Cum te trimite justiţia să dormi în pădure

Titlul nu îmi aparţine. Grigore a fost cel care a pus acest titlu anul trecut, pe deschiderea de ziar făcută de Adevărul cu un caz siderant din Timişoara. Acum, după ce am ajuns să descopăr toată murdăria din spatele acestei poveşti, pot spune că titlul merită completarea: Cum se face justiţie ca-n codru la Timişoara

Bătrânul Dumitrescu, la Gara de Est

În cheamă Octavian Dumitrescu. Nu are pe nimeni în Timişoara. Doar o soră i-a rămas în Moldova. Are aproape 63 de ani şi este boschetar de cinci ani. Vara doarme în pădure şi iarna caută adăpost prin oraş, pe unde apucă. Iarna trecută am crezut că a murit pentru că nu l-am mai văzut pe la redacţie. Săptămâna trecută a fost din nou aici. M-a întrebat cu lacrimi în ochi: „Domnu redactor, de cinci ani mă chinui să primesc casa înapoi. Nu se întâmplă nimic. M-au făcut boschetar, escrocii, notarul, judecătorii şi nimeni nu păţeşte nimic. Eu am fost macaragiu 30 de ani. Şefii îmi spuneau că, dacă greşesc un centimetru, ajung la puşcărie. Ei au făcut toate astea şi nu păţesc nimic. Care e răspunderea lor ?”.

Octavian Dumitrescu a ajuns boschetar

Colegii îmi spun „Mălin, a venit bătrânul din pădure„, când trece prin redacţie Octavian Dumitrescu. Mă uit la el, este un om distrus. Nu cred că mai trece iarna asta. Povestea lui poate să fