pe rând și prin rotație, în serii scurte „foc cu foc”, în plafoanele de la intrările în aceste holuri, pe direcție oblică la 600, doar atunci când manifestanții atacau porțile cu violență deosebită.

(…)

În acest context se impun a fi făcute precizări cu privire la cadrul legislativ care reglementa uzul de armă în astfel de situații, în vigoare la data de 13.06.1990:

Decretul nr. 367/1971 privind regimul armelor, munițiilor și materialelor explozive specifică la art. 36 faptul că se putea face uz de armă de către persoanele dotate cu arme de foc, pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu sau a misiunilor militare, „numai dacă este absolut necesar și dacă folosirea altor mijloace de împiedicare sau constrângere nu este posibilă, în următoarele situații:

a) Împotriva acelora care atacă prin surprindere pe cei aflați în serviciul de gardă, escortă, pază sau securitate, precum și împotriva acelora care, prin actul săvârșit prin surprindere, pun în pericol grav obiectivul păzit;

b) împotriva persoanelor care pătrund sau ies, în mod ilegal, în sau din perimetrele ori zonele păzite, stabilite în consemn;

c) pentru imobilizarea sau reținerea infractorilor care ripostează sau încearcă să riposteze cu arma sau cu orice alte obiecte care pot pune în pericol viața ori integritatea corporală;

d) pentru a împiedica fuga de sub escortă sau evadarea celor aflați în stare legală de reținere sau de deținere;

e) pentru imobilizarea infractorilor care, după comiterea unei infracțiuni grave, încearcă să fugă, iar rămânerea pe loc în stare de libertate ar crea un pericol deosebit de grav”.

În cazurile prevăzute la art. 36 lit. b, d și e se putea face uz de armă numai după ce s-ar fi făcut somațiile legale.

Conform art. 39, uzul de armă trebuie să se facă „în așa fel încât să ducă la imobilizarea celor împotriva cărora se folosește arma, tragându-se, pe cât posibil, la picioare, pentru a se evita cauzarea morții acestora”, iar potrivit art. 40 alin. 2, „se interzice uzul de armă împotriva copiilor, femeilor gravide, precum și în situațiile în care s-ar primejdui viața altor persoane”.

Regulamentul serviciului de gardă și în garnizoană (RG2),aprobat prin Ordinul general al ministrului apărării naționale al R.S.R., nr. O.G. nr. 52 din 04.12.1986, prevede la art. 47 că „pe timpul serviciului, personalul gărzii dotat cu arme de foc poate face uz de armă, potrivit legii, numai în situațiile prevăzute în anexa nr. 10”.

(…)

În „Sinteza acțiunilor desfășurate de către trupele M.Ap.N. în perioada 13-15.06.1990” (…), se menționează că, între orele 16:00-16:30, de la Președinția României s-a cerut ca Marele Stat Major să ia măsuri pentru a se interveni cu trupe în sprijinul efectivelor ministerului de interne care apărau Palatul Victoria, TVR și celelalte obiective de stat. De asemenea, s-a solicitat să fie sprijinită apărarea sediilor Ministerului de Interne, Poliției Capitalei și S.R.I., asupra cărora se desfășurau acțiuni agresive de către grupuri de turbulenți și s-au semnalat începuturi de incendii în zonele din apropierea acestora.

Ca urmare, între orele 16:30-18:30, subunități de intervenție și altele (prezente în cazărmi), totalizând 1.769 de militari și 13 TAB-uri, s-au deplasat la obiective pentru a sprijini trupele Ministerului de Interne, astfel: la Palatul Victoria 632 militari și 13 TAB-uri, la TVR 455 militari, iar în zona sediilor Ministerului de Interne, Poliției Capitalei și S.R.I. 682 militari.

Dintre aceștia, 82 au reușit să intre în sediul Ministerului de Interne (respectiv cele două plutoane de transmisioniști de la U.M. (…) București, comandate de lt. col. (…)), iar ceilalți au fost regrupați pentru acțiuni ulterioare sau deplasați spre celelalte obiective (Radiofuziunea, Palatul Telefoanelor), întrucât au fost blocați de manifestanții care acționau cu agresivitate, folosind obiecte contondente și sticle incendiare.

Efectivele care au fost trimise pentru pază și securitatea obiectivelor de stat nu au avut muniție asupra lor.

Ca urmare a agravării situației, Marele Stat Major a alarmat la ora 17:25 toate comandamentele și unitățile militare din garnizoana București, Mihai Bravu, Slobozia și Ploiești, precum și cele de parașutiști din garnizoanele Boteni, Buzău și Caracal. S-a ordonat ca unitățile de parașutiști să fie aduse pe calea aerului la București, cu avioane de transport. În ordinul de alarmare s-a specificat că unitățile pleacă în misiune cu armament, dar fără muniție.

La sediul Ministerului de Interne. trupele M.Ap.N. au făcut mai multe încercări de a pătrunde în interior dar nu au reușit din cauza numărului foarte mare de demonstranți și acțiunilor deosebit de dure ale acestora asupra cadrelor și militarilor în termen. De asemenea, se menționează că din interiorul M.I. se executa foc în diferite direcții.

Totuși, în jurul orelor 19:30, o subunitate de 10 TAB-uri comandată de mr. Șerb Ion a reușit să ajungă la sediul Ministerului de Interne, unde unii militari au fost molestați iar unele echipamente de pe TAB-uri au fost deteriorate. S-a încercat inclusiv capturarea unor transportoare și s-a solicitat folosirea acestora, prin tractare cu cablu sau prin lovire directă, să spargă ușile de la intrările M.I. pentru a se pătrunde în interior. De reținut că unele cadre au fost amenințate cu arme de foc, iar col. (…) de la U.M. (…) a reușit să captureze de la unii indivizi un pistol Walter cu 7 cartușe și un pistol Beretta.

Subunitatea a reușit să se replieze în afara zonei de pericol.

În continuare, demonstranții au încercat spargerea ușilor sediului M.I. cu autobasculante și alte vehicule și au atacat cu sticle incendiare. Față de această situație, s-a ordonat executarea unei puternuice acțiuni cu subunități de infanterie, parașutiști, pază și ordine, împrfeună cu tancuri și TAB-uri pentru despresurarea sediului Ministerului de Interne. La această acțiune au participat 520 de militari (200 parașutiști, 160 militari din trupele terestre, 80 militari din trupele de pază și ordine și 80 polițiști militari) 10 tancuri și 10 TAB-uri. Pentru conducerea acțiunilor a fost numit gl. mr. (…), comandantul Comenduirii Garnizoanei București.

S-a ordonat ca acțiunea să fie precedată de folosirea în zona sediului M.I. a substanțelor lacrimogene, a căror pulverizare dintr-un elicopter s-a realizat la orele 23.45, după care s-a declanșat acțiunea de depresurare a acestui sediu, misiunea fiind finalizată la orele 01:07.

În zona Ministerului de Interne trupele M.Ap.N. nu au făcut uz de armă. Muniția s-a distribuit la militari în jurul orelor 23:00, când situația s-a agravat foarte mult și era pusă în pericol viața acestora.

S-a precizat tuturor comandanților că se va trage numai asupra celui care trage asupra militarului (militarilor). După ce s-a primit muniția, s-a executat doar de trei ori foc de avertisment, de către cpt. (…) de la U.M. (…) București (de 2 ori) și cpt. (…) de la U.M. (…) București, cu „țeava la verticală”.

(…)

La ora 15.45, președintele României a cerut telefonic la M.St.M. (…) să se intervină cu două detașamente de militari din unitățile M.Ap.N., în sprijinul trupelor M.I.existente în Piața Universității. (…) a propus președintelui ca M.Ap.N. să nu intervină în Piața Universității, ci să întărească paza la Guvern și Televiziune.

Propunerea a fost aprobată.

La ora 16:00, Ministrul de interne, gl. col. Chițac, a solicitat telefonic la M.St.M. ca M.Ap.N. să intervină cu trupe în Piața Universității. Gl. mr. (…) i-a comunicat că președintele țării a dispus ca armata să întărească paza la Palatul Victoriei și la Televiziune.

La ora 16:20, președintele a cerut ca armata să întărească apărarea și la celelalte obiective de stat (M.I., S.R.I., etc).

Ora 16:30, la cererea contraamiralului Dumitrescu Emil (care a comunicat că sediul Poliției este incendiat) gl. mr. (…) a transmis comandanților Armatei 1 și Trupelor de Transmisiuni ordinul prim-adjunctului ministrului apărării naționale și șef al M.St.M. de a interveni la Poliția Capitalei cu câte un detașament alcătuit din 50 de militari.

La ora 16:45, prim-adjunctul ministrului apărării naționale și șef al M.St.M. a ordonat comandantului Armatei 1 să constituie unele subunități de intervenție (infanterie și tab) pentru a interveni la sediul Ministerului de Interne.

Ora 16:50, se ordonă punerea în mișcare a detașamentelor pregătite pentru sediul M.I. (150 militari și 10 tab-uri) care să acționeze pe două direcții (Piața Unirii – sediul M.I. și Teatrul Bulandra – sediul M.I.).

Ora 17.00, s-a ordonat ca un detașament de 150 militari de la Bg. 30 Gardă să se deplaseze în centrul Capitalei și să acționeze pe direcția restaurantului Gambrinus – sediul M.I. pentru depresurarea localului acestui minister.

Ora 17.15, s-a ordonat ca Bg. 30 Gardă să trimită 150 de militari pentru apărarea sediului S.R.I.

Ora 17.20, prim-adjunctul ministrului apărării naționale și șef al M.St.M., căutând să intre în legătură cu conducerea Ministerului de Interne, a obținut legăturatelefonică cu prim-adjunctul ministrului de interne, șef al Inspectoratului General al Poliției, gl. mr. Corneliu Diamandescu, care a făcut afirmația că nu se cunoaște situația și acțiunile ce le desfășoară trupele Ministerului de Interne și că este hotărât să-și dea demisia.

Ora 17:25,prim-adjunctul ministrului apărării naționale a ordonat să se alarmeze comandamentele și unitățile militare din București și Mihai Bravu, regimentele mecanizate din Slobozia și Ploiești și regimentele de parașutiști din Caracal, Boteni și Buzău. Potrivit indicativului primit, unitățile nu au scos din depozite niciun fel de muniție (nici de muniție nici de manevră).

La ora 17:35, se primește ordinul președintelui să se folosească gaze lacrimogene în zona sediului M.I. Se transmite ordinul (…).

Ora 17:50, prim adjunctul ministrului apărării naționale și șef al marelui stat major a ordonat comandantului Armatei 1 să fie pregătit (…) pentru a interveni cu substanțe lacrimogene la sediul M.I.

Ora 17:55, comandantul trupelor de transmisiuni raportează că are 70 de soldați în localul M.I. iar 80 de soldați din B69 Trs. sunt blocați de demonstranți în zona restaurantului Bucur.

Ora 18:40, Se ordonă comandantului Armatei 1 să acționeze cu TAB-uri și tancuri în zona localului M.I. și a Poliției Capitalei.

Ora 18:50, Comandantul Armatei 1 raportează că militarii trimiși la sediul Poliției Capitalei și M.I. au fost blocați de către grupurile de turbulenți existente în zonă și nu se mai pot deplasa. Au fost controlați în încărcătoare dacă au muniție. Tancurile ordonate de șeful M.St.M. pentru a se duce la sediul M.I. nu au plecat din cazarmă.

Ora 19:00, Col. (…) se prezintă în cabinetul prim adjunctului ministrului apărării naționale și șef al Marelui Stat Major și raportează următoarele:

– sediul Poliției Capitalei este incendiat de jur împrejur, fiind în pericol și magazinul Victoria;

– sediul pompierilor din apropierea localului M.I. este blocat de grupuri de turbulenți;

– trupele M.Ap.N. nu reușesc să pătrundă în clădiri, sunt blocați de mii de oameni. Din informațiile culese rezultă că vor fi atacate și alte obiective, printre care și S.R.I..

Demonstranții sunt foarte violenți și agresivi, printreb ei fiind și mulți străini care filmează și incită la agresiune.

Orele 19:20, Comandantul Armatei 1 raportează că 8 TAB-uri și 10 tancuri au plecat către sediul M.I. pentru deblocarea acestuia. Comandantul trupelor chimice a primit ordin să conducă personal întrebuințarea substanțelor lacrimogene la sediul M.I. și Poliției Capitalei. În acest sens are aprobarea Președintelui Iliescu.

La ora 19:25, președintele Iliescu informează pe prim-adjunctul ministrului apărării că pe sediul Poliției Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mișcarea este o rebeliune legionară și se tratează ca atare.

Ora 19:40, Se ordonă gl. Paul să trimită o subunitate de la Batalionul de Poliție Militară să-i aresteze pe cei din fața sediului M.I. care incită la acte de violență și se dedau la acte de vandalism.

Ora 19:50, Prim adjunctul ministrului apărării naționale și șef al Marelui Stat Major ordonă să se numească comandanți militari unici la toate obiectivele. Prim adjunctul ministrului apărării naționale și șef al Marelui Stat Major ordonă ca în toate unitățile alarmate să se pregătească muniție pentru a fi distribuită la ordin.

Ora 20:30, Col. (…) (M.I.) raportează că TAB-urile s-au retras din mulțime, iar cadrele M.I. din clădire execută foc de avertisment.

Ora 20:52, Mr. (…), ofițer de serviciu la Ministerul de Interne, comunică că sunt asediați de demonstranți, au fost atacați cu sticle incendiare și cer ajutoare. Gl. (…) întreabă ce face cu oamenii de la M.I. I se comunică să rămână acolo și să încerce să le trimită muniție.

Ora 21:07, Prim-adjunctul îl informează pe Președintele României că militarii destinați pentru a pătrunde cu fiole lacrimogene în mijlocul demonstranților din jurul clădirii M.I. sunt opriți de aceștia și-i propune să folosească pentru aceasta un elicopter. Președintele Iliescu a fost de acord și se solicită C.Av.M. un elicopter. În acest scop îi ordonă gl. Roman să trimită fiolele la Otopeni unde îi așteaptă un elicopter cu care se va trece la executarea misiunii.

Ora 21:32, Col. (…) de la M.I. raportează că situația este critică și cere sprijin de la M.Ap.N.Primul adjunct îi comunică că deocamdată nu poate folosi tancurile pentru că ar însemna să treacă peste oameni.

Ora 21:45, Primul adjunct îi comunică președintelui Iliescu că la M.I. nu se poate acționa în forță deoarece sunt oameni de diferite tendințe și propune să organizeze trei detașamente formate din parașutiști, poliție, poliție militară și sprijinite de tancuri să acționeze din direcții convergente, după folosirea gazelor lacrimogene, fără a se face uz de armă.

Ora 22:00, Sunt convocați la cabinetul primului adjunct: gl. mr. (…), gl. mr. (…) și cdt. B.265 Pol. Mil., lt. col. (…), pentru a pregăti misiunea în vederea eliberării localului M.I.

Președintele Iliescu comunică că în această noapte elementele turbulente vor încerca să pătrundă și în alte obiective; aceștia au asupra lor arme și muniție; nu se trage decât împotriva celui care trage; toți militarii să aibă baioneta pusă la armă și să se apere împotriva celor care atacă. Cei care atacă nu sunt revoluționari,sunt contrarevoluționari-legionari.

Primul adjunct i-a precizat col. Carp să se trimită muniția la subunitățile din paza obiectivelor, militarii acestora să pună baioneta la armă și să nu tragă decât în cei care trag asupra lor.

Ora 22:20, Se prezintă la cabinetul primului-adjunct gl. mr. (…), gl. mr. (…) și cdt. B.265 Pol. Mil. care sunt pregătiți asupra modului de acțiune pentru eliberarea localului M.I. și al Poliției Militare, precizându-le: în Piața M. Kogălniceanu se vor concentra 200 parașutiști, 80 polițiști ai M.I. conduși de lt. col. Bătrânu și 80 polițiști militari, care împreună cu tancurile și TAB-urile aparținând A1, în urma acțiunii elicopterului de împrăștiere a substanțelor lacrimogene vor acționa pe direcții convergente pentru depresurarea și ocuparea localului M.I.

Ora 23:17, Gl. mr. (…) comunică că tancurile ce trebuie să acționeze pentru despresurarea localului M.I. au ajuns la statuia M. Kogălniceanu.

Ora 23:20, Comandantul Aviației Militare a raportat că au sosit la Aerodromul Otopeni 200 de militari din (…) s-a ordonat ca aceștia să se deplaseze în Piața M. Kogălniceanu pentru a participa la despresurarea Ministerului de Interne. Gl.mr. (…) raportează că mașina cu substanțe lacrimogene a ajuns la Otopeni.

Ora 23:43, A decolat elicopterul de la Otopeni spre localul M.I., unde a lansat cele 2.200 fiole lacrimogene.

Ora 01:05, Gl. mr. (…). raportează că a mai trimis 100 militari/(…) pe direcția magazinului Victoria, localul M.I. și că lângă stația Peco din apropierea localului M.I. s-a produs un incendiu.

Ora 01:07, Gl. mr. (…) raportează din biroul ministrului de interne că localul a fost despresurat complet și ocupat de armată.

Ora 01:10, Șeful M.St.M. raportează primului ministru că TVR, localul M.I. și al Poliției Capitalei au fost eliberate și ocupate de armată.

Acțiunea de despresurare a sediului Ministerului de Interne a durat aproximativ o oră, cele câteva sute de manifestanți care mai rămăseseră, fiind forțate să se retragă către Poliția Capitalei.

Din Sinteza acțiunilor întreprinse de unitățile M.Ap.N. în zilele de 13 și 14.06.1990 (…) rezultă că, începând cu orele 15:00, președintele Ion Iliescu a ținut permanent legătura cu gl. col. (…) și cu generalii din grupa operativă a M.Ap.N, dispozițiile și recomandările dumnealui fiind îndeplinite. De asemenea, în document se mai menționează faptul că distribuirea muniției pe subunități și oameni s-a făcut cu aprobarea lui Ion Iliescu.

În Raportul sinteză privind acțiunile desfășurate de forțele M.Ap.N. în București, în perioada 13.06-15.06.1990 (…) se precizează că muniția a fost distribuită la unitățile de parașutiști la orele 20:30, iar la celelalte unități de la ora 23:00.

4b. Evenimentele de la Televiziunea Română

 

Revenind la momentele din Piața Universității, din jurul orelor 17:00, când mare parte a manifestanților a plecat spre Poliția Capitalei, s-a format încă o coloanăcare s-a deplasat de aici către Televiziunea Română.

Încă de la orele 17:30 au început să se adună în jurul sediului Televiziunii grupuri de persoane, care manifestau pașnic. Până la această oră, sediul TVR a fost apăratde o subunitate formată din 2 ofițeri și 60 militari în termen din cadrul marii unități de pază și ordine a Ministerului de Interne, întărită cu 14 TAB-uri și 30 militari în termen de la U.M. (…) București. Muniția militarilor din cadrul M.Ap.N., respectiv 900 de cartușe, se păstra centralizat în camera comandantului pazei.

Ulterior, din ordinul dat de Marele Stat Major prin gen. (…), la TVR a ajuns subunitatea de intervenție pregătită de U.M. (…) București, cu 6 ofițeri și 150 militari în termen, fără muniție.

La orele 18:30, la TVR a mai ajuns un detașament de la U.M. (…) București cu 300 militari în termen sub comanda col. (…), având în dotare armament fără muniție.

La ora 19:00, forțele din dispozitivul de apărare la cele două porți de acces și între acestea era constituit din 635 militari (180 din trupele de pază și ordine și 455 din M.Ap.N.) și 18 TAB-uri, sub comanda col. (…), comandant de mare unitate în trupele de pază și ordine.

Către orele 19:00 a apărut prima coloană de manifestanți (1.500-1.700 persoane) la intrarea Pangratti, apoi s-a deplasat la intrarea Dorobanți pe unde a pătruns în curtea TVR, forțând cordoanele de militari.

În jurul orei 19:30, au început să sosească și persoane cu intenţia de a apăra instituţia, ca urmare a apelului făcut de preşedintele ţării către populaţia Capitalei. Și aici se puteau distinge grupuri agresoare, grupuri care instigau şi susţineau agresiunile, dar cei mai mulţi asistau pasivi la evenimente. Cetăţenii veniţi în apărarea clădirii au intrat în altercaţii deosebit de violente cu grupurile atacatoare, fiind folosite cuţite, răngi, bâte, numeroase persoane suferind răni grave.

O parte dintre manifestanți au sărit gardul, după care au agresat forțele de pază. În fața atitudinii pasive a militarilor, care au favorizat pătrunderea manifestanților în curte prin faptul că au divulgat lipsa muniției, manifestanţii au invadat curtea și au pătruns în clădire. Unii dintre aceștia au urcat la etajul 11, unde își aveau birourile președintele Răzvan Theodorescu și directorul general Emanoil Valeriu, pentru a-i determina să permită difuzarea pe post a unei casete în care susțineau că sunt prezentate în imagini din Piața Universității.

Alţi manifestanţi se plimbau prin coridoarele instituţiei, încercând, fără succes, să pătrundă în studioul nr. 4, de unde se transmitea programul obişnuit. În aceste împrejurări, manifestanții au aruncat cu pietre și sticle incendiare în geamurile clădirii, au distrus mobilier, aparatură tehnică și materiale documentare.

În jurul orelor 20:15, emisiunea postului de televiziune a fost întreruptă din studio, fără ca redactorii de serviciu ai studioului 4 să avertizeze telespectatorii pentru a-i informa despre cauzele întreruperii emisiunii. La scurt timp (aprox. 10 minute), ca urmare a telefoanelor date succesiv atât de președintele Televiziunii Răzvan Theodorescu, cât și de directorul general Emanoil Valeriu, ministrul telecomunicaţiilor Stelian Pintilie a decis oprirea emisiunii de la centrele de pe Calea Victoriei şi clădirea Presei Libere, de unde programele preluate de la studioul din Calea Dorobanţi erau retransmise în Capitală şi restul ţării.

Trebuie menţionat însă faptul că o astfel de operaţie nu mai era necesară din moment ce emisiunea din studiou era întreruptă.

(…)

De asemenea, într-o declarație a colegiului TVR din 9 iulie 1990 se arată că prima întrerupere a emisiei s-a făcut din inițiativa personalului tehnic și redacțional aflat în regia de emisie, ulterior președintele televiziunii a cerut ministrului poștelor și telecomunicațiilor scoaterea din funcțiune a emițătoarelor (…)

Actul de a fi oprită emisiunea TV timp de o oră în aceste condiţii, în intervalul 20:15- 21:15, a avut un rol incitant asupra populaţiei ţării, a sugerat telespectatorilor o situaţie foarte gravă, dar nereală. Avînd în vedere faptul că agresorii nu pătrunseseră în studio, considerăm acest act total nejustificat, mai ales că în situaţii similare, dar cu mult mai grave ivite în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, nu s-a recurs la o astfel de măsură.

In acest context menţionăm faptul că într-un comunicat al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului” s-a afirmat că „minerii au hotărât să vină la București doar atunci când a fost atacată și aproape ocupată TVR, simbol al Revoluției din decembrie 1989, și care a fost nevoită să-și întrerupă emisiunea, ceea ce nu s-a întâmplat nici când a fost asaltată de teroriști” (…).

De asemenea, trebuie menționat faptul că trupele de paraşutişti au început evacuarea clădirii televiziunii începînd cu ora 19:30, la ora întreruperii emisiunii din studio agresorii fiind în marea lor majoritate, evacuaţi din clădire. Operaţia de evacuare completă a clădirii televiziunii a fost terminată la ora 20:30, așa cum rezultă atât din documentele întocmite la vremea respectivă de Ministerul Apărării naționale, de declarațiile cadrelor militare care au participat la această acțiune, dar și de documente emise de Televiziunea Română.

Astfel, din Nota cu analiza situației asupra evenimentelor petrecute în ziua de 13.06.1990 și noaptea de 13/14.06.1990 la sediul Televiziunii Române rezultă că în jurul orelor 19:30 a sosit la TVR un detașament format din 42 de parașutiști de la U.M. (…) Titu, sub comanda lt. col. (…). (…) detașamentul condus de acesta a ajuns la TVR în jurul orelor 19:30 și în aprox. 30 de minute a eliberat incinta clădirii de manifestanți, fiind eliberată inclusiv conducerea TVR (…).

Același lucru rezultă și din declarația dată de col. (…), comandantul unității de parașutiști de la Titu, în fața Comisiei parlamentare de anchetă a evenimentelor din 13-15 iunie 1990, în care acesta a relatat faptul că primii militari care au ajuns la la Otopeni au fost preluați de lt. col. (…) de la Comandamentul Aviației Militare, și s-au deplasat la TVR unde au ajuns la orele 19:15.Ultimul eșalon de parașutiști, condus de col. (…), a ajuns la TVR la orele 21:00, când localul TVR era degajat de manifestanți (…).

De altfel, chiar și în scrisoarea de mulțumire adresată la data de 19.06.1990 de conducerea Televiziunii, prin președinte Răzvan Theodorescu, ministrului apărării naționale, se menționează textual:

„Țin să mulțumesc în chip cu totul special contribuția esențială și faptele de curaj ale domnului lt. col. Ion Manea care în fruntea unui grup de ostași ne-a despresurat în jurul orei 19,30, asigurându-ne integritatea și făcând posibil astfel reluarea emisiei pe postul național de televiziune” (…).

Și după eliberarea localului Televiziunii de manifestanți, atacurile exercitate de aceștia au fost continuate până în jurul orelor 23:30, militarii din dispozitivul de apărare reușind să le respingă cu jeturi de apă, fără a folosi armamentul și muniția din dotare.

Între orele 19:40-20:50 au mai sosit la TVR 420 militari din trupele de uscat, iar până la 22:15 încă 302 parașutiști. Către orele 23:30 au sosit 13 TAB-uri.

Pentru eliberarea completă a TVR, la ora 23:40 prim-adjunctul ministrului apărării naţionale a ordonat gl. (…) ,,să ia măsuri ca folosind întregul efectiv de militari care se află la TVR să încercuiască grupurile de vandali şi să-i aresteze”. Gl. (…) a raportat, la ora 00.25, că peste 10-15 min „va declanşa atacul de prindere şi arestare a acestora”.

La ora 00:50 a fost organizată acţiunea cu toate efectivele pentru eliberarea întregului teritoriu al TVR, iar la 01.05 acesta a raportat că ,,grupurile de vandali fug către Piaţa Aviatorilor, iar TVR este complet eliberată”.

Acțiunea de despresurare a sediului TVR s-a desfășurat dinspre interior către exterior și a avut ca scop urmărirea manifestanților, prinderea și aducerea acestora în sediul Televiziunii, însă nu a avut întregul efect scontat din cauza modului defectuos de realizare.

Cu toate acestea, au fost ridicate de pe străzile adiacente un număr de aproximativ 45-50 de persoane, cu privire la care s-a stabilit ulterior că multe asistaseră la evenimente în calitate de simpli spectatori.

Persoanele reținute în aceste împrejurări au fost lovite într-un mod sălbatic de către militarii din dispozitivul de apărare al Televiziunii, precum și de unii dintre civilii veniți să apere televiziunea în urma apelurilor lansate de președintele țării, Ion Iliescu, fiind ulterior filmați și prezentați pe post ca fiind principalii autori ai violențelor din ziua de 13.06.1990 de la sediul TVR.

Imaginile astfel înregistrate, care surprind cruzimea cu care au fost lovite persoanele reținute și locul unde au fost reținute acestea în noaptea de 13/14.06.1990, au fost atașate la dosar, ele regăsindu-se în fișierul „Civili bătuți cu bestialitate la Televiziunea Română în 13 iunie 1990”, a cărui transcriere a fost realizată și materializată într-un proces verbal (…).

În dimineața zilei de 14.06.1990, aceste persoane au fost transportate la unitatea militară de la Măgurele, unde au fost reținute timp de mai multe zile, mai puțin persoana vătămată (…), care a fost condusă la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, după cum se va vedea ulterior în secțiunea dedicată persoanelor vătămate.

În urma cercetărilor efectuate, o parte dintre persoanele reținute la Televiziune, precum și alte persoane care au fost arestate ulterior, au fost trimise în judecată prin rechizitoriul (…) din 27.08.1990 al Procuraturii Municipiului București, pentru fapte constând în pătrunderea fără drept în sediul televiziunii și distrugerile provocate acestuia, în total fiind trimiși în judecată un număr de 29 de inculpați, după cum urmează: (…).

În esență, s-a reținut în sarcina inculpaților faptul că, în seara zilei de 13.06.1990, împreună cu alte persoane, au pătruns fără drept, prin violență și efracție, în sediul Televiziunii Române, au provocat distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a clădirilor, dotărilor tehnice ale acestora și ale materialelor documentare, pricinuind avutului obștesc o pagubă totală de 8.452.951,91 lei și 1.010.000 USD.

 

Din „Jurnalul activităţilor desfăşurate de unităţile armatei în Garnizoana Bucureşti, în perioada 13-15 iunie 1990”, rezultă următoarele:

Ora 18:30, Prim adjunctul ministrului apărării naționale și șef al Marelui Stat Major ordonă ca Regimentele (…) Parașutiști să fie deplasate pe calea aerului la București și să acționeze la Televiziune. Conducerea acțiunilor la Televiziune să fie preluată, la sosirea acestor trupe, de gl. mr. (…).

Ora 18:45, Cei 400 de militari de la (…) au ajuns la TVR.

Ora 19:30, Comandantul Aviației Militare raportează că la Televiziune au ajuns 42 de parașutiști din (…).

Ora 19:50, Prim-adjunctul ordonă comandantului Aviației Militare, gl. lt. (…), să trimită muniție pentru parașutiștii existenți la TVR.

Ora 20:15, Cpt. (…) – cdt. forțelor de Pz. și Ord., primește ordin de la primul adjunct, că dacă se va pătrunde prin forță în RTV, să se tragă. Acesta raportează că nu a primit un asemenea ordin de la cdt. Tr. Pz. și Ord.

Ora 20:25, Se comunică că Studioul 4 din TVR a fost ocupat de bande de huligani, distrug birourile și molestează personalul.

Ministrul telecomunicațiilor, dl. (…), a comunicat că va întrerupe legăturile televiziunii care se folosesc pentru emisie, având în vedere că această instituție este ocupată de demonstranți.

Ora 21:45, Primul adjunct îi comunică președintelui Iliescu că TVR este în curs de eliberare

Ora 01:10, Șeful M.St.M. raportează primului ministru că TVR, localul M.I. și al Poliției Capitalei au fost eliberate și ocupate de armată.

Concluzia este că, încă de la această oră conducerea ţării ştia că ordinea publică fusese restabilită în Bucureşti, iar armata avea întreaga situaţie sub control şi nu se mai impunea prezenţa în capitală a altor categorii sociale, pentru rezolvarea unor situaţii care erau de competenţa forţelor de ordine.

În cursul confruntărilor dintre manifestanţi, s-au înregistrat victime în rândul civililor: (…).

Manifestanţii au pătruns în unele birouri din sediul televiziunii, agresând personalul aflat în incinta acestora: (…). Totodată, au fost şi civili agresaţi de forţele de ordine: (…).

4c. Evenimentele de la Romarta Copiilor

 

După despresurarea sediului Ministerului de Interne, ceilalți manifestanți s-au repliat succesiv pe direcția Poliția Capitalei, Magazinul Delta Dunării, Magazinul Romarta Copiilor, Restaurantul Havana, Hotelul Modern. Pe timpul replierii manifestanții au continuat să reacționeze violent asupra militarilor și tehnicii militare.

La ora 01:35, primul adjunct al ministrului apărării naționale l-a informat pe președintele Iliescu despre situația din București, relatând că „sediul M.I. a fost eliberat și ocupat de armată, bandele de vandali sunt alungate, fiind în contact cu ele subunități de parașutiști pe bd. M. Kogălniceanu, în fața Casei Centrale a Armatei și pe str. Constantin Mille. Militarii au ordin să nu tragă împotriva lor”.

În jurul orelor 01:30, detașamentul de parașutiști de la U.M. (…) Buzău se deplasa pe Calea Victoriei spre Universitate, iar după ce au depășit magazinul Victoria li s-a alăturat un grup de infanterie cu un tanc. Manifestanții au aruncat cu sticle incendiare și pietre asupra militarilor, iar când manșonul de cauciuc de la turela

tancului a luat foc și unul dintre militari era în pericol de a fi capturat, lt. col. (…) a luat un pistol mitralieră de la un militar în termen și a tras o rafală la foc automat, ordonând totodată soldaților să execute și ei foc de avertisment în aer. Militarii în termen au executat la foc automat mai multe rafale, în mod dezordonat, manifestanții împrăștiindu-se.

În continuare, parașutiștii au format un cordon la intersecția Calea Victoriei cu bd. Mihail Kogălniceanu, iar manifestanții s-au regrupat, blocând spațiul dintre mag. Delta Dunării și mag. Romarta Copiilor cu tomberoane. De aici au continuat să arunce cu sticle incendiare și pietre asupra militarilor, care, fără să mai aștepte vreun ordin, au executat în mod repetat focuri de avertisment, la întâmplare, gloanțele lovind inclusiv zidurile clădirilor din zonă.

În aceste condiții au fost ucise prin împușcare victimele (…).

Victima (…) (19 ani) a fost împușcată, în timp ce se afla lângă restaurantul Havana (actualul Casino Princess), la o distanță de 44 de metri de cordonul de militari.

În jurul orelor 01:30, aceasta se afla împreună cu martorul (…), în zona Librăriei Eminescu, observând că, de la magazinul Delta Dunării până la coloanele de la Magazinul Romarta Copiilor, era dispus un cordon de scutieri, în spatele lor aflându-se cadrele armatei, barând tot bulevardul.

Manifestanții aruncau cu sticle incendiare în scutieri, iar în acel moment martorul a observat că a început să se execute foc dinspre cordonul de pe bulevard, iar victima (…) a fost lovită de un glonț și a căzut la pământ. A fost transportată inițial la Spitalul Colțea și apoi Spitalul Gh. Marinescu, unde a decedat în 14.06.1990, la orele 11:15, după intervenția chirurgicală.

(…)

A doua victimă decedată ca urmare a executării focurilor cu muniție de război în zona „Romarta copiilor” este (…) (40 de ani).

Acesta a fost împușcat în șoldul drept cu un glonț care a ieșit prin fesa stângă, perforându-i intestinul subțire. Victima a fost transportată din zona „Romarta copiilor” în sediul Ministerului de Interne, unde a fost examinată de martorul (…), medic de gardă la Policlinica Ministerului de Interne.

Acesta a relatat că dintre civilii reținuți aici i-a atras atenția o persoană cu o plagă sângerândă în zona bazinului, aflat sub influența băuturilor alcoolice, despre care militari i-au spus că a fost observat la acțiunea de spargere a ușii ministerului în cursul serii și că a aruncat cu sticle incendiare.

Acesta mirosea a benzină, ceea ce i-a confirmat martorului că victima participase la acțiunea de incendiere. Crezând inițial că este vorba despre o plagă produsă prin înjunghiere, împreună cu șoferul autosanitarei, plt. (…), a transportat victima la Spitalul Ministerului de Interne, unde au ajuns la orele 03:45 și s-a constatat că plaga era produsă prin împușcare. (…)

În afară de cele două persoane decedate, în contextul executării focurilor de armă în zona „Romarta Copiilor” au mai fost rănite prin împușcare persoanele vătămate

(…).

Din cercetări a rezultat că Regimentul (…) a fost alarmat, în după amiaza zilei de 13.06.1990 și a deplasat la București pe calea aerului, un detașament cu un efectiv de 209 de parașutiști, sub comanda mr. (…). Aceștia au ajuns la Otopeni eșalonat, între orele 21:53-23:00, iar la sosire li s-a distribuit muniția de război, respectiv câte 2 încărcătoare pentru fiecare dintre cadrele și militarii în termen, cadrele fiind dotate cu pistoale cal. 7,65 mm iar militarii în termen cu pistoale mitralieră cal. 7,62 mm.

Din ordinul gen. mr. (…), șef de stat major al Comandamentului Aviației Militare, după ce a ajuns la Otopeni, detașamentul de parașutiști de la Buzău a fost trecut sub comanda unică a lt. col. (…) de la secția de parașutiști, cu misiunea de a participa la despresurarea sediului Ministerului de Interne, alături de alte forțe.

Cu această ocazie, militarilor li s-a atras atenția să nu folosească armamentul decât dacă se trage asupra lor cu arme de foc și dacă viața sau integritatea corporală le sunt puse în pericol.

În jurul orelor 23:15, detașamentul a fost transportat cu autobuzele în zona Pieței M. Kogălniceanu, unde militarii au fost puși la dispoziția generalului (…), comandantul Comenduirii Garnizoanei București, acesta coordonând acțiunea de despresurare. Aici s-a ținut un instructaj cu comandanții de subunități, unde s-a reiterat ordinul de a nu se trage asupra manifestanților.

Din declarația martorului gl. mr. (…), șef de stat major al Comandamentului Aviației Militare, rezultă că după primirea ordinului de alarmare, Statul Major al Aviației Militare a dat un ordin scris privind acțiunile și modul de folosire a armamentului din dotare, specificându-se că uzul de armă se face conform dispozițiilor legale în vigoare. Ordinul a fost adus la cunoștința tuturor celor implicați în acțiuni. După sosirea la Otopeni a parașutiștilor de la Buzău a primit ordin de la Marele Stat Major ca aceștia să se deplaseze la Piața Kogălniceanu, unde urmau să fie așteptați de gen. (…).

În vederea coordonării tuturor trupelor de parașutiști l-a desemnat pe lt. col. (…) să se deplaseze la Aeroportul Otopeni de unde să preia comanda detașamentelor, ordonându-i ca la întoarcere să oprească la Comandamentul Aviației Militare pentr a-i comunica locul unde urma să se deplaseze. De la Piața Kogălniceanu, lt. col. (…) și parașutiștii au intrat sub comanda gen (…), care le-a stabilit misiunea.

În dimineața zilei de 14.06.1990, lt. col. (…) i-a raportat că a îndeplinit misiunea dar că a avut puncte de rezistență în afluirea către Ministerul de Interne în zona Romarta Copiilor și spre Splaiul Independenței, și că din această cauză s-au tras focuri de avertisment în plan vertical în vederea îndepărtării manifestanților

(…).

Conform notelor de primiri-distribuții întocmite de U.M. (…) Buzău, în baza cărora s-a predat (primit) muniția, rezultă că în data de 13.06.1990 s-au distribuit militarilor un nr. de 57.000 cartușe cal. 7,62 mm iar la data de 21.06.1990 s-au restituit 55.534 cartușe cal. 7,62 mm, rezultând, potrivit actului de justificare și actul de justificare nr. 6 din 21.06.1990, că s-au scăzut 1.466 cartușe 7,62 mm, consumate în cadrul acțiunilor duse în București în perioada 13-14 iunie 1990 (…).

În după amiaza zilei de 13.06.1990, la Palatul Victoria se afla toată conducerea statului, (…). Exista o stare de derută din cauza informațiilor contradictorii care denotau că situația din Capitală fusese scăpată de sub control.

În această situație, pentru a se informa în mod direct de pe teren, după ce și-a ras barba pentru a nu fi recunoscut, inc. Voiculescu Gelu Voican s-a deplasat împreună cu (…) la sediul I.G.P., unde i-a găsit pe gen. (…)iu, ministrul (…) și gen. (…), care beau coniac și erau relativ derutați.

Aceștia i-au raportat că forțele de ordine au fost debandate și că singurele sedii sigure au rămas TVR și Guvernul. De aici a plecat în Piața Universității, care era pustie, s-a deplasat apoi pe lângă Poliția Capitalei fără să oprească și apoi pe lângă sediul M.I. unde a văzut un număr mare de persoane care aruncau cu sticle incendiare. De aici a mers acasă la (…), de unde l-a sunat pe Iliescu Ion și i-a raportat cele văzute, asigurându-l că doar Guvernul și TVR sunt păzite.

La scurt timp după această convorbire a constatat că emisia TVR a fost întreruptă și s-a îngrijorat gândindu-se că paza ar fi putut ceda și la Guvern. S-a reîntors la Guvern, unde dispozitivul de apărare era pe poziții și în plus se adunaseră și mulți cetățeni în apărare.

În sala în care se aflau factorii de conducere se primeau, în continuare, informații contradictorii, fapt pentru care, după reluarea emisiei TVR, s-a luat hotărârea ca o echipă de voluntari să meargă să vadă ce se întâmplă în oraș. În acest scop s-au deplasat, cu două autoturisme Aro, inculpații Voiculescu Gelu Voican, Dumitru S. Nicolae, Dumitrescu Emil, martorul (…) și (…).

Principalele obiective la care persoanele susmenționate s-au deplasat pentru a se informa ce se întâmplă au fost Televiziunea și sediul Ministerului de Interne. Inițial, acestea s-au amestecat printre manifestanții de lângă sediul Ministerului de Interne, care încă se afla sub asediu, iar în zona Cheiului Dâmboviței inc. Dumitrescu Emil l-a abordat pe generalul (…), care i-a informat cu privire la planul care urma a fi pus în aplicare de către armată.

La sediul Televiziunii, aceștia au asistat la executarea acțiunii de respingere și capturare a manifestanților. După terminarea acțiunii, mai multe persoane suspectate de săvârșirea actelor de violență au fost prinse de militari și duse în încăperea corpului de gardă, situată la subsol. Asupra acestora au fost exercitate violențe fizice și acte umilitoare de către militari și civilii veniți în apărarea Televiziunii, o parte dintre acestea fiind înregistrate pe bandă video de către operatorii televiziunii pentru a fi difuzate pe postul național.

Cele mai relevante aspecte surprinse de aceste înregistrări au fost redate într-un proces verbal întocmit de către organele de urmărire penală și atașat la dosar.

Aici se poate observa cum inc. Dumitrescu Emil a efectuat o așa-zisă anchetă cu persoanele reținute, promițându-le că le va elibera dacă spun cine le-a plătit pentru a devasta instituțiile statului. Aceste aspecte sunt confirmate și de persoana vătămată (…), care a declarat că inc. Dumitrescu Emil („Cico Dumitrescu”) întreba persoanele reținute în subsolul TVR ce au căutat să devasteze clădirea M.I.

Ulterior, în jurul orelor 03:00, inc. Voiculescu Gelu Voican, inc. Dumitrescu Emil, (…) și (…) au revenit la Ministerul de Interne, care era despresurat deja de către forțele de ordine, și au intrat în clădire, constatând că în holul mare de la etajul I se aflau mai multe persoane reținute de militari.

În aceste împrejurări, inc. Dumitrescu Emil a dat dispoziție subofițerului sanitar (…) să transporte victima (…), care aparent prezenta o rană deschisă în zona fesieră, la Spitalul Ministerului de Interne, urmând ca aceasta să fie reținută după acordarea îngrijirilor medicale ((la acel moment se bănuia că victima ar fi fost înjunghiată, însă la spital s-a constatat că a suferit leziuni prin împușcare și ulterior a decedat). Și aici inc. Dumitrescu Emil a chestionat, ca și la sediul TVR, persoanele reținute, susținând că deține puterea de a dispune asupra eliberării lor în cazul în care recunosc cine le-a plătit pentru actele de violență pe care acestea le-ar fi comis.

În jurul orelor 03:30, a fost observat la Ministerul de Interne și la sediul S.R.I. și inculpatul Măgureanu Virgil, care a rămas în zona centrală până la sosirea minerilor în Piața Universității (aproximativ 05,00).

În continuare, persoanele anterior menționate s-au deplasat la dispozitivul format de parașutiștii de la U.M. (…) Buzău în zona Casei Centrale a Armatei, cerând ofițerilor să reziste pentru că în zori vor sosi muncitorii de pe platformele industriale ale Bucureștiului, care-i vor împrăștia pe manifestanți. Totodată, inc. Voculescu Gelu Voican a solicitat lt. col. (…) un autoturism Aro și 5 militari pentru a-i însoți în zona restaurantului Modern, unde avea informații că se baricadaseră o parte dintre manifestanții respinși din zona C.C.A. Ordinul a fost executat și cu această ocazie au fost executate mai multe focuri de avertisment din dispoziția inc. Voiculescu Gelu Voican, pentru împrăștierea ultimilor manifestanți care se regrupaseră în zona str. Armenească.

Inc. Voiculescu Gelu Voican a fost observat și în Piața Rosetti, chiar în momentele apariției primilor mineri în Piața Universității, aceștia devastând sediul PNȚ-CD.

Aceste aspecte rezultă nu numai din declarațiile militarilor parașutiști, ci și din documentele întocmite la vremea respectivă de Marele Stat Major. Astfel, din Nota (…) din 20.02.1991 a Marelui Stat Major, cu privire la discordanțele existente între textul Raportului comisiei parlamentare de anchetă instituită în vederea cercetării evenimentelor petrecute în zilele de 13-15.06.1990 și activitățile (acțiunile, misiunile) real desfășurate de armată, sau care privesc unitățile MApN în această perioadă, rezultă că „Viceprim-ministrul Voiculescu Gelu Voican și-a depășit competențele angajând subunități ale armatei în afara zonei pentru care acestea aveau ordin să intervină (sediile M.I., Poliției Capitalei, S.R.I., C.C.A.), scoțând aceste efective de sub conducerea M.Ap.N. ” (…)

Militarii de la U.M. (…) Buzău, aflați în dispozitivul format în zona Piața Rosetti, au încercat să-i oprească pe mineri să devasteze sediul PNȚ-CD și să agreseze la întâmplare persoanele care se deplasau prin zonă și inițial chiar au reușit, însă ulterior au intrat în altercații cu minerii și superiorii le-au ordonat să nu se mai amestece.

Înainte de a pleca, militarii au discutat cu câțiva mineri și aceștia au spus că li s-a dat o descriere a „teroriștilor” pentru care veniseră la București, care trebuia să aibă ochii roșii de oboseală, să miroasă a benzină și să fie murdari de noroi pe încălțăminte deoarece plouase în noaptea precedentă (…).

Acţiunea forţelor de ordine îndreptată împotriva persoanelor suspectate că ar fi participat la manifestaţiile din piaţă, a continuat pe tot parcursul nopţii în zona centrală a Capitalei, fiind agresate mai multe persoane civile care treceau prin zonă, după care, majoritatea acestor pesoane au fost duse la diferite sedii ale Ministerului de Interne, unde au fost ţinute fără vreun document legal până în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, când au fost transportate la U.M. (…) Măgurele şi Băneasa, cu excepţia persoanelor care prezentau vătămări fizice grave, acestea fiind duse la unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri medicale, multe din ele rămânând internate: (…).

În afara persoanelor reţinute, în cursul nopţii de 13/14 iunie 1990, s-au înregistrat şi alte victime ale forţelor de ordine, mai mulţi civili fiind agresaţi de către lucrătorii de poliţie, în timp ce se deplasau prin zona centrală a Capitalei: (…).

În cursul dimineţii zilei de 14 iunie 1990, toate persoanele ridicate în cursul nopţii nopţii şi reţinute în sediile Ministerului de interne, Televiziune şi Guvern, au fost duse la U.M. (…) Măgurele şi Băneasa, conform dispoziţiilor primite anterior de comandanţii unităţilor unde aceştia au fost ţinuţi, cu excepţia persoanelor care prezentau vătămări fizice grave, acestea fiind duse la unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri medicale, multe din ele rămânând internate.

5. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale, precum şi a minerilor din bazinele carbonifere

 

Aşa cum s-a specificat încă din data de 11 iunie 1990 se hotărâse ca muncitorii să fie aduşi în Piaţa Universităţii, pentru a lua locul manifestanţilor ce urmau să fie înlăturaţi de către forţele de ordine. Aşa cum se va vedea în continuare s-a avut în vedere, inclusiv aducerea minerilor în Bucureşti, pentru a sprijini puterea politică, aşa cum, de altfel, se mai şi întâmplase şi în 28-29 ianuarie 1990 şi 18-19 februarie 1990.

 

În cursul zilei de 13 iunie 1990, inculpaţii Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Adrian Sârbu au contactat personal factori de decizie de la nivelul organelor locale ale puterii de stat, precum şi unii lideri de sindicat cerându-le să mobilizeze cetăţenii din respectivele zone, inclusiv minerii, pentru a veni în Bucureşti şi a-i sprijini înacţiunea de reduce la tăcere opozanţii politici.

 

De asemenea, pe lângă aceste intervenţii despre care vom face menţiuni mai jos, au fost transmise mai multe comunicate la Posturile Naţionale de Televiziune şi Radio, atât din partea inculpatului Ion Iliescu, cât şi din partea Guvernului.

În aceste comunicate se făcea apel la populaţie, pentru a fi alături de puterea politică, în „respingerea actelor de violenţă ale bandelor de huligani”, „a sprijini acțiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare”, „pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.

Expresiile folosite în aceste comunicate aveau drept scop crearea unei stări de îngrijorare în rândul populaţiei ţării şi trezirea unui sentiment de determinare a cetăţenilor de a veni în sprijinul puterii politice, fiind exemple tipice de acte de manipulare a opiniei publice.

Rezultatul respectivelor comunicate a fost acela că, foarte mulţi oameni din multe zone ale ţării, au ieşit în stradă, dornice de a li se asigura deplasarea în capitală. De asemenea, în rândul populaţiei s-a creat un sentiment de ură împotriva partidelor politice de opoziţie şi a liderilor acestora.

La ora 18:51 a fost transmis, pe Postul Naţional de Televiziune, următorul comunicat din partea preşedintelui României Ion Iliescu:

În dimineața zilei de miercuri forțele de ordine au acționat, în baza temeiului legal, privind restabilirea ordinii publice, degajând Piața Universității, după care s-au întreprins toate operațiunile de salubrizare a zonei.

Aceste operațiuni s-au desfășurat fără incidente deosebite, fiind reținute un număr de persoane care se fac vinovate de încălcarea regulilor elementare de ordine publică.

Începând cu orele 14,00, un număr de indivizi cu cuțite și sticle incendiare, extrem de violenți, au atacat forțele de poliție, provocând molestări grave ale unora dintre acestea, au incendiat autobuze și camioane ale poliției și au pătruns în Piața Universității, instigând la violență și dezordine publică.

Ne adresăm tuturor cetățenilor capitalei, în numele democrației câștigate prin alegerile libere, să respingă cu toată hotărârea actele iresponsabile de violență și să sprijine organele de ordine în restabilirea situației de calm și legalitate. Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”. (…)

La ora 21:52 s-a mai transmis un alt comunicat, tot din partea preşedintelui Ion Iliescu:

În cursul după-amiezii, acțiunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au intensificat. Au fost atacate și incendiate clădirile Poliției Capitalei,

Ministerului de Interne și Casei de Modă, personalul fiind blocat în interior. A fost sustras armament, a fost distrus și un număr important de automobile parcate în zonă, au fost devastate magazine și localuri publice. Încercările pompierilor și forțelor de ordine de a interveni au fost sistematic împiedicate de aceleași elemente anarhice, legionare.

Este de acum clar că ne aflăm în fața unei tentative organizate, pregătite din timp, de a răsturna prin forță, prin violență dezlănțuită, conducerea aleasă în mod liber și democratic a țării la 20 mai a.c.

Ne adresăm tuturor forțelor democratice ale țării, care și-au dat votul pentru libertate și stabilitate în România, cu chemarea de a sprijini acțiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare, de a conlucra cu forțele de ordine și cu armata pentru restabilirea ordinii, izolarea și arestarea elementelor extremiste care trebuie aduse în fața justiției pentru a da socoteală de cele comise”. (…).

În seara zilei de 13 iunie 1990, preşedintele Ion Iliescu a apărut pe Postul Naţional de Televiziune, făcând un apel către cetăţenii României, cu următorul conţinut:

Stimați concetățeni.

Mă adresez din nou dumneavoastră în momente dramatice pentru țara noastră.

Este vorba de o nouă încercare de forță, a unor grupuri ostile dezvoltării democratice a țării, care au acționat și în cursul lunii ianuarie, pe 12 și 28 ianuarie, și în cursul lunii februarie, care au încercat prin forță să destabilizeze situația țării și să înlocuiască puterea existentă în țara noastră.

Mai grav este că de astă dată este vorba, după desfășurarea alegerilor libere, când poporul și-a manifestat, în imensa sa majoritate, opțiunea pentru dezvoltarea democratică a țării.

Avem de a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar. Elemente declasate, care au antrenat, probabil, și o serie de elemente naive, manevrate de forțe interesate în destabilizarea țării și în ignorarea opțiunii exprimate de poporul nostru, s-au dedat la grave acte de violență.

Este necesară unirea hotărâtă a tuturor forțelor conștiente ale țării, a întregului popor, pentru a da riposta necesară acestor acțiuni iresponsabile și ostile poporului nostru.

Fac apel la toate forțele politice, să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor poporului nostru.

Fac apel la forțele de ordine, la armata noastră, să-și facă și de această dată datoria pentru a apăra ordinea de stat, ordinea de drept, pentru a apăra puterea legal instituită prin alegerile recente, pentru a apăra opțiunea poporului nostru și mersul său decisiv spre democrație.

Numai strâns uniți vom putea să asigurăm calmul, liniștea necesară, dezvoltarea noastră democratică”.

 

La rândul său şi Guvernul României a transmis, pe data de 13 iunie 1990, ora 23:08, un comunicat care a fost prezentat, atât la Postul Naţional de Televiziune, cât şi la Postul Naţional de Radio:

Până la această oră, prin seria de acțiuni grave, responsabile, declanșate de forțe extremiste, legionare, se înregistrează atacuri violente și susținute împotriva clădirii și personalului Ministerului de Interne, apărate de forțe insuficiente, acolo unde se aruncă sticle incendiare împotriva celor blocați în interior.

Este atacată acum și stația de benzină din apropierea clădirii Ministerului de Interne, de unde agresorii scot benzină pentru a pregăti sticlele cu amestec exploziv.

Sunt înregistrate – și nu numai aici, ci și în zona casei de Modă, a televiziunii – răniți grav, acte continue de agresiune împotriva populației și a celor aflați în aceste clădiri și obiective guvernamentale. Acei care le provoacă au, ni se confirmă, arme și muniții pe care le-au sustras din clădirea Ministerului de Interne.

Se impune un răspuns imediat, de o deosebită fermitate, împotriva acestor acte de terorism legionar îndreptate contra tinerei noastre democrații, împotriva tuturor oamenilor cinstiți ai României.

Guvernul asigură că această ripostă va fi asumată cu toată răspunderea și toată hotărârea pentru salvarea democrației în România ( …).

Aceste comunicate au fost precedate de altele ale Guvernului şi ale Ministerului de Interne, prin care se explică, într-un mod cu totul şi cu totul deformat, acţiunile întreprinse de forţele de ordine în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990.

Biroului de presă al Guvernului a transmis un comunicat care a fost preluat în fluxul de știri Rompres din 13.06.1990, orele 11:00, cu următorul conţinut:

„În această dimineață, în zona Pieței Universității s-a desfășurat o acțiune a Poliției care a avut drept scop stabilirea ordinii publice și circulației rutiere perturbate de mai multă vreme de grupuri de persoane care s-au manifestat în afara legii.

În legătură cu temeiurile legale ale acestei acțiuni, Poliția citează comunicatul Procuraturii dat publicității ieri, comunicat în care se cere Ministerului de Interne să ia măsurile corespunzătoare pentru încetarea abuzurilor asupra legalității în această zonă. Un argument în plus în sprijinul celor care au cerut această acțiune sunt și acțiunile agresive și violențele exercitate asupra forțelor de ordine în ultimele zile, în Piața Victoriei și la sediul Televiziunii.

Operațiunea de poliție s-a desfășurat fără incidente. Au fost reținute 263 persoane pentru a fi cercetate sub incidența legală stabilită în comunicatul Procuraturii.

În cursul operațiunii s-au manifestat încercări de a răspunde prin violență din partea persoanelor ce ocupau piața, confiscându-se arme și obiecte contondente.

În prezența a doi miniștri adjuncți ai sănătății, greviștilor foamei li s-a acordat întreaga asistență necesară fiind transferați în spitale, unde se vor afla sub îngrijirea cadrelor de specialitate.

La această oră, în piață administrația domeniului public execută igienizarea în vederea reluării normale a traficului pietonal și rutier”.

Biroului de presă al Ministerului de Interne a transmis, la rândul său, un comunicat preluat în fluxul de știri Rompres din 13.06.1990, orele 11:55:

„[…] Acțiunea întreprinsă s-a realizat la cererea insistentă și repetată a cetățenilor care locuiesc în zonele limitrofe Pieței Universității, a unor colective de salariați din întreprinderi bucureștene și ca urmare a apelului adresat guvernului în seara zilei de 12 iunie a.c. de Procuratura României.

Pe timpul desfășurării intervenției organelor de ordine nu s-au înregistrat evenimente deosebite.”

Trebuie subliniat că, pe lângă mobilizarea populaţiei a mai fost necesară şi punerea la dispoziţie a mijloacelor de transport cu care oamenii să vină în Bucureşti.

Prin grija aceloraşi inculpaţi menţionaţi şi a ministerelor de resort au fost puse la dispoziţia oamenilor trenuri şi autobuze, cu care aceştia au venit la Bucureşti, situaţia acestor mijloace de transport va fi menţionată în cele ce urmează.

În după-amiaza zilei de 13 iunie 1990, (…), preşedintele Federaţiei Sindicatelor Miniere din România, împreună cu suspectul (…), s-au deplasat la sediul

Guvernului, unde s-au întâlnit cu inculpaţii Gelu Voican Voiculescu şi Florescu Mugurel Cristian, cu care au purtat discuţii cu privire la intenţia minerilor de a veni la Bucureşti (…).

5a. Județul Alba

 

La solicitarea conducerii centrale a F.S.N., preşedintele filialei F.S.N. a jud. Alba, (…), s-a ocupat personal de mobilizarea muncitorilor din judeţul Alba şi deplasarea acestora la Bucureşti.

Au plecat în Bucureşti, muncitori de la Întreprinderea Prefabricate Beton Aiud, (…).

De asememena, şi de la Uzina Mecanică Cugir s-a organizat plecarea muncitorilor la Bucureşti, pentru a face „curăţenie şi ordine”. (…)

În dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, s-au organizat să plece la Bucureşti şi minerii de la mina Roşia Montana: (…)

De asemenea, au mai plecat la Bucureşti muncitori de la diferite întreprinderi din Zlatna, Baia de Arieş, etc. (…).

În cursul zilei de 13.06.1990, numitul (…), electrician la Mina Baia de Arieș, împreună cu (…), s-au deplasat la sediul I.P.J. Alba, pentru a solicita sprijin. Au intrat în biroul şefului I.P.J. Alba, (…), unde se mai aflau şi alţi poliţişti. A scris pe loc un apel de sensibilizare a cetăţenilor, iar şeful I.P.J. Alba, (…), le-a pus la dispoziţie o maşină cu şofer, cu care s-au deplasat prin oraş, circa 2 ore.

În ziua de 14 iunie, numitul (…), împreună cu (…), au plecat din Alba Iulia, cu un tren având 4-5 vagoane, către București, împreună cu alte câteva sute de muncitori și mineri din Cugir și Roșia Montana, fără să aibă asupra lor obiecte contondente.

Au ajuns, în jurul orei 19:00, în Gara de Nord, după care s-au deplasat în Piața Victoriei și Piața Universității, unde se mai aflau și alte grupuri de mineri.

(…)

Trenul cu care s-au deplat persoanele din judeţul Alba a fost pus la dispoziţie de staţia C.F.R., la solicitarea F.S.N. care, cu adresa nr. (…), a cerut aprobarea pentru o garnitură formată din 12 vagoane, pentru a se deplasa pe ruta Alba Iulia – Bucureşti. Adresa a fost semnată de (…), preşedintele F.S.N. Alba (…).

Regionala de Căi Ferate Cluj, cu adresa nr. (…) din 13.06.1990, ora 23:00, Direcția RCR Cluj – DOE a solicitat să se aprobe circulația trenurilor nr. 345/2 și nr. 22/2 pe traseul Teiuș – Alba Iulia – București Nord și retur la cererea C.P.U.N. Alba Iulia, compus din 12 vagoane, cu plecarea din stația Teiuș la ora 23.30. Adresa a fost semnată de director (…).

A fost pus la dispoziție trenul nr. 22/2 (12 vagoane), care a plecat din gara Alba Iulia, în data de 14 iunie 1990, la orele 08:00 și a ajuns la București la orele 19.08.
(…)

5b.Județul Argeș

 

La Exploatarea Minieră Câmpulung Muscel, jud. Argeş, lider de sindicat în iunie 1990, era (…), iar vicelider (…).

Încă din data de 11 iunie 1990, conducerea Sidicatului Minerilor din Câmpulung Muscel, respectiv (…), primise semnale de la Federaţia Sindicatelor Miniere, mai exact de la preşedintele, (…), cum că inculpatul Ion Iliescu doreşte ca minerii din ţară să vină în Bucureşti şi să facă ordine, motivaţia fiind aceea că armata nu se implică, iar poliţia este slăbită: (…).

În data de 14.06.1990, secretarul de stat (…), de la Ministerul Minelor, l-a contactat telefonic pe liderul de sindicat (…), căruia i-a cerut să mobilizeze oamenii, pentru a veni în Bucureşti, să apere instituţiile statului, argumentându-i că minerii din Valea Jiului sunt deja în Bucureşti şi că a luat legătura cu primarul judeţului Argeş şi cu directorul I.T.A. Argeş, pentru a-i pune la dispoziţie 9 autobuze, cu care minerii să facă deplasarea: (…). (…) au început imediat să mobilizeze minerii.

Pentru aceasta l-a contactat, mai întâi, pe directorul Exploatării Miniere Câmpulung, care a fost de acord ca 1.000 de mineri să plece spre Bucureşti. (…), personal, a mers la magazia centrală şi a ridicat 1.000 de costume de mineri şi 1.000 de căşti, pentru a fi îmbrăcaţi mineri.

De asemenea, a mai luat cu el alte costume şi căşti de rezervă, pentru a fi folosite la Bucureşti, dacă i se vor solicita (…).

În jurul orelor 14:30, coloana cu mineri de la Exploatarea Minieră Câmpulung Muscel s-a pus în mişcare. La intrarea în mun. Piteşti, mineri au fost aşteptaţi de primarul judeţului Argeş şi de alţi membrii ai F.S.N. Argeş. Până la Bucureşti, unde a ajuns în jurul orelor 17:00, mineri argeşeni au fost escortaţi de echipaj de poliţie (…).

Grupuri de mineri de la E.M. Câmpulung, au făcut deplasarea în București cu nouă autobuze, împreună cu liderul de sindicat (…), aprobarea pentru cursele autobuzelor a fost dată de la Ministerul Transporturilor, beneficiar fiind I.M. Câmpulung (…).

Pe timpul deplasării la Bucureşti, minerii au fost însoțiți și de către primarul judeţului Argeş şi mai mulţi membri ai organizaţiei F.S.N. Argeş.

5c.Județul Bacău – Exploatarea Minieră Comănești

 

În luna iunie 1990, directorul Exploatării Miniere Comăneşti, era inginerul (…). Acesta deţinea funcţia din luna mai 1990 şi îl înlocuise pe inginerul (…) care, în urma alegerilor din 20 mai 1990, a fost ales senator în Circumscripţia Electorală Bacău, pe listele F.S.N. Inginer şef la Exploatarea Minieră Comăneşti era (…), iar lider de sindicat era (…).

În după amiaza zilei de 13 iunie 1990, senatorul (…), a transmis telefonic ofiţerului de serviciu de la sediul Exploatării Miniere Comăneşti, dispoziţia ca angajaţii acestei unităţi să se deplaseze în capitală, pentru a ajuta la reinstaurarea ordinii, disciplinei şi calmului. (…)

În seara zilei de 13 iunie 1990, în jurul orelor 22:00, directorul (…), a fost anunţat de ofiţerul de serviciu să se prezinte la unitate. (…)

În cursul nopţii, (…), a anunţat, fie direct, fie prin intermediul dispecerului, pe toţi şefii de sectoare ca aceştia să se prezinte la unitate, pentru a-i organiza pe mineri, în vederea deplasării la Bucureşti.

În dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, în jurul orelor 05:00, în biroul directorului (…), a avut loc o şedinţă care a durat 10 minute, la care au participat şi inginerul şef (…), liderul de sindicat (…) şi toţi şefii de sectoare. (…), (…) şi (…) au solicitat şefilor de sectoare să mobilizeze minerii pentru a pleca la Bucureşti, cu un tren special:

În jurul orei 06:30, curtea Exploatării Miniere Comăneşti se umpluse cu mineri veniţi de la toate sectoarele, împreună cu conducătorii de sectoare. (…) s-au adresat minerilor, spunându-le, în mod repetat, că s-a hotărât plecarea lor la Bucureşti, că deplasarea este obligatorie, iar prezenţa lor se va face la Bucureşti, de către şefii de sectoare şi maiştri, iar cei care vor lipsi vor suporta consecinţele. De asemenea, cei doi suspecţi s-au adresat şi celor aflaţi în curtea unităţii, spunându-le că trebuie să plece la Bucureşti din dispoziţia senatorului (…), pentru a ajuta la reinstaurarea ordinii, disciplinei şi calmului în Bucureşti. (…)

Astfel, în noaptea de 13/14 iunie 1990, în jurul orei 02:00, (…), împreună cu mai mulţi mineri, s-au deplasat mai întâi la domiciliul martorului (…) – şef staţie rezervă C.F.R. Comăneşti, cerându-i să-i însoţească la gară, pentru a face demersurile necesare, în vederea asigurării unei garnituri de tren, pentru a transporta mineri la Bucureşti.

La solicitarea martorului (…), (…) a întocmit o cerere scrisă, în care a specificat şi modalitatea de plată, respectiv faptul că urmează ca Sindicatul Minerilor de la Exploatarea Minieră Comăneşti să achite contravaloarea transportului.

Sindicatul Liber Într. Miniere Comănești a formulat o cerere scrisă către Stația C.F.R. Comănești, pentru a asigura un tren cu care să se deplaseze la București aprox. 2.000 mineri, în scopul apărării televiziunii și a cuceririlor Revoluției din decembrie 1989. Solicitarea a fost semnată de liderul sindical minier, (…) (…).

La rândul său, martorul (…),a înaintat cererea la R.C.M. Adjud. A fost pus la dispoziție trenul nr. 544/2 (12 vagoane), care a plecat din gara Comănești, în data de 4 iunie 1990, la orele 07:00 și a ajuns la București, la orele 12.35.

La sosirea garniturii trimisă de la Adjud, martorul (…) a luat legătura cu suspectul (…), care i-a solicitat ca respectiva garnitura de tren să fie introdusă pe linia industrială a E.M. Comăneşti, pentru îmbarcarea minerilor (…).

Minerii urcaţi în tren au fost îmbrăcaţi în ţinuta specifică de lucru, respectiv salopetă tip abataj cu întărituri de vatelină la coate, umeri şi genunchi, cizme de cauciuc şi cască specifică de culoare neagră, majoritatea cu lampă. Minerii aveau asupra lor diferite obiecte contondente, respectiv bucăţi din lemn şi bucăţi din furtunuri de abataj.

Din dispoziţia suspectului (…), acestora li s-a asigurat câte un pachet cu mânare de la cantina unităţii, pe care le-au primit înainte de a urca în tren (…).

După îmbarcarea minerilor de pe platforma E.M. Comăneşti, garnitura a fost adusă în gara Comăneşti, unde i s-au mai ataşat două vagoane, pentru a urca şi minerii de la sectoare Vermeşti, Leorda şi Lapoşi (…).

Trenul a plecat din Comăneşti, în jurul orei 07:00, cu aprox. 2.000 mineri şi a mers, fără oprire, până în Bucureşti, ajungând în Gara de Nord la ora 12.35. Aici au fost aşteptaţi de către numitul (…) inginer la Mina Dâlja din Petroşani, care l-a abordat pe martorul (…), dându-i un bilet despre care i-a spus că este scris de senatorul (…) şi că trebuie să ajungă la (…). Martorul (…) precizează că înainte de a-i remite suspectului biletul, a văzut că pe acesta era scris:

,,Didi, te aştept la Guvern”, semnat indescifrabil, dar a recunoscut semnătura ca fiind a lui (…).

Din faţa Gării de Nord, coloana minerilor de la Exploatarea Minieră Comăneşti, a fost preluată de echipaje de poliţie care i-au condus la Guvern, apoi la T.I.B., asigurându-le securitatea pe traseu.

5d. Județul Brașov

 

În ziua de 13 iunie 1990, deputaţii F.S.N. de Braşov, alături de toţi ceilalţi membrii ai Camerei Deputaţilor, aleşi în aceste funcţii, în urma alegerilor din 20 mai 1990, se aflau la Bucureşti,la Palatul din Dealul Mitropoliei, pentru a pregăti validarea alegerilor şi constituirea legală a Parlamentului.

În dimineaţa acestei zile, inculpaţii Nicolae S. Dumitru şi Cazemir Ionescu au convocat pe viitorii deputaţi F.S.N., la Camera 29 din Palatul Parlamentului din Dealul Mitropoliei şi le-au cerut să ia legătura cu oamenii din conducerea judeţelor de unde proveneau, pentru a mobiliza oamenii muncii să vină la Bucureşti deoarece, spuneau cei doi inculpaţi, se constituiseră bande de huligani, care doreau să pună mâna pe puterea politică din ţară.

Pentru a fi convingător şi cunoscând că marea majoritate a celor care fuseseră aleşi, în Parlament, pe listele F.S.N., proveneau din rândurile persoanelor care se afirmaseră, pe plan local, în Revoluţia din decembrie 1989, Cazemir Ionescu, le-a solicitat să apere idealurile revoluţiei şi să nu admită, sub nicio formă, să vină alţii pentru a le lua puterea politică pe care abia o câştigaseră.

Martorul (…), care, până la validarea mandatului de deputat era încă preşedinte al C.P.U.N. Braşov, a luat legătura telefonic cu (…), şeful său de cabinet şi i-a cerut să-l contacteze pe preşedintele F.S.N. Braşov, (…) (decedat) şi cu alte persoane din conducerea acestui partid, pentru ca aceştia să mobilizeze oameni din Braşov şi să vină cu ei în Bucureşti, pentru a apăra Guvernul, deoarece manifestanţii vor o nouă revoluţie: (…).

Despre necesitatea mobilizării muncitorilor din judeţul Braşov, în scopul deplasării lor în capitală, a fost contactat şi (…), la acea dată primar al municipiului Braşov. La rândul său, (…), a luat legătura cu directorii de la întreprinderile mari din municipiul Braşov, Tractorul şi Steagul Roşu, cărora le-a spus că, de la Bucureşti s-a solicitat mobilizarea muncitorilor în vederea apărării instituţiilor statului.

Directorii celor două întreprinderi au fost de acord cu cererea primarului. De asemenea, (…), s-a mai implicat şi pentru a fi pusă la dispoziţia persoanelor din Braşov, o garnitură de tren, cu care urma să se facă deplasarea la Bucureşti: (…).

Adresa Primăriei Braşov a ajuns, spre rezolvare, la (…) care, în iunie 1990, îndeplinea funcţia de director exploatare la Regionala C.F.R. Braşov.

În baza acesteia, a întocmit adresa nr. (…), ora 20:50, prin care solicita la Direcţia Generală a Mişcării Bucureşti din Departamentul Căilor Ferate, aprobare pentru punerea în circulaţie a unui tren special comandat, compus din 12 vagoane B, 48 de osii, 600 tone pe distanţa Braşov – Bucureşti, cu plecare din Braşov la ora 22.00.

Întrucât pe adresa de solicitare era trecut contul din care se face plata şi anume al C.J. Provizoriu Braşov, a trecut acest număr de cont şi în adresa înaintată către Bucureşti. Această adresă, martorul a transmis-o telefonic către directorul genereal adjunct al Direcţiei Operative de Exploatare, ing. (…). Acesta i-a răspuns martorului, prin dispoziţia nr. (…), ora 20.50, adresată Regionalelor Bucureşti şi Braşov.

A fost pus la dispoziție trenul nr. 312/2 (5 vagoane), care a plecat din gara Brașov, în data de 13 iunie 1990, la orele 23:10 și a ajuns la București în ziua de 14 iunie 1990, orele 01:48.

(…) Organizarea și deplasarea unor grupuri de muncitori din Brașov au fost coordonate de către conducerea F.S.N., prin intermediul sindicatelor, în mod direct, fiind implicat (…).

În ziua de 13.06.1990, ora 22:00, au plecat către Bucureşti, cu trenul, 2 – 3 vagoane de muncitori din Braşov, cu sosire în Gara de Nord, la ora 00:35. Persoanele sosite din Braşov au mers şi au ocupat loc în Piaţa Victoriei, alături de alţi oameni ai muncii din alte judeţe.

5e. Judeţul Buzău

 

În ziua de 14 iunie 1990, au plecat la Bucureşti şi muncitori de la I.S.P.S. Buzău şi de la Întreprinderea Metalurgică Buzău. Organizarea acestora, pentru a se deplasa în Bucureşti, a fost făcută atât pe linie sindicală, sindicatele fiind cele care le-au asigurat două autobuze, dar şi de către conducerea celor două întreprinderi, respectiv de către (…),director tehnic la I.S.P.S. şi (…), director la Întreprinderea Metalurgică Buzău, care, de altfel, a şi plătit vagoanele de tren, care au fost puse la dispoziţia muncitorilor:

Pentru asigurarea trenurilor necesare deplasării muncitorilor în Bucureşti, cu adresa nr. (…), Întreprinderea Metalurgică Buzău a solicitat Stației C.F.R. Buzău să aprobe punerea la dispoziţie a două vagoane de persoane pe traseul Buzău – București la trenul special care urma să plece în ziua de 14.06.1990, orele 04.00, din stația Buzău. Adresa a fost semnată de directorul Întreprinderii Metalurgice Buzău, ing. (…) (…).

Întreprinderea de Sârmă și Produse din Sârmă Buzău – Cabinet Director (I.S.P.S.), a emis o adresă fără număr prin care a solicitat Regulatorului C.F. Buzău să îi pună la dispoziție vagoane, pentru deplasarea a 70-100 oameni de la Buzău la București Nord și înapoi (…).

A fost pus la dispoziție trenul nr. 628/2 (6 vagoane), care a plecat din gara Buzău, în data de 14 iunie 1990, la orele 04:45 și a ajuns la București la orele 06:30.

5f. Județul Călărași

 

În după amiaza zilei de 13 iunie 1990, în timp ce se afla la domiciliu, martorul (…), membru în Comisia de Apărare de pe lângă C.P.U.N. Călăraşi, a fost contactat telefonic de centralista de la sediul C.P.U.N., care i-a cerut să se prezinte la sediu, întrucât nu era nimeni din conducere şi ,,a sunat pe firul scurt cineva din conducerea ţării”, care avea ceva urgent de comunicat.

Martorul a mers la sediul Prefecturii, direct la centralistă, iar aceasta i-a făcut legătura telefonică cu o persoană de la Bucureşti, care s-a recomandat a fi Iliescu Ion. Acesta din urmă i-a solicitat să ia măsuri pentru a-l găsi pe preşedintele C.P.U.N. sau alte persoane din conducerea judeţului, întrucât avea ceva important de discutat cu aceştia.

După ce martorul a dat mai multe telefoane pe la diverse instituţii şi restaurante, într-un final l-a găsit pe (…) – preşedintele C.P.U.N. Călărași, căruia i-a comunicat că trebuie să se prezinte urgent la sediu, pentru a vorbi cu Iliescu Ion.

La scurt timp, s-a prezentat la sediu numitul (…) şi a vorbit cu Iliescu Ion la telefon. După această discuție telefonică, numitul (…) a convocat toţi membrii C.P.U.N., iar în jurul orelor 19:00 a ţinut o şedinţă cu aceștia, în cadrul căreia s-au stabilit unele măsuri, pentru a veni în ajutorul instituţiilor statului din Bucureşti, urmând a fi mobilizați,muncitori din cadrul Combinatului Siderurgic, de la Întreprinderea de Antrepriză şi Construcţii Montaj Siderurgie, precum şi alţi cetăţeni, locuitori ai orașului Călărași: (…)

În vederea deplasării acestora la București, au fost mobilizați toți conducătorii auto pentru transport de persoane de la I.T.A. Călăraşi, respectiv toţi şoferii care conduceau autobuze RD 111.

Unii dintre aceștia au efectuat numai curse tur-retur în localitățile învecinate, de unde au adunat locuitorii care doreau să se deplaseze la București (…), iar alții au efectuat cursa până la București, având ca antemergător o maşină a poliţiei din Călăraşi. Au existat însă și cazuri în care conducătorii auto au refuzat să efectueze această cursă și au ascuns chiar și autobuzele pe care le deserveau (…).

Urmare mobilizării făcute de persoanele cu funcţii de conducere în Organizaţia Judeţeană F.S.N. Călăraşi şi Organizaţia Municipială F.S.N. Călăraşi, în jurul orelor 20:30-21:00, au plecat din Călărași 7autobuze RD 111, pline cu muncitori, locuitori ai municipiului, având ca antemergător pe şeful Serviciului Circulaţie Călăraşi.

La intrarea în București, respectiv în cartierul Pantelimon, autobuzele au fost așteptate de o mașină a Poliției, care le-a escortat până în Piața Victoriei, unde au ajuns în jurul orelor 22:00-23:00 (…).

Contravaloarea acestor curse a fost suportată de Autobaza Călăraşi, iar soferii au fost nevoiţi să scrie în foile de parcurs, „Cursă Specială Călăraşi-Bucureşti”:

În Bucureşti au mai venit, în afara autobuzelor plecate din Călăraşi, încă două autobuze cu oameni din Olteniţa şi un autobuz cu persoane din Budeşti, mobilizarea acestor persoane făcându-se, pe plan local, sub coordonarea Orhanizaţiei Judeţene a F.S.N. Călăraşi şi, în special, a prof. (…), ales deputat pe listele F.S.N. , la alegerile din 20 mai 1990: (…).

Conducătorul persoanelor sosite din Călăraşi, (…), a intrat în sediul guvernului, unde a discutat cu inculpatul Cazemir Benedict Ionescu, care le-a mulţumit pentru promptitudinea cu care au venit în Bucureşti şi le-a cerut să se poziţioneze în faţa clădirii guvernului, în Piaţa Victoriei, fapt pe care l-au făcut şi unde au rămas până în ziua de 14 iunie 1990, în jurul prânzului. În seara zilei de 13 iunie 1990 şi în noaptea spre 14 iunie 1990 au apărut la balconul Palatului Victoria, inculpaţii Ion Iliescu, Petre Roman, Cazemir Benedict Ionescu, Nicole S. Dumitru, care le-a mulţumit tuturor persoanelor prezente întrucât dăduseră curs solicitării exprese de a veni să sprijine instituţiile democratice ale statului: (…).

După sosirea în Bucureşti, din Pantelimon, autobuzele au fost escortate de o altă maşină de poliţie, în Piaţa Victoriei. Muncitorii din Călăraşi au rămas în Piaţa Victoriei, până a doua jumătate a zilei de 14.06.1990.

5g. Județul Dâmbovița

 

La data de 13 iunie 1990, în jurul orelor 16:00, inculpatul Gelu Voican Voiculescu a telefonat la sediul C.P.U.N. Dâmboviţa, pentru a discuta cu peşedintele C.P.U.N. Dâmboviţa, (…) (decedat).

Întrucât (…) nu se afla în sediul instituţiei, la telefon a răspuns martorul (…) care, împreună cu alte persoane, se afla în biroul preşedintelui C.P.U.N. Dâmboviţa. Inculpatul Gelu Voican Voiculescu i-a cerut, pe un ton imperativ, lui (…) să-l aducă, de urgenţă, la telefon pe (…). La puţin timp după ce preşedintele C.P.U.N. Dâmboviţa a revenit în instituţie a sunat din nou inculpatul Gelu Voican Voiculescu, care i-a solicitat insistent să mobilizeze muncitori din Târgovişte şi minerii de la Sotânga pentru a-i aduce în Bucureşti să facă ordine: (…).

Declaraţia martorului (…) este confirmată şi de martorul (…) care, în iunie 1990, îndeplinea funcţia de vicepreşedinte al C.P.U.N. Dâmboviţa şi a fost prezent la discuţia telefonică dintre Gelu Voican Voiculescu şi (…). Conform depoziţiei acestui martor, (…) a luat legătura cu directorii de la mina Sotânga, de la U.P.E.T. şi C.O.S. Târgovişte, pentru a mobiliza minerii şi muncitorii, în scopul deplasării lor la Bucureşti, precum şi cu directorul de la I.T.A. (Întreprinderea de Transporturi Auto), pentru a pune la dispoziţie autobuzele necesare: (…).

Aşa cum s-a arătat, după primirea solicitării din partea suspectului Voiculescu Gelu-Voican, președintele C.P.U.N. Dâmboviţa – (…) a transmis, mai departe, conducerii Minei Şotânga, U.P.E.T. şi C.O.S.T. S.A., cererea de mobilizare a muncitorilor și trimiterea acestora la București, făcând totodată și demersuri la autobazele care dispuneau de autobuze, în vederea asigurării mijloacele auto de transport necesare.

Astfel, conform declarației martorului (…), fost director la E.M. Șotânga, în ziua de 13 iunie 1990, a fost contactat telefonic de o persoană din cadrul C.P.U.N. Dâmbovița care i-a cerut să trimită la București mineri din E.M. Șotânga, iar ulterior au sosit la Mină și autobuze care să-i transporte la București.
(…)

5h. Județul Galați

 

Din judeţul Galaţi, s-au mobilizat, pentru a pleca la Bucureşti, muncitori de pe platforma industrială de la Şantierul Naval Galați, precum şi muncitori de la Combinatul Siderurgic Galaţi. Pentru deplasarea acestora s-a solicitat Regionalei C.F.R. Galaţi, de către C.P.U.N. Galaţi, cu adresa (…)/13 iunie 1990, să asigure organizarea a două garnituri C.F.R. ce se vor deplasa de urgență la București, menționând faptul că, deplasarea se va face la rugămintea Guvernului și expresă a șefului de cabinet al primului-ministru, d-nul Adrian Sârbu, având în vedere situația gravă în care se găsește Televiziunea Română, sediul Guvernului și Inspectoratul General al Poliției. Adresa a fost semnată, în calitate de președinte C.P.U.N. Olt, 9, (…)(…).

Cu adresa (…) din 13.06.1990, ora 23:15, Direcția RCR Galați – DOE a solicitat să se aprobe introducerea în circulație a 2 trenuri suplimentare de la Galați la București Nord, prin Buzău, remorcat electric, cu plecare din Galați, în jurul orei 24:00, cu oprire în stația Brăila. Adresa a fost semnată de dir. general (…) (…).

A fost pus la dispoziție trenul nr. 76/2 (10 vagoane), care a plecat din gara Galați, în data de 14 iunie 1990, la orele 00:45 și a ajuns la București la orele 04:22.

5i. Județul Giurgiu

 

În ziua de 13 iunie 1990, au plecat la Bucureşti, pentru a veni în sprijinul guvernului şi al preşedintelui Ion Iliescu şi muncitori de la Şantierul Naval Giurgiu şi Platforma Chimică Giurgiu. Deplasarea acestora s-a efectuat cu 2 autobuze, precum şi cu autoturisme personale.

Persoana care s-a ocupat, în mod deosebit, de mobilizarea lor a fost (…), ales deputat pe listele F.S.N., la alegerile din 20 mai 1990 şi care, în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, s-a aflat la Palatul Parlamentului din Dealul Mitropoliei. Prin acţiunea sa, (…) a răspuns solicitărilor inculpaţilor N.S. Dumitru şi Cazemir Benedict Ionescu, de a mobiliza oamenii, din judeţe, pentru a veni în Bucureşti şi a apăra puterea politică de bandele de huligani: (…)

5j. Județul Gorj

 

În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, în jurul orei 12:00, martorul (…), care era în acea perioadă era primarul oraşului Motru, jud. Goj, a fost contactat telefonic de către o persoană care s-a recomandat ca fiind Miron Cozma şi care l-a înjurat şi admonestat pentru că nu a plecat la Bucureşti cu minerii.
(…)

În aceeaşi zi, în jurul orelor 17:00, s-au prezentat la Primăria Motru, (…), directorul Combinatului Minier Motru şi (…), directorul Exploatării Motru, precum şi suspectul (…), lider de sindicat, care i-au solicitat primarului sprijin pentru deplasarea la Bucureşti a minerilor din cadrul Combinatului Minier Motru.

Din Primăria Motru, (…) a luat legătura cu directorul Regionalei C.F.R. Craiova, căruia i-a solicitat vagoane pentru călători în scopul deplasării minerilor la Bucureşti:

(…).

Cam în acelaşi interval de timp, la Primăria Motru, a avut loc o şedinţă, la care au participat primarul oraşului, (…), preşedintele C.P.U.N. local, (…) şi alţii. În timpul acestei şedinţe, (…) a declarat că s-au primit mai multe telefoane de la diverse persoane. La una dintre aceste convorbiri interlocutorul s-a recomandat ca fiind Miron Cozma, care le-a reproşat că minerii de la Motru stau şi vor să profite de pe urma acţiunilor minerilor din Valea Jiului: (…).

Fiind audiat, suspectul (…), a declarat că, în seara zilei de 13 iunie 1990, a fost invitat la sediul Primăriei Motru de primarul localităţii – (…), pentru a purta unele discuţii cu privire la evenimentele ce se petreceau în Bucureşti. Când a ajuns în sediul primăriei, a constatat că în biroul primarului se mai găseau câteva persoane, respectiv directorul Exploatării Miniere Motru – (…), precum şi reprezentanţi din conducerea altor întreprinderi din oraş, ulterior prezentându-se şi (…)- directorul Combinatului Minier Motru (care cuprindea atât carierele de suprafaţă – respectiv Întreprinderea Minieră Motru, cât şi Exploatarea Minieră de Subteran Motru).

Cei prezentaţi, susţine suspectul, au fost informaţi, de către directorul (…), că a avut o discuţie telefonică cu ofiţerul de serviciu de la Combinatul Minier din Valea Jiului, care l-a informat că minerii din această zonă carboniferă au plecat la Bucureşti şi că au nevoie ca şi ceilalţi mineri din ţară, să vină în capitală.

După ce primarul (…) i-a informat pe cei prezenţi despre faptul că minerii din Valea Jiului au plecat către Bucureşti, răspunzând astfel solicitării de a face ordine în Capitală, acesta le-a cerut, ca la rândul lor, să mobilizeze muncitorii de la unităţile pe care le conduceau, pentru a-i deplasa la Bucureşti. (…)

În dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, în jurul orei 09:00, minerii au plecat din gara Motru la Bucureşti, fiind însoţiţi de martorul (…) – secretar C.P.U.N. Motru. (…) minerii au fost aşteptaţi în Gara de Nord, de către (…), fost director al Combinatului Minier Motru, (…), ambii aleşi, la 20 mai 1990, parlamentari pe listele de candidaţi ale F.S.N. şi (…).

De la Gara de Nord, minerii au fost conduşi, la Palatul Victoria, de către numiţii (…). În Piaţa Victoriei se aflau la acea oră foarte mulţi mineri iar de la balconul Palatului Victoria, acestora li se adresau inculpaţii N.S.Dumitru şi Cazemir Benedict Ionescu.

Exploatarea Minieră Motru

 

Pentru mobilizarea și deplasarea minerilor la București, de la Exploatarea Minieră Motru,în data de 14.06.1990, au fost implicați direct liderii de sindicat, între care (…). Preşedintele sindicatului Motru Vest, (…), a ţinut o cuvântare minerilor, înştiinţându-i că s-a hotărât să se deplaseze la Bucureşti (…). Au fost duşi cu autobuzele, din curtea minei până la gară, iar de aici cu trenul au mers la Bucureşti.

Au ajuns în Gara de Nord, în jurul orei 14:30. Înaintea lor au ajuns minerii de la Comănești (…). Din Gara de Nord au fost duşi la Palatul Victoria, iar aici veneau basculante care îi duceau prin tot Bucureştiul (…).

În 15 iunie 1990, au plecat înapoi către Motru din Gara Băneasa. Au mai rămas câțiva mineri, care au fost cazați la o unitate militară, unde au primit şi li s-a cerut să îmbrace haine militare. După două zile li s-a permis să plece acasă cu echipamentul primit (…).

În data de 14.06.1990, în jurul orei 07:00, urmare a ordinului transmis prin dispecerat, s-a plecat către București, cu trenul. Sosire Gara de Nord – 14.06.1990, în jurul orelor 16:00 – 16:30.

Mina Horăști

 

În dimineaţa de 14 iunie, în jurul orelor 05:30, toţi minerii care urmau să intre în schimbul 1, precum şi minerii care ieşeau din schimbul 3, au fost strânşi în sala de apel şi li s-a comunicat să urce în autobuze, cu care să meargă la gară, de unde să plece la Bucureşti, cu trenuri (…).

Au fost duşi cu autobuzele din curtea minei până la gară, iar de aici cu trenul au mers la Bucureşti. Pe timpul deplasării au fost însoţiţi de directorul (…).

Mina Ploștina

 

Minerii de la Mina Ploștina, au fost mobilizați și coordonați de către (…), liderul de sindicat de la mina Ploştina și directorul unităţii, inginer (…), pentru a se îmbarca în autobuze, cu destinaţia gara Motru, iar de aici să plece cu trenul spre Bucureşti (…).

Mina Roșiuța

 

La Mina Roșiuța, minerii au fost mobilizați și coordonați, pentru a pleca la Bucureşti, de către directorul minei, (…), liderul de sindicat (…). În capitală aceştia au fost aşteptaţi de către senatorul(…) (care a avut un rol de coordonare), (…) și (…).

Mina Lupoaia

La mina Lupoaia, de organizarea plecării s-au ocupat (…).

Mina Albeni

Deşi este amplasată în judeţul Gorj, Mina Albeni (mină de subteran), făcea parte din cadrul Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea, alături de carierele de suprafaţă Berbeşti şi Alunu.

Suspectul (…), care în iunie 1990 era ofiţer S.R.I., la Secţia Judeţeană S.R.I. Gorj, a însoțit minerii de la Mina Albeni, la București, împreună cu liderul de sindicat (…), ca urmare a solicitării făcute de către Miron Cozma (…).

Minerii s-au deplasat cu autobuzele la Bucureşti. Pentru deplasarea minerilor de la Bazinul Motru a fost pus la dispoziție trenul nr. 138/2 (7 vagoane), care a plecat din gara Motru, în data de 14 iunie 1990, la orele 09.30 și a ajuns la București la orele 13:55.

Ulterior efectuării deplasării, cu adresa (…), Întreprinderea Minieră Motru a comunicat Stației C.F.R. Motru Est, faptul că această deplasare ,,nu s-a făcut la cererea expresă a Guvernului, ci din proprie inițiativă a oamenilor din bazinul Motru”. Adresa a fost semnată de președinte sindical ing. (…) (…).

Cu adresa (…) – Regionala C.F.R. Craiova a informat că, singura referire în legătură cu circulaţia trenurilor cu muncitori la Bucureşti, ce s-a găsit în evidenţe, este cea făcută în data de 13/14.06.1990, în Registrul Unificat de Căi Libere Comenzi şi Mişcare (RCLCM) al Hm. Motru privind reţinerea trenului 1512 la dispoziţia minerilor.

Nu au fost identificate documente care să ateste cine şi când a dat dispoziţia de a se forma şi trimite aceste trenuri cu muncitori la Bucureşti, precum şi dacă a fost achitată vreo sumă de bani şi în folosul cui (…).

Cu adresă R.C.R. Craiova 1088 ora 8.15 14.06.1990 D.O.E. (…) a solicitat: „Conform cererii RCM Craiova rugăm aprobaţi circ. unei garnituri călători cu 1.500 mineri de la I.M. Motru-Buc. Motru pl. 1512 ora 9:10 din Filiaşi ca tr. 138II cu pl. în jurul orei 9:45. Taxele de transport dus-întors achitate la st. Motru Est” (…).

Cu adresă D.O.E. 1501 ora 10:00 14.06.1990 (…) către Reg Cv-Buc s-a transmis: „La cererea reg. Craiova se aprobă circ. tr. 138II compus din 7 vag. Filiaşi pl. 10.15, Videle 13.45, Buc N sos. 14.40. Remorcarea şi partida M asigură reg. Craiova. Întrucât taxele de transport au fost achitate numai Filiaşi-Buc, asupra circ. la înapoiere se va dispune.” (…).

5k. Județul Hunedoara

 

Combinatul Minier (Regia Autonomă a Huilei) Petroşani

 

În după amiaza zilei de 13 iunie 1990, în jurul orelor 18.00, în biroul directorului general al Combinatului Minier Petroşani (…), se aflau (…) – inspector în cadrul Direcţiei de Protecţie a Muncii – Departamentul Securitate Minieră din cadrul Combinatului Minier Petroşani, care fusese adus de acasă, din dispoziţia directorului general pentru a răspunde la toate telefoanele, inclusiv la telefonul guvernamental.

La un moment dat, a sunat telefonul guvernamental, iar persoana de la celălalt capăt al telefonului s-a recomandat ca fiind consilierul primul-ministru, inculpatul Petre Roman şi a solicitat să vorbească cu o persoană din conducerea Combinatului Minier Petroşani. Între timp, în biroul directorului (…) sosiseră (…). (…) a cerut să vorbească la telefonul guvernamental, iar din modul în care a decurs discuţia a reieşit că acesta discuta cu primul-ministru Petre Roman:

Discuţia dintre inculpatul Petre Roman şi suspectul (…) a avut ca obiect solicitarea primului, ca minerii din Valea Jiului să fie mobilizaţi pentru a se deplasa la Bucureşti, în acea noapte. După terminarea acestei discuţii telefonice martorul (…) a văzut un telex de la Guvernul României, semnat de către inculpatul Petre Roman, care solicita venirea minerilor în capitală, în scopul de a împiedica înlăturarea noii puteri politice.

Acelaşi martorul a mai susţinut că suspectul (…) a avut mai multe convorbiri telefonice, la Bucureşti, purtate pe telefonul guvernamental, unele dintre acestea purtându-le şi la Ministerul Minelor cu inculpatul Burlec Plăieş Cornel: (…).

Existența telexului trimis de către inculpatul Roman Petre, a fost confirmată și de (…) – secretara directorului general de la R.A.H. Petroşani, în după amiaza zilei de 13.06.1990, în jurul orei 16:00-17:00, a fost chemată de acasă, din dispoziția liderului de sindicat TESA – ing. (…), pentru a descuia uşa biroului directorului general ing. (…),întrucât se primise un telex de la Bucureşti: (…).

Totodată, martorul (…) – conducător auto la S.U.C.T., care în acea perioadă era detaşat la Direcţia Financiară din cadrul Combinatului Minier Petroşani, a văzut, în după amiaza zilei de 13 iunie 1990, o hârtie în mâna șefului său (…) – director economic al Regiei, (…).

În urma solicitării primite de la București, suspecţii (…) – (…) i-au cerut, în jurul orelor 17:30-18:00, dispecerului de serviciu (…), să transmită la toate exploatările miniere din subordine, ordinul de încetare a lucrului, urmând ca minerii din schimburile 2 și 3 să vină la Petroșani, pentru a pleca la București.

Întrucât dispecerul a refuzat, cei doi au transmis personal ordinul mai sus menționat, prin radio telefon, tuturor exploatărilor miniere (…).

Pentru a pregăti plecarea minerilor la Bucureşti, (…) i-a cerut directorului general ing. (…), să pună la dispoziţie mai multe autobuze, cu care minerii să se deplaseze la gară, precum și autobuze cu care să se meargă direct la Bucureşti, urmând ca la intrarea în capitală, pe B-dul Armata Poporului, maşinile să fie preluate de către echipaje de poliţie (…).

La scurt timp de la transmiterea ordinului de încetare a lucrului, la sediul Combinatului Minier Petroşani, a venit inculpatul Miron Cozma, nervos, înjurând, pe motiv că nu ştia cine a dat ordin ca minerii să fie scoşi din mină, pentru a veni la Petroşani şi a pleca, de aici, la Bucureşti (…).

Această atitudine a lui Miron Cozma, din după-amiaza zilei de 13.06.1990 şi relatată mai sus a fost falsă deoarece, încă din jurul orelor 09.30, din dimineaţa aceleiaşi zile, inculpatul s-a prezentat la dispecerul (…), cerându-i să transmită o notă telefonică către toate unităţile miniere din cadrul Combinatului Minier Petroşani, pentru a organiza plecarea minerilor la Bucureşti:(…).

Încă o dovadă că inculpatul a avut un comportament disimulat, o constituie faptul că în jurul orei 16:00, acesta se afla la sediul Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, împreună cu (…) şi alţii.

La un moment dat, inculpatul Miron Cozma a primit un telefon, fiind auzit de cei din preajma sa, când a afirmat că o să rezolve problema. Cert este că în urma acestei discuţii Miron Cozma a propus membrilor din conducerea Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului scoaterea imediată din mină a minerilor şi plecarea lor la Bucureşti, propunere ce a fost aprobată în unanimitate.

Imediat după luarea deciziei, Cozma Miron i-a solicitat secretarei, care la acea dată era soţia inculpatulu Drella Nicolae Matei, să dea telefoane la dispeceratele exploatărilor miniere şi să ceară scoaterea minerilor de la muncă, pentru a pleca urgent la Bucureşti.

De asemenea, tot Miron Cozma le-a transmis celorlalţi lideri de sindicat să se deplaseze la unităţile miniere de unde proveneau, pentru a aduce minerii la gara din Petroşani. În timp ce sindicaliştii din Liga Sindicatelor Miniere din Valea Jiului îndeplineau ordinele lui Miron Cozma, de a aduce minerii la gară, aceştia s-au întâlnit şi cu (…), (…), (…) şi (…), care şi ei acţionau pentru scoaterea minerilor din subteran, pentru a-i pregăti de plecarea spre Bucureşti.
(…)

Revenind la derularea evenimentelor din jurul orelor 18:00, martorul (…), care era prezent în sediul Combinatului Minier Petroşani, i-a sugerat lui Miron Cozma să sune pe telefonul guvernamental, din biroul lui (…), pe preşedintele ales, Ion Iliescu, fapt pe care inculpatul Miron Cozma l-a şi făcut.

Inculpatul Ion Iliescu i-a confirmat lui Miron Cozma că este neapărat nevoie de prezenţa minerilor la Bucureşti, iar Miron Cozma l-a asigurat că aceştia sunt pregătiţi să plece spre Bucureşti.

Din această discuţie rezultă că, inculpatul Miron Cozma era informat în legătură cu plecarea minerilor la Bucureşti, dar probabil dorea ca preşedintele ales să-l roage personal să se ocupe de această problemă. Totodată, Miron Cozma dorea să-şi întărească autoritatea de unic lider al minerilor din Valea Jiului şi să-i marginalizeze pe (…), (…), (…) şi alţi lideri de sindicat, care îşi doreau acelaşi lucru ca şi el.

După evenimentele petrecute în perioada 13-15 iunie 1990, inculpatul Miron Cozma a reuşit să devină liderul suprem al minerilor din România: (…)

În vederea mobilizării minerilor pentru a se deplasa la Bucureşti, precum şi pentru ca acestora să li se asigure garniturile de tren s-au implicat, în mod direct, inculpatul Mugurel Florescu care, înainte de a fi numit adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare, fusese consilier al inculpatului Gelu Voican Voiculescu.

De precizat că, Mugurel Cristian Florescu şi după numirea în funcţia de adjunct al procurorului general al României mergea, în fiecare zi, după terminarea orelor de program la sediul guvernului şi se implica în activităţi sprecifice fostei sale funcţii. Inculpatul Mugurel Florescu împreună cu col. (…) şi col. (…), ultimii doi ofiţeri în cadrul U.M. (…), au purtat discuţii telefonice, în după-amiaza şi seara zilei de 13 iunie 1990, cu directorul Combinatului Minier Petroşani, (…), precum şi cu suspecţii (…) şi (…), pentru ca aceştia să mobilizeze minerii şi să-i aducă, de îndată, în Bucureşti.

De asemenea, inculpatul Mugurel Florescu şi cei doi ofiţeri de la U.M. (…), au avut discuţii telefonice şi la Ministerul Transporturilor, în scopul de a li se asigura minerilor garniturile de tren necesare sosirii lor în Bucureşti: (…).

Din declaraţie inculpatului Burlec Plăieş Cornel rezultă că, acesta a luat legătura, în ziua de 13 iunie 1990, cu Combinatul Minier Petroşani, de unde i s-a comunicat că ordinul pentru ieşirea minerilor din subteran şi deplasarea lor la Bucureşti, a fost dat de către Miron Cozma, despre acest fapt având cunoştinţă şi directorul general (…).

În ziua de 13 iunie 1990 Miron Cozma s-a deplasat la Postul de Poliţie T.F. Petroşani, de unde a solicitat Regionalei C.F.R. Timişoara să fie puse la dispoziţie garnituri de tren, în gara Petroşani, pentru mineri, cu destinaţia Bucureşti (…).

Concomitent cu acţiunile întreprinse de Miron Cozma, suspecţii (…) şi (…), au acţionat şi ei pentru ca în gara Petroşani să fie aduse trenuri, în vederea plecării minerilor în Bucureşti. În acest scop i-au cerut lui (…), preşedinte al C.P.U.N. Petroşani, să solicite, la staţia C.F.R. Petroşani, transportul pentru circa 3.000 de mineri, pe ruta Petroşani – Bucureşti (…).

La ora 20:32 s-au pus la dispoziţia minerilor din Valea Jiului trei garnituri de tren, cu scopul de a efectua deplasarea la Bucureşti. Rapiditatea cu care s-au pus la  dispoziţie aceste garnituri, în condiţiile în care existau în circulaţie trenuri regulate şi trenuri de marfă, dovedeşte că acţiunea a fost pregătită din timp. Modul în care s-au pus la dispoziţie garniturile de tren urmează a fi detaliat într-un capitol separat.

În data de 13.06.1990, în jurul orei 20:30, au venit la domiciliul martorului Rădoi Dumitru, (…), (…), (…) și încă un bărbat pe care nu-l cunoștea, care i-au cerut să transporte mineri la București, spunându-i că acesta este ordinul șefului său, (…).

De la Petroșani au mers la București, două autobuze cu mineri conduse de (…) (cu mineri de la Petroșani) și (…) (care a preluat minerii de la Mina Iscrani), șoferi în cadrul IRTA Petroșani. Până la București, cele două autobuze au fost însoțite de autoturismul propriu al lui (…), în care se mai aflau (…).

După ce au ajuns în București, au fost conduși de către (…), acesta aflându-se într-un autoturism Dacia, până în Piața Universității, unde au coborât minerii. Autobuzele au fost parcate în apropierea sediului Guvernului, șoferii fiind conduși de către (…) în clădire, în biroul lui Voiculescu Gelu-Voican.

În seara zilei de 13 iunie 1990, Miron Cozma împreună cu (…) şi alţi lideri s-a ocupat cu îmbarcarea minerilor în trenuri şi programarea plecării acestora către Bucureşti. La plecarea din Petroşani, minerii au luat cu ei cozi de lopeţi, târnăcoape, furtunuri de presiune şi alte obiecte contondente. Minerii au fost îmbrăcaţi în salopetele de lucru (…).

În legătură cu evenimentele din 13-15 iunie 1990, (…) a declarat că, (…) i-a propus să meargă la Bucureşti şi că impresia sa este că (…) era cel care suna la toate exploatările miniere, cerând minerilor să meargă spre Bucureşti. Aceştia au mers la primărie şi aici (…) pare să îl fi sunat pe Gelu Voican Voiculescu, pentru a-l asigura că situaţia era sub control, în legătură cu minerii. Acest lucru se întâmpla în data de 13 iunie, în jurul orei 20:00.

După ce au ajuns în Gara de Nord toţi mineri din Valea Jiului au mers în Piaţa Universităţii, iar liderii acestora, în frunte cu Miron Cozma, au mers în sediul guvernului, unde s-au întâlnit cu Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu. După această întâlnire, Ion Iliescu, a ieşit la balconul Palatului Victoria, însoţit fiind, printre alţii, de Miron Cozma şi (…) şi le-a cerut minerilor să se deplaseze în Piaţa Universităţii, pentru a face ordine.

Exploatarea Minieră Livezeni

 

Directorul Exploatării Miniere Livezeni şi şefii de sectoare au dispus ca minerii din schimburile 2 şi 3 să plece la Bucureşti, întrucât s-a primit ordin în acest sens de la conducerea Combinatului Minier şi de la Liga Sindicatelor Miniere. Unii dintre mineri au plecat cu mijloacele de transport ale exploatării miniere până la gara din Petroşani, iar alţii au făcut drumul pe jos.

Din gara Petroşani, li s-au pus la dispoziţie o garnitură cu tren, cu care s-au deplasat în capitală. La plecarea din mină, majoritatea minerilor aveau asupra lor furtunuri de presiune, cabluri electrice, cozi de lopată: (…).

Exploatarea Minieră Lonea

 

În după amiaza zilei de 13 iunie 1990, în timp ce se afla la domiciliu, directorul Minei Lonea, (…), a fost sunat de dispecerul unității să se prezinte la serviciu, pe motiv că minerii nu vroiau să intre în mină, întrucât aşa hotărâse sindicatul.

(…)

Exploatarea Minieră Petrila

 

În luna iunie 1990 lider la Exploatarea Minieră Petrila era (…). În după amiaza zilei de 13 iunie 1990, dispeceratul central din cadrul Combinatului Minier Petroșani a transmis dispeceratului E.M. Petrila un comunicat prin care se solicita ca minerii să plece în București, pentru a susține guvernul. Conform declarației martorului (…) – inginer în cadrul dispeceratului E.M. Petrila, despre conținutul comunicatului, dispecerul de serviciu a informat telefonic conducerea unității, fără însă a-l mai menționa în registru.
(…)

După primirea comunicatului, (…) – lider de sindicat E.M. Petrila, a comunicat tuturor minerilor care urmau să intre în schimbul 3, că din dispoziţia şefului statului trebuie să meargă la Bucureşti pentru a face linişte în Piaţa Universităţii şi să nu se mai intre în mină.

În consecință, toți cei care au ieșit din schimbul 2, precum și cei care trebuia să intre în schimbul 3 (aprox. 150-200 mineri), s-au înarmat cu securi, cozi de

topoare, furtunuri cu inserţie de oţel, bare metalice, iar în jurul orelor 20:30 au plecat cu dubele spre Gara Petroșani, fiind însoțiți de (…) (…).

Astfel, numitul (…) a plecat la București cu un autovehicul, fiind însoțit din dispoziția directorului (…), de numiții (…), ajungând în Gara de Nord în dimineața zilei de 14 iunie 1990, în jurul orei 05:00 (…).

După ce s-a întâlnit cu minerii din cadrul E. M. Petrila sosiți în acest timp cu trenul, numitul (…) i-a însoțit în Piața Victoriei, fiind conduși de numiții (…) şi (…) care i-a așteptat în gară, cu un microbuz de culoare albastră pe care erau instalate portavoci. De acolo, la indicația inculpatului Iliescu Ion, care le-a cerut să se deplaseze în Piața Universității, pentru a face curățenie și ordine, s-au deplasat cu toții la Universitate și sub îndrumarea numitului (…), au pătruns în subsolul Universității și au agresat persoanele aflate acolo, printre care și pe numitul Munteanu Marian.

Exploatarea Minieră Dâlja (situată chiar în localitatea Petroșani)

 

În urma dispoziției transmise prin dispecerat, minerii de la E. M. Dâlja s-au deplasat la București, aspect menționat într-una din notele telefonice primite la data de 13.06.1990 (…).

Exploatarea Minieră Paroșeni

 

În după seara zilei de 13 iunie 1990, în timp ce se afla la domiciliu, (…) – director al Exploatarea Minieră Paroşeni, a fost sunat de către dispecerul de serviciu, care i-a comunicat că de la dispeceratul Combinatul Minier Petroşani s-a transmis ordinul ca minerii din schimbul 2 şi 3 să meargă la Petroşani, iar de acolo să se deplaseze la Bucureşti, cu trenurile ce le vor fi puse la dispoziţie.

După aceasta, suspectul a sunat la Combinatul Minier Petroşani, iar persoana cu care a discutat, i-a confirmat existenţa unui asemenea ordin. Acesta i-a transmis dispecerului ca prin intermediul ofiţerului de serviciu să fie prelucrat ordinul cu toţi angajaţii, fără a dispune scoaterea minerilor din mină, însă nici nu a interzis acest lucru, ,,comunicându-le minerilor că cei care doresc să meargă la București sunt liberi să o facă” (…).

Exploatarea Minieră Aninoasa

 

În data de 13.06.1990, prin radio-telefon, a fost transmis un comunicat de la dispeceratul central al Combinatului Minier Petroșani, prin care se anunța ca minerii din schimbul 2 să iasă din subteran, pentru a pleca spre București, prin gara Petroșani.

Ordinul a fost transmis liderilor sindicali de către (…), cu girul conducerii Combinatului Minier Petroșani (…). De asemenea, solicitarea pentru scoaterea din subteran și deplasarea minerilor la București pentru restabilirea situației create de către manifestanți, a fost repetată și în urma convorbirii telefonice din data de 13.06.1990, care a avut loc între inculpaţii Ion Iliescu și Miron Cozma.

În desfășurarea acțiunii deorganizare a minerilor şi deplasarea acestora la Bucureşti au fost angrenaţi toţi liderii sindicali, respectiv Miron Cozma, (…). În decizia ca minerii de la Exploatarea Minieră Aninoasa să plece la București, a fost implicat şi directorul (…). Minerii urmau să fie însoţiţi de (…).

Au ajuns în Capitală, în jurul orelor 03.00-03.30 şi au mers direct la Palatul Victoria.

Exploatarea Minieră Vulcan

 

La data de 13 iunie 1990, în jurul orelor 17:00, în timp ce efectua serviciul în dispeceratul Exploatarea Minieră Vulcan, numitul (…) a primit de la dispeceratul Combinatului Minier Petroșani, un comunicat cu următorul conținut: ,,sunt 01. Apel către toate unităţile miniere din Valea Jiului, mobilizaţi oamenii că se pleacă la Bucureşti!”.

Despre comunicatul primit, susnumitul a informat, de îndată, telefonic, pe directorul exploatării miniere, ing. (…) şi pe viceliderul de sindicat (…), fără însă a menţiona nota telefonică în registrul de note telefonice (…).

În consecinţă, în după amiaza zilei de 13 iunie 1990, un număr de aprox. 200 mineri coordonaţi de (…) – maistru miner la Exploatarea Minieră Paroşeni, au plecat către gara Petroșani, folosind maşinile de intervenţie ale unităţii iar acolo, alături de mineri de la alte exploatări miniere din Valea Jiului, s-au îmbarcat în mai multe garnituri de tren, cu care s-au deplasat la Bucureşti, ajungând în Gara de Nord în data de 14.06.1990, în jurul orei 05.00. Din gară au fost direcționați în coloană, către Piața Universității, în fața coloanei aflându-se o mașină de poliție (…).

Exploatarea Minieră Bărbăteni

 

În ziua de 13 iunie 1990, minerii de la Exploatarea Minieră Bărbăteni, au fost mobilizaţi şi organizaţi pentru deplasarea la Bucureşti, de către inculpatul Drella Nicolae. Tot acesta i-a condus şi la gara din Petroşani, iar de aici, la Bucureşti. Toate aceste aspecte rezultă din declaraţiile martorilor (…). Exploatarea Minieră Câmpul lui Neag

Mobilizarea minerilor de la această ecploatarea minieră a fost făcută, atât de către liderii de sindicat, printre aceştia aflându-se inculpatul Miron Cozma, cât şi conducerea exploatării miniere, respectiv director (…) şi şeful de sector (…). Trebuie remarcat faptul că organizarea minerilor la această exploatarea minieră a început să se facă după ora 15:00, iar în jurul orelor 19:00, aceştia deja se deplasau cu autobuzele mineri către gara Petroşani.

Acest fapt dovedeşte că în Valea Jiului se transmisese de la Bucureşti ordinul ca minerii să vină în capitală, cel puţin după orele prânzului.

Exploatarea Minieră Ţebea

 

Exploatarea Minieră Țebea nu se număra printre exploatările miniere din Valea Jiului, fiind amplasată în localitatea Brad, însă se afla tot în subordinea Combinatului Minier Petroşani, iar sindicatul din cadrul exploatării era afiliat Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului.

În cursul zilei de 13 iunie 1990, atât pe linie de sindicat, cât și din partea administrației locale Brad, au fost exercitate presiuni asupra conducerii Exploatării Miniere Țebea, pentru a se organiza deplasarea la București a minerilor din cadrul exploatării. Decizia privind plecarea minerilor la București a fost luată de conducerea minei, împreună cu liderul de sindicat (…).

Astfel, în dimineața zilei de 14 iunie 1990, după ce minerii din schimbul 1 s-au prezentat la serviciu, aceștia au fost duși în sala de apel, unde (…) împreună cu șefii de sectoare, au hotărât care dintre ei va merge la București. Au fost alese, aproximativ 40 persoane, care au fost îmbarcate în autobuzul condus de ,,Marcu”, iar în jurul orelor 11.30, au început deplasarea către București. (…) s-au deplasat separat, cu autovehiculul Aro, împreună cu alte 4 persoane.

În apropierea localității Miercurea Sibiului, aceștia s-au întâlnit cu un alt autovehicul tip TV, aparținând Exploatării Miniere Țebea, care venea de la Mârșa, iar (…) i-a cerut conducătorului auto (…) să se întoarcă din drum și să-i însoțească până la București (…).

În jurul orelor 23:00, au ajuns în București, în Piața Universității, fiind îndrumați acolo de către un echipaj de poliție. În momentul în care au ajuns, (…), l-a căutat pe inculpatul Cozma Miron, pentru a-i raporta despre sosire, după care acesta, împreună cu colegii săi, au fost preluați de către un grup de mineri și conduși la Sala Polivalentă, unde au rămas cazați peste noapte.

În cursul zilei de 15 iunie 1990, după discursul președintelui de la Pavilionul Expozițional, s-au îmbarcat în autovehicule și s-au întors în comuna Brad.

Exploatarea Minieră Barza

 

În data de 13 iunie 1990, o delegație de la Exploatarea Minieră Barza a plecat la București, în jurul orei 13.00, îmbracați în haine de stradă. Deplasarea minerilor a fost organizată de către sindicate, lider de sindicat fiind (…).

Exploatarea Minieră Deva

 

În după amiaza zilei de 13 iunie 1990, în jurul orelor 18:00-19:00 inculpatul Roman Petre a contactat telefonic pe numitul (…) – preşedintele F.S.N. Hunedoara, căruia i-a solicitat să trimită mineri la București, întrucât ,,sunt necazuri”.

Despre discuția purtată cu primul-ministru Petre Roman, numitul (…) i-a informat pe cei aflați în birou, respectiv numiții (…), despre situaţia din Bucureşti şi că trebuie să organizeze deplasarea minerilor de la Exploatarea Minieră Deva, în capitală.

După aceasta, numitul a solicitat secretarei să ia legătura cu – liderul sindicatului pe Exploatarea Minieră Deva, pentru a-i cere „să vină minerii pentru a pleca la Bucureşti”, după care i-a dat dispoziție numitului (…) să însoţească garnitura de tren respectivă la Bucureşti (…).

(…) s-a deplasat la unitate, unde s-a întâlnit cu ceilalți lideri de sindicat de sectoare și împreună au convenit ca un grup de salariaţi să meargă la Gara Deva, în vederea deplasării cu trenul la Bucureşti (…).

Astfel, în decurs de aprox. 2-3 ore, (…) a reușit să mobilizeze aprox. 80-90 de angajați, pe care i-a condus cu autobuzele în gara Deva, unde s-a întâlnit și cu (…) (trimis de să-i supravegheze), iar de acolo s-au deplasat toți cu trenul către București.

În Gara de Nord, minerii au fost aşteptaţi de reprezentanţi ai C.P.U.N., care i-au condus în Piața Victoriei, unde se aflau deja minerii sosiți din Valea Jiului. După ce a ajuns în Piața Victoriei, numitul a intrat în sediul Guvernului și i-a raportat inculpatului Roman Petre că a ajuns cu minerii, iar acesta din urmă i-a cerut să rămână cu oamenii în faţa Guvernului, până vor primi alte dispoziţii.

După discuția purtată cu Roman Petre, numitul s-a întâlnit cu inculpatul Dumitru S. Nicolae – vicepreşedintele F.S.N. și împreună s-au deplasat la sediul F.S.N. de pe str. Varşoviei, unde i-a întâlnit pe Cozma Miron, (…). Cu această ocazie, s-a stabilit, printre altele ca, pentru noaptea de 14/15, toţi minerii să se strângă şi să fie cazaţi la Pavilionul Expoziţional.

Astfel, în jurul orelor 15:00-16:00, aceștia s-au deplasat cu nişte autobuze la Pavilionul Expoziţional, unde au rămas până a doua zi, când au plecat acasă. De organizarea minerilor şi transportul lor de la sediul F.S.N. la Pavilionul Expoziţional s-a ocupat tot inculpatul Dumitru S. Nicolae (… ). Separat, din dispoziția numitului s-au deplasat la București și unii membrii F.S.N. Hunedoara, respectiv (…), cu autoturismul personal al acestuia din urmă.

După ce au ajuns în București, susnumiții s-au prezentat la sediul F.S.N., unde au discutat cu , după care au mers în Piața Victoriei unde se aflau minerii veniți din Deva

(…).

Despre deplasarea, la Bucureşti, a minerilor din judeţul Hunedoara se anunţase la Poliţia Mun. Sibiu, încă din după-amiaza zilei de 13.06.1990, orele 14.00 – 15.00, pentru ca lucrătorii de poliţie să asigure ordinea în gara Sibiu: (…).

Pentru asigurarea trenurilor necesare transportului minerilor Regionala de căi ferate Timișoara, cu adresa nr. (…) din 13.06.1990, ora 20:03, Direcția RCR Timișoara – DOE a solicitat să se aprobe introducerea în circulație a trenurilor nr. 242/2, cu plecarea la ora 20:45 și nr. (…), cu plecarea la ora 21:04, ambele din Petroșani la București Nord, ,,conform decret Prezidențial ptr. transportul a 4.000 mineri în vederea restabilirii ordinei în Capitală”. Adresa a fost semnată de dir. exploatare ing. (…).

Cu adresa nr. (…), Staţia Petroşani, a fost solicitate 3 trenuri. Au fost puse la dispoziție trenurile 242/2 (15 vagoane – format prin anularea trenului nr. 2086 și atașarea locomotivei D.A. 841 a Depoului Petroșani), 242/3 (10 vagoane – format prin anularea trenului nr. 2085 și atașarea locomotivei D.A. 888 a Depoului Petroșani) și 242/4 (10 vagoane – format prin anularea trenului nr. 2741 și atașarea locomotivei D.A. 835 a Depoului Petroșani), care au plecat din gara Petroșani, în data de 13 iunie 1990, la orele 22:00, 22:10, respectiv 23:06 și au ajuns la București, în dimineața zilei de 14 iunie 1990, la orele 04:08, 03:54, respectiv 04:38. Trenurile au circulat în regim ,,prezidențial”, fiind precedate de tren antemergător, compus din locomotiva E.A. 407, pe distanța Petroșani – Craiova. Aceste trenuri s-au întors de la București la Petroșani, în data de 16.06.1990, ca trenuri cu nr. 243/2, 243/3 și 243/4.

Aceste trenuri au fost puse în circulație de stația Petroșani, conform aprobării DMC București nr. (…) din 13.06.1990, ora 20:32, aprobare retransmisă de RCR Timișoara cu nr. (…), respectiv RCM Petroșani, cu nr. 96 la ora 20:45, la stația Petroșani.

Cu adresa nr. (…), Staţia Deva, a fost solicitat 1 tren. A fost pus la dispoziție trenul nr. 242/5 (10 vagoane), care a plecat din gara Deva, în data de 14 iunie 1990, la orele 01:05 și a ajuns la București la orele 10:18.

Martorul (…) – şef Secţie IFTE 1 Craiova, în 13 iunie 1990, îndeplinea funcţia de şef al Secţiei Instalaţii Fixe Tracţiune Electrică (IFTE) Craiova, din cadrul Regionalei C.F. Craiova. În seara aceleiaşi zile, între orele 20:50-22:15 a procedat, având la bază instrucţiunile şi atribuţiile de serviciu, la deconectarea liniei de contact pentru tracţiune electrică a trenurilor pe tronsonul de cale ferată Valea Sadului – Lainici, cu scopul de a interzice circulaţia trenurilor suplimentare cu mineri pregătiţi pentru bătaie şi care erau transportaţi de la Petroşani la Bucureşti.

Aceste trenuri, în opinia sa, circulau ilegal, întrucât potrivit normativelor în vigoare, pentru a se forma şi aproba un tren special trebuia făcută o comandă cu cel puţin 2 săptămâni înainte şi trebuia achitată contravaloarea plăţii cu cel puţin trei zile înainte de efectuarea transportului comandat.

Pentru a dispune reconectarea la tensiunea electrică a locomotivelor acelor trenuri, asupra martorului au făcut presiuni deosebite (…). Toţi cei enumeraţi mai sus s-au prezentat, personal, la Punctul Dispecer de unde martorul a acţionat, şi preluând comanda au asigurat, condus şi urmărit circulaţia trenurilor de la Petroşani şi Motru la Bucureşti.

La data de 15 iunie 1990, ca urmare a faptului că a oprit alimentarea cu energie a locomotivelor care trăgeau vagoane cu muncitori din bazinele miniere, i-a fost desfăcut contractul de muncă. (…)

La ora 20:30, în ziua de 13 iunie 1990, dispecerul feroviar de serviciu, l-a informat pe martor (aflat la domiciliu) că s-au pus la dispoziţie 2 trenuri pentru mineri, la Petroşani. La orele 20:45, martorul s-a prezentat la sediul dispecerului, unde a solicitat o convorbire cu directorul general ing. (…) , care în acel moment era ocupat. În continuare, i-a cerut ofiţerului de serviciu de la cabinet, ca directorul general să sune de urgenţă la dispecerul energetic feroviar.

În acelaşi timp, martorul a solicitat prezentarea de urgenţă a reprezentanţilor sindicatului pe secţie.

La orele 20:50, martorul a constatat, în coloana regulatorului de circulaţie Livezeni, că se puneau în circulaţie cele două trenuri de mineri. Faţă de această situaţie, martorul a solicitat dispecerului (…) scoaterea tensiunii din linia de contact, pe distanţa Valea Sadului – Lainici. La refuzul acestuia că i-ar fi frică, martorul l-a înlocuit la comandă, cu înscriere în registru, preluând personal întreaga responsabilitate, a scos tensiunea din linia de contact pe distanţa menţionată mai sus, „pentru a interzice trenurile suplimentare de mineri pentru bătaie de la Petroşani la Bucureşti”, această menţiune rămânând inscripţionată în registrul operativ al dispecerului.

La orele 21:00, directorul general a ordonat telefonic repunerea tensiunii în linia de contact. Martorul a condiţionat-o de anularea circulaţiei trenurilor suplimentare de mineri.

La orele 21:08, şeful Diviziei instalaţii (…), s-a prezentat cu şeful secţiei I.F.T.E. 3 Tg. Jiu (…), care a preluat comanda prin dispecer şi a ordonat punerea sub tensiune manuală a liniei de contact, întrucât în prealabil instalaţiile de telemecanică fuseseră scoase din funcţiune de către martor.

La orele 21:40, s-au prezentat la sediul dispecerului, reprezentanţii sindicatului (…), care nu au intervenit cu nimic în aceste evenimente.

La orele 22:15, s-a terminat de pus manual tensiunea în linia de contact afectată, putându-se relua circulaţia trenurilor cu tracţiune electrică.

Drept consecinţă, trenurile suplimentare de mineri au plecat cu o întârziere de două ore, din staţia Petroşani, faţă de programerea iniţială.

La orele 22:20, s-au prezentat la dispeceratul energetic feroviar ing. (dir. gen. al Regionalei CF Craiova), ing. (…) (director tehnic de linii), ing. (…) (director tehnic instalaţii), col. (…) (şeful Poliţiei TF Craiova) şi procurorul (…). (de la Procuratura Judeţeană Dolj), care au încercat timorarea acestuia și i-au solicitat o notă explicativă.

(…)

Trenul suplimentar pentru mineri 242/4, având în compunere 10 vagoane, a fost format prin anularea trenului 2741 şi ataşarea locomotivei D.A. 835 a Depoului Petroşani, cu plecare din Petroşani la orele 22:30, cu trecere prin Craiova la orele 01:05, spre Bucureşti.

(…)

Regionala de Căi Ferate Craiova a încercat să pună la dispoziţia populaţiei, care ar fi vrut să plece de la Craiova la Bucureşti, trenurile 1004 şi 2014, cărora li s-au devansat plecările din staţia de plecare cu 120 de minute, dar s-a revenit asupra acestei măsuri, din lipsa publicului interesat, adică a unor alte persoane doritoare să se deplaseze la Bucureşti în circumstanţe asemănătoare minerilor, în vederea „restabilirii ordinii şi apărării instituţiilor democratice”.

(…)

Practic toţi aceştia au fost prezenţi, au organizat, supravegheat şi impus formarea şi circulaţia acestor trenuri, luând măsuri de intimidare a celor ce s-au împotrivit încălcării statutului şi regulamentelor căilor ferate.

(…)

La ora 20:50, a solicitat dispecerului scoaterea tensiunii din linia de contact Valea Sadului – Lainici. Întrucât acesta a refuzat, a preluat, personal, întreaga responsabilitate și a procedat la întreruperea tensiunii în linia de contact pentru a împiedica transportul minerilor la București, mențiunea fiind inserată în registrul operativ al dispecerului.

La ora 21:00, directorul general, i-a ordonat telefonic repunerea tensiunii în linia de contact, martorul condiționând operațiunea de anularea circulației trenurilor suplimentare puse la dispoziția minerilor.

La ora 21:08, șeful Diviziei de instalații (…), s-a prezentat împreună cu șeful secției I.F.T.E. 3 Tg. Jiu, ing. (…), a preluat comanda prin dispecer și a ordonat punerea sub tensiune manuală a liniei de contact, acțiune finalizată la ora 22:15, trenurile cu mineri plecând, astfel, cu o întârziere de 2 ore din stația Petroșani.

(…)

Formarea trenurilor menționate și punerea acestora în mișcare impunea obligatoriu existența unui plan întocmit, cel mai târziu până la ora 18.30, iar potrivit normelor în vigoare, măsura pentru formarea trenurilor suplimentare, trebuia luată înainte cu cel puțin trei zile, la nivelul Ministerului Transporturilor.

Regionala C.F.R. Craiova a instituit o comisie care a cercetat fapta ing. (…), stabilindu-se că a încălcat, cu vinovăție, instrucțiunile de serviciu, prevederile art. 5 și 6 din Statutul Disciplinar al personalului din unitățile de transporturi, precum și prevederile art. 37 și 98 din Codul Muncii, fapta sa constituind o abatere deosebit de gravă, în condițiile în care sistemul feroviar este un domeniu strategic al țării.

În consecință, la data de 15.06.1990, membrii Consiliului de Administrație al Regionale de Căi Ferate Craiova, cu acordul liderilor de sindicat, au hotărât desfacerea disciplinară a contractului de muncă al ing. și sesizarea organelor de urmărire penală, respectiv Procuratura județului Dolj, unde a fost înregistrată sub nr. (…).

Ulterior, prin rezoluția cu același număr, din 22.08.1990, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a susnumitului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 276 C.p., apreciindu-se că fapta pentru care a fost cercetat nu este prevăzută de legea penală.

La data de 30.11.1990, Consiliul de disciplină al Departamentului Căilor Ferate a admis plângerea formulată de și i-a înlocuit sancțiunea privind desfacerea contractului de muncă cu retrogradarea disciplinară pe o perioadă de 6 luni, totodată obligând Regionala C.F. Craiova să-i plătească drepturile bănești corespunzătoare funcției de inginer șef.

În fapt, s-a reținut că era un bun specialist și îndeplinea o funcție care concura la siguranța circulației, iar deși abaterea era gravă, fapta lui perturbând circulația trenurilor pe relația Tg. Jiu – Petroșani, pentru aceasta a fost deja sancționat de conducerea Regionalei de Căi Ferate Craiova (…).

La data de 15.12.1990, a revenit la conducerea Secției IFTE 1 Craiova, de unde s-a pensionat la data de 01.05.1994. Trebuie arătat faptul că, urmare acțiunii ing. (…) , trenul accelerat nr. 243, ocupat cu călători, a staționat în stația C.F.R. Valea Sadului aprox. 70 minute, din lipsă de curent din linia de contact, în stația C.F.R. Lainici, 5 minute și în stația C.F.R. Pietrele Albe, 6 minute, așteptând încrucișarea cu alte trenuri.
(…)

5l. Județul Olt

 

În după-amiaza zilei de 13 iunie 1990, inculpatul Ion Iliescu a telefonat la C.P.U.N. Olt şi a cerut sprijinul populaţiei din judeţul Olt, pentru a se deplasa la Bucureşti, în scopul susţinerii conducerii nou alese a statului: (…).

În aceeaşi zi, în jurul orelor 18:00 – 19:00, la sediul C.P.U.N. Olt, a avut loc o şedinţă, în biroul preşedintelui C.P.U.N. Olt, (…) care, în urma alegerilor din 20 mai 1990, devenise deputat pe lista F.S.N. La această şedinţă au participat, printre alţii, (…) şi alţii.

În cadrul acestei întâlniri, le-a explicat evenimentele ce se desfăşurau în Bucureşti, concluzionând că se pregăteşte o lovitură de stat şi că se doreşte ca populaţia să intervină în sprijinul guvernului. Pentru a se putea face deplasarea urmau să se pună la dispoziţie o garnitură de tren, aşa cum fusese promisă de către primul ministru, inculpatul Petre Roman şi câteva autobuze.

În timpul acestei şedinţe, atât în interiorul clădirii C.P.U.N. Olt, cât şi în jurul acesteia începuseră să se strângă oameni care, văzând evenimentele aşa cum erau transmise pe postul naţional de televiziune şi luând la cunoştinţă de chemarea inculpatului Ion Iliescu, de a veni în Bucureşti să apere instituţiile democratice ale statului, cereau ca autorităţile locale să le organizeze plecarea spre capitală.

Deoarece situaţia devenise tensionată,unul dintre cei prezenţi la şedinţă a telefonat la Guvern, la cabinetul lui Petre Roman, de unde i s-a transmis că într-adevăr este necesar să fie trimişi oameni la Bucureşti.

Deşi directorii principalelor întreprinderi din Slatina fuseseră contactaţi de membrii F.S.N., aceştia au fost şi ei convocaţi, la sediul C.P.U.N. Olt şi li s-a cerut,de către cei din conducerea C.P.U.N. Olt, să organizeze oamenii din subordine, pentru a fi trimişi la Bucureşti:

(…).

Cu câteva ore înaintea acestei şedinţe, reprezentanţii filialei Olt a F.S.N., deja întreprinseseră măsuri pentru a mobiliza muncitorii din întreprinderile din Slatina, pentru ca aceştia să plece la Bucureşti, în sprijinul noii puteri politice.

Astfel, directorul general Întreprinderii de Aluminiu Slatina, ing. (…), a convocat, la solicitarea reprezentanţilor Organizaţiei Judeţene Olt a F.S.N. o şedinţă cu toţi şefii de secţii la care au participat şi trei membrii F.S.N., care le-a comunicat celor prezenţi că în Bucureşti au loc evenimente deosebite, întreprinse de huligani şi este nevoie de susţinere din partea muncitorilor, motiv pentru care urma să fie puse la dispoziţie mai multe autobuze cu care aceştia să se deplaseze în Bucureşti:

(…).

De remarcat faptul că organizatorii deplasării muncitorilor către Bucureşti au folosit metode de manipulare, întrucât au încercat să creeze convingerea că se doreşte o lovitură de stat, de către bande de huligani, realitatea fiind însă cu totul alta, autorităţiile statului fiind cele care, prin acţiunile lor, au încercat să reducă la tăcere opozanţii politici.

În urma acţiunilor întreprinse, atât de către C.P.U.N. Judeţean Olt, cât şi de către Organizaţia Judeţeană F.S.N. Olt, în jurul orelor 23.00, au plecat din Slatina două autobuze cu muncitori, iar spre miezul nopţii au mai plecat şi alţii cu trenul. Autobuzele au fost asigurate de către C.P.U.N. Olt.

Trenul a fost pus la dispoziţie, în urma demersului F.S.N. Olt care, cu adresa nr. (…)/13.06.1990, a cerut Stației C.F.R. Slatina să asigure un tren compus din 10 vagoane de călători, pentru a transporta, pe ruta Slatina – Pitești – București, oamenii muncii care doresc să participe la demonstrația din data de 14 iunie 1990.

Adresa a fost semnată de președintele F.S.N. Olt, (…). Cu adresa nr. (…) din 14.06.1990, ora 02:55 Direcția RCR Craiova – DOE a solicitat să se aprobe circulația trenului nr. 146/2 cu 10 vagoane, pe traseul Slatina – București Nord, cu plecarea din stația Slatina la ora 03:05. Adresa a fost semnată de dir. general ing. Dobre (…).

A fost pus la dispoziție trenul nr. 146/2 (10 vagoane), care a plecat din gara Slatina, în data de 14 iunie 1990, la orele 03:25 și a ajuns la București la orele 07:45.

Marea majoritatea a celor care au plecat erau muncitori, care urmau să intre în schimbul 3, precum şi muncitori care ieşeau din schimbul 2.Asupra acestora nu era nevoie să se insiste, pentru a fi convinşi, deoarece văzuseră pe postul naţional de televiziune evenimentele care au avut loc în Bucureşti, iar incendierea unor autovehicule şi a sediului M.I., precum şi întreruperea emisiunii la postul de televiziune, au avut un impact hotărâtor (…).

În dimineaţa zilei de 14.06.1990, în jurul orelor 02:00, cele două autobuze au ajuns în Bucureşti, în cartierul Militari, unde au fost aşteptate de un echipaj de poliţie, care i-a condus până în apropierea Hotelului Bucureşti, unde (…) s-a întâlnit cu (…), cu care a avut o discuţie de circa 30 de minute, informându-l despre acţiunile întreprinse la nivelul judeţului Olt, pentru mobilizarea cetăţenilor şi asigurându-l că vor merge la Guvern.

În apropierea guvernului, grupul celor de la Slatina a fost atacat de un grup de tineri, care erau înarmaţi cu bâte, cu care loveau în asfalt. În urma acestui atac, muncitorii s-au retras, dar un autoturism de culoare închisă le-a tăiat calea.

Din această maşină au coborât patru persoane care, cu armele, i-au somat să rămână pe loc, dar când au aflat că au venit să-l susţină pe Ion Iliescu, le-a permis să se deplaseze spre Piaţa Victorie (…).

Muncitorii care s-au deplasat cu trenul, au ajuns în Bucureşti, în jurul orelor 05:00, la Gara de Nord, unde au fost aşteptaţi de reprezentanţi ai F.S.N., care purtau pe braţ o banderolă tricoloră. De la Gara de Nord muncitorii s-au încolonat şi au fost trimişi către sediul Televiziunii care, în acele momente era apărată de către armată.

5m. Județul Prahova

 

În ziua de 13 iunie 1990, la chemarea lui Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu, s-au deplasat, de la Ploieşti la Bucureşti, în mod organizat, atât muncitori, cât şi alte categorii sociale, care au venit în capitală cu mijloace proprii de transport, în scopul apărării guvernului şi a instituţiilor democratice ale statului.
(…)

Trebuie menţionat că (…) îndeplinea, la data respectivă, funcţia de preşedinte al C.P.U.N. Prahova şi fusese ales deputat, pe listele F.S.N., în urma alegerilor din 20 mai 1990.

(…)
Inculpaţii Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu au fost informaţi, în aceeaşi zi de 13 iunie 1990, de către (…), că de la Ploieşti s-a organizat plecarea unor persoane către Bucureşti, pentru a apăra puterea aleasă.

Trebuie subliniat faptul că nu era pentru prima dată când persoane din judeţul Prahova au venit în Bucureşti, la chemarea F.S.N. şi a lui Ion Iliescu. Un precedent a fost şi în data de 28 ianuarie 1990, aşa cum a menţionat martorul (…), care deţinea, la vremea respectivă, funcţia de primar al judeţului Prahova, funcţie care, după constituirea celui de-al doilea guvern Petre Roman, s-a transformat în funcţia de prefect: (…).

În după-amiaza zilei de 13 iunie 1990, inculpaţii Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu, l-au sunat, personal, pe (…), interesându-se la acesta despre posibilitatea organizării unei deplasări la Bucureşti, a minerilor de la mina Filipeştii de Pădure. (…)

Discuţia telefonică dintre inculpaţii Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu cu primarul judeţului Prahova, (…), având ca subiect mobilizarea minerilor de la mina Filipeşti de Pădure, în scopul deplasării lor în Bucureşti, în vederea apărării instituţiilor statului, a fost confirmată şi de (…), care în iunie 1990 îndeplinea funcţia de vicepreşedinte al C.P.U.N. Prahova şi care a sunat înaintea lui (…) de către Ion Iliescu, pentru a mobiliza cetăţenii din Prahova şi minerii, în vederea trimiterii lor la Bucureşti : (…).

După discuţiile cu inculpaţii Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu, (…) s-a consultat cu (…) -secretar al C.P.U.N. Prahova, discuţii în urma cărora acesta din urmă l-a contactat telefonic, la mina Filipeştii de Pădure pe inginerul şef (…), căruia i-a cerut să trimită minerii la Bucureşti, pentru apărarea capitalei, întrucât aşa a dispus inculpatul Ion Iliescu: (…).

În aceeaşi zi, în jurul orelor 16:30, (…) l-a apelat şi pe (…), directorul minei Filipeştii de Pădure, cerându-i şi acestuia să trimită mineri la Bucureşti, cu autobuzele, pentru a stopa acţiunile demonstranţilor: (…).

(…).
Minerii care urmau să intre în schimbul 3, între orele 23:00 – 07:00, precum şi minerii din schimbul 1, au avut posibilitatea să urmărească, la televizor, modul în care au decurs evenimentele în Bucureşti, începând cu după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 şi până în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990.

Astfel, aceştia au luat la cunoştinţă că au fost incendiate clădirile Poliţiei Capitalei şi ale Ministerului de Interne, că s-a întrerupt emisiunea Postului Naţional de Televiziune, fapt fără precedent până în acel moment, că inculpatul Ion Iliescu a transmis comunicatul prin care solicita cetăţenilor să vină în capitală, pentru a apăra instituţiile statului împotriva aşa zisei rebeliuni legionare, că în capitală au sosit minerii din Valea Jiului, toate acestea având drept rezultat crearea unei situaţii de tensiune în rândul minerilor.

Această situaţie de tensiune s-a manifestat, la mina Filipeştii de Pădure, în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, când minerii care urmau să intre în schimbul 1 şi cei care ieşeau din schimbul 3, au dorit să plece la Bucureşti: (…).

În aceeaşi dimineaţă (…), directorul general al Combinatului Minier Ploieşti a cerut inginerului şef (…) să plece cu minerii la Bucureşti. Presiuni asemănătoare s-au făcut şi de la Primăria Judeţului Prahova, precum şi de la Federaţia Sindicatelor Miniere, care îşi avea sediul în Bucureşti, în aceeaşi clădire cu Ministerul Minelor:

(…).

Pentru ca minerii de la Filipeştii de Pădure să se deplaseze la Bucureşti, conducerea minei şi a sindicatului au solicitat Autobazei 7 Călători, Coloana Filipeştii de Pădure, care asigura transportul minerilor de la domiciliu la locul de muncă să le pună la dispoziţie autobuzele necesare. În baza unei adrese semnate de către directorul (…) şi liderul de sindicat (…), conducerea Autobazei 7 Călători a pus la dispoziţia minerilor de la Filipeştii de Pădure, 9 autobuze, dintre care două articulate, fiecare dintre acestea având o capacitate de 150 călători: (…)

În jurul orelor 08:00, coloana de autobuze de la mina Filipeştii de Pădure în care se aflau aproximativ 800 de mineri s-a pus în mişcare. La plecare minerii s-au înarmat cu bâte, furtunuri de presiune şi topoare. La intrarea în Bucureşti, coloana a fost oprită de către un echipaj de poliţie, care i-a condus pe mineri până în Piaţa Victoriei. Când au coborât din autobuze minerii de la Filipeştii de Pădure au observat că dinspre Gara de Nord soseau în Piaţa Victoriei minerii de la Bazinul Carbonifer Comăneşti, înarmaţi, la rândul lor, cu acelaşi fel de obiecte contondente: (…).

Imediat după ce au ajuns în Bucureşti liderii de sindicat de la mina Filipeştii de Pădure, (…) au mers în Palatul Victoria, unde s-au întâlnit cu Ion Iliescu şi Petre Roman, care le-a confirmat că ei i-au chemat, pentru a face linişte şi ordine în Bucureşti: (…).

După întâlnirea cu cei doi inculpaţi, aceeaşi lideri de sindicat de la mina Filipeştii de Pădure au mers la sediul Federaţiei Sindicatelor Miniere, unde s-au întâlnit cu vicepreşedintele acestei organizaţii, subinginerul (…), care i-a însoţit până în Piaţa Victoriei, comunicându-le că misiunea lor este să asigure securitatea în această zonă: (…).

5n. Județul Teleorman

 

În ziua de 13 iunie 1990, la sediul F.S.N. din Alexandria, se aflau persoanele cu funcţii de conducere în organizaţia locală a F.S.N. şi urmăreau la televizor evenimentele ce se petreceau în Bucureşti.

Starea lor de îngrijorare a atins cote maxime, în momentul în care s-a întrerupt emisiunea, la postul naţional de televiziune.

În acest timp s-a primit un telefon de la sediul central al F.S.N. din Bucureşti, din str. Modrogan, fără a putea stabili cine a fost apelantul prin cares-a solicitat ca oameni din Alexandria să vină în acea zi, în Bucureşti, pentru a ocupa zona din faţa guvernului şi din faţa sediului F.S.N., în scopul de a-i împiedica pe manifestanţi să pătrundă în aceste instituţii.

La sediul F.S.N. din Alexandria a apărut, la un moment dat, (…), inginer la Întreprinderea de Rulmenţi Alexandria, devenit deputat F.S.N., în urma alegerilor din 20 mai 1990.

Proaspătul deputat F.S.N., care tocmai venise din Bucureşti, a solicitat colegilor săi de partid organizarea oamenilor, pentru a efectua deplasarea în capitală, în scopul de a apăra guvernul, pentru a nu fi ocupat de către opozanţii politici. Personal, (…), a contactat Întreprinderea de Rulmenţi Alexandria, cerând ca muncitorii care ies din schimbul 2 să meargă în Bucureşti.

În jur de 100 de muncitori din Alexandria s-au deplasat, în noaptea de 13-14 iunie 1990, în Bucureşti, cu 3 autobuze puse la dispoziţiede Întreprinderea de Transport Auto, care asigura naveta salariaţilor. Muncitorii au fost însoţiţi în Bucureşti, de către (…), (…) – vicepreşedinte al Biroului Permanent Local al Organizației F.S.N. Alexandria, (…) – președinte al organizației F.S.N. Alexandria.

Muncitorii din Alexandria au ajuns în faţa guvernului, în noaptea de 13-14 iunie 1990, în jurul orelor 00:30-01:00 şi au constatat că Palatul Victoria era înconjurat de către forţele de ordine, iar în Piaţa Victoriei se aflau mulţi civili. Unii dintre aceştia erau conduşi de către (…) şi formaseră un filtru pentru controlul autovehiculelor.

În urma unui asemenea filtru a fost oprit autoturismul condus de către unul dintre fruntaşii P.N.Ţ.-C.D., Liviu Petrina, care era însoţit de către fiica sa. Maşina în care se aflau cei doi a fost devastată, iar aceştia au fost luaţi cu forţa şi au fost duşi în sediul guvernului. (…)

7. Sosirea muncitorilor şi minerilor în Capitală şi acţiunile desfăşurate de aceştia în zilele de 14-15 iunie 1990

 

Încă din seara zilei de 13 iunie 1990, ca urmare a apelurilor făcute către populaţie, de inculpaţii Iliescu Ion, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Mugurel Florescu, Cazemir Benedict Ionescu, Dumitru S. Nicolae, pentru a veni în Bucureşti şi a ajuta la lichidarea „bandelor de huligani”, „a mişcării legionare” pentru apărarea instituţiilor democratice ale statului,au început să se strângă, în Piaţa Victoriei, muncitori, atât din Bucureşti, cât şi din zonele limitrofe.

În jurul orelor 22:00, inculpatul Ion Iliescu s-a adresat celor câteva mii de oameni prezenţi în faţa sediului guvernului şi le-a mulţumit pentru că au dat curs apelului făcut către ei, după care, a trecut în revistă, în mod subiectiv, evenimentele care au avut loc în acea zi, la Poliţia Capitalei, la sediul Ministerului de Interne şi la Televiziunea Română, iar apoi a spus:

Au încercat să ocupe televiziunea. A fost întreruptă emisiunea. Este clar o încercare de lovitură de tip legionar. Este necesar să strângem rândurile tuturor acelora care s-au pronunțat pentru dezvoltarea democratică a țării. Trebuie să punem capăt acțiunilor rebele ale elementelor extremiste, reacționare.

Vă mulțumesc tuturor încă o dată!

Rămâneți pe loc! Vor veni și alte forțe din județele vecine. Să fim pregătiți pentru orice încercare a acestor elemente lipsite de rațiune, lipsite de respect pentru opțiunea, pentru alegerea poporului nostru! Săle dăm riposta cuvenită! Să înăbușim din fașă rebeliunea legionară și să asigurăm dezvoltarea democrată a țării!

Vă mulțumesc încă o dată!”.

Din acest discurs reiese, în mod clar, că inculpatul Ion Iliescu avea cunoştinţă că urmează să vină în Bucureşti forţe şi din alte judeţe, pentru a susţine puterea politică şi a intimida opozanţii politici.

De asemenea, inculpatul Ion Iliescu a continuat să manipuleze masele, făcând referire la „rebeliunea legionară”, fapt care nu era real.

În noaptea de 13 spre 14 iunie 1990, după miezul nopţii au continuat să vină muncitori în Piaţa Victoriei, aşa cum a fost prezentat în Cap.5. Concomitent cu venirea muncitorilor în Bucureşti, în aceeaşi noapte de 13 spre 14 iunie 1990, inculpaţii Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu şi Emil Dumitrescu, s-au deplasat în diferite zone ale Bucureştiului, respectiv la sediul Ministerului de Interne, pe Calea Victoriei, pentru a constata care este situaţia pe teren şi a vedea starea de spirit din rândul forţelor de ordine: (…).

În dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, în jurul orelor 05:00, au sosit garniturile de tren care au adus în Bucureşti minerii din Valea Jiului.

Aceştia au fost aşteptaţi în Gara de Nord, de către inculpatul Burlec Plăieş Cornel, care i-a salutat şi i-a condus în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului. După ce au ajuns în Piaţa Victoriei, liderii de sindicat ai minerilor din Valea Jiului, inculpaţii Miron Cozma, Drella Matei şi suspecţii (…), (…) şi alţi lideri de sindicat au intrat în sediul Guvernului. La scurt timp, la balconul Palatului Victoria, a apărut inculpatul Ion Iliescu, însoţit de către inculpaţii Gelu Voican Voiculescu, Cazemir Benedict Ionescu, Miron Cozma, suspectul (…) şi alţii (…).

Inculpatul Iliescu Ion s-a adresat minerilor veniţi în Piaţa Victorie, la ora 06.23, spunându-le:

Dragi mineri,

Mă adresez dumneavoastră de astă-dată, mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care și acum l-ați dat, la chemarea noastră. Mulțumesc, de asemenea, tuturor celorlalte delegații din județe care au venit și s-au adăugat acestei forțe solidare a muncitorimii române.

Îi rugăm pe ceilalți să rămână aici, în piață. Delegația de mineri, în frunte cu domnul Cosma, se va deplasa spre Piața Universității, pe care vrem să o reocupați dvs.

Așa cum ați văzut, de astă-dată avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste, care ieri s-au dedat la acte de vandalism. După ce, în cursul dimineții de ieri, 13 iunie, forțe organizate ale ordinii publice au evacuat o serie de elemente care zăceau pe spațiul verde, au eliberat tot spațiul, s-au apucat de curățirea zonei pentru că a rămas mizerie în urma acestora. De asemenea,s-a trecut la curățirea carosabilului, la spălarea și pregătirea lui pentru circulație.

În după amiaza zilei precedente, grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate, înarmate cu diverse elemente contondente – cubare, cu lanțuri, cu pietre, cu cărămizi, cu țigle – au atacat cordoanele de polițiști și, înarmați cu sticle incendiare, au dat foc la autobuze, la mașini, iar apoi s-au îndreptat în grupuri spre clădirea Ministerului de Interne și a Poliției, pe care au incendiat-o.Spre seară, precum știți, au invadat și clădirea televiziunii, care a trebuit să-și întrerupă emisiunea. În cursul serii, grupuri de muncitori, de polițiști și ostași au reușit să reelibereze clădirea televiziunii și, apoi, și spațiul din jurul acesteia.

Peste noapte au fost, de asemenea, eliberate clădirile Poliției și Ministerului de Interne. Unii din ei s-au reîntors în Piața Universității. Acum, spre dimineață, se pare că din nou au evacuat-o, au părăsit-o. Sunt acolo câteva formațiuni de parașutiști și polițiști.

V-am ruga pe dumneavoastră – minerii – caresunteți grupați, organizați, să vă îndreptați în coloană, pe bulevard, până la Piața Universității, s-o ocupați definitiv dumneavoastră, după care, în conlucrare cu forțele de ordine, să asigurați paza Pieței Universității, pentru ca să se efectueze lucrări de curățire și de redare a circulației a acestui nod. Dumneavoastră să fiți paznicii, în conlucrare cu forțele de ordine, a acestui punct central din capitală.

Vă mulțumim foarte mult. Vă rugăm să facem totul pentru a elimina excesele, pentru a elimina actele sângeroase. Și dumneavoastră să asigurați paza necesară împotriva tuturor elementelor extremiste care și-ar mai face apariția în această zonă!

Celelalte delegații rămân aici, pe loc, în Piață. Vom vedea dacă e nevoie să mai ajutăm în alte puncte din capitală.

Vă mulțumim foarte mult tuturor. Drum bun și cu bine. Succes”(…).

La ora 06.47, Biroul de Presă al F.S.N. a emis o declaraţie intitulată:

“Chemare la unitate în apărarea democrației și a idealurilor Revoluției” (…), cu următorul conţinut:

„În ziua de 13 iunie, prin acțiuni violente ale unor forțe extremiste, de tip legionar, au fost provocate în Capitală numeroase distrugeri, fiind săvârșite acte de o deosebită cruzime, de barbarie, de către elemente declasate, iresponsabile. […]

În spatele acestor acte de vandalism se află adevărații răspunzători, autori morali și, nu în ultimul rând, o serie de gazetari iresponsabili ce manipulează minciuna și calomnia, incitând direct la violență și acțiuni destabilizatoare.

Considerăm că sunt inacceptabile cererile de toleranță și dialog cu aceste grupări organizate ce utilizează violența și teroarea ca forme de acțiune politică. Există, de altfel, cadrul politic necesar pentru dialog – Parlamentul țării, ca rezultat al alegerilor din 20 mai – ale cărui lucrări abia au început.

Dialogul ar fi fost posibil cu oameni raționali, care operează cu argumente, și nu cu cei ce utilizează bâta, ciomagul, sticle incendiare. Cerem organelor de ordine să-și facă datoria, să manifeste fermitate față de aceste manifestări agresive, să asigure liniștea și ordinea necesare desfășurării normale a vieții în Capitală.

Cerem opiniei publice să manifeste mai multă combativitate față de elementele extremiste, fasciste. Să nu ne lăsăm intimidați de aceste forțe violente; să luptăm pentru a nu pierde cu toții ceea ce am câștigat atât de greu în ultimele luni.

Chemăm toate forțele politice ale țării la unitate în apărarea democrației și idealurilor Revoluției din Decembrie”.

Se poate lesne observa că, inculpatul Ion Iliescu le-a cerut minerilor să meargă în Piaţa Universităţii, pentru a o ocupa şi să fie paznicii acestei zone, împreună cu forţele de ordine, iar F.S.N. cerea opiniei publice mai multă combativitate faţă de elementele extremist şi să lupte pentru a nu pierde tot ceea ce cu toţii au câştigat în ultimele luni.

Potrivit declaraţiilor mai multor mineri, în dimineaţa de 14 iunie 1990, după ce Ion Iliescu li s-a adresat, aşa cum s-a specificat mai sus, au fost încolonaţi şi conduşi în Piaţa Universităţii de către inculpatul Burlec Plăieş Cornel (…). Pe drum, unii dintre mineri s-au desprins de grup şi au devastat sediile P.N.L. şi P.N.Ţ.-C.D.

Sediul P.N.Ţ.-C.D.

 

În jurul orei 06:00, un grup de mineri înarmaţi cu bâte, răngi şi furtunuri cu capete metalice, au forţat poarta de la intrarea în sediul P.N.Ţ.-C.D., iar după ce au pătruns în interior, unde au avariat şi sustras mai multe bunuri, inclusiv un fişet încastrat într-un perete şi a cărui faţă era mascată de un tablou (…). Tot aici au fost lovite mai multe persoane, după cum urmează:

Persoană vătămată (…). (…) în după-amiaza zilei de 14.06.1990, în jurul 16:00-17:00, se afla la sediul P.N.Ţ.-C.D., moment în care un grup de circa 20-30 mineri înarmaţi cu bâte şi furtunuri de presiune, au pătruns cu forţa în sediu şi au început să-i lovească pe toţi cei aflaţi în clădire, susnumitul fiind la rândul său lovit de mineri cu bâtele în zona capului, pierzându-şi cunoştinţa. S-a trezit, în dimineaţa zilei de 15.06.1990, într-un garaj al unităţii militare din U.M. (…) Măgurele.

(…)

La data de 02.07.1990, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 Bucureşti, plângerea formulată de numitul (…), prin care acesta reclama faptul că, în dimineaţa zilei de 14.06.1990, a fost agresat de mai mulţi mineri, în incinta sediului central al P.N.Ţ.-C.D., fiind lovit cu furtunuri de cauciuc şi alte obiecte contondente. (…)

Sediul P.N.L.

 

În jurul aceleiaşi ore, 06:00, minerii sosiţi în Bucureşti au devastat şi sediul Partidului Naţional Liberal.

(…)

Minerii care au pătruns în clădirea în care îşi avea sediul P.N.L., au agresat, în schimb, alte persoane găsite în clădire: (…) şi au devastat şi sediile redacției revistei Europa, al Deparamentului Protecției Muncii din cadrul Ministerului Muncii și Ocrotirii Sociale şi cel al Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate, ce funcționau în aceeaşi clădire.

(…)

După devastarea sediilor celor două partide politice, aflate în opoziţie, forţele de ordine au asigurat paza lor, scop în care U.M. (…) Ploieşti a trimis, în Bucureşti, un subofiţer şi 20 de militari în termen, dotaţi cu ţinuta de serviciu cu cască, armamentul din dotare şi bastoane de cauciuc (…). În Piaţa Universităţii, minerii erau coordonaţi de către liderii de sindicat, în mod special de inculpatul Miron Cozma şi suspecţii (…) şi (…).

La un moment dat, în zonă, a apărut şi inculpatul Virgil Măgureanu, care şi el coordona minerii, dându-le indicaţii acestora. A mai fost sesizată prezenţa şi a unei persoane, (…), care a transmis lucrătorilor din subteran că vine din partea lui Ion Iliescu şi a dirijat operaţiunile care trebuiau făcute de către mineri. La rândul său şi inculpatul Gelu Voican Voiculescu a trecut în subordinea sa un grup de mineri cu care s-a deplasat în anumite zone din capitală pe motiv că trebuie să reinstaureze ordinea.

Minerii au fost însoţiţi de către ingineri care, spre deosebire de ei, purtau căşti albe şi de către tehnicieni şi maiştri, care purtau căşti portocali. De asemenea, minerii au mai fost însoţiţi şi de ofiţeri de poliţie.

(…)

După ce au ajuns în Piaţa Universităţii minerii, sub conducerea liderilor de sindicat, a inginerilor, a şefilor de exploatări care i-au însoţit, a ofiţerilor de poliţie au pătruns în Institutul de Arhitectură şi în sediul Universităţii Bucureşti, unde au provocat imense pagube materiale şi au exercitat acte de violenţă asupra persoanelor pe care le-au găsit în cele două instituţii de învăţământ, după cum urmează:

Institutul deArhitectură

 

Persoane vătămate: (…) Cu excepţia numiţilor (…), care după ce au fost bătuţi au fost abandonaţi, toate celelalte persoane găsite în sediu, după ce au fost agresate, au fost duse la sediul organelor de poliţie, iar numiţii (…) au fost duşi în sediul Guvernului. În ce priveşte pe numiţii (…), aceştia au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde au primit îngrijiri medicale.

Tot la Institutul de Arhitectură, în cursul zilei de 14 iunie 1990, a fost adus inculpatul Miron Cozma, de către inculpatul Măgureanu Virgil, care, pentru de a-i întări convingerea că trebuie să acţioneze cu fermitate, ca să pună capăt oricărei manifestări îndreptate împotriva puterii, i-a arătat liderului Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, mai multe arme de tir sportiv, aflate într-un rastel.

Despre aceste arme directorul S.R.I. a afirmat că sunt arme cu glonţ, pe care protestatari le-au procurat, în scopul de a le folosi, pentru înlăturarea ordinii de drept, cu alte cuvinte pentru înlăturarea de la putere a celor care oferiseră minerilor nenumărate facilităţi de ordin economic şi care reprezentau garanţia că aceştia îşi vor păstra locurile de muncă.

Universitatea Bucureşti

 

La Universitatea Bucureşti, minerii au distrus laboratoarele, în special acele laboratoare în care îşi desfăşurau activitatea profesorii care au simpatizat manifestaţiile din Piaţa Universităţii.

Tot la sediul Universităţii, minerii au exercitat acte de violenţă asupra tinerilor pe care i-au găsit în clădire, astfel:
Persoane vătămate: (…).

În afara Institutului de Arhitectură şi a clădirii Universităţii din piaţa cu acelaşi nume, în ziua de 14 iunie 1990, minerii s-au deplasat şi la Facultatea de Drept din Bucureşti, unde se afla sediul Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti.

În jurul orei 08:00, un grup mic de mineri au venit la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, pentru a vedea ce se petrece în clădire, după care au plecat. Acest aspect a fost adus la cunoştinţă profesorului (…), decanul Facultăţii de Drept.

În jurul orelor 10:00 -11:00, au ajuns în curtea Facultăţii de Drept, circa 60-70 de mineri, conduşi de către Miron Cozma. Aceştia au fost văzuţi de către (…), care a ieşit pe scările facultăţii, pentru a purta discuţii cu ei, cu privire la scopul sosirii lor în instituţia de învăţământ superior. Minerii l-au informat pe decanul

Facultăţii de Drept, că doresc să meargă la sediul Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti. Dintre mineri s-a desprins un grup de circa 20 şi l-au însoţit pe profesorul (…), în interiorul facultăţii. Printre mineri se afla şi Miron Cozma. Mai întâi minerii au fost conduşi la parter, unde se aflau sălile de sport, după care, circa 7-8 mineri, au întrebat „unde se află sala 109?”. Sala 109, împreună cu sălile 110 şi 111, formau sediul Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, iar sala 109 era biroul preşedintelui Ligii Studenţilor, Marian Munteanu.

Minerii au fost conduşi la sala 109, de unde au scos mai multe bunuri, care nu prezentau absolut nicio relevanţă, din niciun punct de vedere. Aceste bunuri au fost încărcate într-un camion cu care veniseră. Tot timpul aceşti mineri au fost însoţiţi de către col. (…), din cadrul M.I., cumnatul inculpatului Petre Roman. Una dintre cutiile scoase din sediul Ligii Studenţilor, a rămas mult timp în fişetul din biroul său (…).

Sub îndemnurile liderilor de sindicat ale ofiţerilor de poliţie, ale inculpaţilor menţionaţi şi chiar a unor bucureşteni, minerii opreau oameni pe stradă, îi loveau, pe unii chiar cu bestialitate, iar apoi poliţiştii şi unii civili îi reţineau. De asemenea, erau loviţi, atât bărbaţii, cât şi femeile care interveneau în sprijinul celor agresaţi, sau îşi manifestau dezaprobarea faţă de comportamentul minerilor.

Erau agresaţi, cu precădere, persoanele care purtau barbă ori mustaţă, aveau părul mai lung, care purtau blugi şi ochelari, adică tineri şi persoane care aveau o figură de intelectual. Aceste persoane constituiau mentalul minerilor manipulaţi, chipul „huliganilor”, care atentau la instituţiile democratice ale statului.

Minerii erau luaţi din zonele în care se aflau, de către poliţişti sau persoane în civil, dar care după comportament dădeau impresia că fac parte din structurile de ordine publică şi siguranţă naţională, erau urcaţi în autocamioane şi trimişi în diferite locuri din Bucureşti, pentru reinstaurarea ordinii. În acest mod au fost transportaţi mineri în cartiere mărginaşe ale oraşului, unde aceştia au exercitat acte de agresiune, în special asupra populaţiei de etnie rromă şi au devastat mese şi tarabe amplasate prin pieţele publice.

Trebuie menţionat că însoţitorii minerilor le dădeau ordin acestora să îi ia pe rromi şi bişniţari cu ei şi să-i ducă la poliţie, ordin care a fost îndeplinit. De asemenea, minerii au procedat, fără a avea niciu drept, la legitimarea civililor care treceau pe stradă, opreau autoturisme, pe care le percheziţionau.

În Piaţa Victoriei şi-a făcut apariţia, în dimineaţa zilei de 14.06.1990, minerii de la mina Filipeştii de Pădure din judeţul Prahova, având asupra lor furtunuri de presiune, bâte, topoare. În piaţă se mai aflau muncitori de la diferite întreprinderi bucureştene: APACA, IMGB. La sosirea aceştia au fost întâmpinaţi de către un ofiţer M.Ap.N. şi (…), vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Miniere din România, acesta din urmă fiind cel care supraveghea activitatea acestora în zonă.

În jurul orelor 13.00-14.00, aceşti mineri, împreună cu poliţişti au început să efectueze filtre în Piaţa Victoriei, oprind autovehiculele care circulau în zonă şi le verificau bunurile care se aflau în acestea, întrucât se lansase zvonul că se găsesc în circulaţie maşini în care se află sticle incendiare (…).

În după-amiaza zilei de 14 iunie 1990, inculpatul Ion Iliescu a mai ţinut, de la balconul Guvernului, un nou discurs celor prezenţi în Piaţa Victoriei:

În această rebeliune legionară cu care s-a confruntat în aceste zile poporul român, unele elemente au apărut chiar în costumație legionară, au afișat drapelul verde, au folosit limbajul legionar. Vizavi de această situație mai există oameni care, nu se știe cu ce intenție, încearcă să facă din acești agresori victime, aruncând răspunderea pe capul organelor de ordine”.

Trebuie ridicat gradul de combativitate al românilor, în special al cetățenilor Capitalei, al muncitorilor Capitalei, al liderilor sindicali care i-au împiedicat ieri pe aceștia să vină în sprijinul organelor de ordine, lideri sindicali care se preocupă numai de bunăstarea proprie și-i împiedică pe muncitori să-și manifeste combativitatea”.

Democrația trebuie apărată cu fermitate, nu cu slăbiciune în fața vandalilor.

Armata trebuie să să constituie un element de stabilitate și de apărare a cuceririlor poporului, nu să stea indiferentă când vandalii se dedau la asemenea acte barbare împotriva poporului. Teoria armatei pasive, avansată de Grupul pentru democratizarea armatei, este periculoasă, căutând să dezavueze armata, să o rupă de popor. Dar armata și-a făcut și de această dată datoria” (vol. 317, fila 278 verso).

 

Din acest discurs este lesne de obsevat că Ion Iliescu justifică acţiunea forţelor de ordine din ziua precedentă şi îşi manifestă dezacordul faţă de persoanele care simpatizau cu opozanţii politici. De asemenea, preşedintele ales al ţării a dezavuat atitudinea unor lideri de sindicat, care s-au opus scoaterii muncitorilor în stradă şi a criticat, în acelaşi timp, opiniile exprimate de Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei, care considera nociv interesele politicului în armată.

Tot în Piaţa Victoriei s-au aflat şi minerii de la mina Şotânga, jud. Dâmboviţa, care erau coordonaţi de către (…).

În ziua de 14 iunie 1990, minerii au fost folosiţi pentru atacarea sediilor unor asociaţii, a unor publicaţii, locuinţa unor personalităţi, aşa cum vom expune în continuare.

Sediul Asociaţiei ,,21 Decembrie”

 

În dimineaţa zilei de 14.06.1990, în sediul Asociaţiei 21 Decembrie, se aflau numai (…). La un moment dat a venit numitul (…), care i-a informat că minerii au ocupat Piaţa Universităţii şi că ar fi bine să evacueze clădirea. (…) a apucat să plece, iar la scurt timp, respectiv în jurul orei 06:15 minerii au început să forțeze ușa.

Cel care le-a deschis a fost (…), după care minerii s-au năpustit şi i-au lovit cu furtunuri de cauciuc şi bâte pe (…). Cei care au reuşit să se ascundă pe acoperiş au fost numiţii (…), dar şi aceştia au fost găsiţi şi bătuţi de mineri.

Astfel, în urma atacului minerilor, au fost suferit vătămări fizice: (…). După ce au fost agresaţi, numiţii (…) fost duşi de mineri la sediul organelor de poliţie, iar numiţii (…) au fost duşi la sediul Guvernului.

Sediul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România

 

Potrivit declaraţiei martorului (…), când a ajuns la sediul Asociaţiei Deţinuţilor Politici, a văzut că juristul (…) era ţinut de mineri. Minerii au devastat cabinetul medical al asociaţiei şi au sustras medicamentele. Aceştia îl cautau pe Ticu Dimitrescu.

Din declaraţia persoanei vătămate (…) rezultă că, la data de 14.06.1990, în jurul orei 08:15, se afla la sediul AFDPR din Bucureşti, moment în care au intrat mai mulţi mineri care au facut percheziţie, l-au luat şi l-au dus la sediul organelor de poliţie, fără a-l agresa fizic.

Sediul Societăţii Scriitorilor Români

 

Persoane vătămate (…).

Sediul Revistei Actualitatea Românească

 

Persoană vătămată (…) (neidentificat). Din declaraţia persoanei vătămate (…), dată în faţa Comisiei parlamentare de anchetă, rezultă că la data de 14.06.1990 se afla la sediul Revistei Actualitatea Românească şi a fost bătut de mineri.

Sediul ziarului ,,România Liberă”

 

În ziua de 14 iunie 1990, în jurul prânzului, câteva zeci de mineri au plecat din Piaţa Universităţii, cu camioane, cu destinaţia Casa Presei. Scopul acestora era acela de a se răzbuna pe ziariştii care aveau alte orientări politice decât cele ale persoanelor care câştigaseră alegerile din 20 mai 1990 şi a de interzice apariţia ziarelor, care criticau puterea politică. Cel care s-a ocupat de organizarea minerilor, pentru îndeplinirea acestei misiuni a fost (…), şi care din 1986, până la data de 2 mai 1990, fusese ofiţer de securitate. A fost vizată, în mod special, redacţia ziarului „România Liberă”.

După ce au ajuns la Casa Presei, în frunte cu (…), au pătruns în redacţia ziarului „ România Liberă”, circa 35-40 de mineri înarmaţi cu bâte, târnăcoape, furtunuri de presiune. Cel care s-a adresat minerilor a fost (…), membru în comitetul director al ziarului „România Liberă”.

Printre cererile minerilor au fost ca ziariştii din conducerea ziarului să-şi dea demisia, iar ziarul „România Liberă” să nu mai apară. La un moment dat, au mai sosit la Casa Presei, alte 3 – 4 camioane pline cu mineri, la fel înarmaţi şi care erau violenţi în exprimare. Dându-şi seama de pericolul pe care-l reprezentau acestia, ziariştii care au apărut între timp, i-au cerut lui (…) să intervină, pentru a-i linişti. (…), întrucât avea autoritate asupra minerilor, a reuşit să îi calmeze.

După vizita minerilor la redacţia ziarului „România Liberă”, acesta nu a mai apărut în ziua de 15 iunie 1990 (…).

(…). Persoană vătămată (…)

În aceeaşi zi, minerii au mers şi la apartamentul în care locuia Petre Băcanu, redactor şef al ziarului „România Liberă”, pentru a se răzbuna pe acesta, datorită poziţiei pe care şi-o exprimase, în mod deschis, după decembrie 1989. Trebuie subliniat faptul că, minerii care l-au căutat pe acesta îi ştiau adresa şi configuraţia blocului. Aceste amănunte nu puteau fi ştiute de persoane din provincie, decât dacă ele le fuseseră comunicate de către autorităţi, în mod special de către cele cu atribuţii privind securitatea statului şi apărarea ordinii şi liniştii publice. Petre Băcanu nu a fost găsit acasă deoarece, încă din 12 iunie 1990, plecase la Congresul Academiei Româno-Americane, în Canada: (…)

Locuinţa lui Ion Raţiu

 

În ziua de 14 iunie 1990, după amiaza, mai mulţi mineri au mers la locuinţa lui Ion Raţiu, unde au distrus bunuri şi au sustras o sumă considerabilă de bani. Cei care au sustras bani au fost lt. Col. (…) şi minerul (…). Lt. col. (…) era ofiţer la U.M.(…), împreună cu el şi cu minerii au mai fost la locuinţa lui Ion Raţiu şi plt. adj. (…), subofiţer la U.M.(…). Atât (…), cât şi (…) au fost prezentanţi minerilor, de către (…), ca fiind foştii săi colegi de la securitate:

Minerii care au pătruns în locuinţa lui Ion Raţiu, au vrut să-l lovească iar, la un moment dat, a apărut (…) şi alte două persoane, care l-au luat pe Ion Raţiu şi l-au dus la sediul guvernului.

Locuinţa lui Corneliu Coposu

 

În noaptea de 13 spre 14 iunie 1990, în jurul orelor 01:00, dintr-o maşină marca Dacia, de culoare gri deschis, s-a aruncat cu o substanţă inflamabilă în peretele casei lui Corneliu Coposu. Focul a fost stins de către acesta, împreună cu sora sa (…) . În ziua de 14 iunie 1990, în jurul orelor 09.00, mai mulţi mineri au încercat să intre în locuinţa preşedintelui partidului P.N.Ţ.-C.D. dar, la un moment dat, s-au retras. La ora 11:00, la aceeaşi locuinţă, au venit mai mulţi mineri şi persoane îmbrăcate în salopete de muncitori şi forţând uşile au pătruns în interior, de unde au luat mai multe bunuri pe care le-au încărcat într-o dubă (…).

Locuinţa lui (…)

În ziua de 14 iunie 1990, (…), secretarul personal al lui Corneliu Coposu, preşedintele P.N.Ţ.-C.D., a mers la sediul P.N.Ţ – C.D., pentru a lua nişte documente. Când a ajuns în Piaţa Rosetti a fost recunoscut de mineri, care au vrut să îl agreseze fizic. Dând dovadă de prezenţă de spirit, s-a urcat în maşina cu care venise, moment în care unul dintre mineri i-a spart luneta cu o bâtă. (…) a mers, apoi, la locuinţa lui Corneliu Coposu, constatând că şi aceasta fusese devastată. (…)

Locuinţa lui Dumitru Mazilu

 

În 14 iunie 1990, minerii au descins şi la imobilul în care locuia Dumitru Mazilu care, începând cu evenimentele din 12 ianuarie 1990, era perceput în rândul maselor populare, ca un opozant al lui Ion Iliescu. Minerii nu au pătruns în locuinţa lui Dumitru Mazilu, datorită intervenţiei hotărâte a soţiei acestuia şi a telefoanelor pe care le-a dat, ministrului de externe – Sergiu Celac, ministrului justiţiei – Pop Teofil, care la rândul său l-a informat pe Ion Iliescu, iar acesta l-a trimis la faţa locului, pentru a rezolva situaţia, pe inculpatul Dumitrescu Emil: (…).

Editura Humanitas

 

În ziua de 14 iunie 1990, muncitorii tipografi din Casa Presei l-au căutat, la Editura Humanitas, la biroul său, pe Gabriel Liiceanu, strigându-i lozinci care incitau la crimă. Pentru a scăpa de furia muncitorilor, Gabriel Liiceanu a ieşit din clădire cu ajutorul secretarei sale. (…)

În cursul zilei de 14 iunie 1990, g-ral.col. Mihai Chiţac a fost revocat din funcţia de ministru de interne, în locul său, fiind numit judecătorul militar (…), al cărui decret de numire a fost publicat în Monitorul Oficial din 16 iunie 1990. Motivul oficial al revocării lui Mihai Chiţac l-a constituit modul în care a gestionat situaţia din zilele de 13 şi 14 iunie 1990. Prin această revocare, însă, s-a dorit, oarecum şi o calmare a foştilor manifestanţi din Piaţa Universităţii, întrucât demisia ministrului de interne reprezenta una dintre revendicările lor.

În noaptea de 14 spre 15 iunie 1990, a fost petrecută, de către minerii aduşi în Bucureşti, la Sala Polivalentă, la Pavilionul Expoziţional din Piaţa Scânteii, precum şi sub cerul liber, pe spaţiul verde din Piaţa Victoriei. Spaţiile de cazare au fost asigurate, prin grija persoanelor cu funcţii de conducere în F.S.N., iar hrana le-a fost asigurată prin grija conducerii centrale a F.S.N., în special a lui (…) şi alţii, de către sindicatele din componenţa Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere Independente şi Ministerul Apărării Naţionale.

Li s-a pus la dispoziţia minerilor hrană, atât caldă, cât şi rece, în special, preparate din carne, precum şi apă plată şi minerală, sucuri, în cantităţi mai mult decât îndestulătoare.

După ce minerii au fost duşi, pentru a înopta, la Sala Polivalentă şi la Pavilionul Expoziţional din Piaţa Scânteii, unii dintre ei erau solicitaţi să meargă, în diferite camioane, în anumite puncte din oraş, pentru a acţiona împotriva unor persoane. Cei care coordonau această activitate făceau parte tot din conducerea F.S.N.

În ziua de 15 iunie 1990, minerii au continuat agresiunile asupra populaţiei civile din Bucureşti, precum şi reţinerea acestora, aşa cum au procedat şi în ziua de 14 iunie 1990.

În aceeaşi zi, inculpatul Miron Cozma l-a contactat pe martorul (…), preşedintele Sindicatului Şoferilor din România şi Confederaţiei Sindicatelor Independente Frăţia, căruia i-a propus să-l ajute să facă ordine în Bucureşti. Poziţia Confederaţiei Sindicatelor Independente Frăţia era, însă, total opusă Ligii Sindicatelor Miniere şi Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Miniere, în sensul că dorea ca minerii să părăsească Bucureştiul, motiv pentru care şoferii începuseră să se organizeze pentru a riposta. Datorită acestei poziţii martorul (…) Tudor i-a comunicat lui Miron Cozma că nu este de acord, motiv pentru care, inculpatul a devenit agresiv verbal, ameninţând ca va veni cu minerii la sediul Confederaţiei Sindicatelor Independente Frăţia.

(…)

Tot în data de 15 iunie 1990, inculpatul Ion Iliescu l-a contactat telefonic pe liderul Confederaţiei Sindicatelor Independente Frăţia, întrucât aflase că au început să se mobilizeze şoferii şi dorea ca minerii să nu fie trataţi cu violenţă.

Pentru clarificarea poziţiei Confederaţia Sindicatelor Independente Frăţia, preşedintele ales al României, l-a invitat pe (…) Tudor, în aceeaşi zi, la ora 15.00, la sediul F.S.N., din str. Varşoviei nr.4. Aproape imediat după această discuţie telefonică, la sediul C.S.I. Fraţia, a venit un reprezentant al C.P.U.N. Bucureşti, care a ţinut să transmită că inculpatul Petre Roman este supărat pe (…) Tudor, deoarece nu înţelege poziţia minerilor, care sunt patrioţi adevăraţi şi care au venit în Bucureşti să facă un bine.

(…)

La întâlnirea de la sediul F.S.N., nu a venit inculpatul Ion Iliescu, în schimb au venit inculpaţii Dumitru S. Nicolae şi Miron Cozma, alături de alte persoane din conducerea F.S.N. şi a altor organizaţii sindicale. În timpul acestor discuţii, Dumitru S. Nicolae i-a propus lui (…) Tudor, ca după plecarea minerilor şoferii să asigure ordinea în Bucureşti, în situaţia în care populaţia capitalei ar ieşi din nou în stradă, propunere care a fost refuzată.

(…)

În jurul orei 17.00, minerii care veniseră în Bucureşti cu trenurile, au fost Adunaţi la Pavilionul Expoziţional din Piaţa Scânteii. Facem precizarea că, între timp, minerii şi muncitorii sossiţi în capitală cu mijloace de transport auto, plecaseră în zonele de provenienţă. La Pavilionul Expoziţional inculpatul Ion Iliescu, le-a ţinut un discurs, spunându-le:

“Vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile: că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu.

Aici sunt reprezentanții Guvernului, ai Ministerului Transporturilor, în mod organizat, eșalonat, să asigurăm această deplasare ordonată a tuturor spre locurile dumneavoastră.

Vă rog să transmiteți salutările noastre călduroase colegilor dumneavoastră de muncă, pentru că știu că toți au fost cu inima alături de noi, să urez dumneavoastră, familiilor dumneavoastră multă sănătate. Să ne vedem cu bine!”(…).

După ce inculpatul Ion Iliescu s-a adresat minerilor, liderii acestora li s-a transmis că, la inițiativa inc. Dumitru S. Nicolae, Burlec Plăieş Cornel, s-au luat o serie de măsuri pentru formarea unei așa-zise „Gărzi naționale”, formată din aproximativ 1000 de mineri dar și din alți muncitori din țară, care trebuiau să mai rămână în București pentru a acționa în cazul în care ar fi apărut noi forme de protest faţă de puterea politică existentă.

Pentru formarea acestei gărzi naţionale, s-a solicitat liderilor de sindicat, de la exploatările miniere prezente, să desemneze câteva zeci de mineri, dintre cei a căror situaţie familiar, le permitea să lipsească mai multe vreme de acasă şi care erau cunoscuţi cu o conduită mai adecvată.

Astfel, din probe rezultă că au fost cazați în două unități militare din București un nr. de 958 de persoane civile, mineri, care au fost echipate cu uniforme și salopete militare, au fost alocate la drepturi de hrană și cazate timp de 3 zile.

Comandamentul Serviciilor Armatei a transmis comandantului Armatei 1 adresa nr. (…)/18.09.1990 prin care a comunicat faptul că, în perioada 16-19.06.1990, au fost cazate și hrănite la Regimentele 1 și 2 Mecanizate un nr. total de 958 de persoane civile. Pe timpul staționării în aceste unități, efectivele de civili au fost îmbăiate și au avut timp liber la dispoziție, fără a părăsi cazărmile, vizionând programul la televizor și practicând diferite jocuri sportive.

Situația materialelor distribuite forțelor civile este prezentată în anexa la această adresă, unde se mai menționează și că beneficiarii au refuzat să înapoieze materialele și, ca urmare, au fost aprobate la scădere cu nr. (…) din 19.06.1990 (…).

(…)

Pe toată perioada în care minerii, muncitori şi alte categorii de persoane, care s-au aflat la Bucureşti, la chemarea puterii politice şi-au primit, în totalitate, drepturile salariale de la locurile de muncă, drepturi ce le-au fost achitate de către Statul Român. Contravaloarea transportului pentru persoanele care au venit şi au plecat din Bucureşti, a fost suportată, fie de către stat, fie de către sindicate sau de către organizaţiile locale F.S.N.

Trebuie arătat faptul că, în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de civil Ionescu Cazemir Benedict, civil Sârbu Adrian, civil Cozma Miron, civil Drella Matei şi civil Burlec Plăieș Cornel, sub aspectul infracţiunii prev. de art. 439 alin. 1 lit. g din Codul penal, reţinându-se în sarcina acestora faptul că, în cursul evenimentelor din zilele de 14 şi 15 iunie 1990, în urma acţiunii minerilor, un număr total de 875 persoane au suferit vătămari fizice și psihice.

În cursul urmăririi penale s-a stabilit însă că dintre aceştia, un număr de 18 persoane, nu au suferit vreo vătămare fizică sau psihică în urma acţiunii minerilor, urmând ca în ce priveşte aceste persoane vătămate, în temeiul art. 16 alin. 1 lit a din C.p.p. să se dispună clasarea, după cum urmează: (…).

Astfel, în cursul acţiunii minerilor din zilele de 14-15 iunie 1990, au fost vătămaţi fizic şi psihic un număr de 856 persoane: (…).

Astfel, în urma acţiunii minerilor din zilele de 14-15.06.1990, au fost private de dreptul fundamental la libertate un număr de 748 persoane: (…).

În cursul zilei de 14 iunie 1990, alături de mineri au acţionat, în mod organizat şi alte categorii de muncitori din capitală, înregistrându-se victime şi ca urmare a agresiunilor comise de aceştia. Astfel, din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că, la data de 14 iunie 1990, în timp ce numitul (…) se deplasa către facultate, acesta a fost acostat de mai mulţi manifestanţi ce purtau o pancartă cu inscripţia ,,Metaloglobus”, care, după ce l-au lovit cu pumnii şi cu diverse obiecte contondente, l-au condus la U.M. Băneasa.

De asemenea, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, s-au înregistrat victime în rândul civililor, mai multe persoane fiind agresate fizic de forţele de ordine, în timp ce acestea se deplasau prin zona centrală: (…).

7. Unităţile în care au reţinute persoanele ridicate de mineri alături de forţele de ordine, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990

 

Majoritatea persoanelor reţinute de mineri, au fost predate lucrătorilor de poliţie, de la secţiile de poliţie din raza cărora au fost ridicate acestea, iar de acolo au fost transportate imediat la Băneasa şi Măgurele.

7a. Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” (U.M. (…) Bucureşti) (fosta Şcoală Militară Superioară de Ofiţeri a Ministerului de Interne)

La începutul anului 1990, a fost numit comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne – U.M. (…) Bucureşti, inc. col. (…). La fel ca şi inculpatul Peter Petre, inculpatul Dobrinoiu Vasile a participat, alături de alte persoane cu funcţii în cadrul Ministerului de Interne, Procuratura Generală şi alte instituţii cu atribuţii pe linie de securitate naţională, la şedinţa din data de 12 iunie 1990, de la Poliţia Capitalei, când s-a discutat despre modalitatea în care se va efectua înlăturarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii.

La acea şedinţă s-a stabilit ca U.M. (…) Bucureşti să participe cu efective, în ziua de 13 iunie 1990, în Piaţa Universităţii, la acţiunile de ordine şi să preia şi persoanele care vor fi reţinute. Inculpatul Dobrinoiu Vasile a acceptat misiunea ce a fost stabilită, pentru Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri a Ministerului de Interne, cu toate că în Consiliul de Conducere al unităţii se luase hotărârea de a nu fi primite persoane reţinute în unitate.

Fiind conştient de faptul că U.M. (…) Bucureşti, deşi este unitate a Ministerului de Interne, nu avea organizate spaţii pentru cazarea persoanelor reţinute sau arestate, precum şi de faptul că nu va exista un mandat de arestare sau ordonanţă de reţinere pentru aceia care vor fi aduşi la Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri, inculpatul Dobrinoiu Vasile i-a cerut adjunctului ministrului de interne, să-i trimită ordin scris în acest sens.

Ca urmare a acestui fapt, la data de 14 iunie 1990, a fost emisă de către g-ral mr. (…), Dispoziţiunea nr. (…) cu următorul conţinut:

Din ordinul D-lui ministru de interne – gl.col.Mihai Chiţac:

Preluaţi temporar, la capacitatea de care dispuneţi, reţinuţii din ziua de 14.06.1990.Preluarea va dura maximum 24 de ore”.

Acestei dispoziţiuni i-a mai fost emisă o urmare, la data de 15.06.1990, semnată tot de către adjunctul ministrului de interne, g-ral.mr. (…), cu următorul conţinut:

„Se prelungeşte preluarea reţinuţilor din Capitală cu încă 24 de ore.Luaţi măsurile ce se impun”.

Conţinutul celor două ordine scrise, deşi a fost vădit nelegal, a fost executat întocmai de către inculpatul Dobrinoiu Vasile. Acesta a permis ca în curtea Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri din cadrul Ministerului de Interne să fie aduşi civili, reţinuţi din Bucureşti, atât din zilele de 14 şi 15 iunie 1990, atât de către mineri, cât şi de către poliţişti. Persoanele reţinute au fost transportate, în marea lor majoritate, cu camioane a căror escortă era asigurată de către mineri.

La intrarea în unitate, contrar ordinelor şi regulamentelor militare, nu au fost înregistrate mijloacele de transport, numele minerilor şi a ofiţerilor de poliţie, care au adus pe cei reţinuţi şi nici identitatea acestora din urmă.

Cazarea civililor aduşi de pe străzile Bucureştiului s-a realizat în condiţii total improprii, într-un garaj, atât bărbaţi cât şi femei, tineri şi bătrâni. În permanenţă, aceste persoane s-au aflat sub pază militară, inclusiv atunci când trebuiau să meargă la toaletă. Pe toată perioada cât au fost ţinute la U.M. (…)

Bucureşti, timp de 7 zile, persoanelor vătămate nu li s-a permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior. În momentul în care erau aduşi în unitate oamenilor li se atribuia câte un număr pentru identificare, exact aşa cum se proceda în lagăre, cu prizonierii de război:

În data de 15 iunie 1990, s-au prezentat şi la Şcoala Militară Superioară de ofiţeri a Ministerului de Interne, o echipă de procurori şi ofiţeri de poliţie, în vederea cercetării celor reţinuţi. Toţi reţinuţii de la U.M. (…) Bucureşti au fost fotografiaţi şi s-a întocmit un album foto ce se află la dosarul cauzei. (…).

Trebuie arătat faptul că, în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de colonel (rez.) Dobrinoiu Vasile, sub aspectul infracţiunii prev. de art. 439 alin. 1 lit. g şi j din Codul penal, constând în vătămarea fizică și psihică precum şi privarea de dreptul fundamental la libertate a unui număr total de 433 persoane, în cursul evenimentelor din zilele de 14 şi 15 iunie 1990, în intervalul de timp cât acestea s-au aflat în incinta Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” U.M. (…) Bucureşti).

În cursul urmăririi penale s-a stabilit, însă, că unul dintre aceştia, respectiv numitul (…) nu a fost dus la Băneasa, fiind lipsit de libertate în incinta sediului Secţiei 11 Poliţie.

Astfel, în intervalul 14-15 iunie 1990, au fost duse la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” (U.M. (…) Bucureşti) un număr total de 432 persoane, dintre care 1 persoană, respectiv numitul Ifrim Cornel (neidentificat), a fost lăsată să plece imediat după ce a fost introdus în unitate, fără a suferi vreo vătămare fizică sau psihică, iar restul de 431 persoane au suferit vătămări fizice şi psihice şi au fost private de dreptul fundamental la libertate, după cum urmează: (…).

Persoanele susmenţionate au fost ţinute în incinta Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” (U.M. (…) Bucureşti) diferite intervale de timp, cuprinse între 1 zi şi 7 zile, situaţia fiecărei persoane vătămate fiind tratată separat, în capitolul ,,VI. Situaţia fiecărei persoane vătămate”.

Dintre aceste persoane, au fost arestate preventiv un număr de 21 persoane:

7b. U.M. (…) Măgurele

 

În iunie 1990, U.M. (…) Măgurele era o unitate militară a trupelor de securitate şi care, aşa cum s-a specificat mai sus, fusese trecută în subordinea Ministerului Apărării Naţionale având ca eşalon superior Comandamentul Trupelor de Apărare Teritorială care era continuatorul Comandamentului Trupelor de Securitate.

În luna martie 1990, Comandamentul Trupelor de Apărare Teritorială a trecut în subordinea Ministerului de Interne, sub denumirea de Comandamentul Trupelor de Pază şi Ordine, pentru ca, în urma Hotărârii de Guvern nr. 0749 din 5 iulie 1990 cu privire la creşterea capacităţii de acţiune şi îmbunătăţirea structurii organizatorice a Ministerului de Interne, Comandamentul Trupelor de Pază şi Ordine să fie transformat în Comandamentul Trupelor de Jandarmi. Prin Legea nr.40 din 18 decembrie 1990, s- au legiferat structura şi atribuţiile Jandarmeriei Române.

În luna iunie 1990, comandant al U.M. (…) Măgurele era inculpatul maior Peter Petre.

În seara zilei de 12.06.1990, Peter Petre a participat la şedinţa care a avut loc la sediul Poliţiei Capitalei, şedinţă convocată de către g-ral. mr. (…)iu şi în cadrul căreia s-a discutat despre punerea în aplicare a Planului de acţiune privind evacuarea Pieţei Universităţii, plan de acţiune aprobat de către primul-ministru, inculpatul Petre Roman. Despre această şedinţă şi despre planul de acţiune s-a făcut vorbire în Cap.3 al prezentului rechizitoriu.

În ziua de 13 iunie 1990, la U.M. (…) Măgurele, au fost aduse, de către poliţiştii care au intervenit împotriva protestatarilor, un număr de 276 de persoane, din care au fost identificat numai 228 de persoane, care au fost ridicate din Piaţa Universităţii. Cu toate că U.M. (…) Măgurele era o unitate militară a Trupelor de Pază şi Ordine, care nu avea organizate spaţii de reţinere sau arest, inculpatul Peter Petre a acceptat primirea acestor persoane, fără a exista vreun document justificativ trimis de către organele competente, care să ateste starea lor de reţinere sau arestare.

În baza unui ordin telefonic primit de la procurorul general (…), în după-amiaza aceleiaşi zile, respectivele persoane au fost lăsate să plece de la U.M. (…) Măgurele. Pentru plecarea lor, inculpatul a pus la dispoziţie două autobuze, cu care respectivele persoane au fost transportate în zone opuse ale capitalei.

În zilele de 14 şi 15 iunie 1990, o dată cu venirea minerilor în Bucureşti şi acţiunile violente declanşate de către aceştia asupra populaţiei civile din capitală, au continuat să fie reţinute persoane care au fost aduse tot la U.M. (…) Măgurele.

Inculpatul Peter Petre a susţinut că a primit ordin de la comandantul Trupelor de Pază şi Ordine, g-ral (…), pentru a primi aceste persoane reţinute. Cu toate că ordinul de a fi primite la U.M. (…) Măgurele persoane ridicate de pe stradă de către mineri, fără existenţa unor mandate de arestare sau ordonanţe de reţinere, era vădit nelegal, inculpatul Peter Petre a executat acest ordin şi a ţinut aceste persoane în unitatea pe care o conducea, pe parcursul mai multor zile, ultima fiind pusă în libertate pe data de 22 iunie 1990.

Aproape fără nicio excepţie persoanele care au fost aduse la Măgurele prezentau multiple leziuni pe corp, ce le fuseseră cauzate, atât de către poliţişti, cât şi de către mineri. Foarte multe persoane au fost aduse, avându-i ca şi escortă pe mineri. În momentul în care victimele erau coborâte din maşini, în curtea U.M. (…)

Măgurele, atât minerii, poliţiştii, cât şi militarii în termen, se încolonau pe două rânduri paralele şi loveau cu bastoane, bâte sau patul armei, persoanele care coborau din autovehicule. La intrarea în curtea unităţii nu s-a ţinut niciun fel de evidenţă a persoanelor care au intrat în unitatea militară, nici victime, nici însoţitori şi nicio evidenţă a mijloacelor de transport cu care acestea au venit.

(…)

Spaţiul în care au fost ţinute persoanele reţinute ilegal era total impropriu, acesta fiind fostul garaj al unităţii. În acelaşi spaţiu, au fost ţinuţi, laolaltă, bărbaţii şi femeile, copii, tinerii şi persoanele mai în vârstă. Paza acestor persoane a fost asigurată de către militarii în termen, consemnul ce le-a fost transmis de către inculpatul Peter Petre a fost acela de a nu se permite niciunei persoane din garaj să iasă, cu excepţia situaţiilor determinate de satisfacerea nevoilor fiziologice.

(…)

Perimetrul unităţii era păzit cu câinii de serviciu. Pe toată perioada în care victimele s-au aflat la U.M. (…) Măgurele nu li s-a permis să ia legătura cu membrii de familie.

(…)

Condiţiile de deţinere de la U.M. (…) Măgurele erau foarte bine cunoscute de către inculpatul Gelu Voican Voiculescu, care, în ziua de 14 iunie 1990, s-a prezentat la sediul unităţii, unde a avut o discuţie personală cu inculpatul Peter Petre, în biroul acestuia.

(…)

Abia în data de 15 iunie 1990, s-au prezentat, la U.M. (…) Măgurele, o echipă de anchetatori, formată din procurori civili şi ofiţeri de poliţie, în vederea cercetării persoanelor reţinute. Au fost întocmite albume fotografice cu persoanele reţinute la U.M. (…) Măgurele.

Persoanele reţinute ilegal la U.M. (…) Măgurele, deşi erau grav rănite, ca urmare a loviturilor primite de la poliţişti, mineri şi militari în termen, nu au beneficiat de îngrijiri medicale adecvate.

(…)

Condiţiile ce au trebuit să fie suportate de către persoanele vătămate, care au fost reţinute la U.M. (…) Măgurele, sunt comparabile cu cele pe care au trebuit să le suporte prizonierii de război din timpul celui de-al doilea război mondial, de acestea fiind răspunzător, întru-totul, inculpatul Peter Petre, care a permis ca în unitatea pe care o comanda să se întâmple astfel de atrocităţi.

Trebuie arătat faptul că în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inc. col. (rez.) Peter Petre, sub aspectul infr. prev. de art. 439 alin. 1 lit. g şi j din C.p., constând în vătămarea fizică și psihică precum şi privarea de dreptul fundamental la libertate a unui număr total de 762 persoane, însă în cursul urmăririi penale s-a stabilit cădintre acestea, 6 persoane nu au fost duse la sediul U.M. (…) Măgurele, fiind reţinute nelegal în incinta altor sedii aparţinând Ministerului de Interne: (…).

Astfel, în intervalul 13-15 iunie 1990, au fost duse la U.M. (…) Măgurele, un număr total de 756 persoane (235 persoane în ziua de 13.06.1990 şi 542 persoane în zilele de 14-15.06.1990, cu menţiunea că un număr de 21 persoane,au fost duse atât în cursul zilei de 13 iunie 1990 cât şi în zilele de 14-15 iunie 1990), dintre care 741persoane au suferit vătămări fizice şi psihice şi au fost private de dreptul fundamental la libertate în incinta unităţii, iar 15 persoane au fost lăsate să plece imediat după ce au fost introduse în unitate sau arestate preventiv după ce au fost audiate (dintre cele duse în zilele de 14-15.06.1990).

1. În ziua de 13 iunie 1990

235 persoane: (…).

2. În zilele de 14 şi 15 iunie 1990

În zilele de 14 şi 15 iunie 1990, au fost duse la U.M. (…) Măgurele un număr total de 542 persoane, dintre care: un număr de 7 persoane, respectiv numiţii (…) au fost duşi la iniţial la U.M. (…) Măgurele, însă au fost lăsaţi imediat să plece sau au fost duşi mai departe la U.M. (…) Băneasa, fără a fi suferit vreo vătămare în incinta U.M. (…) Măgurele un număr de 8 persoane, respectiv numiţii (…) nu au suferit vreo vătămare, în incinta U.M. Măgurele, fiind arestaţi preventiv imediat după audiere: (…) iar restul de 527 persoane au suferit vătămări fizice şi psihice şi au fost private de dreptul fundamental la libertate în incinta unităţii, după cum urmează:

Persoanele susmenţionate, au fost ţinute în incinta U.M. (…) Măgurele, diferite intervale de timp, cuprinse între 1 zi şi 7 zile, situaţia fiecărei persoane vătămate fiind tratată separat, în capitolul ,,VI. Situaţia fiecărei persoane vătămate”.

Aşa cum se poate constata, un număr de 21 persoane, au fost duse la U.M. (…)Măgurele atât în cursul zilei de 13 iunie 1990, cât şi în zilele de 14-15 iunie 1990:

(…).

Dintre persoanele aduse la U.M. (…) Măgurele, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, un număr de 144 persoane au fost arestate preventiv: (…).

Totodată, un număr de 10 persoane au fost arestate contravenţional de către instanţa de judecată: (…).

7c. Alte sedii ale Ministerului de Interne

Aşa cum s-a arătat, majoritatea persoanelor reţinute de mineri, au fost predate lucrătorilor de poliţie de la secţiile de poliţie din raza cărora au fost ridicate acestea, iar de acolo au fost transportate imediat la Băneasa şi U.M. (…) Măgurele.

Au fost însă şi cazuri în care, persoanele vătămate au fost ţinute fără vreun document legal în incinta sediilor organelor de poliţie şi chiar în Arestul acestor secţii, pentru diferite intervale de timp cuprinse între câteva ore, şi chiar câteva zile.

Astfel, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, un număr de 39 persoane dintre cele ridicate de către mineri, au fost duse şi în alte sedii ale Ministerului de Interne, unde au fost ţinute fără vreun document legal diferite intervale de timp, după care au fost transferate la Băneasa şi U.M. (…) Măgurele:

(…),

Totodată, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, au fost operate reţineri şi de către forţele de ordine, persoanele ridicate fiind duse la sediile organelor de poliţie, unde, dintre acestea, un număr de 9 persoane au fost ţinute fără vreun document legal diferite intervale de timp, după care au fost transferate la Băneasa şi U.M. (…) Măgurele: (…).

Situaţia fiecărei persoane vătămate este tratată separat, în capitolul ,,VI. Situaţia fiecărei persoane vătămate”, iar pentru exemplificare, prezentăm câteva cazuri:

Numitul (…), în ziua de 14.06.1990 a fost dus de mineri la Secţia 14 Poliţie şi ţinut în arest fără vreun document legal până la 18.06.1990 (4 zile), când faţă de acesta a fost luată măsura arestării preventive. În aceeaşi situaţie este şi (…), care în ziua de 15.06.1990 a fost dus de poliţişti la Secţia3 Poliţie şi ţinut în arest fără vreun document legal până la 18.06.1990 (3 zile), când faţă de acesta a fost luată măsura arestării preventive. De asemenea şi (…) care în ziua de 14.06.1990 a fost dus la Poliţia Capitalei unde a fost bătut de poliţişti şi introdus în Arest fără vreun document legal până la data de 16.06.1990 (2 zile).

La data de 14 iunie 1990 numitul (…) a fost dus la Secţia 22 Poliţie, unde a fost ţinut fără vreun document legal până la data de 16.06.1990 (2 zile). În data de 14.06.1990 numitul (…) a fost dus de mineri la Poliţia Capitalei şi a fost introdus în Arest, în care a fost ţinut câteva ore. De asemenea, în ziua de 14 iunie 1990 minerii au ridicat din zona Piaţa Romană pe minorul (…) în vârstă de 10 ani, pe care l-au dus la Secţia 3 Poliţie. Acolo a fost ţinut fără vreun document legal până la data de 16 iunie 1990 (2 zile), când a fost predat la Centrul de primire minori Bucureşti.

Au fost şi cazuri în care, persoanele aduse la sediile organelor de poliţie, au fost percheziţionate şi deposedate de bunurile de valoare, iar unele dintre acestea bătute ,,în mod bestial” de către poliţişti, fiind necesară internarea lor de urgenţă la spital, pentru îngrijiri medicale.

Exemplificăm în acest sens cazul persoanei vătămate (…), care, din cauza loviturilor primite de la lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Capitalei, a necesitat internarea la Spitalul Clinic Fundeni, unde i-a fost extirpat un rinichi.

(…)

7d. Alte instituţii publice în care au fost reţinute persoane în zilele de 13 şi 14.06.1990

Aşa cum s-a arătat, în afara sediilor Ministerului de Interne, în care, în noaptea de 13/14 iunie 1990 au fost reţinute nelegal persoanele ridicate în cursul intervenţiilor forţelor de ordine, au fost folosite drept locuri de deţinere şi alte instituţii publice, respectiv clădirile în care îşi aveau sediul Guvernul, Televiziunea Română, acolo fiind reţinute în acelaşi interval de timp, alte 75 persoane, ridicate din zonele aflate în proximitatea acestor sedii, de către militarii aflaţi în dispozitivele de pază, sau au fost aduse de către reprezentanţii Ministerului de interne din locurile în care aceştia au acţionat.

Spre deosebire însă de sediile Ministerului de Interne (Băneasa, Măgurele, sediul Ministerului de Interne şi al Poliţiei Capitalei, Secţii de Poliţie), unde persoanele au fost primite în vederea efectuării de cercetări faţă de acestea, fie de către personalul propriu (în incinta Poliţiei Capitalei şi Secţii de Poliţie), fie de către lucrători de poliţie anume desemnaţi din cadrul altor unităţi de poliţie sau chiar de către procurori (la Băneasa şi Măgurele).

În cazul celor două instituţii (Televiziune şi Guvern), persoanele din conducerea acestora, au acceptat ca respectivele persoane să fie întroduse în unitate de către militarii din dispozitivul de pază, care fie le-au reţinut ei direct în urma unor acţiuni desfăşurate în afara perimetrului obiectivului, fie le-au fost predate persoanele de către minerii care le-au reţinut în urma acţiunilor desfăşurate la sediile Institutului de Arhitectură, P.N.Ţ.-C.D., etc.

Mai mult chiar, atât la sediul Televiziunii cât şi la Guvern, persoanele reţinute au fost anchetate de către persoane care nu aveau atribuite de lege aceste competenţe, fiind relevante în acest sens, înregistrările audio video realizate în incinta TVR în noaptea de 13/14.06.1990, în care se poate observa cum persoanele reţinute sunt agresate şi chestionate de către militari, printre cei care adresau întrebări fiind şi inc. Dumitrescu Emil.

În ce priveşte persoanele reţinute în sediul Guvernului, acestea au fost chestionate chiar şi de unii membrii ai C.P.U.N.

(…)

În cazul structurilor Ministerului de interne în care persoanele au fost ţinute nelegal, comandanţii acestora aveau competenţa de a pune la dispoziţia organelor de urmărire penală sediile unităţilor pentru a efectua acte de cercetare penală în incinta acestora, aceasta cu atât mai mult cu cât, conducerea persoanelor reţinute la aceste sedii s-a făcut cu aprobarea procurorului general, care coordona întreaga activitate de urmărire penală.

În schimb, aceştia au acceptat ca persoanele conduse la aceste sedii, să fie ţinute fără vreun document legal peste limita de timp necesară audierii, iar în cazul secţiilor de poliţie, persoanele au fost introduse chiar în Arest fără vreun document legal, timp de mai multe zile.

Sediul Guvernului

 

Aşa cum s-a arătat, în noaptea de 13/14 iunie 1990, în sediul Guvernului au fost conduse pentru verificări mai multe persoane reţinute de forţele de ordine în zona Piaţa Victoriei, dintre care un număr de 28 persoane au fost lipsite de libertate în incinta clădirii pe tot parcursul nopţii: (…).

Cu excepţia numitei (…) care în cursul dimineţii de 14.06.1990, a reuşit să fugă, precum şi a numiţilor (…), care au fost lăsaţi să plece în cursul dimineţii, toate celelalte persoane reţinute au fost duse în ziua de 14.06.1990 la U.M. (…) Măgurele şi Băneasa, iar numitul (…) la sediul organelor de poliţie, de unde a fost apoi eliberat.

De remarcat este faptul că, spre deosebire de celelalte instituţii în incinta cărora au fost ţinute în noaptea de 13/14.06.1990 mai multe persoane, sediul Guvernului nu a fost niciun moment atacat.

Reţinerea şi agresarea acestor persoane în sediul Guvernului, s-a făcut cu ştiinţa celor aflaţi în sediu (preşedinte, prim ministru şi alţi lideri ai F.S.N), care nu numai că nu au pus capăt acestei situaţii, dar chiar şi-au exprimat poziţia, afirmând că “Îmi pare rău că nu v-am omorât”, (…), care de altfel, a şi făcut anchetă cu cei reţinuţi, tratându-i ca pe nişte infractori (…).

Sediul Guvernul, a reprezentat un centru de detenţie şi de triere pentru persoanele reţinute în zona Piaţa Victoriei de către militarii din dispozitivul de pază al sediului Guvernului, dar tot aici au fost aduse de către mineri în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, persoanele ridicate de aceştia din sediul Institutului de Arhitectură: (…).

De asemenea, la sediul Guvernului au fost aduse de către mineri în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, persoanele ridicate de aceştia din sediul Asociaţiei 21 Decembrie: (…) aveau grave probleme de sănătate, primul având afecţiuni cardiace, iar cel de-al doilea fiind operat la rinichi, au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă pentru a primi îngrijiri medicale, de unde au fost externaţi în jurul prânzului. În ce priveşte pe numitul (…), acesta a fost dus mai departe la Băneasa, unde a fost ţinut fără vreun document legal până la data de 16.06.1990.

În cursul dimineţii zilei de 14 iunie 1990, la sediul Guvernului au fost aduse, pentru verificări şi alte persoane reţinute de forţele de ordine în zona centrală, acestea fiind suspectate că ar fi participat la acţiunile violente din seara precedentă: (…).

Pe tot parcursul zilei de 14.06.1990, minerii au continuat să ducă în sediul guvernului şi alte persoane reţinute de aceştia în diferite zone ale Capitalei: (…).

Televiziune

 

În cursul nopţii, în jurul orelor 01:00, militarii aflaţi în dispozitivul de pază al TVR, au lansat un atac asupra persoanelor care se mai aflau în apropierea sediul Televiziunii, deşi la acel moment situaţia în zonă se liniştise. În aceste condiţii, militarii au reţinut un număr total de 47 persoane, considerând că acestea nu-şi justificau prezenţa în zonă: (…).

Totodată, în cursul acţiunii lansate de militari, numitul (…) a fost agresat fizic de aceştia, fiind abandonat în stare de inconştienţă.

Persoanele reţinute de către militari, au fost ţinute în incinta clădirii Televiziunii pe tot parcursul nopţii, iar în dimineaţa zilei următoare, cu excepţia numitului (…), care a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale, toate celelalte persoane au fost duse la U.M. (…) Măgurele.

Din probele administrate în cauză rezultă că persoanele din conducerea Televiziunii au avut cunoştinţă de prezenţa persoanelor reţinute în incinta clădirii, fiind filmate în încăperea în care au fost ţinute, de către Şoloc Paul, însoţit şi de Theodorescu Răzvan, cei doi fiind şi ,,cei ce au făcut intervievări la acea perioadă asupra victimelor în număr de cel puţin 60 de persoane victime torturate în subsolul televiziunii române” (…).

Din imaginile surprinse în subsolul televiziunii, în acea perioadă, se constată că aici se mai afla o persoană, care interoga pe cei reţinuţi şi vătămaţi, persoană a cărei voce şi fizionomie, din profil, se aseamănă cu a inculpatului Dumitrescu Emil, iar una dintre persoanele vătămate i s-a adresat cu apelativul „domnule general”, întrucât aşa se recomandase. De altfel, gradul de amiral în marină corespunde gradului de general pentru armata terestră.

Cu toate acestea, nu au fost luate măsuri pentru predarea către organele de poliţie a persoanelor în cauză, pentru efectuarea de cercetări, fiind ţinute în subsol până în dimineaţa zilei următoare, când au fost transportate de către militari, la U.M. (…) Măgurele.

Mai mult chiar, după ce acestea au fost filmate în subsolul TVR, câteva dintre persoanele reţinute au fost luate de nişte poliţişti şi duse într-unul din studiourile Televiziunii, unde au fost interogate şi agresate fizic, reproşându-li-se faptul că au încercat să atace sediul acelei instituţii şi să distrugă bunuri, după care au fost duse înapoi în camera din subsol, unde au fost ţinute peste noapte.

De altfel, Theodorescu Răzvan, în calitate de director general al Televiziunii a avut cunoştinţă de acţiunea declanşată de militarii din dispozitivul de pază asupra persoanelor civile aflate în proximitatea clădirii TVR, fiindu-i prezentat de către comandanţi planul de acţiune, respectiv despre modul de intervenţie.

V. CONSECINŢELE INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE ALE EVENIMENTELOR DIN 13-15 IUNIE 1990 DIN BUCUREŞTI

 

Pe plan intern

 

În ziua de 16 iunie 1990, la ora 15:00, a avut loc o şedinţă de Guvern, condusă de către primul-ministru, inculpatul Petre Roman. Acesta a expus evenimentele care au avut loc în Bucureşti, începând cu data de 11 iunie 1990, când s-ar fi încercat un dialog între Guvern şi reprezentanţi manifestanţilor.
(…).

La un moment dat, în şedinţa de guvern, ministrul Folea l-a întrebat pe inculpatul Petre Roman, dacă există cazuri din care să rezulte că minerii au bătut oameni din senin, fără să fie ei provocaţi sau agresaţi. Inculpatul îi confirmă acest lucru şi i-a mai spus:

„De exemplu, a fost publicat cazul lui Munteanu. Acum dacă Munteanu, acum dacă pe Munteanu îl includem în categoria neprihăniţilor, ne-am aranjat” (…).

Prin această remarcă, reiese, fără putinţă de tăgadă, dorinţa primului-ministru Petre Roman, de a fi prezentată opiniei publice evenimentele din 13-15 iunie 1990, într-un mod denaturat, astfel încât populaţia să nu aibă percepţia că persoanele care deţineau puterea politică se fac vinovate de ceea ce s-a întâmplat.

La această şedinţă de guvern a participat, din partea Ministerului Minelor, (…), adjunct al ministrului minelor. (…).

Din această intervenţie a ministrului adjunct al minelor reiese că, inculpatul Burlec Plăieş Cornel, alături de liderii de sindicat, au fost implicaţi, în activitatea de mobilizare a minerilor din Valea Jiului, pentru ca aceştia să facă deplasarea la Bucureşti, la chemarea persoanelor cu funcţii de conducere în stat.

Pe plan intern, puterea politică s-a străduit din răsputeri, prin mijloace specifice, pentru a manipula percepţia publică, cu privire la evenimentele din Bucureşti, petrecute la jumătatea lunii iunie, astfel încât să pară că acestea au fost provocate de opoziţia politică. În acest scop au fost prezentate, în presa scrisă, interviuri luate minerilor, prin care acestea justificau acţiunile, astfel:

Am găsit la PNȚ droguri, armament, muniție, mașină de scris automată, tipărit bani la PNL, este în ziarul Adevărul rubrică…” .

„Nu s-au justificat partidele astea, pentru că au coordonat din umbră, drogând pe unul și pe altul…”.

„Contra studenților și tinerilor n-avem nimic, să fie liniștiți”.

„Studenții care sunt pașnici și își desfășoară activitatea pe stradă, plimbarea, și n-are nimic la un moment dat cu nicio personalitate, n-avem nici noi nimica cu ei.

În momentul când sunt violenți și noi trebuie să ne apărăm și să ne gândim la viitorul nostru că înainte muream de foame, nu găseai un salam în alimentara…”.

În noaptea de 13 spre 14 iunie 1990, în timp ce trecea cu maşina prin Piaţa Victoriei, Liviu Petrina, fruntaş al P.N.Ţ.-C.D., a fost oprit de către simpatizanţii F.S.N., care i-au vadalizat autoturismul, după care a fost condus, împreună cu fiica sa, în sediul Guvernului, iar de aici la arestul Direcţiei Cercetări Penale unde, Alexandru Stark, redactor la Televiziunea Română, i-a luat un interviu, cu următorul conţinut:

„A.S.: Am aflat cu stupefacție că ați fost reținut. În calitate de conducător de partid?

L.P.: Nu am fost reținut, domnule Stark. Mi s-a spus că sunt protejat în Palatul Victoriei.

A.S.: Păi… un moment. Ăăăă… Iertați-mă, dar am venit în goană când am auzit că sunteți aici. Dumneavoastră… Mi s-a spus că ați făcut toată noaptea niște curse,

televiziune, consiliul de miniștri…

L.P.: Nu, n-am făcut niște curse. Nu, n-am făcut cursele acestea. Am…

A.S.: Ați fost văzut la televiziune, colegii noștri ne-au spus și noi am spus „e treaba domnului Petrina, face ce dorește”…

L.P.: Eu am fost, dar pe o stradă lăturalnică, mi-am căutat niște copii, da.

A.S.: Ă, hm… Și totuși, ați provocat și un accident.

L.P.: Nu, n-am provocat niciun accident.

A.S.: Există o femeie care este accidentată, e mașina dumneavoastră și erați în stare de ebrietate.

L.P.: Mda. Este o înscenare întreagă.

A.S.: Adică toată lumea are ceva cu dumneavoastră? Special?

L.P.: Nu, dar se pregătește, constat, o înscenare.

A.S.: Credeți că înscenare a fost și găsirea în subsolulurile PNȚ-CD a unor cantități de… droguri, să le spunem, halucinante, sticle cu incendiare, arme? Tot înscenare a fost? Le-am filmat, le avem, dacă le vreți le puteți vedea.

L.P.: Nu am văzut, nu pot crede așa ceva. Suntem un partid creștin și democrat, nu avem asemenea ocupații.

A.S.: În ultimele zile, în ziarul Dreptatea au fost niște articole de analiză ale activității partidului dumneavoastră, conducerea dumneavoastră de partid l-a exclus chiar pe unul din vechii membri pentru anumite acțiuni care nu au fost acceptate nici de partidul dumneavoastră, deci chestiunea cu armele și cu tot ce s-a găsit în subsoluri ar fi tot o înscenare a cuiva?

L.P.: Nu am nicio cunoștință, partidul nostru nu are asemenea ocupații. Noi suntem un partid politic, nu folosim asemenea…

A.S.: Dar în sediul partidului dumneavoastră s-au găsit astea. Le-a adus cineva?

L.P.: Eu nu am știre despre asemenea lucruri, nu puteau să fie la partidul nostru asemenea lucruri, domnule…

A.S.: Dar din moment ce au fost găsite acolo? Iar dumneavoastră vi s-au făcut analize pentru stare de ebrietate, conducând în stare de ebrietate…

L.P.: Nu este exact, domnule. Mi s-a făcut analiza care se face… în mod forțat mi s-a făcut. Și rezultatul mi se va da mâine, mi s-a spus.De ce veniți dumneavoastră să…

A.S.: Am aflat că sunteți aici și ne-a uimit…

L.P.: … deturnați din nou…

A.S.: Ce înseamnă „din nou”? Când am mai deturnat-o? Conducerea partidului dumneavoastră, la emisiunea în care dumneavoastră…

L.P.: Vă rog să nu amestecați lucrurile.

A.S.: Conducerea partidului dumneavoastră, în ziua în care nu a acceptat să participați la emisiunea noastră, a recunoscut obiectivitatea emisiunilor făcute de televiziune. Ce am deturnat? Ați spus deturnare… Ce am deturnat?

L.P.: Domnule Stark, nu sunt în… nu suntem în situația să vă povestim acuma toate… Lăsați oamenii să se liniștească…

A.S.: Un moment…

L.P.: …să ne vedem fiecare de treburile lui…

A.S.: Un moment. De ce apelați…

L.P.: Nu incitați oamenii. Oamenii trebuie să se înțeleagă în aceste vremuri…

A.S.: Dar acei…

L.P.: Nu trebuie să puneți paie pe foc.

A.S.: Sunt de acord cu dumneavoastră, dar, presupunând că se pun paie pe foc acum, presupunând, ceea ce au declarat cei reținuți, că au primit bani, nu vrem să dăm nume…

L.P.: N-are nicio legătură cu prezența mea aici, care este abuzivă. Este abuzivă. Am fost protejat la Palatul Victoriei, dimineața am fost adus aici și sunt purtat pe drumuri.

A.S.: Deci are cineva ceva cu dumneavoastră, da?

L.P.: Sper că nu are nimeni nimic cu mine. Sper că cu toții vom fi drepți și adevărul va ieși la iveală.

A.S.: Care adevăr socotiți dumneavoastră că trebuie să iasă la iveală?

L.P.: Adevărul tuturor. Adevărul tuturor.

A.S.: Bandajul din capul meu este tot un adevăr?

L.P.: Este inacceptabil să se folosească violența în orice împrejurare. Am condamnat, condamnăm și vom condamna totdeauna orice recurgere la violență.

A.S.: Și dacă vă spun acuma că acela care a dat în mine și în colegii mei a primit fonduri de la dumneavoastră ca să vină la televiziune?

L.P.: O spuneți pe răspunderea dumneavoastră, domnule Stark.

A.S.: Eu am întrebat numai.

L.P.: Răspunsul acesta este.

A.S.: Îmi pare rău, domnule Petrina, că dumneavoastră, conducător de partid istoric, vă găsesc aici, am venit special, am crezut că v-a luat așa simplu de pe stradă, mi s-a spus că totuși nu așa simplu a fost și că nu ați fost numai o dată să vă căutați copii – spuneți dumneavoastră – în jurul televiziunii, că ați făcut mai multe curse cu diferiți…

L.P.: Am făcut două curse. Am mers o dată acolo, copiii mei au coborât și în timpul acesta eu am mers cu mașina mai departe și ei n-au venit la mașină unde aveam întâlnire și atunci am rugat să-i caute. Nevenind, am plecat acasă și am constatat că ei erau acasă și prietenul care i-a căutat… i-am promis că mă voi întoarce, m- am întors și l-am luat și am plecat spre Piața Victoriei. Au fost lucruri foarte simple. Și nu am avut nimic comun cu acțiunea de la Televiziune.

A.S.: Noi constatăm ceea ce spuneți dumneavoastră, înregistrăm, aveți dreptul să declarați ceea ce doriți și așa cum spuneți dumneavoastră așa vom…

L.P.: Vă mulțumesc frumos!”

Despre caseta cu acest interviu a fost informată şi presa scrisă, care a manipulat informaţia, afirmând că există o înregistrare video, cu un conducător de partid, care distribuia sticle cu benzină din propriul autoturism, pentru a fi folosite ca şi cocktailuri Molotov. Abia în data de 10.07.1990, a apărut o precizare, din partea Televiziunii Române, publicată în ziarul Adevărul şi care făcea referire la caseta pe care o deţinea, cu interviul ce îi fusese luat lui Liviu Petrina. (…)

Parlamentul României, prin cele două camere, a hotărât înfiinţarea unei comisii de anchetă, pentru elucidarea evenimentelor din 13 – 15 iunie 1990, stabilirea cauzelor şi condiţiilor care au generat şi, respectiv, favorizat producerea lor. Prin hotărârea Senatului nr.12 din 18 iunie 1990 şi hotărârea Adunării Deputaţilor nr.11din 19 iunie 1990, s-a stabilit componenţa nominală a Comisiei de anchetă, respectându-se configuraţia politică a celor două camere ale Parlamentului.

Din această Comisie de anchetă, unde cei mai mulţi reprezentanţi erau din grupul parlamentar al F.S.N., a făcut parte, printre alţii şi inculpatul Dumitru S. Nicolae, adică unul dintre aceia care au organizat şi au dirijat modul de desfăşurare a tot ceea ce s-a petrecut la jumătatea lunii iunie, în Bucureşti.

Concluzia comisiei, fără punctul de vedere al parlamentarilor opoziţiei, au fost că:

„1.În zilele de 13-15 iunie 1990 au avut loc în Capitală şi în unele localităţi din ţară evenimente violente în care au fost implicate grupuri de populaţie, efective ale Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, în urma cărora au rezultat morţi, răniţi şi importante daune materiale…;

2. Evenimentele din 13-15 iunie 1990 s-au produs în anumite condiţii favorizante, decurgând din specificul perioadei de tranziţie de la statul totalitar comunist, spre statul de drept…;

3. S-a încercat constant, de anumite forţe, înlocuirea câmpului politic existent, rezultat în urma constituirii Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, cu un alt câmp politic, bazat pe grupuri de presiune…;

4. Manifestaţia din Piaţa Universităţii s-a permanentizat şi desfăşurat într-o atmosferă marcată de violenţă verbală şi uneori chiar şi fizică, a determinat situaţii ilegale speciale…;

5. Pe fondul degradării fenomenului Piaţa Universităţii, mai ales după alegerile din 20 mai 1990, decizia de degajare a acesteia de către forţele de ordine este legitimă…;

6. Pretextul violenţelor din după-amiaza zilei de 13 iunie soldate cu devarstarea sediilor unor instituţii de stat-Ministerul de Interne,Poliţia Capitalei, Serviciul Român de Informaţii, Televiziune – l-a reprezentat evacuarea demonstranţilor din Piaţa Universităţii în dimineaţa aceleiaşi zile…;

7. Amploarea pe care au luat-o violenţele în ziua de 13 iunie 1990 a fost posibilă datorită slăbiciunii sau chiar inacţiunii forrţelor de poliţie, dovedite, de altfel şi în ocazii anterioare, în perioada guvernului provizoriu…

8. Din materialul probator, la dispoziţia Comisiei, rezultă că există probe în sensul implicării unor personalităţi de frunte ale unor partide şi grupuri politice în evenimente… şi că există indicii privind implicarea unor partide politice şi grupări în aceste evenimente;

9. În susţinerea materială, morală şi politică a manifestanţilor din Piaţa Universităţii au fost implicate atât unele partide prin persoane cu responsabilităţi în cadrul acestora, cât şi unele asociaţii, instituţii şi particulari;

10. În condiţiile stări de necesitate existente în după-amiaza zilei de 13 iunie, Preşedintele ales şi Guvernul provizoriu au recurs la o modalitate excepţională pentru apărarea ordinii publice atunci când, confruntaţi cu actele de violenţă împotriva unor instituţii fundamentale ale statului, care luau amploare, au lansat apeluri populaţiei de a contribui la oprirea acestora;

11. Faptul că minerii au venit în număr mare în Capitală este consecinţa directă a impactului pe care l-au avut evenimentele violente din 13 iunie, a întreruperii emisiunii Televiziunii Române şi are o motivaţie civică cât şi o explicaţie psiho-sociologică specifică;

12. Se constată că venirea minerilor în Capitală conţine, pe lângă elemente de spontaneitate şi elemente de organizare…;

13. Între evenimentele din 13 iunie, pe de o parte, şi evenimentele din 14-15 iunie, pe de altă parte, există un raport cauză-efect, izbucnirea violentă din 13 iunie fiind urmată de o replică de autoapărare…;

14. Prin natura lor, grupurile de menţinere a ordinii, alcătuite ad-hoc din mineri şi alte categorii de populaţie nu aveau capacitatea de a acţiona după regulile specifice forţelor de ordine…;

15. În starea generală de confuzie creată de intervenţiile grupurilor ad-hoc de cetăţeni, forţele de poliţie şi ale armatei au procedat la ridicarea unor persoane bănuite a se fi dedat la acte de violenţă împotriva instituţiilor de stat.Parte din aceste acţiuni s-au efectuat în mod abuziv;

16. În acelaşi timp, forţele de ordine nu au procedat, de îndată, aşa cum ar fi fost firesc în condiţii normale şi la reţinerea acelora dintre participanţii la grupurile ad-hoc de ordine – mineri sau alte categorii de cetăţeni – care s-au dedat la violenţe excesive ori s-au făcut în alt fel vinovaţi de încălcarea legii şi trimiterea lor în faţa justiţiei;

17. În activitatea Ministerului de Interne, a forţelor de ordine în zilele de 14-15 iunie se remarcă grave deficienţe…;

18. Intervenţia tardivă a trupelor Ministerului Apărării Naţionale şi ezitarea cu care au acţionat în prima fază a intervenţiei lor se explică prin: precaritatea informaţiilor…, starea psihomorală a trupelor…, inadecvarea tehnicii militare existente în dotare…

[…]

20. În perioada premergătoare datei de 13 iunie s-a constatat implicarea unor parlamentari şi cetăţeni străini, ziarişti, reporteri, reprezentanţi ai ambasadelor în susţinea acţiunii din Piaţa Universităţii.

Se poate conchide că evenimentele din 13-15 iunie 1990 au fost de o deosebită gravitate, au traumatizat societatea românească şi au deteriorat imaginea României pe plan internaţional” (…).

O singură remarcă ne permitem să facem, pentru respectarea adevărului, referitor la concluzia de la pct.10 şi anume că, în România nu a fost decretată stare de necesitate, în perioada evenimentelor din luna iunie 1990.

Reprezentanţii partidelor de opoziţie, care au făcut parte din comisie, au avut o opinie separată, concluziile acestora fiind:

„1. Hotărârea de evacuare a Pieţei Universităţii a fost luată la 11 iunie 1990 într-o întrunire condusă de Preşedintele României şi de Primul Ministru. S-a prevăzut ca forţele de ordine să fie sprijinite de circa 5.000 de cetăţeni civili…;

2. Acţiunea violentă a forţelor de ordine în zorii zilei de 13 iunie, a depăşit necesitatea măsurilor de restabilire a ordinii şi s-a transformat într-un act de represiune asupra manifestanţilor care nu au opus niciun fel de rezistenţă, cei mai mulţi încercând chiar să fugă…;

3.Violenţa cu care manifestanţii au ripostat la acţiunea forţelor de ordine prin reocuparea Pieţei şi atacarea instituţiilor de stat (Poliţia Capitalei, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Televiziunea) a constituit o încălcare gravă, cu caracter penal a dispoziţiilor legale…;

4.Abandonarea de către forţele de ordine a misiunii de pază şi apărare a obiectivelor atacate de agresori şi retragerea în momentele când Capitala avea nevoie de prezenţa şi intervenţia lor, a constituit un act grav de indisciplină militară şi de comandă…;

5.Apelurile către populaţie ale Preşedintelui României şi ale Guvernului pentru a participa la restabilirea ordinii nu erau necesare în raport cu situaţia reală existentă în Capitală…;

6. Informarea opiniei publice de către televiziune, în mod selectiv în zilele de 13, 14 şi 15 iunie, oprirea nejustificată a emisiunii în seara zilei de 13 şi intervenţia incitatoate a conducerii televiziunii în seara respectivă a constituit un factor major în amplificarea situaţiei reale, în implicarea civililor în acţiuni agresive şi incitarea împotriva comunităţii rromilor…;

7.Mobilizarea şi organizarea transportului la Bucureşti, a cca. 20.000 de persoane, majoritatea mineri, s-a efectuat în baza unor solicitări ale organizaţiilor partidului de guvernământ şi a puterii locale din numeroase centre miniere şi oraşe din ţară…;

8.Cu toate că în zorii zilei de 14 iunie armata restabilise ordinea în Capitală, Preşedintele României a ţinut discurs minerilor sosiţi în Bucureşti în care au fost îndemnaţi să reocupe Piaţa Universităţii, discurs care conţinând neadevăruri a constituit şi o incitare la agresiune…;

9. Conducerea grupurilor de mineri la adrese precise ale unor partide politice de opoziţie, asociaţii, facultăţi, redacţii de ziare şi locuinţe de lideri politici, pătrunderea fără drept în aceste sedii şi locuinţe şi comiterea de distrugeri şi furtunui însemnate au constituit infracţiuni grave…;

10.Suprimarea temporară a apariţiei unor ziare de opoziţie sau independente, molestarea şi punerea în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea a ziariştilor români şi străini constituie o gravă încălcare a libertăţii presei, ale prevederilor documentului final al reuniunii de la Helsinki şi Viena…;

11.Atacarea instituţiilor de învăţământ superior, distrugerea laboratoarelor şi bibliotecilor acestora, agresarea unor studenţi şi cadre didactice, a diverşilor cetăţeni suspectaţi de a fi intelectuali sau participanţi la fosta manifestaţie din Piaţa Universităţii, a unor femei care deranjau prin ţinută vestimentară, a unor cetăţeni care au protestat la legitimarea lor de către mineri ori interveneau în favoarea victimelor, a constituit o gravă încălcare a Drepturilor Omului şi a dispoziţiilor Codului Penal…;

12. Dirijarea şi pătrunderea unor grupe de mineri în cartiere şi locuinţe ale rromilor sub pretextul unor controale economice, reţinerea şi maltratarea acestora, efectuarea de percheziţii şi confiscări abuzive au constituit încălcări ale legii penale şi ale Convenţiei Internaţionale din 7 martie 1966 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, ratificată şi de România…;

13. Discursul Preşedintelui României cu ocazia plecării minerilor din Capitală prin care adresa mulţumiri şi încurajări minerilor, pentru «atitudinea lor civică», a cuprins şi unele neadevăruri dar a avut şi un caracter aprobativ pentru actele ilegale comise…;

14. Deţinerea cu privare de libertate a peste 1.000 de persoane în alte locuri decât cele de reţinere, neadecvate, mai multe zile în mod abuziv, fără forme legale, minori şi majori împreună, adesea bărbaţi şi femei în aceleaşi încăperi, supunerea la rele tratamente inumane şi degradante, lipsiţi de dreptul de apărare, privaţi de orice contact cu familiile constituie grave încălcări ale legii penale române, a Declaraţiei Universale ale Drepturilor Omului şi Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice…;

15. Neidentificarea celor care a instigat, condus şi dirijat grupurile de mineri în actele de agresiune comise, în zilele de 14 şi 15 iunie, se datoreşte organelor Ministerului de Interne şi Serviciului Român de Informaţii” (…).

Pe plan internaţional

 

Evenimentele din 13-15 iunie 1990 din Bucureşti au fost redate de presa străină şi transmise, în direct, de numeroase posturi de televiziune, mai ales din Europa şi America de Nord.

Imaginile au stârnit puternice emoţii în rândul cetăţenilor occidentului care, până atunci, nu mai văzuseră cum forţele de ordine, dar mai ales o anumită categorie socială, în speţă minerii, să lovească cu atâta sălbăticie simpli cetăţeni, care se aflau pe stradă, a căror vină nu era alta, decât aceea de a avea alte idei decât persoanele care se aflau la conducerea ţării sau care aveau o înfăţişare de intelectuali, imagine ce era asimilată cu aceea de „huligani” sau de reprezentanţi ai „forţelor reacţionare”, care vor răul ţării.

(…)

De asemenea, ca urmare a tot ceea ce s-a întâmplat la jumătatea lunii iunie 1990, în România, unele personalităţi ale diasporei româneşti au refuzat să mai vină în ţară, hotărârea fiindu-le determinată, fie ca reacţie la violenţele care au avut loc, fie, pur şi simplu, temându-se pentru viaţa lor.

(…)

Tot capitalul de simpatie de care se bucura România în occident, ca urmare a Revoluţiei din decembrie 1989, a fost şters, peste noapte, de evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Ţările occidentale şi numeroase organisme internaţionale, fie au îngheţat relaţiile cu ţara noastră, iar în cel mai fericit caz, au avut o atitudine de răceală. Alte ţări au căutat să speculeze climatul politic existent în România, pentru rezolvarea relaţiilor bilaterale, conform intereselor proprii.

La 18 iunie 1990, miniştii de externe ai Comunităţii Economice Europene au luat decizia de a îngheţa relaţiile C.E.E. – România. De asemenea Grupul celor 24 de state membre ale OECD, au luat hotărârea amânării includerii României în Programul de Asistenţă Phare.

Adrian Năstase a fost numit ministru al afacerilor externe, în guvernul Petre Roman II, care a condus ţara, în perioada 28 iunie 1990 până în 26 septembrie 1991. În cartea sa institulată „România după Malta”, publicată în anul 2006, la Editura Fundaţia Europeană Titulescu, a afirmat, la pag. 24, că „a fost obligat, ca ministru de externe, alături de colegii din minister, să adun cioburile rămase în urma mineriadelor. Dar se pare că unele cioburi erau produse şi de alte instrumente, nu doar de bâtele minerilor”.

(…) În aceeaşi carte, „România după Malta”, în vol. 2, pag.168-175, Adrian Năstase a redat întâlnirea pe care a avut-o la masa rotundă, organizată de Institutul Francez de Relaţii Internaţionale (I.F.R.I.), în data de 21 noiembrie 1990. La începerea discuţiilor Thierry de Montbrial, directorul I.F.R.I., a spus că s-a organizat acest eveniment, dedicat României, pentru că se face o anumită injustiţie ţării. Tot acesta a afirmat, la un moment dat, însă, că „evenimentele din iunie 1990 ocupă un loc considerabil în viaţa politică.

Au fost similare cu evenimentele din Piaţa Tien An Men. Rămân numeroase semne de întrebare. Guvernul a dat explicaţii contradictorii, minerilor li s-a mulţumit de către preşedinte. Cei ce au urmărit evenimentele, au constatat că minerii erau foarte bine organizaţi, că li s-au pus la dispoziţie trenuri, că ştiau adrese ale unor instituţii şi persoane, care au fost agresate.Acestea vor lăsa urme asupra României”.

Acest fapt dovedeşte că, în cancelariile occidentale, se cunoştea foarte bine că puterea din România, iniţiase şi organizase, în mod amănunţit, evenimentele petrecute în Bucureşti, în 13-15 iunie 1990.

Evenimentele din 13-15 iunie 1990, au marcat nu numai istoria României, dar au influenţat şi destinul unei generaţii şi anume a tinerilor care, în 1990, au avut curajul, voinţa şi maturitatea să ceară, ca în ţară, să se înfăptuiască o democraţie reală.

VI.SITUAŢIA FIECĂREI PERSOANE VĂTĂMATE: (…)
(1392 persoane vătămate)

 

În cauză au mai fost audiate, la solicitarea acestora, în calitate de persoană vătămată, sau cu ocazia audierii în calitate de martor au declarat că se constituie părţi civile, ori au existat date că au fost cercetate cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990, însă din actele de urmărire penală efectuate, a rezultat că nu au suferit vreo vătămare în urma comiterii infracţiunii ce formează obiectul cauzei, ori aspectele sesizate nu s-au confirmat: (…) (55 persoane).

VII. MIJLOACELE DE PROBĂ

Starea de fapt expusă în rechizitoriu rezultă, atât din mijloacele de probă expuse în cuprinsul său, cât şi din următoarele:

DECLARAŢIILE MARTORILOR: (…)

ÎNSCRISURI: (…)

ÎNREGISTRĂRI AUDIO-VIDEO:

procese verbale de redarea a înregistrărilor audio-video.

FOTOGRAFII:

planşe foto cu capturi după înregistrările audio-video;

albume foto conţinând fotografii ale persoanelor reţinute la unităţi militare: (…)

DECLARAŢIILE PERSOANELOR VĂTĂMATE ȘI DECLARAŢIILE PĂRŢILOR CIVILE: volumele şi fila sunt indicate la poziţia fiecărei persoane vătămate.

DECLARAŢIILE SUSPECŢILOR: (…)

VIII. ANALIZA ÎN DREPT A FAPTELOR

Analiza tipicității infracțiunilor contra umanității – art. 439 din Noul Cod Penal

Noua legislație penală grupează într-un singur articol mai multe modalități normative, acestea fiind de fapt infracțiuni autonome, așa cum sugerează și titlul marginal, care folosește pluralul în ceea ce reprezintă denumirea unei singure infracțiuni. Ceea ce face ca toate aceste modalități să se încadreze în prevederile art. 439 Cod penal este condiția comună, aceea ca faptele ce constituie elementul material al infracțiunii, în fiecare dintre modalitățile acesteia, să fi fost comise în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile.

Pentru fiecare dintre modalitățile normative grupate în cadrul alin. (1) al art 439, sunt prevăzute sau nu și condiții particulare pentru existența tipicității infracțiunii, iar în măsura în care este realizat conținutul constitutiv al mai multor astfel de modalități normative care satisfac condiția comună, va exista practic un concurs de infracțiuni. Consecința grupării lor, prin voința legiuitorului, într-o singură infracțiune, este aceea a lipsei tratamentului sancționator reglementat pentru concursul de infracțiuni.

Iată una dintre explicațiile pentru care, după redeschiderea urmăririi penale în cauză, schimbarea încadrării juridice a faptelor a avut loc dintr-un concurs de infracțiuni într-o infracțiune unică.

Analiza condițiilor de tipicitate, prin raportare la starea de fapt reținută în cauză

1.Condiții de tipicitate comune pentru toate variantele normative

Ca și în cazul genocidului, faptele ce îndeplinesc condițiile de tipicitate a infracțiunii nu pot fi comise decât de o pluralitate naturală de făptuitori, întrucât nu poate fi conceput un atac generalizat sau sistematic împotriva unei populații civile și care să fie realizat de un autor unic. În cadrul acestei pluralități de făptuitori, contribuțiile acestora pot fi diferite, așa cum este cazul și în cauza de față, cu atât mai mult cu cât subiectul pasiv este și el unul colectiv.

Având în vedere această particularitate, înainte de a arăta, în concret, în ce constă activitatea infracțională a fiecăruia dintre inculpați, este necesară o analiză de ansamblu a acestor fapte care se întrepătrund și se completează pentru atingerea scopului comun al autorilor.

Numai astfel, contribuția individuală a fiecărui inculpat la conceperea și/sau punerea în practică a atacului sistematic sau generalizat lansat împotriva unei populații civile poate fi pusă în evidență, alături de poziția subiectivă a inculpaților față de faptele fiecăruia dintre ei, dar și față de cele ale celorlalți coinculpați.

Înainte de orice, se cuvine să subliniem că acest atac sistematic sau generalizat lansat împotriva unei populații civile este situația premisă, condiția sine qua non pentru ca faptele comise să se situeze în sfera infracțiunilor împotriva umanității și să nu intre sub incidența textelor tradiționale de incriminare.

Alături de existența acestui atac, tot ca o condiție sine qua non pentru ca faptele să constituie infracțiuni împotriva umanității, este și condiția legată de poziția subiectivă a autorilor faptelor, fiind esențial ca, în săvârșirea lor, fiecare autor al acestora să aibă reprezentarea că ele se subsumează acestui atac și contribuie la realizarea scopului comun al pluralității de făptuitori.

Aceste două condiții, alături de realizarea eventualelor condiții particulare de tipicitate edictate pentru fiecare dintre variantele normative ale art.439, reprezintă esența tipicității infracțiunilor împotriva umanității.

De asemenea, în acest punct se impune o precizare cel puțin la fel de importantă ca și existența celor două condiții arătate anterior, și anume precizarea cu privire la consecințele concrete, produse după ce a fost conceput și lansat atacul împotriva unei populații civile, deci după crearea situației premisă necesară pentru existența infracțiunilor împotriva umanității.

Astfel, autori ai infracțiunii sunt, în primul rând și în mod necesar, autorii atacului lansat împotriva populației civile, respectiv cei care au conceput planul și/sau modul de aducere la îndeplinire a acestui plan, ori au creat condițiile pentru ca acest plan să fie dus la îndeplinire.

Aducerea la îndeplinire a planului poate fi realizată de autorii săi, împreună cu alte persoane, dar poate fi realizată și doar de alte persoane, poziția subiectivă a acestora din urmă față de atacul lansat de primii fiind cea care califică faptele lor ca infracțiuni împotriva umanității, ca fapte penale ce intră sub incidența textelor tradiționale de incriminare sau chiar ca fapte săvârșite fără vinovăție.

Astfel, autorii planului presupus de atacul lansat împotriva populației civile și/sau cei care acționează pentru crearea condițiilor necesare punerii în practică a acestui plan, sunt responsabili de toate faptele comise ulterior în cadrul acestui atac, indiferent dacă autorii nemijlociți pot sau nu să fie trași la răspundere și indiferent dacă faptele ce constituie modalități normative ale infracțiunii au fost sau nu urmărite în mod necesar sau doar acceptate de autorii atacului lansat împotriva populației civile.

În ce privește acceptarea ca posibile a urmărilor infracționale, trebuie spus că, odată conceput planul și create condițiile pentru punerea lui în practică, autorii planului vor fi responsabili ca autori ai infracțiunilor împotriva umanității în toate variantele normative ale căror condiții de tipicitate sunt îndeplinite de faptele comise ulterior în mod nemijlocit de alte persoane care acționează pentru punerea în practică a atacului lansat, indiferent de poziția subiectivă a autorilor nemijlociți.

De asemenea, sunt responsabili pentru o participație, proprie sau improprie, în funcție de poziția subiectivă a autorilor nemijlociți, la toate faptele penale comise de aceștia din urmă și care s-ar putea afla în concurs cu infracțiunile împotriva umanității.Cei care au conceput planul și au creat condițiile pentru punerea lui în practică sunt autori mediați ai tuturor faptelor penale comise ulterior, față de care au o poziție subiectivă caracterizată de intenția indirectă.

În termenii unei confruntări între două părți beligerante, autorii creării stării de conflict și punerii față în față a combatanților sunt responsabili de toate consecințele acestui conflict, indiferent de amploarea mai mică sau mai mare a conflictului și a consecințelor sale.

Această responsabilitate intervine în măsura în care scopul creării conflictului este unul nelegitim, chiar dacă, privite în afara contextului și în mod izolat,

faptele autorilor nemijlociți ar putea apărea ca necesare și chiar legale, aceștia putând, deci, acționa și fără vinovăție, fiind posibil ca răspunderea lor să nu

poată fi antrenată nici măcar pentru infracțiunile prevăzute de textele tradiționale de incriminare.

Pentru a pune în evidență modul în care intervine responsabilitatea autorilor atacului, trebuie să ne raportăm, evident, chiar la situația particulară din cauza de față.

Astfel, Piața Universității a fost evacuată prin folosirea unor violențe care nu erau justificate de o necesitate practică, dar care nu erau justificate nici din punct de vedere legal, decât în aparență și doar parțial, iar această aparență a fost creată, în mod conștient și voit, tot de către autorități, ca o pregătire a planului pus ulterior în practică.

După evacuarea în acest mod a pieței, autoritățile au amplificat artificial conflictul prin răspândirea de știri false și chiar prin acte de violență puse pe seama manifestanților, pentru a arăta că forțele de ordine sunt depășite de amploarea evenimentelor și pentru a justifica în acest mod intervenția plănuită anterior a muncitorilor, în special a minerilor, dar și a armatei, nici muncitorii și nici armata neavând atribuții în reprimarea unor manifestații de stradă, fie ele și ilegale.

În acelați timp, toate aceste manevre au avut menirea să ațâțe sentimentul de revoltă al manifestanților care, timp de aproape două luni, acționaseră nonviolent și chiar au clamat acest mod de acțiune.

În aceste condiții, autorii planului prin care este lansat și pus în practică atacul împotriva populației civile sunt responsabili de toate consecințele produse, indiferent dacă au participat sau nu la punerea în practică a acestui plan și indiferent dacă este atrasă sau nu răspunderea autorilor nemijlociți a faptelor care constituie modalități noramative ale infracțiunilor împotriva umanității.

În condițiile arătate mai sus, intervenția forțelor de ordine pentru a-i respinge pe manifestanții care luaseră cu asalt poliția, ministerul de interne sau televiziunea, intervenție privită în afara contextului dat de existența unui plan și a unui atac lansat împotriva pupolației civile, este una care apare chiar legală, fiind necesară pentru restabilirea unei ordini publice puternic tulburate.

Condiția privind existența unui atac generalizat sau sistematic

Textul art. 439 din Noul cod penal preia fără deosebiri de substanță art. 7 din Statutul CPI, pentru a alinia legislația națională la cea internațională, însă nu preia și Elementele Crimelor, partea în care statutul CPI explicitează termenii folosiți, motivul fiind acela că noțiunile din legislația internă au un înțeles autonom, mai larg față de aceiași termeni folosiți de Statutul CPI. Elementele Crimelor au rolul nu doar de a explicita termenii, ci și de a delimita competența instanței internaționale. Termenii cuprinși în art. 439 din Noul cod penal au un înțeles mai larg decât cei preluați din Statutul CPI, având cel puțin înțelesul arătat în Elementele Crimelor, dar fără să se limiteze la acest înțeles.

Așadar, în analiza tipicității infracțiunilor împotriva umanității vom face trimitere și la elementele crimelor, însă vom avea în vedere și înțelesul autonom al acestor termeni în legislația națională.

Revenind la analiza începută anterior cu privire la situația premisă, în literatura de specialitate se arată că elementul material specific, comun categoriei crimelor împotriva umanității, constă în săvârșirea unor fapte care prezintă o caracteristică aparte ce ține de circumstanța contextuală în care sunt comise, și anume atac răspândit sau sistematic direcționat împotriva populației civile.

De asemenea, se arată că faptele care pot fi incluse în elementul material al crimelor împotriva umanității nu sunt specifice numai acestora, putând fi regăsite și în structura elementului material al genocidului sau al crimelor de război, acestea fiind diferite, fie prin specificul elementului subiectiv care le antrenează, fie printr-o anumită circumstanță specială în care are loc fapta incriminată, iar încadrarea faptelor în categoria crimelor împotriva umanității este determinată de contextul extrem de grav în care sunt săvârșite, context ce presupune includerea lor într-un atac răspândit sau sistematic îndreptat împotriva populației civile.

Noțiunea de „atac” are un sens mult mai larg decât sensul propriu al termenului chiar și în Statutul CPI, nu doar în legislația națională. În primul rând, se poate observa că, spre deosebire de Statutul Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie,(TPIFI) Statutul CPI nu face nicio referire la faptul că ar exista o  intercondiționare între crimele împotiriva umanității si conflictele armate, așa cum susțin inculpații în memoriile depuse la dosarul cauzei.

Concluzia, subliniată și în literatura de specialitate , este aceea că infracțiunile impotriva umanității pot fi săvârșite și în afara existenței unor conflicte armate.

În ce privește sensul noțiunii de atac, literatura de specialitate arată faptul că atacul poate exista și în lipsa unor acte de violență, nefiind necesar să aibă un conținut material, astfel că intervenția militară nu este obligatorie. Se mai arată că o legislație ce duce la persecutarea unui grup determinat de persoane este susceptibilă de a fi subsumată noțiunii de atac.

Acest atac trebuie să fie unul sistematic sau generalizat și să fie îndreptat împotriva unei populații civile. Paragraful 2 al art. 7 din Statutul CPI definește atacul ca fiind „ comportamentul care constă în comiterea multiplă de acte vizate la paragraful 1 împotriva oricărei populații civile, în aplicarea sau sprijinirea politicii unui stat ori unei organizații având ca scop un asemenea atac”.

După cum se observă, în accepțiunea Statutului CPI, caracterul sistematic sau generalizat rezidă, în principal, în multitudinea de acte dintre cele menționate în paragraful 1, acte care pot constitui una sau mai multe dintre modalitățile normative în care sunt incriminate faptele.

Mergând mai departe și analizând caracterul multiplu despre care vobește Statutul CPI, acest caracter nu poate face trimitere la un anumit număr minim de acte, ci face trimitere la un număr de acte suficient de mare astfel încât să rezulte caracterul de masă al acestora și să excludă atât caracterul lor întâmplător, cât și acele acte care, fiind izolate, ar crea ambiguitate cu privire la împrejurarea că ele s-ar subsuma sau nu aplicării ori sprijinirii politicii unui stat sau organizații al cărui scop îl constituie atacul.

În literatura de specialitate se arată că diferența dintre cele două tipuri de atac, respectiv sistematic sau generalizat, poate fi apreciată pe baza jurisprudențeiTPIFI și a TPIR, care folosesc criteriul gradului de organizare a atacului pentru a face distincție între cele două tipuri de atac.

De asemenea, cu trimitere la jurisprudența instanțelor internaționale, se arată că pentru existența caracterului sistematic sau generalizat nu este necesar ca fiecare act privit individual să îndeplinească per se această condiție, fiind suficient ca întreaga activitate, subsumând toate actele materiale, privite în ansamblul ei, să aibă un caracter generalizat sau sitematic.

În ce privește cauza de față, caracterul sistematic al atacului rezultă cu evidență din faptul că autoritățile au conceput un plan pentru evacuarea și reprimarea demonstranților care se opuneau politicii promovate de acestea, plan care arată fără îndoială o organizare și o concepție unitară în activitatea infracțională a autorilor atacului. De asemenea, multutudinea actelor, care evidențiază caracterul sistematic al atacului, este șie ea evidentă.

Planul conceput de inculpați nu s-a limitat doar la evacuarea manifestanților din Piața Universității, ci a prevăzut și acțiuni ulterioare, acțiuni care devoalează scopul real, scop care constă în îngrădirea libertății opiniilor politice, în descurajarea oricăror alte acțiuni îndreptate împotriva politicilor duse de autoritățile ai căror exponenți erau inculpații.

Astfel, dacă acest plan s-ar fi limitat la evacuarea manifestanților existenți la un moment dat în Piața Universității, pentru ca această zonă să fie redată circulației publice, așa cum afirmă cei care nu s-au prevalat de dreptul la tacere, fără a amplifica intenționat violențele, fără a răspândi știri false și fără a plănui anterior aducerea muncitorilor și a armatei, precum și lipsirea de libertate a unor persoane care nu comiseseră până la acel moment nicio faptă penală, ar fi existat posibilitatea ca aceștia să afirme că evoluția ulterioară a evenimentelor și escaladarea violențelor nu a fost un scop urmărit de aceștia, însă toate aceste părți ale planului inițial, conceput într-un moment în care nu putea fi anticipată nici măcar nevoia unor forțe de ordine numeroase, arată fără dubiu că scopul autorităților nu a fost acela de a restabili o ordine publică despre care afirmă că a fost încalcată, ci a fost unul mult mai amplu, constând în reprimarea libertății de exprimare, a libertății opiniilor politice contrare celor ale autorităților autoinstalate.

Legat de acest scop, chiar dacă alegerile recent desfășurate consemnaseră o victorie zdrobitoare a forței politice care a preluat puterea în 1989, această putere avea la bază acțiuni profund nedemocratice, care țineau de modul în care CFSN se transformase în partid politic, capitalizând astfel în plan politic toate actele firești prin care, oricine ar fi preluat puterea după decembrie 1989, ar fi încercat să îndrepte societatea cât mai departe de constrângerile comuniste.

În ce ne privește, nu facem decât să subliniem care era punctul de vedere al oponenților politici ai autorităților de la acel moment, fiind irelevant dacă acest punct de vedere era sau nu unul just sau dacă el este împărtășit sau nu de o majoritate.

Chiar și în condițiile unei victorii zdrobitoare în alegerile din 20 mai 1990, momentul în care o forță politică mult mai puternică, așa cum a fost Partidul Comunism Român, fusese îndepărtată de la putere, nu era deloc departe în timp, iar acțiunile manifestanților riscau să confere partidelor de opoziție o forță mult mai mare decât era de dorit de către guvernanți, existând pentru aceștia riscul ca, pe fondul respingerii de către întreaga societate a tot ceea ce era legat de fosta nomenclatură comunistă, punctul 8 al Proclamației de la Timișoara să capete tot mai mulți adepți, iar exponenții noii formațiuni politice instalate la putere să fie îndepărtați în acest mod.

Ulterior a devenit de notorietate că majoritatea acestora proveneau din diverse eșaloane ale puterii politice anterioare ori avuseseră legături strânse cu nomenclatura comunistă, fapt ce nu era cunoscut la acel moment decât de cercuri restrânse de persoane, care nu erau oricum interesate să facă publice aceste aspecte.

O dovadă în acest sens, dovadă pe care timpul a făcut-o să fie certă, este și faptul că, deși au fost numeroase încercări ale societății civile pentru impunerea în legislație a punctului 8 al Proclamației de la Timițoara, o lege a lustrației, așa cum a fost numită, nu a fost adoptată nici până astăzi, când s-au împlinit deja 27 de ani de la data acestor evenimente, deși societatea, în ansamblul ei, îmbrățișa fără rezerve nevoia unei astfel de legi.

Alături de impunerea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, o altă revendicare a manifestanților din Piața Universității, revendicare a cărei punere în practică era evitată cu obstinație de către puterea autoinstalată, era înființarea unui post privat de televiziune, post care, spre deosebire de postul public, a cărui conducere era numită de guvernanți, nu putea fi controlat de aceștia și ar fi existat riscul major ca acest post să devină o portavoce a manifestanților din Piața Universității.

Există mărturii ale unor personalități ale vieții publice, așa cum este Stere Gulea sau Victor Rebengiuc, care arată că postul public prezenta acțiunile manifestanților în mod voit deformat, acesta fiind și motivul pentru care, după escaladarea violențelor, manifestanții au încercat, între altele, să pătrundă în sediul televiziunii române și să arate întregi țări resorturile și dimensiunea reală a protestelor lor, pentru a se delimita de ceea ce guvernanții induceau opiniei publice prin prezentarea acestor manifestanți ca fiind traficanți de droguri, cerșetori, speculanți și, în general, tot ceea ce cuprindea eticheta de „ golan”, cu care fuseseră gratulați de inculpatul Ion Iliescu.

Abia în anul 1995, după mai mult de 5 ani de la aceste evenimente, a fost înființat primul post privat de televiziune cu acoperire națională, urmat apoi de multe alte astfel de posturi, iar, așa cum este unanim acceptat, diversitatea mass-media este o condiție fără de care nu poate exista o societate democratică.

Faptul că scopul autorităților nu se limita la evacuarea Pieței Universității, ci urmărea reprimarea libertății de exprimare a opiniilor politice, este pus în evidență de aceea că, așa cum rezultă din majoritatea declarațiilor, dar și din mass-media de la acea vreme, în dimineața zilei de 13 iunie 1990, în Piața Universității nu se mai aflau aflau decât un număr redus de persoane, unele dintre acestea având o stare precară de sănătate, întrucât se aflau de mai multă vreme în greva foamei.

Cu toate acestea, pentru evacuare au fost mobilizate forțe impresionante raportat la numărul persoanelor aflate în piață și la posibilitatea acestora de a se opune forțelor de ordine, o dovadă fiind chiar faptul că aceste forțe nu au întâmpinat niciun fel de rezistență, iar evacuarea pieței a durat aproimativ 30 de minute, timp în care au fost strânse și corturile instalate.

După evacuarea pieței, cei găsiți aici, ca și cei care au încercat să protesteze, au fost reținuți și transportați la unitatea militară din Măgurele pentru a fi anchetați, deși până la acel moment nu fusese comisă nicio faptă penală.

Deși numărul manifestanților nu impunea, mobilizarea muncitorilor și a armatei fusese deja plănuită anterior, ca și reținerile operate, fapt ce nu denotă decât ducerea la îndeplinire a planului autorităților, acela de a amplifica ele însele violențele de care să-i acuze ulterior pe manifestanți ,dar aceștia nu erau capabili de aceste violențe decât prin atragerea mult mai multor persoane decât cele existente.

Inculpații au urmărit ca, în urma răspândirii unor știri false prin toate mijloacele, să creeze aparența unui conflict de o amploare mult mai mare decât cea reală, conflict cu origini și resorturi altele decât cele reale, implicarea mișcării legionare și atacarea instituțiilor statului de persoane despre care se afirma că sunt înarmate de forțe oculte fiind menite să justifice implicarea plănuită a armatei și a unor mase mari de muncitori pentru o reprimare a cărei violență și urmări să descurajeze orice alte manifestări fățișe împotriva exponenților puterii politice.

Însăși evacuarea Pieței Universității prin folosirea nejustificată a violenței de un număr nejustificat de mare al forțelor de ordine a fost de natură să conducă la revolta unei părți a populației, revoltă care nu era generată neapărat de convingeri politice, ci, pur și simplu, de această modalitate de intervenție, populația având încă proaspăt în memorie modul brutal de acțiune al autorităților din perioada anterioară revoluției.

Această revoltă a fost urmărită de autorități ca parte a planului conceput pentru atac, iar această concluzie este determinată și de faptul că a existat un astfel de precedent în ziua de 24 aprilie 1990 când, în jurul orei 05.00, au fost aduse în Piața Universității mai multe autovehicule cu ofițeri, subofițeri și soldați din cadrul Ministerului de Interne și Ministerului Apărării Naționale.

Ziua anterioară, cea de 23 aprilie 1990, a fost prima zi în care în Piața Universității s-au adunat mii de persoane, iar peste noapte au rămas aproximativ 150 de tineri. Aceștia au fost loviți cu brutalitate de către cadrele M.I. și M.Ap.N. aduse în piață în dimineața zilei de 24 aprilie, când au și fost reținute câteva zeci de persoane, toate acestea având loc deși nu se comisese nicio faptă antisocială.

Forțele de ordine nu au întâmpinat nicio rezistență, piața fiind eliberată în câteva minute, însă această intervenție deosebit de violentă i-a indignat pe cetățenii capitalei, fapt ce a făcut ca în Piața Universității să vină tot mai multe persoane, ajungându-se la un număr de aproximativ 30.000 de persoane care scandau împotriva violenței.

Cele arătate, alături de primele descinderi ale minerilor, care au venit în capitală în lunile ianuarie și februarie 1990, au constituit precedente care, la 12 iunie 1990, le arătaseră deja guvernanților ce consecințe au acest tip de acțiuni pe care le-au folosit în totală cunoștință de cauză.

Consecințele urmărite sau doar acceptate de către autorii planului conceput pentru atacul lansat s-au concretizat în uciderea a patru persoane, vătămarea integrității fizice și psihice, precum și lipsirea de libertate în mod ilegal a câtorva mii de persoane.

Din punct de vedere al legislației existente la acel moment, acțiunile autorităților, cel puțin cele inițiale, apar total ilegale, așa cum ilegală a fost și implicarea Procuraturii Generale în acțiunea de evacuare a Pieței Universității.

Astfel, Constituția României, adoptată în anul 1965, a fost abrogată de puterea instalată după 22 decembrie 1989, care a guvernat prin decrete și decrete-legi, până la începerea activității primului Parlament ales, schimbând treptat legislația anterioară.

Libertatea de exprimare, inclusiv și în primul rând a opiniilor politice, ca și pluripartitismul, au fost recunoscute şi consacrate de noua legislaţie, iar faptul că manifestanții ocupaseră Piața Universității, manifestând non-violent, nu putea fi încadrat decât ca o contravenție.

În orice caz, evacuarea Pieței Universității prin folosirea de violențe în noaptea de 12/13.06.1990 nu era justificată de starea de fapt de la acel moment, iar pentru a crea aparența de legalitate s-a stabilit ca Procuratura Generală să emită comunicatul prin care cerea poliției să evacueze Piața Universității.

Ca și astăzi, organele de procuratură aveau și au o relație instituționalizată cu poliția, iar autoritatea procurorilor asupra poliției se limita la cadrul creat de cauzele penale instrumentate de poliție sub supravegherea procurorilor sau de procurori cu sprijinul poliției.

La data de 12.06.1990 nu era înregistrată nicio cauză penală care să privească tulburarea ordinii publice de manifestațiile din Piața Universității, iar exprimarea unor opinii politice într-un mod neviolent nu poate constitui o faptă penală în niciun stat democratic.

În orice caz, în măsura în care Procuratura Generală ar fi considerat necesar să solicite poliției să restabilească ordinea publică în Piața Universității, această solicitare putea fi transmisă în mod instituționalizat, pe căile obișnuite de comunicare între cele două instituții, fără a fi necesar să fie transmisă prin intermediul presei.

Acest mod de comunicare cu poliția este, prin el însuși, dincolo de conținutul comunicării și de încadrarea sau nu în atribuțiile procuraturii, încă o dovadă a faptului că autoritățile publice aveau scopul de a prezenta opiniei publice o stare de fapt deformată față de cea reală și de a crea aparența de legalitate a acțiunilor inițiale, urmând ca, ulterior, într-un mod diversionist, să se ajungă la o escaladare a violențelor și să apară ca justificată reprimarea brutală a manifestanților și lipsirea lor de libertate.

Scoase din context, aceste urmări pot apărea ca legitime dacă nu se are în vedere că ele au fost parte a unui plan conceput anterior de autorități pentru a reprima astfel libertatea opiniilor politice, garantată de legislația existentă la acel moment în vigoare.

În cuprinsul comunicatului transmis de Procuratura Generală se face din nou trimitere la faptul că în Piața Universității sunt exclusiv sau majoritar persoane care au ocupații contrare legii, ceea ce ar fi însemnat însă că autoritățile au tolerat această stare de fapt timp de aproape două luni.

Din declarația procurorului (…), care era și purtător de cuvânt al instituției, rezultă că Procurorul General al României, Gheorge Robu, a intenționat să transmită acel comunicat la o oră de maximă audiență, însă purtătorul de cuvânt nu a putut fi contactat în timp util, iar comunicatul, care nu a putut fi transmis în jurnalul de seară, a fost transmis în jurnalul de noapte și reluat a doua zi.

În fapt, se poate spune că atacul lansat împotriva populației civile a început la 11.06.1990, odată cu ședința de la Scroviștea, unde s-a decis convocarea unei ședințe restrânse la sediul Guvernului și la care au participat cei care au decis și organizat astfel atacul lansat împotriva populației civile.

Ședința a fost condusă de inculpații Ion Iliescu și Petre Roman – președinte ales, respectiv prim-ministru al Guvernului interimar, participanți fiind inculpatul Gelu Voican Voiculescu – vicepremier, generalul Mihai Chițac – Ministru de Interne, generalul (…)- șeful Inspectoratului General al Poliției Române, generalul Victor Atanasie Stănculescu – Ministrul Apărării Naționale, Generalul (…) – șeful Marelui Stat Major al Armatei, inculpatul Virgil Măgureanu – directorul Serviciului Român de Informații, (…) – primarul Bucureștiului, Gheorghe Robu – Procuror General al României, și inculpatul Nicolae Dumitru – primvicepreședinte al F.S.N.

În această ședință s-a discutat despre evacuarea Pieței Universității, însă problema evacuării s-a pus prima dată în ședința de Guvern din 10 mai 1990 de către generalul Mihai Chițac, când acesta a afirmat, într-un mod sugestiv pentru legalitatea a ceea ce a urmat, că „aplicarea legii înseamnă să intru cu câteva mii de polițiști între ei și, să zicem așa, să facem praf tot ce se poate face praf.”

Tot generalul Mihai Chițac a fost cel care, în ședința din 11 iunie 1990, a cerut ca poliția să fie sprijinită de armată, însă generalul (…) s-a opus, cerîndu-i inculpatului Ion Iliescu să nu implice armata. În această situație, soluția găsită de Ion Iliescu, cu care au fost de acord toți participanții, a fost de a mobiliza 4-5 mii de muncitori care să fie aduși în piață. Mai târziu s-a decis și aducerea minerilor.

În urma acestei ședințe, s-a decis ca generalul Mihai Chițac să întocmească un plan de acțiune, cu implicarea forțelor M.I., trupelor de poliție militară ale M.Ap.N. și forțelor antitero ale S.R.I., acțiuni total ilegale.

Planul de acțiune a fost întocmit de generalul Mihai Chițac, cu sprijunul generalului (…) și a inculpatului Nicolae Dumitru, care s-a și angajat că va aduce muncitorii de pe platformele industriale „Pipera”, „23 August”, I.M.G.B., etc, așa cum i-a cerut inculpatul Ion Iliescu. Planul a fost aprobat apoi de primul ministru, inculpatul Petre Roman, care a avut o discuție telefonică pe această temă cu Ion Iliescu, după care i-a cerut ministrului de interne să organizeze în cursul serii de 12 iunie 1990 o ședință cu șefii militari desemnați să participe la acțiune.

(…)

Tot cu acest prilej, s-a stabilit și ca Procuratura generală să emită comunicatul cu privire la solicitarea adresată poliției de a „restabili ordinea”.

În urma celor stabilite anterior, în dimineața zilei de 13 iunie 990, Piața Universității a fost înconjurată de 1400 de militari din M.I., 3 mașini de pompieri, 80 de militari din Batalionul de Poliție Militară al M.Ap.N., 10 autosanitare cu personal medical, dar și efective neprecizate ale S.R.I.

Conform planului, la ora 04:00 a fost blocată Piața Universității cu 21 de autovehicule grele și cordoane ale poliției, iar 300 de militari în termen și 100 de subofițeri de poliție au intrat, au ridicat baricadele și i-au reținut pe cei aflați în corturi sau pe spațiul verde. Dispozitivul a fost întărit și cu militari în termen și stundeți de la Școala de Ofițeri a M.I., iar această defășurare de forțe nu poate fi explicată prin numărul celor aflați în piață la acel moment, care nu depășea 20 de persoane.

Scopul inculpaților a fost însă altul și a fost atins, pentru că, după ocuparea pieței de către forțele de ordine, acestea au început să rețină fără niciun motiv persoanele care încercau să protesteze împotriva evacuării în forță a pieței. Până la ora 07:00 au fost reținute 263 de persoane, care au fost conduse inițial la Arestul Serviciului Independent de Poliție Transporturi București, iar ulterior în cazarma U.M (…) București.

Decizia ca aceste persoane să fie conduse în cazarma de la Măgurele era cuprinsă în planul de acțiune, deși nu a existat niciun temei pentru reținerea acestor persoane și, cu atât mai mult, un temei care să fi putut fi anticipat la 12 iunie 1990, când a fost întocmit acest plan. Au fost reținuți inclusiv studenți de la Institutul de Arhitectură, care se aflau în incinta instituției de învățământ, fiind în sesiune de examene.

În mod evident, de aceste acțiuni au aflat ulterior și ceilalți studenți, dar și alte persoane, care au început să se adune în grupuri pentru a protesta față de reținerile ilegale și față de evacuarea în forâă a pieței. Așa cum se stabilise inițial, împotriva acestora au fost aduși câteva sute de muncitori de la IMGB, iar între aceștia și studenți au avut loc confruntări violente.

Toate acțiunile descrise, începând cu conceperea planului și până la acest moment, au fost complet nelegale și au generat, așa cum era de prevăzut și cum s-a și dorit, destabilizarea masivă a ordinii publice, acțiunile autorităților fiind receptate de cei care protestaseră anterior în piață ca acțiuni împotriva libertății exprimării libertăților politice.

Având în vedere aceste acțiuni ilegale, precum și scopul arătat al acestora, autorii conceperii planului și creării condițiilor pentru aplicarea lui devin responsabili pentru toate actele ce au urmat în zilele de 13-15 iunie 1990.

Deosebit de relevant în ce privește caracterul ilegal al acțiunilor din dimineața zilei de 13 iunie 1990 este că, după ce s-a constatat că în sarcina celor conduși la Măgurele nu poate fi reținută vreo faptă anti-socială, aceștia fiind puși în libertate, inculpatul Ion Iliescu i-a reproșat ministrului de interne punerea lor în libertate, deși Ion Iliescu nu avea niciun fel de atribuție în a decide cu privire la libertatea acestor persoane, ca și toți ceilalați care luaseră această decizie încă din ziua de 12 iunie 1990.

Așa cum era previzibil, cei eliberați s-au alătura grupurilor de protestatari formate în piață, iar în acest context, întregul dispozitiv polițienesc a fost retras, piața fiind reocupată de manifestanți. Această retragere apare ca nejustificată în raport cu scopul declarat al autorităților de a evacua piața și arată că planul acestora era de a-i pune pe protestatari față în față cu forțele de ordine și cu muncitorii aduși din țară, într-o confruntare al cărei rezultat previzibil să descurajeze pe viitor pe oricine ar contesta viziunea politică a guvernanților.

Caracterul vădit nelegal al acțiunilor descrise, la care se adaugă aducerea, în dimineața zilei de 14 iunie 1990, a minerilor, îi face responsabili pe inculpați pentru toate consecințele produse ulterior, chiar dacă, începând cu a doua jumătate a zilei de 13 iunie 1990, acțiunile violente ale protestatarilor, privite scoase din context, pot apărea ilegale și ar părea că justifică acțiunile ulterioare ale autorităților. Această aparență a fost tocmai ceea ce au urmărit inculpații prin tot ceea ce au întreprins în legătură cu manifestațiile din Piața Universității.

Condiția ca atacul să fie lansat împotriva unei populații civile

 

În ce privește noțiunea de „populație civilă”, Elementele Crimelor nu cuprind criterii de delimitare a populației civile de alt tip de populație. Legat de acest aspect, în literatura de specialitate se arată că, inițial, sintagma a fost folosită pentru civilii combatanți, iar ulterior practica tribunalelor internaționale a lărgit înțelesul ei, incluzând și persoanele fizice care s-au implicat activ în desfășurarea ostilităților.

Această discuție se referă la practica tribunalelor internaționale, creată exclusiv cu privire la conflicte armate, însă, așa cum am arătat și cum este unanim recunoscut atât de literatura de specialitate, cât și de practica recentă a instanțelor internaționale, noțiunea de „atac” este mult mai largă, din moment ce poate exista chiar și în afara oricăror acte de violență, putând fi chiar lipsită de un conținut material.

Din aceste acaracteristici ale atacului, ca element material în cadrul tipicității infracțiunilor împotriva umanității, decurge, în mod firesc și cu evidență, concluzia că nici noțiunea de „populație civilă” nu se suprapune aceleia din dreptul internațional umanitar și nu poate fi analizată prin raportare la un conflict armat, ci prin raportare la orice tip de conflict. Dezvoltând această idee, cu luarea în considerare a oricărui tip de conflict, se poate spune că, și în cauza de față, populația civilă a fost constituită atât din combatanți, cât și din necombatanți.

Noțiunea de combatant se analizează nu prin raportare strictă la un conflict armat și nici măcar la o confruntare fizică, ci prin raportare la tipul de confruntare care a determinat, in concret, lansarea atacului, chiar dacă, ulterior, atacul lansat a avut drept urmare și a presupus sau nu și o confruntare fizică.

În speță, confruntarea existentă inițial a fost una între adepții unor opinii pro și contra opiniilor politice ale guvernanților, iar din această perspectivă guvernanții înșiși au fost părti combatante și au atras de partea lor muncitorii, având deja de partea lor forțele de ordine ai căror conducători făceau parte din clasa politică aflată la putere și care au implicat în mod ilegal aceste forțe în lupta politică.

Confruntarea a fost inițial una a opiniilor politice, criteriul politic fiind cel care a delimitat populația împotriva căreia a fost lansat atacul, chiar dacă această delimitare nu a fost și nici nu putea fi una clară, „combatanții”, atrași într-un mod ilegal dintr-o confruntare de idei într-o confruntare fizică, fiind identificați pe măsură ce, într-un mod sau altul, își manifestau opinia politică pro sau contra autorităților autoinstalate.

Confruntarea inițială, aceea între opinii politice, a început să existe încă din luna ianuarie 1990 și s-a acutizat începând cu 22 aprilie 1990.

Prin politicile promovate de autorități, acestea au atras de partea lor muncitorii în confruntarea cu intelectualitatea identificată ca exponent al opiniilor politice contrare autorităților, iar această atragere a avut loc prin acceptarea tuturor revendicărilor minerilor, măsuri care, așa cum am arătat, deși poate firești în conținut, au avut scopul de a face acceptată de către societate modul incorect politic în care forța politică ce a preluat puterea și-a asigurat ulterior succesul zdrobitor în alegerile ce au avut loc la 20 mai 1990.

Ca și un conflict armat pornit cu respectarea prevederilor cuprinse în jus ad bellum, această confruntare a fost dusă în limitele legalității, manifestarea nonviolentă a convingerilor politice fiind garantată de orice stat democratic. În același timp, atragerea într-un mod sau altul, moral sau mai puțin moral, a diverselor segmente ale populației de partea formațiunii politice aflate la putere nu poate fi sancționată decât tot politic, în procesul electoral, însă recurgerea la violență pentru înfrângerea opiniilor politice contrare și pentru a sancționa pe cei care clamează lipsa de moralitate a autorităților, așa cum considerau exponenții intelectualității, iese din limitele licitului și se plasează în sfera penalului.

În momentul lansării atacului, autoritățile au fost cele care nu au respectat regulile de jus in bello, reguli care sunt apreciate, ca și cele de jus ad bellum, nu prin raportare la un conflict armat, ci prin raportare la un conflict de idei, așa cum este și cum trebuie să rămână o confruntare politică.

Această nerespectare a regulilor de jus in bello a constat în reprimarea cu violență a manifestanțiilor care își exprimau convingerile politice contrare guvernării, iar combatanții, în conflictul devenit fizic, fie că este unul armat sau nu, pot să nu fie aceiași, cuprinzând, așa cum a fost cazul în speță, toate persoanele care, chiar fără a-și manifesta în vreun fel afinitățile politice, au fost considerate adversari de către forțele de ordine și de către mineri, potrivit unor criterii adoptate ad-hoc.

Legislația națională nu oferă niciun criteriu pentru a defini noțiunea de „populație civilă”, însă credem că cele expuse anterior evidențiază faptul că persoanele vătămate în cauza de față constituie o „populație civilă”, atât în accepțiunea legislației internaționale, cât și a celei naționale, ambele admițând săvârșirea infracțiunilor împotriva umanității fără o interdependență între atacul lansat împotriva populației civile și conflictele armate. Inclusiv legislația internațională a fost reformată și concepută pentru a fi aplicată nu doar în cazul conflictelor armate, ci oricăror situații în care drepturile fundamentale ale persoanelor au fost încălcate la scară de masă.

Criteriul care a definit populația civilă în cadrul evenimentelor din 13-15 iunie 1990 a fost criteriul convingerilor politice ale membrilor săi.

2.Condiții de tipicitate ale variantelor normative reținute în cauză

 

a). În ce privește modalitatea normativă reglementată de art. 439 alin. (1) lit. a) din Noul cod penal, respectiv „uciderea unor persoane”, este suficient ca suprimarea vieții persoanei să aibă loc în cadrul atacului lansat împotriva populației civile, antrenând răspunderea penală, în primul rând, a autorilor acestui atac și a celor care au aderat la el, dar și a autorului nemijlocit, în măsura în care, analizând poziția sa subiectivă, concluzia este în sensul că acesta a cunoscut existența acestui atac și a înțeles să contribuie în acest mod la realizarea scopului său.

În condițiile în care analiza poziției subiective a autorului nemijlocit, atât în ce privește varianta noramativă de la litera a), cât și în ce privește variantele noramative de la literele g) și j), conduce la concluzia că autorul nemijlocit nu a avut reprezentarea că aderă la atacul lansat de autorități, acesta ar putea să răspundă pentru faptele incriminate în textele tradiționale de incriminare, respectiv omor, infracțiuni de violență sau lipsire de libertate, dacă raportat la contextul concret în care au fost comise, întrunesc condițiile de tipicitate ale acestor infracțiuni, însă este posibil ca aceștia să fi acționat fără vinovăție chiar și în cazul acestor din urmă infracțiuni, care, în prezent, nu mai pot fi oricum urmărite și judecate din cauza împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, cu excepția infracțiunilor de omor.

Deși folosirea formei de plural a substantivului „persoană” sugerează că ar putea subzista infracțiunea în varianta normativă de la art. 439 alin.1) lit. a) doar dacă există cel puțin două victime, ipoteză în care nu ne regăsim oricum în cauza de față, considerăm că nu există nicio justificare pentu ca uciderea unei singure persoane, cu îndeplinirea și a celorlalte condiții de tipicitate, să nu fie încadrată în această variantă normativă.

În cauză au fost ucise patru persoane prin împușcare de către forțele de ordine care au respins manifestanții ce intenționau să pătrundă în sediul Ministerului de Interne, respectiv au atacat cordoanele de militari ai Ministerului Apărării Naționale veniți în sprijinul forțelor de ordine. Față de precizările făcute anterior, este mai mult decât evident că uciderea acestor persoane a avut loc în cadrul atacului sistematic lansat împotriva populației civile.

În cazul variantei normative edictate în art. 439 alin. (1) lit. a), în afara săvârșirii faptei în acest context al atacului, nu sunt prevăzute alte condiții de tipicitate pentru existența infracțiunilor împotriva umanității.

Răspunderea pentru uciderea celor 4 persoane revine celor care au decis și organizat atacul, iar autorii nemijlociți, chiar dacă ar fi fost identificați, nu pot fi trași la răspundere, pentru motivele pe care le vom arăta în motivarea soluțiilor de clasare dispuse în cauză față de aceștia.

b). În ce privește varianta normativă prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. g) din Noul Cod penal, ca și în cazul variantei anterioare, nu sunt prevăzute alte condiții

de tipicitate, fiind suficient ca vătămarea fizică ori psihică să aibă loc în contextul atacului lansat împotriva populației civile, noțiune al cărei conținut a fost arătat anterior.

Ca și în cazul tuturor infracțiunilor îndreptate împotriva drepturilor fundamentale ale unor colectivități, încălcarea acestor drepturi trebuie să aibă o anumită gravitate, însă această gravitate nu se analizează în funcție de gravitateaa leziunilor, ci în funcție de caracterul de masă al consecințelor.

Astfel, textul alin.(1) lit. g) face vorbire de „vătămarea integrității fizice sau psihice a unor persoane”, iar acest text nici măcar nu sugerează un anumit nivel al gravității vătămărilor concrete. De asemenea, textul nu face nici trimitere la textele tradiționale în care sunt incriminate fapte de violență fizică sau psihică, nefiind folosită niciuna dintre denumirile marginale ale infracțiunilor clasice în care sunt încadrate faptele de violență, așa cum sunt lovirile sau alte violențe ori vătămarea corporală.

Acest fapt denotă că este suficientă existența unor fapte de violență, nefiind necesar ca aceste violențe să producă urmări de o anumită gravitate, faptele putând fi încadrate de textele tradiționale atât ca vătămări corporale, cât și ca loviri sau alte violențe. Gravitatea vătămărilor este determinată de numărul mare de victime, de contextul și scopul în care au fost comise, aceste criterii calificând faptele ca infracțiuni împotriva umanității.

Aceasta este și opinia unei părți a literaturii de specialitate , în timp ce o altă parte , în analiza tipicității infracțiunii în această variantă, face trimitere doar la vătămarea corporală, fără a justifica în niciun mod această trimitere.

În cauză, violențele exercitate asupra persoanelor vătămate s-au produs pe tot parcursul evenimentelor din zilele 13-15 iunie.

Acestea au avut loc atât în cadrul confruntărilor fizice generate de situația creată de guvernanți prin lansarea atacului, dar și după ce persoanele vătămate au intrat în custodia autorităților, fiind sub autoritatea forțelor de ordine ori a grupurilor de mineri, atât violențele fizice exercitate asupra acestora, cât și condițiile de detenție, asemănătoare lagărelor de exterminare, generând o puternică afectare a psihicului acestor persoane.

Toate acestea au generat și un puternic sentiment de insecuritate, după ce minerii au acționat ca adevărate forțe de ordine, însă fără a respecta vreuna dintre regulile impuse de legislație chiar și în cazul acțiunilor forțelor de ordine veritabile, minerii lovind pur și simplu persoanele întâlnite pe stradă și lipsindu-le de libertate fără ca poliția sau alte forțe de ordine să intervină, atitudine justificată de faptul că însăși conducerea statului solicitase intervenția minerilor, ceea ce nu putea induce decât reprezentarea existenței unei stări de anarhie, de disoluție totală a oricărei autorități a statului, ceea ce este de natură să genereze puternice tulburări psihice victimelor ce au fost concertate ca persoane vătămate în cauză și care, aflate în custodia autorităților, tocmai acestă postură le-a creat un sentiment de totală insecuritate.

În măsura în care autoritățile nu vor și, la un moment dat, nici nu pot, să mai asigure respectarea dreptului la viață, la integritate fizică sau la libertate și ele însele încalcă deliberat aceste drepturi, acționînd discreționar față de acestea, psihicul victimelor puse în această postură este, dincolo de orice îndoială, puternic afectat.

c). În ce privește varianta normativă prev. de art. 439 alin. 1 lit. c) din Noul Cod penal, aceasta constă în „persecutarea unui grup sau a unei colectivități determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, național, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcție de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional”.

Spre deosebire de primele două, această variantă normativă conține condiții proprii de tipicitate, care trebuie îndeplinite alături de condiția comună care se referă la atac. Modalitatea normativă cuprinsă în această variantă și care se regăsește în cauza de față este „persecutarea unui grup sau a unei colectivități determinate, prin privarea sau restrângerea gravă a dreptului fundamental la libertate, pe motive de ordin politic”.

Potrivit DEX , persecuția unor persoane constă în prigonirea acestora, asuprirea, provocarea de necazuri ori nedreptățirea, acțiuni ce rezultă fără echivoc din expunerea faptelor, iar motivul de ordin politic este și el evident. Noțiunile de „grup” sau „colectivitate”, folosite alternativ și determinate de criteriul politic, au fost analizate anterior, iar nelegalitatea privării sau restrângerii grave a dreptului fundamental la libertate trebuie analizată pe două planuri.

Primul plan este acela al aparenței de legalitate a măsurii, privită ca măsură luată în cadrul unei proceduri legale în care lipsirea de libertate apare ca posibilă, iar în acest plan trebuie să distingem între forma și fondul măsurii privative de libertate.

Al doilea plan se referă la mobilul acestei măsuri, acela care ține de motivul politic al acesteia, plan în care, pentru cei care cunoșteau acest motiv politic este indiferent dacă măsura apare ca legală, atât în formă, cât și în fond, pentru ei fiind una nelegală. Acest caracter nelegal, apreciat ca atare indiferent de forma și fondul măsurii, decurge din motivul real care stă la baza ei și care este unul politic, cunoscut doar de autorii atacului lansat.

De asemenea, acest caracter decurge și din actele de dezinformare a opiniei publice, acte care sunt cunoscute tot doar de autorii atacului și care privesc prezentarea deformată a manifestanților și a scopului pentru care aceștia sunt prezenți în piață.

În ce-i privește pe autorii nemijlociți, pentru care are relevanță atât forma, cât și fondul măsurilor privative de libertate, caracterul legal sau nelegal al acestora trebuie analizat prin prisma poziției lor subiective, atât față de motivul politic real al măsurii, cât și față de existența sau nu a unei dezinformări cu privire la ceea ce s-a numit „fenomenul Piața Universității”.

În măsura în care acești autori nemijlociți nu cunosc motivul politic și nici actele de dezinformare, aceștia cunosc inițial tot atât cât cunosc și alte persoane fără atribuții în vreo procedură în care apare posibilă privarea de libertate, iar poziția lor subiectivă se poate schimba pe măsură ce, exercitându-și atribuțiile într-o procedură ce presupune cercetarea persoanelor private de libertate, ia cunoștință de starea de fapt concretă pentru fiecare situație particulară.

De asemenea, în ce privește nelegalitatea privării de libertate a manifestanților din Piața Universității, este absolut necesar să distingem, în primul rând, între două momente în care au avut loc acțiuni de privare de libertate, și anume în prima parte a zilei de 13 iunie 1990, imediat după evacuarea Pieței Universității, ori după acțiunile violente care au avut loc în după amiaza zilei de 14 iunie 1990.

Astfel, reținerile din prima parte a zilei de 13 iunie au fost operate de forțele de ordine asupra celor găsiți în piață, asupra persoanelor care au încercat să protesteze împotriva evacuării pieței și asupra studenților care au fost găsiți la acea oră în incinta celor două instituții de învățământ.

Din punctul de vedere al autorilor atacului, aceste acțiuni sunt nelegale, atât în fond, cât și în formă, pentru că ele nu au avut caracterul unor măsuri privative de libertate în cadrul unei proceduri în care aceste măsuri apar posibile, persoanele fiind, pur și simplu, lipsite de libertate, fără niciun temei, nici de fapt, nici de drept, însă autorii nemijlociți au executat un ordin care, pentru ei, nu era un ordin vădit ilegal, întrucât nu cunoșteau și nu puteau cunoaște care sunt motivațiile pentru care li s-a ordonat ca aceste persoane să fie reținute, motivații cunoscute doar de autorii atacului.

Aceste așa-zise rețineri au fost făcute din ordinul inculpaților, ca parte a planului, și, deși s-au limitat doar la conducerea forțată în cazarma de la Măgurele, în vederea efectuării de cercetări, durata scurtă nu s-a datorat voinței inculpaților, fiind independentă de această voință.

Reținerile sunt nelegale, atât în fond, cât și în formă, întrucât, din punctul de vedere al inculpaților, nu exista nici măcar un motiv aparent pentru cercetarea acestor persoane, iar conducerea lor nu s-a făcut la sediul unei unități al cărei obiect îl constituie cercetarea unor fapte antisociale (poliție, procuratură), ci într-o cazarmă, chiar dacă aceasta aparținea Ministerului de Interne, ceea ce denotă scopul urmărit, acela de a intimida, de a etala forța de coerciție a statului, dar nu într-o formă legală, ci într-un mod discreționar.

Din punct de vedere al autorilor nemijlociți, ordinul primit nu este unul vădit ilegal, ei neavând o imagine de ansamblu asupra a tot ceea ce a avut loc în Piața Universității, aceștia având, înainte de o cercetare a faptelor, ca și restul opiniei publice, cel puțin păreri contradictorii față de acest fenomen, în urma dezinformărilor care au avut loc, motiv pentru care cei care au reținut persoanele în vederea conducerii lor pentru cercetări nu-și puteau asuma nerespectarea ordinului.

În ce privește celelalte persoane reținute și conduse pentru cercetări, altele decât manifestanții găsiți în piață, respectiv cei care au protestat față de măsura evacuării și studenții, față de aceștia nu se poate spune decât că a existat un exces de zel care ar putea îmbrăca, cel mult, forma unei acțiuni abuzive a autorilor nemijlociți, în măsura în care s-ar dovedi că nu a existat nici măcar o legătură aparentă între aceștia și persoanele din piață, a căror activitate nu era cunoscută de agentul de ordine, iar misiunea acestuia nu se limita la cei găsiți în piață, ci la orice ar putea avea legătură cu piața, cu privire la care nu avea suficiente date pentru a-i aprecia caracterul legal sau nelegal.

În urma conducerii la unitatea din Măgurele, procurorii trimiși pentru cercetări au decis că nu există motive pentru a priva de libertate persoanele cercetate, condiții în care acestea au fost eliberate. Astfel, pentru inculpați, lipsirea de libertate subzistă pe toată perioada în care persoanele au fost reținute, conduse la cazarma din Măgurele și supuse unei cercetări sumare, dar suficiente pentru a se constata lipsa oricărui motiv pertinent pentru dispunerea unor măsuri privative de libertate într-o procedură penală.

După ce procurorii trimiși la cazarma din Măgurele pentru a-i ancheta pe cei aduși aici nu au considerat necesar să ia măsuri privative de libertate, chiar și ministrul de interne, generalul Mihai Chițac, cel care afirmase că ar „face praf tot ce se poate face praf”, a realizat că un ordin de menținere a privării de libertate a acestor persoane este de o ilegalitate devenită mult prea evidentă pentru a-și asuma un astfel de ordin, ceea ce i-a adus și demiterea, fiind înlocuit cu martorul (…), a cărui numire a avut loc oficial la 16 iunie 1990, însă această demitere este cât se poate de relevantă pentru legalitatea acțiunilor care au urmat.

Această demitere, alături de faptul că inculpații au decis reținerea persoanelor fără a avea atribuții în acest sens, într-un moment în care nu se comiseseră fapte susceptibile să atragă măsuri privative de libertate, arată modul discreționar în care aceștia au acționat, nefiind interesați decât de aparența de legalitate a acțiunilor lor.

În ce privește reținerile care au avut loc după evenimentele violente din a doua jumătate a zilei de 13 iunie 1990, alături de cele două planuri, trebuie distins în funcție și de natura acestora, dată de procedura în care au avut loc.

Astfel, o parte dintre persoanele reținute au fost conduse la cazarma din Măgurele ori la Școala de Ofițeri de Poliție de la Băneasa, reținerile fiind făcute de către agenții de ordine, dar și de mineri, care au acționat, atât singuri, cât și împreună cu agenții de ordine.

Până la momentul depunerii în cele două cazărmi, ca și în cazul anterior, în ce-i privește pe autorii nemijlociți, se poate spune că privarea de libertate era necesară pentru efectuarea cercetărilor, cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de cele anterioare, de acestă dată, urmare a dezinformărilor făcute, dar și a creării de către autorii atacului a condițiilor unor confruntări violente, urmărite de către aceștia, confruntări care au generat o stare similară anarhiei, fuseseră comise fapte care, scoase din context, erau infracțiuni și chiar infracțiuni grave, pentru că numai așa puteau justifica inculpații intervenția armatei și chemarea minerilor.

Ca și anterior, decizia ca persoanele reținute să fie conduse în cele două cazărmi nu le-a aparținut și nu le poate fi imputată celor care au efectuat aceste rețineri, ci inculpaților, care au dat un astfel de ordin.

În condiții normale, reținerile efectuate în vederea cercetărilor de către mineri nu ar putea fi legale nici în fond, nici în formă, însă, aceștia, ca și agenții de ordine, aveau doar reprezentarea obiectivă a evenimentelor, de o violență fără precedent, cu excepția evenimentelor din timpul revoluției, fără să cunoască faptul că aceste evenimente sunt parte a unui plan al inculpaților, astfel că nici minerii care au acționat ca forțe de ordine, nici agenții de ordine care au acționat alături de aceștia și au tolerat acest mod de acțiune, nu pot fi făcuți responsabili de nelegalitatea în fond sau în formă a conducerilor forțate a celor reținuți pentru a fi supuși unor cercetări.

Spre deosebire de ziua anterioară, când, cu privire la libertatea persoanelor reținute s-a luat o decizie în urma unor cercetări efectuate într-o perioadă de timp scurtă, în ziua de 14 iunie persoanele au fost introduse în cazărmi și private de libertate până la opt zile, timp în care se susține că au fost supuse cercetărilor, fără a fi emise în această perioadă mandate de reținere sau de arestare.

După momentul depunerii acestor persoane în cele două cazărmi, procedura și regimul juridic al privărilor de libertate se schimbă, responsabilitatea acestora revenindu-le autorilor atacului, ca și șefilor celor două unități devenite centre de reținere ad-hoc, iar după acest moment privarea de libertate în afara formelor legale prevăzute de lege nu se mai plasează în sfera necesității unei cercetări, care nu poate depăși un termen considerat rezonabil, ci intră în sfera penalului.

Pentru cercetarea celor privați astfel de libertate au fost trimiși procurori și lucrători de poliție judiciară, însă faptul că persoanele au fost private de libertate mai multe zile, fără respectarea formei legale, nu poate fi pus în sarcina acestora, pentru că, deși potrivit atribuțiilor funcționale aveau competența să dispună asupra stării de libertate, nu ei au fost cei care au dispus conducerea în cele două cazărmi și nici nu au putut dispune asupra timpului cât durează cercetarea, timp pe care nici nu aveau cum să-l cunoască.

Astfel, ei au fost puși în fața unui fapt împlinit, respectiv starea de privare de libertate, cerându-li-se să dispună nu asupra începerii, ci asupra continuării acestei stări. Persoanele cercetate nu au fost aduse în același timp, ci erau aduse pe rând, iar pe măsură ce erau supuse cercetării, erau eliberate sau era legalizată starea de privare de libertate prin emiterea unui mandat, astfel că, în timp ce unele persoane erau aduse, altele plecau, fiind eliberate sau conduse în centre de reținere.

Astfel, cei însărcinați cu cercetarea nu aveau posibilitatea și, în împrejurările date, nici obligația ținerii unor evidențe cu privire la timpul în care o persoană este privată de libertate înainte de a fi prezentată pentru cercetări, responsabilitate care revenea celor responsabili de primirea în aceste condiții a persoanelor reținute și, evident a celor care au dat ordinele în acest sens, fiind lesne de prevăzut că, cele două cazărmi nefiind centre de deținere sau reținere, acestea nu îndeplinesc niciun fel de condiții necesare pentru astfel de activități, fiind deschisă calea pentru orice tip de abuz, inclusiv cel care îmbracă forma unei lipse a evidențelor necesare pentru ca persoanelor reținute să nu li se încalce dreptul la libertate.

De asemenea, anchetatorii trimiși la Măgurele nu erau responsabili nici de faptul că numărul lor era insuficient pentru o cercetare efectuată într-un termen rezonabil, număr pe care nu îl stabileau ei, și nici măcar superiorii lor direcți și nemijlociți, putînd fi stabilit numai de cei care aveau cunoștință de numărul posibil al celor supuși cercetării și care putea fi prevăzut doar de cei care, creând acea stare similară anarhiei, trebuiau să-l anticipeze, însă aceștia, chiar dacă ar fi anticipat acestă stare de fapt, ei aveau interesul ca ea să continue sau măcar să dureze o perioadă suficientă pentru a descuraja repetarea unor manifestații de amploarea celor din Piața Universității.

Odată cu emiterea unui mandat de reținere sau arestare, regimul juridic al privării de libertate se schimbă din nou, acesta fiind momentul de la care poate interveni și responsabilitatea celor care au dispus aceste măsuri și de la care este evident că, sub aspectul formei, privarea de libertate devine una perfect legală.

În ce privește fondul acestor măsuri, din punctul de vedere al anchetatorilor, acest aspect se rezumă la temeinicia măsurilor, a cărei lipsă nu poate fi sancționată decât în cadrul procesului penal în care au fost dispuse aceste măsuri. Doar în măsura în care s-ar fi stabilit că privările de libertate dispuse în cadrul procesual penal ar fi fost nelegale ori vădit netemeinice și s-ar fi stabilit reaua credință a anchetatorilor, aceștia ar fi putut fi trași la răspundere în funcție de poziția lor subiectivă față de atacului lansat împotriva populației civile, însă dosarul având acest obiect a fost clasat, disjungerea sa având loc anterior redeschiderii urmăririi penale, iar plângerea formulată împotriva soluției a fost respinsă definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Față de cele expuse, este evident că faptele de lipsire de libertate arătate atrag răspunderea penală a autorilor planului și a celor care au creat condițiile pentru punerea lui în practică, aceștia fiind autori mediați ai infracțiunilor împotriva umanității, indiferent de legalitatea în fond sau în formă a măsurilor, întrucât cunoșteau motivul de ordin politic al acestor acțiuni, iar conjunctura în care s-a ajuns să fie dispuse aceste măsuri, cu sau fără respectarea formei legale, a fost un rezultat urmărit de autorii atacului.

În măsura în care au existat și situații izolate, în care o persoană sau un număr redus de persoane au fost private de libertate o perioadă mai mare de timp înainte de a se dispune în formele legale asupra libertății lor, aceste situații izolate nu satisfac condiția de a se încadra în atacul generalizat sau sistematic, astfel că nu ar putea atrage răspunderea decât, eventual, pentru textele tradiționale de incriminare.

Încadrarea jurirică a faptelor fiecăruia dintre inculpaţi

 

1.Inculpatul civil ILIESCU ION

 

În calitate de președinte ales al României, președinte al C.P.U.N. și F.S.N., în perioada 11-15.06.1990 a decis, organizat și coordonat, alături de alți inculpați, un atac generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul București, atac motivat de rațiuni de ordin politic și în care au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, precum și a peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe inculpat, cu:

• uciderea prin împușcare a 4 (patru) persoane;
• vătămarea fizică și psihică a 1388 (unamietreisuteoptzecișiopt) persoane;
• privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate a 1250 (unamiedouăsutecincizeci) persoane.

În concret, inculpatul Iliescu Ion, a hotărât, în ziua de 11 iunie 1990, alături de inculpații Roman Petre, Voiculescu Gelu Voican, Măgureanu Virgil, Florescu Mugurel Cristian și alte persoane, în prezent decedate, să evacueze în mod brutal, prin folosirea nejustificată și în mod ilegal a forțelor menționate anterior, manifestanții din Piața Universității, ale căror acțiuni de protest neviolente nu reprezentau altceva decât exprimarea liberă a opiniilor lor politice.

De asemenea, în același scop, a decis aducerea a câtorva mii de muncitori din aproape întreaga țară, pe care i-a determinat, prin acțiuni constante de dezinformare (care i-au vizat nu numai pe aceștia, ci și întreaga populație a țării), să acționeze cu violență asupra celor care aveau alte opțiuni politice, ca veritabile forțe de ordine, molestând și lipsind de libertate manifestanții, singuri sau împreună cu forțele implicate în aceste evenimente, lipsirea de libertatea a manifestanților fiind hotărâtă odată cu decizia privind lansarea atacului.

În condițiile arătate, inculpatul Iliescu Ion, ca și ceilalți inculpați, a prevăzut, a acceptat și chiar a urmărit producerea consecințelor arătate.

Pentru atingerea scopului urmărit, inculpatul a dezinformat, prin intermediul mass-media, populația țării, cu privire la scopul manifestațiilor și natura neviolentă a acestora, cărora le-a atribuit caracterul unor mișcări de tip legionar, cunoscând că acest fapt este nereal.

De asemenea, inculpatul a solicitat dotarea militarilor implicați în evenimente cu armament și muniție de război, folosirea acestora împotriva unor civili fiind nelegală.

Tot prin intermediul mass-media, prin acțiuni de manipulare a determinat alți civili să vină în punctele fierbinți ale evenimentelor, afirmând că este necesară apărarea instituțiile democratice ale statului nu de cei care își exprimă opiniile politice, ci de elemente fasciste, huligani și alte categorii reacționare, expunând, în acest mod, populația municipiului București la acțiunile violente care au avut loc la sediul Televiziunii Române, al Ministerului de Interne, Poliției Municipiului București sau Serviciului Român de Informații.

În scopul aducerii la București a muncitorilor, pentru a-i implica împotriva manifestanților, inculpatul a solicitat personal liderilor de sindicat și conducerii întreprinderilor să mobilizeze muncitorii. Aceleași solicitări le-au fost adresate conducerilor centrale și locale ale C.P.U.N., organ legislativ provizoriu, care nu-și încetase încă activitatea și al cărui președinte era, precum și persoanelor din conducerea filialelor F.S.N., formațiune al cărei președinte era tot inculpatul Iliescu Ion.

Faptele inculpatului Iliescu Ion constituie infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.1 Cod penal, în variantele de la:

• litera a – 4 (patru) acte materiale (…),
• litera g -1388 (unamietreisuteoptzecișiopt) acte materiale (…),
• litera j-1250 (unamiedouăsutecincizeci) acte materiale (…),
  cu aplic. art. 5 din Cod penal.

2.Inculpatul civil ROMAN PETRE

 

În calitate de prim-ministru al Guvernului provizoriu al României., în perioada 11-15.06.1990 a decis, organizat și coordonat, alături de alți inculpați, un atac generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul București, atac motivat de rațiuni de ordin politic și în care au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, precum și a peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe inculpat, cu:

• uciderea prin împușcare a 4 (patru) persoane;
• vătămarea fizică și psihică a 1388 (unamietreisuteoptzecișiopt) persoane;
• privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate a 1250 (unamiedouăsutecincizeci) persoane.

În concret, inculpatul Roman Petre a hotărât, în ziua de 11 iunie 1990, alături de inculpații Iliescu Ion, Voiculescu Gelu Voican, Măgureanu Virgil, Florescu Mugurel Cristian și alte persoane, în prezent decedate, să evacueze în mod brutal, prin folosirea nejustificată și în mod ilegal a forțelor menționate anterior, manifestanții din Piața Universității, ale căror acțiuni de protest neviolente nu reprezentau altceva decât exprimarea liberă a opiniilor lor politice.

În același scop, a hotărât aducerea a câtorva mii de muncitori din aproape întreaga țară, pe care i-a determinat, prin acțiuni constante de dezinformare (care i-au vizat nu numai pe aceștia, ci și întreaga populație a țării) să acționeze cu violență asupra celor care aveau alte opțiuni politice, acționând ca veritabile forțe de ordine, molestând și lipsind de libertate manifestanții, singuri sau împreună cu forțele implicate în aceste evenimente, lipsirea de libertatea a manifestanților fiind stabilită odată cu decizia privind lansarea atacului.

În urma ședinței din 11 iunie 1990, a aprobat planul de intervenție pentru evacuarea Pieței Universității, plan întocmit de ministrul de interne, gen. Chițac Mihai.

Inculpatul s-a implicat și a solicitat aducerea minerilor la București, pe care i-a determinat astfel să acționeze cu violență asupra celor care aveau alte opțiuni politice, aceștia molestând și lipsind de libertate manifestanții, singuri sau împreună cu forțele implicate în aceste evenimente.

De asemenea, ca și inculpatul Iliescu Ion, a transmis comunicate de presă din partea Guvernului, inducând în eroare opinia publică cu privire la scopul manifestațiilor și natura neviolentă a acestora. În acest mod, populația a fost incitată la acțiuni violente îndreptate împotriva manifestanților şi totodată expusă reacţiei lor violente.

În condițiile arătate, inculpatul Roman Petre, ca și ceilalți inculpați, a prevăzut, a acceptat și chiar a urmărit producerea consecințelor arătate.

Faptele inculpatului Roman Petre constituie infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.1 Cod penal, în variantele de la:

• litera a – 4 (patru) acte materiale (…),
• litera g -1388 (unamietreisuteoptzecișiopt) acte materiale(…),
• litera j-1250 (unamiedouăsutecincizeci) acte materiale(…),
  cu aplic. art. 5 din Cod penal.

3.Inculpatul civil VOICULESCU GELU VOICAN

 

În calitate de viceprim-ministru al guvernului interimar al României, în perioada 11-15.06.1990, a decis, organizat și coordonat, alături de alți inculpați, un atac generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul București, atac motivat de rațiuni de ordin politic și în care au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, precum și a peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe inculpat, cu:

• uciderea prin împușcare a 4 (patru) persoane;
• vătămarea fizică și psihică a 1388 (unamietreisuteoptzecișiopt) persoane;
• privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate a 1250 (unamiedouăsutecincizeci) persoane.

În concret, inculpatul Voiculescu Gelu Voican a hotărât, în ziua de 11 iunie 1990, alături de inculpații Iliescu Ion, Măgureanu Virgil, Roman Petre, Florescu Mugurel Cristian și alte persoane, în prezent decedate, să evacueze în mod brutal, prin folosirea nejustificată și în mod ilegal a forțelor menționate anterior, manifestanții din Piața Universității, ale căror acțiuni de protest neviolente nu reprezentau altceva decât exprimarea liberă a opiniilor lor politice.

De asemenea, în același scop, a decis aducerea a câtorva mii de muncitori din aproape întreaga țară, pe care i-a determinat, prin acțiuni constante de dezinformare, care i-au vizat nu numai pe aceștia, ci și întreaga populație a țării, să acționeze cu violență asupra celor care aveau alte opțiuni politice, muncitorii acționând ca veritabile forțe de ordine, molestând și lipsind de libertate manifestanții, singuri sau împreună cu forțele implicate în aceste evenimente, lipsirea de libertatea a manifestanților fiind hotărâtă odată cu decizia privind lansarea atacului.

În scopul aducerii la București a muncitorilor, pentru a-i implica împotriva manifestanților, inculpatul a solicitat personal liderilor de sindicat și conducerii întrprinderilor să mobilizeze muncitorii, dar a adresat solicitări în acest sens și conducerilor centrale și locale ale C.P.U.N. și F.S.N.

După sosirea minerilor în București, inculpatul Voiculescu Gelu Voican a trecut în subordinea sa un grup de mineri cu care s-a deplasat în mai multe zone din capitală pe motiv că trebuie să reinstaureze ordinea.

Ca și ceilalți inculpați, a prevăzut, a acceptat și chiar a urmărit producerea consecințelor arătate mai sus.

Faptele inculpatului Voiculescu Gelu Voican constituie infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.1 Cod penal, în variantele de la:

• litera a – 4 (patru) acte materiale (…),
• litera g -1388 (unamietreisuteoptzecișiopt) acte materiale (…),
• litera j-1250 (unamiedouăsutecincizeci) acte materiale (…),
  cu aplic. art. 5 din Cod penal.

4.Inculpatul civil MĂGUREANU VIRGIL

 

În calitate de director al Serviciului Român de Informații., în perioada 11-15.06.1990 a decis, organizat și coordonat, alături de alți inculpați, un atac generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul București, atac motivat de rațiuni de ordin politic și în care au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, precum și a peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe inculpat, cu:

• uciderea prin împușcare a 4 (patru) persoane;
• vătămarea fizică și psihică a 1388 (unamietreisuteoptzecișiopt) personae;
• privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate a 1250 (unamiedouăsutecincizeci) persoane.

În concret, inculpatul Măgureanu Virgil a hotărât, în ziua de 11 iunie 1990, alături de inculpații Iliescu Ion, Voiculescu Gelu Voican, Roman Petre, Florescu Mugurel Cristian și alte persoane, în prezent decedate, să evacueze în mod brutal, prin folosirea nejustificată și în mod ilegal a forțelor menționate anterior, manifestanții din Piața Universității, ale căror acțiuni de protest neviolente nu reprezentau altceva decât exprimarea liberă a opiniilor lor politice.

De asemenea, în același scop, a decis aducerea a câtorva mii de muncitori din aproape întreaga țară, pe care i-a determinat, prin acțiuni constante de dezinformare, care i-au vizat nu numai pe aceștia, ci și întreaga populație a țării, să acționeze cu violență asupra celor care aveau alte opțiuni politice, muncitorii acționând ca veritabile forțe de ordine, molestând și lipsind de libertate manifestanții, singuri sau împreună cu forțele implicate în aceste evenimente, lipsirea de libertatea a manifestanților fiind hotărâtă odată cu decizia privind lansarea atacului.

În urma ședinței din 11 iunie 1990, l-a determinat pe inculpatul Roman Petre să aprobe planul de intervenție pentru evacuarea Pieței Universității, plan întocmit de ministrul de interne, gen. Chițac Mihai. Conform acestui plan de acțiune, inculpatul a fost prezent la punerea în practică a evacuării pieței, după ce i-a dezinformat pe subordonații săi cu privire la faptul că există locații în București în care sunt depozitate arme albe de agresiune-bâte, cocktailuri Molotov etc.

Alături de ceilalți inculpați, a contactat personal factori de decizie de la nivelul organelor locale ale puterii de stat, precum şi unii lideri de sindicat, cerându-le să mobilizeze cetăţenii din respectivele zone, inclusiv minerii, pentru a veni în Bucureşti şi a-i sprijini în acţiunea de reducere la tăcere a opozanţilor politici, deși funcția de director al Serviciului de Informații nu îi permitea să se se implice în vreun mod în politică.

Ca și ceilalți inculpați, a prevăzut, a acceptat și chiar a urmărit producerea consecințelor arătate mai sus.

Faptele inculpatului Măgureanu Virgil constituie infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.1 Cod penal, în variantele de la:

• litera a – 4 (patru) acte materiale (…),
• litera g -1388 (unamietreisuteoptzecișiopt) acte materiale(…),
• litera j-1250 (unamiedouăsutecincizeci) acte materiale(…),
  cu aplic. art. 5 din Cod penal.

5. Inculpatul general(rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN

 

În calitate de adjunct al Procurorului General al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare, în perioada 11-15.06.1990 a decis, organizat și coordonat, alături de alți inculpați, un atac generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul București, atac motivat de rațiuni de ordin politic și în care au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, precum și a peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe inculpat, cu:

• uciderea prin împușcare a 4 (patru) persoane;
• vătămarea fizică și psihică a 1388 (unamietreisuteoptzecișiopt) persoane;
• privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate a 1250 (unamiedouăsutecincizeci) persoane.

În concret, inculpatul Florescu Mugurel Cristian a hotărât, în ziua de 11 iunie 1990, alături de inculpații Iliescu Ion, Voiculescu Gelu Voican, Roman Petre, Măgureanu Virgil și alte persoane, în prezent decedate, să evacueze în mod brutal, prin folosirea nejustificată și în mod ilegal a forțelor menționate anterior, manifestanții din Piața Universității, ale căror acțiuni de protest neviolente nu reprezentau altceva decât exprimarea liberă a opiniilor lor politice.

De asemenea, în același scop, a decis aducerea a câtorva mii de muncitori din aproape întreaga țară, pe care i-a determinat, prin acțiuni constante de dezinformare, care i-au vizat nu numai pe aceștia, ci și întreaga populație a țării, să acționeze cu violență asupra celor care aveau alte opțiuni politice, muncitorii acționând ca veritabile forțe de ordine, molestând și lipsind de libertate manifestanții, singuri sau împreună cu forțele implicate în aceste evenimente, lipsirea de libertatea a manifestanților fiind hotărâtă odată cu decizia privind lansarea atacului.

Participând la ședința ce a avut loc în seara de 12.06.1990, la sediul poliției capitalei, a indus celor care au participat efectiv la punerea în practică a acestui atac sentimentul că acțiunile lor sunt legale.În cadrul acestei ședințe, inculpatul a confirmat, posibilitatea folosirii legale a armamentului din dotare de către forţele de intervenţie, deși, în împrejurările date, folosirea acestui armament împotriva unor civili nu era legală.

Dincolo de atribuțiile funcției deținute și în considerarea faptului că anterior îndeplinise funcții în cadrul cabinetului prim-viceprim-ministrului, inculpatul Voiculescu Gelu Voican, inculpatul Florescu Mugurel Cristian s-a implicat în mobilizarea minerilor pentru ca aceștia să vină la București, ținând legătura în acest sens, la telefon, cu liderii sindicali și cu factorii de conducere ai minelor, precum și în acțiunea de organizare a transportului minerilor la București.

În acest scop, a purtat discuții cu directorul Combinatului Minier Petroşani, (…), precum şi cu suspecţii (…) şi (…), pentru ca aceştia să mobilizeze minerii şi să-i aducă, de îndată, în Bucureşti. De asemenea, inculpatul Mugurel Florescu a avut discuţii telefonice şi la Ministerul Transporturilor, în scopul de a li se asigura minerilor garniturile de tren necesare sosirii lor în Bucureşti:

În scopurile menționate, l-a însoțit pe inculpatul Voiculescu Gelu Voican, prim-viceprim-ministru al cărui consilier a fost anterior ocupării funcției de adjunct al procurorului general, acesta acționând în aceleași scopuri, girând astfel, din punct de vedere legal, acțiunile acestuia și contribuind, și prin prezența sa alături de prim-viceprim-ministru, la acțiunile acestuia din urmă.

Caracterul pur politic al acțiunilor sale rezultă, atât din faptul că avea cunoștință, din ședințele la care a participat, despre scopul real al acțiunilor cu privire la care s-a luat decizia să fie întreprinse, ca și din implicare sa efectivă alături de inculpații cu funcții politice, deși funcția deținută la acel moment nu-i permitea din punct de vedere legal acestă implicare.

Ca și ceilalți inculpați, a prevăzut, a acceptat și chiar a urmărit producerea consecințelor arătate mai sus.

Faptele inculpatului Florescu Mugurel Cristian constituie infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.1 Cod penal, în variantele de la:

• litera a – 4 (patru) acte materiale (…),
• litera g -1388 (unamietreisuteoptzecișiopt) acte materiale(…),
• litera j-1250 (unamiedouăsutecincizeci) acte materiale (…),
  cu aplic. art. 5 Cod penal.

8. Inculpatul Amiral(rez.) DUMITRESCU EMIL

 

În calitate de membru al C.P.U.N. și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne, în perioada 13-15.06.1990, a aderat la

atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul

București, atac motivat de rațiuni de ordin politic și în care au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de

Interne, Serviciului Român de Informații, precum și a peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe

inculpat, cu:

– uciderea prin împușcare a 4 (patru) persoane;
-vătămarea fizică și psihică a 1388 (unamietreisuteoptzecișiopt) persoane;
-privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate a 1250 (unamiedouăsutecincizeci) persoane.

În concret, așa cum rezultă din jurnalul operaţiunilor de luptă al armatei, inc. Dumitrescu Emil a cerut armatei să intervină împotriva manifestanților la Poliția

Capitalei.

Ulterior s-a implicat în „anchetarea” persoanelor reținute la TVR, Ministerul de Interne și Poliția Capitalei și a dispus trimiterea acestora la cazărmile de la

Băneasa și Măgurele, deși nu avea niciun fel de atribuții în acest sens.

Tot un astfel de ordin, în afara oricăror atribuții legale, a transmis inculpatul și la R.A.H. Petroşani, solicitându-le liderilor de sindicat ca minerii să înceteze

lucrul și să vină la București, ordin care nu putea fi dat de inculpat dacă nu ar fi avut cunoștință de hotărârile luate de inculpații care au decis lansarea atacului

asupra populației civile.

De asemenea, după venirea minerilor, inculpatul Dumitrescu Emil a participat împreună cu aceștia la acțiunile de violență la care au fost supuse persoanele reținute la

sediul poliției capitalei, aceste persoane fiind lipsite de libertate în mod ilegal, inculpatul având cunoștință de acest caracter ilegal pe care l-au avut nu numai

reținerile, ci toate acțiunile întreprinse de factorii de conducere și de mineri în perioada 11-15 iunie 1990.

Faptele inculpatului Dumitrescu Emil constituie infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.1 Cod penal, în variantele de la:

-litera g -1388 (unamietreisuteoptzecișiopt) acte materiale (…),
– litera j-1250 (unamiedouăsutecincizeci) acte materiale (…),
cu aplic. art. 5 din Cod penal.

9. Inculpatul civil IONESCU CAZEMIR BENEDICT

În calitate de vicepreședinte C.P.U.N., în perioada 13-15.06.1990 a aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv

împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul București, atac motivat de rațiuni de ordin politic și în care au fost implicate,

în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, precum și a peste zece mii de mineri și alți

muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe inculpat, cu:

– vătămarea fizică și psihică a unui număr de 856 (optsutecincizecișișase) persoane;
-privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate a unui număr de 748 (șaptesutepatruzecișiopt) persoane.

În concret, împreună cu inculpatul Nicolae Dumitru, Ionescu Cazemir Benedict s-a implicat în aducerea muncitorilor la București și le-a cerut viitorilor parlamentari

ai F.S.N., aleși în urma scrutinului de 20 mai 1990, pe care i-a convocat la Camera 29 din Palatul Parlamentului din Dealul Mitropoliei şi le-a cerut să ia legătura

cu oamenii din conducerea judeţelor de unde proveneau, pentru a mobiliza oamenii muncii să vină la Bucureşti deoarece, spuneau cei doi inculpaţi, se constituiseră

bande de huligani, care doreau să pună mâna pe puterea politică din ţară. De asemenea, inculpatul s-a implicat activ pentru aducerea la București a muncitorilor din

Motru, Giurgiu, Alba și Călărași, de asememenea prin intermediul liderilor locali ai F.S.N. și prin intermediul organelor administrației locale.

În același timp inculpatul a dat dispoziții, atât forțelor de ordine, cât și minerilor cu privire la modalitățile concrete de acțiune, luând măsuri pentru asigurarea

hranei minerilor.

Atacul îndreptat împotriva populației civile a continuat prin constituirea unei forțe care a rămas la dispoziția inculpaților pentru a acționa în același mod împotriva

populației civile, în ipoteza în care manifestațiile ar fi continuat și după reprimarea violentă a acestora. Inculpatul Ionescu Cazemir Benedict a fost unul dintre

inițiatorii acestei măsuri și s-a implicat în materializarea acesteia, iar forța de intervenție a fost constituită din mineri de la mai multe exploatări miniere din

țară, care au fost echipați, cazați și hrăniți de Ministerul Apărării Naționale.

Unele dintre cele mai relevante acțiuni ale inculpaților cu privire la scopul pur politic al acțiunilor desfășurate de aceștia au fost discursurile adresate minerilor

de către inculpatul Iliescu Ion, care a fost însoțit și de inculpatul Ionescu Cazemir Benedict, funcția deținută de acesta din urmă și faptul că l-a însoțit pe Iliescu

Ion contribuind la crearea unei aparențe de legalitate a acțiunilor întreprinse.

Caracterul pur politic al acțiunilor sale rezultă cu evidență din afirmațiile făcute în fața viitorilor deputați, aleși pe listele F.S.N., cărora, pentru a-i determina

să mobilizeze muncitorii de plan local, le-a transmis că trebuie să apere idealurile revoluţiei şi să nu admită, sub nicio formă, să vină alţii pentru a le lua puterea

politică pe care abia o câştigaseră.

Faptele inculpatului Ionescu Cazemir Benedict constituie infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.1 Cod penal, în variantele de la:

– lit g – 856 (opsutecincizecișișase) acte materiale (…),
– lit. j – 748 (șaptesutepatruzecișiopt) acte materiale (…),
cu aplic. art. 5 din Cod penal.

8.Inculpatul civil SÂRBU ADRIAN

În calitate de consilier al primului-ministru al Guvernului provizoriu al României, în perioada 13-15.06.1990 a aderat la atacul generalizat și sistematic lansat

împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul București, atac motivat de rațiuni de

ordin politic și în care au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații,

precum și a peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe inculpat, cu

– vătămarea fizică și psihică a unui număr de 856 (optsutecincizecișișase) persoane
-privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate a unui număr de 748 (șaptesutepatruzecișiopt) persoane.

În concret, inculpatul Sârbu Adrian a participat la organizarea atacului asupra populației civile din București, facilitând transportul la București al unor grupuri

de muncitori din Galați și ocupându-se, alături de Ionescu Cazemir Benedict și Dumitru Nicolae, din ordinul inculpatului Roman Petre, de cazarea și hrănirea

minerilor, aprovizionarea fiind făcută de către (…).

Caracterul politic al acțiunilor inculpatului rezultă din faptul că, așa cum afirmă martorul (…), acesta a fost cel care a redactat un comunicat transmis la postul

de televiziune ca fiind din partea guvernului, iar în comunicat se preciza, în esență, că ceea ce se întâmplă în ziua de 13 iunie 1990 este rezultatul acțiunilor unei

mișcări legionare. Aceasta în condițiile în care, potrivit martorului (…), informările făcute de către Serviciul Român de Informații și de Direcția de Informații a

Armatei, informări care reflectau starea de fapt reală și care erau transmise președintelui și primului-ministru, erau gestionate de inculpatul Sârbu Adrian, acesta

cunoscând conținutul lor și fiind la fel de bine informat ca și președintele și primul ministru.

Același caracter pur politic rezultă și din faptul că, în luna mai 1990, înainte de se decide evacuarea Pieței Universității, inculpatul Sârbu Adrian a avut chiar o

inițiativă personală pentru o acțiune mult mai radicală decât evacuarea forțată a manifestanților din Piața Universității. Astfel, acesta i-a cerut Ministrului

Apărării Naționale să-i pună la dispoziție o cantitate de trotil cu care să realizeze un autoturism capcană pe care să-l detoneze în mijlocul manifestanților.
Faptele inculpatului Sârbu Adrian constituie infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.1 Cod penal, în variantele de la:

– lit g – 856 (opsutecincizecișișase) acte materiale (…),
– lit. j – 748 (șaptesutepatruzecișiopt) acte materiale (…),
cu aplic. art. 5 din Cod penal.

10. Inculpatul civil COZMA MIRON

În calitate de lider de sindicat în cadrul Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului, în perioada 13-15.06.1990, a aderat la atacul generalizat și sistematic

lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul București, atac motivat de

rațiuni de ordin politic și în care au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne, Serviciului Român de

Informații, precum și a peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe inculpat, cu:

– vătămarea fizică și psihică a unui număr de 856 (optsutecincizecișișase) persoane;
– privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate a unui număr de 748 (șaptesutepatruzecișiopt) persoane.

În concret, inculpatul Cozma Miron a răspuns solicitării inculpaților care aveau funcții de conducere în stat și în F.S.N., implicându-se, atât direct, prin acțiuni de

convingere a minerilor din Valea Jiului să se deplaseze la București, cât și indirect, prin girarea acestei acțiuni, în considerarea calității sale de lider de

sindicat.

De asemenea, s-a implicat activ și în aducerea minerilor din alte bazine carbonifere din țară, cărora le-a transmis că avantejele obținute prin satisfacerea

revendicărilor minerilor trebuie apărate și de acești mineri, alături de cei din Valea Jiului, împreună cu care trebuie să acționeze.

Prin prezența sa alături de inculpații aflați la conducerea provizorie a statului, în special alături de inculpatul Iliescu Ion, a transmis nu doar minerilor, ci

tuturor muncitorilor implicați, faptul că acțiunile infracționale ale acestora sunt susținute de autorități.

Din biroul Sălii Polivalente din București, acolo unde erau cazați minerii, a dirijat prin telefon acțiunile acestora, acțiuni în cadrul cărora minerii au folosit

violența împotriva celor considerați oponenți ai puterii politice, au privat în mod nelegal de libertate aceste persoane, singuri sau împreună cu forțele de ordine.

Aceleași acțiuni de coordonare a minerilor au avut loc și în momentul în care Piața Universității a fost ocupată de mineri.

Inculpatul a participat el însuși la acțiuni violente, comise chiar de acesta sau rămânând în pasivitate atunci când violențele erau exercitate de minerii pe care îi

coordona, deși, având în vedere autoritatea sa, ar fi putut opri acțiunile violente ale minerilor. De asemenea, a acționat, alături de minerii din subordinea sa, la

acțiuni nelegale, cum au fost pătrunderea nelegală în sediile instituțiilor de învățământ sau ale partidelor politice, unde au avut loc adevărate percheziții, cu

motivarea că sunt căutate arme, droguri, dispozitive de falsificat bani etc., acțiuni ce au avut drept urmare inducerea în eroare cu privire la scopul real al

evenimentelor din aceste zile.

Atacul îndreptat împotriva populației civile a continuat prin constituirea unei forțe care a rămas la dispoziția inculpaților pentru a acționa în același mod împotriva

populației civile, în ipoteza în care manifestațiile ar fi continuat și după reprimarea violentă a acestora. Inculpatul Miron Cozma a fost unul dintre inițiatorii

acestei măsuri și s-a implicat în materializarea acesteia, iar forța de intervenție a fost constituită din mineri de la mai multe exploatări miniere din țară, care au

fost echipați, cazați și hrăniți de Ministerul Apărării Naționale.

Toate aceste acțiuni sau inacțiuni ale inculpatului Cozma Miron au fost comise ca urmare a înțelegerii care a existat cel puțin între acesta și inculpatul Iliescu Ion

de a acționa în așa fel încât minerii să descurajeze acțiunile oricăror oponenți politici ai acestuia și ai formațiunii politice care preluase puterea, fapt care

rezultă atât din modul de acțiune al inculpatului, cât și din afirmațiile directe făcute anterior în sensul că, dacă organele statului nu sunt capabile să-l apere pe

Ion Iliescu, atunci o s-o facă el împreună cu minerii, afirmație făcută în prezența inculpatului Măgureanu Virgil.
Caracterul pur politic al acțiunilor inculpatului Cozma Miron, fără nicio legătură cu ceea ce caracterizează mișcarea sindicală, rezultă din faptul că acesta a folosit

fiecare prilej pentru a transmite minerilor că numai cei aflați la putere în acel moment le conferă garanții că vor obține și vor păstra avantajele conferite de

acceptarea revendicărilor minerilor.

Faptele inculpatului Cozma Miron constituie infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.1 Cod penal, în variantele de la:

– lit g – 856 (opsutecincizecișișase) acte materiale (…),
– lit. j – 748 (șaptesutepatruzecișiopt) acte materiale (…),
cu aplic. art. 5 din Cod penal.

11. Inculpatul civil DRELLA MATEI NICOLAE

În calitate de lider de sindicat la Exploatrea Minieră Bărbăteni, în perioada 13-15.06.1990 a aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei

populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul București, atac motivat de rațiuni de ordin politic și

în care au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, precum și a peste

zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe inculpat, cu:

– vătămarea fizică și psihică a unui număr de 856(optsutecincizecișișase) persoane
– privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate a unui număr de 748(șaptesutepatruzecișiopt) persoane.

În concret, inculpatul Drella Matei Nicolae a participat la organizarea transportului minerilor la București, la plecarea acestora de la mina Bărbăteni, precum și la

organizarea acțiunilor desfăşurate în capitală, fiind una dintre persoanele care i-a însoțit pe mineri în diverse puncte ale capitalei, minerii find conduși de

indivizi care cunoșteau adrese și persoane împotriva cărora trebuie să se îndrepte acțiunile violente ale minerilor, fapt care denotă fără echivoc că inculpatul avea

cunoștință de caracterul pur politic al acțiunii minerilor, de participarea acestora fără vinovăție la punerea în practică a ceea ce a constituit un atac împotriva

populației civile. Aceeași concluzie se impune și în ce privește faptul că inculpatul Drella Matei Nicolae l-a însoțit pe Miron Cozma, lider de sindicat cu privire la

care este evident nu numai că era la curent cu atacul declanșat împotriva populației civile, dar era persoana care a sugerat posibilitatea unui astfel de atac și a

acționat chiar și anterior prin aducerea minerilor la București.

De asemenea, inculpatul a avut contacte directe și nemojlocite, în sediul guvernului, cu inculpații Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu – Voican, hotărând

împreună cu aceștia rămânerea în București a celor aproximativ 1.000 de mineri.

Faptele inculpatului Drella Matei Nicolae constituie infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.1 Cod penal, în variantele de la:
– lit g – 856 (opsutecincizecișișase) acte materiale (…),
– lit. j – 748 (șaptesutepatruzecișiopt) acte materiale (…),
cu aplic. art. 5 Cod penal.

12. Inculpatul civil BURLEC PLĂIEȘ CORNEL

În calitate de ministru adjunct la Ministerul Minelor, în perioada 13-15.06.1990 a aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile,

respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul București, atac motivat de rațiuni de ordin politic și în care au fost

implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, precum și a peste zece mii de

mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe inculpat, cu:

– vătămarea fizică și psihică a unui număr de 856 (optsutecincizecișișase) persoane
– privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate a unui număr de 748(șaptesutepatruzecișiopt) persoane.

În concret, în perioada 13-15 iunie 1990 a coordonat, împreună și în înțelegere cu ceilalți inculpați, persoane din conducerea statului, atacul îndreptat împotriva

populației civile, prin luarea măsurilor de organizare a transportului minerilor în București și însoțirea acestora pe perioada în care s-au aflat în capitală.

Astfel, inculpatul Burlec Plăieș Cornel a fost una dintre persoanele prin care inculpații din conducerea statului au ținut legătura cu liderii de sindicat, cu organele

din conducerea minelor și cu minerii. Inculpatul a fost una dintre persoanele care i-a întâmpinat pe mineri în gară și, după discursul președintelui Iliescu Ion, i-a

condus pe aceștia în Piața Universității. De asemenea, inculpatul a organizat și coordonat plecarea minerilor, fiind una dintre persoanele care au decis ca în

București să rămână cei aproximativ 1.000 de mineri care să constituie o forță de intervenție în cazul în care manifestațiile ar fi reluate.

Faptul că inculpatul Burlec Plăieș Cornel avea cunoștință de planurile celorlalți inculpați din conducerea statului în ce-Iprivește pe minerii, inclusiv de caracterul

politic al măsurilor care au urmat, rezultă din stenograma ședinței de guvern di 16.06.1990.

Faptele inculpatului Burlec Plăieș Cornel constituie infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.1 Cod penal, în variantele de la:

– lit g – 856 (opsutecincizecișișase) de acte materiale (…),
– lit. j – 748 (șaptesutepatruzecișiopt) de acte materiale (…),
cu aplic. art. 5 din Cod penal.

13. Inculpatul General(rez.) DOBRINOIU VASILE

În calitate de comandant al U.M. (…) Băneasa – Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri a Ministerului de Interne, în perioada 13-15.06.1990 a aderat la atacul

generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul

București, atac motivat de rațiuni de ordin politic și în care au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de

Interne, Serviciului Român de Informații, precum și a peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe

inculpat, cu:

– vătămarea fizică și psihică a unui număr de 431(patrusutetreizecișiunu) persoane
– privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate a acelorași 431(patrusutetreizecișiunu) persoane.

În concret, a participat la ședința de la poliția capitalei, în seara de 12 iunie 1990, când i s-a transmis că, în urma evacuării Pieței Universității, s-a hotărât ca

manifestanții din Piața Universității să fie reținuți și conduși la sediul Școlii de Ofițeri și la U.M. (…) Măgurele.

Deși, inițial nu a fost de acord cu cazarea în incinta școlii a persoanelor ridicate din piaţă, ulterior a cerut ca ordinul să-i fie transmis în scris, primind acest

ordin scris de la adjunctul ministrului, g-ralul (…), ordin conform căruia persoanele urmau să fie aduse în incinta școlii pentru o perioadă de 24 de ore. A doua zi,

g-ralul (…) a emis un alt ordin, tot în scris, pentru prelungirea perioadei cu alte 24 de ore.

Deși cele două ordine erau vădit nelegale, au fost executate de către inculpatul Dobrinoiu Vasile, care a permis ca în curtea Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri din

cadrul Ministerului de Interne să fie aduşi civili, reţinuţi din Bucureşti în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, atât de către mineri, cât şi de către poliţişti.
Persoanele reţinute au fost transportate, în marea lor majoritate, cu camioane a căror escortă era asigurată de către mineri. La intrarea în unitate, contrar ordinelor

şi regulamentelor militare, nu au fost înregistrate mijloacele de transport, numele minerilor şi ale ofiţerilor de poliţie, care au adus pe cei reţinuţi şi nici

identitatea acestora din urmă.

Civilii capturaţi de pe străzile Bucureşti-ului au fost aduşi în U.M. (…) Bucureşti fiind ţinuţi în condiţii total improprii, într-un garaj, atât bărbaţi cât şi

femei, tineri şi bătrâni. În permanenţă, aceste persoane s-au aflat sub pază militară, inclusiv atunci când trebuiau să meargă la toaletă. Pe toată perioada cât au

fost ţinute la U.M. (…) Bucureşti – timp de 7 zile, persoanelor vătămate nu li s-a permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior.

În codițiile în care ordinul este vădit nelegal, acest caracter nu depinde de forma orală sau scrisă în care este transmis ordinul, iar solicitarea inculpatului de a

primi un ordin scris denotă poziția subiectivă a inculpatului, care a realizat caracterul nelegal al ordinului. Chiar și în măsura în care aceste ordine ar fi fost

legale sau, cel puțin, nu ar fi fost vădit nelegale, ele nu acoperă, oricum, decât 48 de ore, iar persoanele au fost reținute până la 7 zile fără să se emită o

ordonanță de reținere sau arestare, condiții în care nelegalitatea ordinului este vădită încă de la momentul emiterii acestuia.

În afară de acest aspect de nelegalitate, condițiile total improprii existente constituie un alt aspect de nelegalitate, alături de faptul că aceste condiții,

coroborate cu faptul că li s-a permis minerilor să însoțească în incintă persoanele reținute, pe care le loveau, atât ei, cât și organele de ordine, au fost de natură

să creeze puternice traume psihice, alături de vătămările fizice suferite.

Faptele inculpatului general(rez.) Dobrinoiu Vasile constituie infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.1 Cod penal, în variantele de la:

– lit g-431(patrusutetreizecișiunu) acte materiale (…),
– lit. j-431(patrusutetreizecișiunu) acte materiale (…),
cu aplic. art. 5 din Cod penal.

13.Inculpatul general(rez.) Peter Petre

În calitate de comandant al U.M. (…) Măgurele, în perioada 13-15.06.1990 a aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile,

respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul București, atac motivat de rațiuni de ordin politic și în care au fost

implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, precum și a peste zece mii de

mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe inculpat, cu:

-vătămarea fizică și psihică a unui număr de 741 (șaptesutepatruzecișiunu) persoane;
– privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate a acelorași 741 (șaptesutepatruzecișiunu) persoane.

În ziua de 13 iunie 1990, la U.M. (…) Măgurele, au fost aduse, de către poliţiştii care au intervenit împotriva protestatarilor, un număr de 276 de persoane, care

au fost ridicate din Piaţa Universităţii. Cu toate că U.M. (…) Măgurele era o unitate militară a Trupelor de Pază şi Ordine, care nu avea organizate spaţii de

reţinere sau arest, inculpatul Peter Petre a acceptat primirea acestor persoane, fără a exista vreun document justificativ trimis de către organele competente, care să

ateste starea lor de reţinere sau arestare.

În baza unui ordin telefonic primit de la procurorul general (…), în după-amiaza aceleiaşi zile, respectivele persoane au fost lăsate să plece de la U.M. (…)

Măgurele. Pentru plecarea lor, inculpatul a pus la dispoziţie două autobuze, cu care respectivele persoane au fost transportate în diferite zone ale capitalei.

În zilele de 14 şi 15 iunie 1990, o dată cu venirea minerilor în Bucureşti şi acţiunile violente declanşate de către aceştia asupra populaţiei civile din capitală, au

fost aduse din nou persoane pentru a fi cercetate la U.M. (…) Măgurele. Astfel, au fost aduse 456 de persoane, între care s-au regăsit şi unele care fuseseră aduse

şi în ziua de 13 iunie.

Inculpatul Peter Petre a susţinut că a primit ordin de la comandantul Trupelor de Pază şi Ordine, g-ral (…), pentru a primi aceste persoane reţinute. Cu toate că

ordinul de a fi primite la U.M. (…) Măgurele persoane ridicate de pe stradă de către mineri, fără existenţa unor mandate de arestare sau ordonanţe de reţinere, era

vădit nelegal, inculpatul Peter Petre a executat acest ordin şi a ţinut aceste persoane în unitatea pe care o conducea, pe parcursul mai multor zile, ultima fiind pusă

în libertate pe data de 22 iunie 1990.

Aproape fără nicio excepţie, persoanele care au fost aduse la Măgurele prezentau multiple leziuni pe corp, ce le fuseseră cauzate, atât de către poliţişti, cât şi de

către mineri. Foarte multe persoane au fost aduse, avându-i ca şi escortă pe mineri. În timpul ce victimele erau coborâte din maşini, în curtea U.M. (…) Măgurele,

atât minerii, poliţiştii, cât şi militarii în termen, se încolonau pe două rânduri paralele şi loveau cu bastoane, bâte sau patul armei, persoanele care coborau din

autovehicule. La intrarea în curtea unităţii nu s-a ţinut niciun fel de evidenţă a persoanelor care au intrat în unitatea militară, nici victime, nici însoţitori şi

nicio evidenţă a mijloacelor de transport cu care acestea au venit.

Spaţiul în care au fost ţinute persoanele reţinute ilegal era total impropriu, acesta fiind fostul garaj al unităţii. În acelaşi spaţiu, au fost ţinuţi, laolaltă,

bărbaţii şi femeile, copii, tinerii şi persoanele mai în vârstă. Paza acestor persoane a fost asigurată de către militarii în termen, consemnul ce le-a fost transmis

de către inculpatul Peter Petre a fost acela de a nu se permite niciunei persoane din garaj să iasă, cu excepţia situaţiilor determinate de satisfacerea nevoilor

fiziologice.

Ca și în cazul inculpatului Dobrinoiu Vasile, Peter Petre a participat la şedinţa care a avut loc la sediul poliţiei capitalei, şedinţă convocată de către g-ral. mr.

(…)iu şi în cadrul căreia s-a discutat despre punerea în aplicare a planului de acţiune privind evacuarea Pieţei Universităţii, plan de acţiune aprobat de către

primul-ministru, inculpatul Petre Roman.

Civilii capturaţi de pe străzile Bucureşti-ului au fost duşi la U.M. (…) Măgurele în mod vădit nelegal, fiind ţinuţi în condiţii total improprii, tot o perioadă de

până la șapte zile. Nerespectând regulile specifice unui obiectiv militar, inculpatul a permis ca minerii care au participat la capturarea acestor persoane să le

supună violenţelor fizice şi psihice într-un mod în care făcea evidentă complicitatea autorităților.

Faptele inculpatului Cozma Miron constituie infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.1 Cod penal, în variantele de la:

– lit g-741(şaptesutepatruzecişiunu) de acte materiale (…),
– lit. j-741(şaptesutepatruzecişiunu) de acte materiale (…),
cu aplic. art. 5 din Cod penal.

14.Inculpatul civil GHINESCU ALEXANDRU

În calitate de director al I.M.G.B. București, în perioada 13-15.06.1990 a aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv

împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul București, atac motivat de rațiuni de ordin politic și în care au fost implicate,

în mod nelegal, forțe ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, precum și a peste zece mii de mineri și alți

muncitori din mai multe zone ale țării, atacul soldându-se, în ce-l privește pe inculpat, cu vătămarea fizică a 5(cinci) persoane.

În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, directorul general al I.M.G.B. inculpatul Ghinescu Alexandru, răspunzând solicitărilor F.S.N.-ului, a dat dispoziție șefilor de

secție să mobilizeze muncitorii, pentru a face ordine în centrul Capitalei.

În jurul orei 9,30 susnumitul a plecat către sediul guvernului în fruntea unei coloane formate din aprox. 1.000 de muncitori înarmaţi cu obiecte contondente, iar sub

coordonarea acestuia, în momentul în care muncitorii au ajuns în Piaţa Universităţii, în apropierea Institutului de Arhitectură ,,Ion Mincu”, au spart uşile

instituţiei de învăţământ superior şi au atacat studenţii aflaţi în exteriorul clădirii, identificându-i ca fiind opozanţi ai regimului F.S.N.

În aceste împrejurări, cinci studenţi au suferit vătămări fizice. În continuare, muncitorii de la I.M.G.B. s-au deplasat la sediul Guvernului sub conducerea

inculpatului, unde acesta s-a întâlnit cu inculpaţii Ion Iliescu și Petre Roman, oferindu-le sprijinul pentru a pune capăt demonstraţiilor opozanţilor politici.
Ulterior, în cursul serii, la solicitarea inculpatului Ion Iliescu, Ghinescu Alexandru a mobilizat şi adus în Piaţa Victoriei şi muncitori din schimbul III, rămânând

în fruntea acestora, în faţa guvernului, până în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, când i-a chemat în faţa guvernului şi pe muncitorii din schimbul I de la I.M.G.B.

Motivația de ordin politic ce a stat la baza acțiunilor inculpatului rezultă din însăși expunerea faptelor, iar această motivație privea păstrarea funcției de

conducere în întreprindere, care depindea de decidenții politici.

Faptele inculpatului Ghinescu Alexandru constituie infracțiuni contra umanității, în varianta prev. de art. 439 alin. 1 lit g Cod penal – 5 (cinci) acte materiale

(persoane vătămate – (…)), cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal.

Până la data redeschiderii urmăririi penale, faptele descrise au fost încadrate ca infracţiuni de genoicid, prev. de art. 358 alin. 1 lit. a şi b, respectiv tratamente

neomenoase, prev. de at. 359 alin. 1 şi 2 lit. d din Codul penal din 1968.

În reglementarea penală actuală, cele trei fapte care constituiau variante normative ale infracţiunilor de genocid şi tratamente neomenoase sunt incriminate în art.

439 alin. 1 lit. a, g şi j, întrunind toate elementele de tipicitate ale infracţiunilor contra umanităţii.

IX. CONSIDERAŢII REFERITOARE LA CONTINUITATEA INCRIMINĂRII JURIDICE A FAPTEI

Infracțiunile contra păcii și omenirii au fost reglementate în Codul penal anterior, în cadrul unui titlu distinct (titlul XI), care cuprindea propaganda pentru

război (art. 356), genocidul (art. 357), distrugerea unor obiective și însușirea unor bunuri (art. 359), distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale

(art. 360), precum și un articol distinct, care prevedea sancționarea tentativei, tăinuirii și favorizării pentru infracțiunile menționate. În actualul Cod penal,

infracțiunile de genocid, contra umanității și de război, sunt prevăzute în titlul XII, care este împărțit în două capitole: Capitolul I – Infracțiuni de genocid și

contra umanității și Capitolul II – Infracțiuni de război. Aşa cum rezultă din tezele prealabile ale proiectului Codului penal, aprobate prin H.G. nr. 1183/2008,

actualul Cod penal reglementează, într-o formă complet revizuită, într-un titlu distinct, infracţiunile de genocid, infracţiunile contra umanităţii şi infracţiunile de

război, în acest mod fiind aliniată legislaţia penală română la standardele Statutului Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998, care a fost

ratificat de către România, prin Legea nr. 111/2002. Prin urmare, relaţiile sociale ocrotite în Codul penal din 1968, în Titlul XI – Infracţiuni contra păcii şi

omenirii, sunt protejate în prezent, prin incriminările cuprinse în Codul penal, Titlul XII- Infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război.

Având în vedere obiectul cauzei penale analizate, cât și cuprinsul hotărârii dată în cauza Mocanu și alții contra României, ne vom referi, în continuare, la

infracțiunile de genocid, tratamente neomenoase și omor, inclusiv la modul în care faptele care intrau în conținutul constitutiv al acestor infracțiuni sunt

incriminate în actualul Cod penal.

În Codul penal din 1968, constituia genocid săvârșirea, în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup național, etnic, rasial sau

religios, a uneia dintre următoarele fapte:

a) uciderea membrilor colectivității sau grupului;

b) vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a colectivității sau grupului;

c) supunerea colectivității sau grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la existență fizică;

d) luarea de măsuri tinzând la împiedicarea nașterilor în sânul colectivității sau grupului;

e) transferarea forțată a copiilor aparținând unei colectivități sau unui grup, în altă colectivitatea sau în alt grup.

În actualul Cod penal, infracțiunea de genocid este prevăzută în art. 438, fiind corespondentă infracțiunii de genocid, prevăzută în art. 357 din Codul penal din 1968.

Textul nu este modificat în mod semnificativ, una dintre modificări constând în renunțarea la noțiunea de ”colectivitate” și păstrarea unei singure noțiuni, cea de

”grup”.

Conform Codului penal anterior, infracțiunea de tratamente neomenoase consta în supunerea la tratamente neomenoase a răniților ori bolnavilor, a membrilor personalului

civil sanitar sau al Crucii Roșii ori a organizațiilor asimilate acesteia, a naufragiaților, a prizonierilor de război și, în general, a oricărei alte persoane căzute

în puterea adversarului, ori supunerea acestora la experiențe medicale sau științifice, care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor. De asemenea,

această infracțiune consta și în săvârșirea, față de persoanele menționate, a vreuneia dintre următoarele fapte:

a) constrângerea de a servi în forțele armate ale adversarului;

b) luarea de ostateci;

c) deportarea;

d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;

e) condamnarea sau execuția fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal și care să fi judecat cu respectarea garanțiilor

judiciare fundamentale prevăzute de lege;

f) torturarea, mutilarea sau exterminarea.

În Codul penal actual infracțiunea de tratamente neomenoase nu mai are, ca atare, un corespondent, elemente specifice acestei infracţiuni regăsindu-se, în special, în

cadrul infracţiunilor de război contra persoanelor (art. 440 din Codul penal actual), cu precizarea că aceste infracţiuni au ca situaţie premisă existenţa unui

conflict armat (cu sau fără caracter internaţional), pe când infracţiunea de tratamente neomenoase putea fi săvârşită în timp de pace sau de război, această ultimă

ipoteză constituind o formă agravată a infracţiunii. În Codul penal aflat în vigoare, a fost introdus un nou text, și anume art. 439 (infracțiuni contra umanității),

care constă, în forma tip, în săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, a uneia dintre următoarele fapte:

a) uciderea unor persoane;

b) supunerea unei populaţii sau părţi a acesteia, în scopul de a o distruge în tot sau în parte, la condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică,

totală sau parţială, a acesteia;

c) sclavia sau traficul de fiinţe umane, în special de femei sau copii;

d) deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional, a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin

expulzarea acestora spre un alt stat sau spre un alt teritoriu ori prin folosirea altor măsuri de constrângere;

e) torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta exercită controlul în orice alt mod, cauzându-i vătămări fizice sau psihice,

ori suferinţe fizice sau psihice grave, ce depăşesc consecinţele sancţiunilor admise de către dreptul internaţional;

f) violul sau agresiunea sexuală, constrângerea la prostituţie, sterilizarea forţată sau detenţia ilegală a unei femei rămase gravidă în mod forţat, în scopul

modificării compoziţiei etnice a unei populaţii;

g) vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane;

h) provocarea dispariţiei forţate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub protecţia legii pentru o perioadă îndelungată, prin răpire, arestare sau

deţinere, la ordinul unui stat sau al unei organizaţii politice ori cu autorizarea, sprijinul sau asentimentul acestora, urmate de refuzul de a admite că această

persoană este privată de libertate sau de a furniza informaţii reale privind soarta care îi este rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste informaţii au

fost solicitate;

i) întemniţarea sau altă formă de privare gravă de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional;

j) persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării

acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în

dreptul internaţional;

k) alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice.

De asemenea, în cadrul variantei asimilate a infracțiunii, sunt sancționate faptele menționate, dacă sunt săvârşite în cadrul unui regim instituţionalizat de oprimare

sistematică şi de dominare a unui grup rasial asupra altuia, cu intenţia de a menţine acest regim.

Textul acestui articol reia, într-o formă adaptată, prevederile art. 7 din Statutul Curții Penale Internaționale și utilizează definițiile anterioare cuprinse în art.

6, lit. c) din Statutul Tribunalului Militar Internațional de la Nürnberg și în statutele altor tribunale penale internaționale.

Deși între infracțiunea de tratamente neomenoase și infracțiunile contra umanității nu există, ca atare, o continuitate a incriminării, se constată faptul că unele

dintre modalitățile normative alternative de săvârșire a infracțiunii de tratamente neomenoase se regăsesc în cuprinsul infracțiunilor contra umanității: lipsirea de

libertate în mod ilegal sau tortura. De asemenea, elemente privind supunerea la tratamente neomenoase a categoriilor de persoane prevăzute de art. 358 alin. (1) din

Codul penal din 1968, se regăsesc în cadrul infracţiunilor contra umanităţii din actualul Cod penal (art. 439 lit. j) – persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi

determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial,

naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional sau art. 439 lit. k) – alte asemenea

fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice).

Valoarea socială protejată este, în esenţă, aceeaşi, respectiv, siguranţa populaţiei civile, în cazul infracţiunii de tratamente neomenoase aria fiind restrânsă la

persoanele căzute în puterea adversarului sau duşmanului, în timp ce varianta tip a infracțiunilor contra umanităţii presupune săvârșirea, în cadrul unui atac

generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile, în timp de pace sau de război, a uneia dintre modalitățile normative descrise mai sus.

În cauza Irlanda contra Regatului Unit al Marii Britanii, din anul 1978 (pct. 167), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a definit pentru prima dată ”tratamentele

inumane” ca fiind acele acte prin care se provoacă victimei leziuni sau suferințe fizice și morale, susceptibile de a-i produce puternice tulburări psihice. Aceste

acte au a fi săvârșite cu intenția de a produce suferințe intense victimei. De asemenea, ca și în materie de tortură, suferința trebuie să se situeze la un nivel de

gravitate deosebit, să fie provocată de agenți ai statului sau prin tolerarea ei din partea autorităților statale, ceea ce înseamnă că actele în sine pot fi săvârșite

asupra victimei chiar și de către particulari. În această din urmă situație, autoritățile statale se fac vinovate de a fi permis săvârșirea unor asemenea acte sau,

dacă ele s-au produs, eventual de neîndeplinirea obligației de a-i urmări și de a-i pedepsi pe autorii lor.

Totodată, atât infracțiunea de genocid și tratamentele neomenoase, cât și infracțiunile contra umanității includ, în conținutul lor, fapte care sunt incriminate ca

infracțiuni contra persoanei. Astfel, spre exemplu, uciderea unei persoane constituie una din formele în care pot fi săvârșite, în condițiile prevăzute de lege, atât

infracțiunea de genocid, cât și infracțiunile contra umanității. Deosebirea constă, însă, în faptul că dacă, spre exemplu, faptele de omor sau omor calificat sunt

îndreptate doar împotriva membrilor unui grup și nu împotriva populației civile, în general, infracțiunea comisă va fi cea de genocid și nu cea contra umanității.

X. DATE DESPRE INCULPAŢI: (…)

XI. MOTIVARE CU PRIVIRE LA SOLUŢIILE DE CLASARE ŞI ALTE SOLUŢII CE SE VOR DISPUNE ÎN CAUZĂ (…)

XII. ISTORICUL CAUZEI ŞI DATE CU PRIVIRE LA URMĂRIREA PENALĂ
Date privind modalitatea de sesizare şi istoricul cauzei (…)

Față de cele trei persoane menționate în ordonanță și care au comis faptele în calitate de membri ai guvernului, a fost parcursă procedura specială prevăzută de Legea

nr. 155/1999 privind responsabilitatea ministerială, iar la data de 26.10.2015, președintele României a transmis Ministrului Justiției cererea de urmărire penală

pentru faptele ce fac obiectul prezentului dosar, urmând a se proceda conform legii.

D I S P U N E M:

1.Trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1.Civil Iliescu Ion, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit a-4 (patru) acte

materiale (…), art. 439 alin. 1 lit g-1388 (unamietreisuteoptzecișiopt) de acte materiale (conform anexei I, care face parte integrantă din rechizitoriu) și art. 439

alin. 1 lit j-1250 (unamiedouăsutecincizeci) de acte materiale (…), toate cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal;

2.Civil Roman Petre, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit a-4(patru) acte

materiale (…), art. 439 alin. 1 lit g-1388(unamietreisuteoptzecișiopt) de acte materiale (conform anexei I, care face parte integrantă din rechizitoriu) și art. 439

alin. 1 lit j-1250(unamiedouăsutecincizeci) de acte materiale (…), cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal;

3.Civil Voiculescu Gelu Voican, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit a-4

(patru) acte materiale (…), art. 439 alin. 1 lit g-1388(unamietreisuteoptzecișiopt) de acte materiale (conform anexei I, care face parte integrantă din rechizitoriu)

și art. 439 alin. 1 lit j-1250(unamiedouăsutecincizeci) de acte materiale (…), toate cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal;

4. Civil Măgureanu Virgil, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit a-4(patru)

acte materiale (…), art. 439 alin. 1 lit g-1388(unamietreisuteoptzecișiopt) de acte materiale (conform anexei I, care face parte integrantă din rechizitoriu) și art.

439 alin. 1 lit j-1250(unamiedouăsutecincizeci) de acte materiale (…), cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal;

5. General maior (rez.) Florescu Mugurel Cristian, având la data faptelor gradul de colonel, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de

infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit a-4(patru) acte materiale (…), art. 439 alin. 1 lit g-1388(unamietreisuteoptzecișiopt) de acte materiale

(conform anexei I, care face parte integrantă din rechizitoriu) și art. 439 alin. 1 lit j-1250(unamiedouăsutecincizeci) de acte materiale (…), toate cu aplic. art. 5

alin. 1 din Codul penal;

6. Amiral (rez.) Dumitrescu Emil, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit g-1388

(unamietreisuteoptzecișiopt) de acte materiale (conform anexei I, care face parte integrantă din rechizitoriu) și art. 439 alin. 1 lit j-1250(unamiedouăsutecincizeci)

de acte materiale (…), toate cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal;

7. Civil Ionescu Cazemir Benedict, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit g-856

(opsutecincizecișișase) de acte materiale (…) și art. 439 alin. 1 lit. j-748(șaptesutepatruzecișiopt) de acte materiale (…), toate cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul

penal;

8.Civil Sârbu Adrian, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit g-856

(opsutecincizecișișase) de acte materiale (conform anexei III, care face parte integrantă din rechizitoriu) și art. 439 alin. 1 lit. j-748(șaptesutepatruzecișiopt) de

acte materiale (…), toate cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal;

9.Civil Cozma Miron, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit g-856

(opsutecincizecișișase) de acte materiale (conform anexei III, care face parte integrantă din rechizitoriu) și art. 439 alin. 1 lit. j-748(șaptesutepatruzecișiopt) de

acte materiale (…), toate cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal;

10.Civil Drella Matei, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit g-856

(opsutecincizecișișase) de acte materiale (conform anexei III, care face parte integrantă din rechizitoriu) și art. 439 alin. 1 lit. j-748(șaptesutepatruzecișiopt) de

acte materiale (…), toate cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal;

11.Civil Burlec Plăieș Cornel, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit g-856

(opsutecincizecișișase) de acte materiale (conform anexei III, care face parte integrantă din rechizitoriu) și art. 439 alin. 1 lit. j-748(șaptesutepatruzecișiopt) de

acte materiale (…), toate cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal;

12.General (rez.)Dobrinoiu Vasile, având la data faptelor gradul de colonel, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra

umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit g-431(patrusutetreizecișiunu) de acte materiale (conform anexei V, care face parte integrantă din rechizitoriu) și art. 439

alin. 1 lit. j-431(patrusutetreizecișiunu) de acte materiale (…), toate cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal;

13.Colonel (rez.) Peter Petre, având la data faptelor gradul de maior, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii,

prev. de art. 439 alin. 1 lit g-741(şaptesutepatruzecişiunu) de acte materiale (conform anexei VI, care face parte integrantă din rechizitoriu) și art. 439 alin. 1

lit. j-741(şaptesutepatruzecişiunu) de acte materiale (…) , toate cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal;

14.Civil Ghinescu Alexandru – (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit g – 5

(cinci) acte materiale (persoane vătămate – (…)), cu aplic. art. 5 alin. 1 din C. penal.

(…)

13. În conformitatea cu prevederile art. 20-21 din Codul de procedură penală, la cererea părţilor civile, se introduce în cauză Guvernul României, prin Ministerul

Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr.17, sector 5, în calitatea de persoană responsabilă civilmente.

În temeiul art. 329 din Codul de procedură penală, prezentul rechizitoriu, însoţit de copii certificate şi de dosarul cauzei se trimit la Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie, instanţă competentă să judece cauza conform dispoziţiilor art.40, alin.1 din Cod procedură penală, urmând a fi citate următoarele persoane:

INCULPAŢI:

1. Iliescu Ion – (…);
2. Roman Petre – (…);
3.Voiculescu Gelu Voican – (…);
4. Măgureanu Virgil – (…);
5. Florescu Mugurel Cristian – (…);
6. Dumitrescu Emil – (…);

7. Ionescu Cazemir Benedict – (…);
8. Sârbu Adrian – (…);
9. Cozma Miron – (…);
10. Drella Matei – (…);
11. Burlec Plăieș Cornel – (…);
12. Dobrinoiu Vasile – (…);
13.Peter Petre – (…);

14. Ghinescu Alexandru – (…).

PĂRŢI CIVILE: (…)

PARTE RESPONSABILĂ CIVILMENTE:

Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice (…)

PERSOANE VĂTĂMATE: (…).

REPREZENTANŢI: (…)

SUCCESORI: (…).

MARTORI: (…).

PROCURORI MILITARI: (…)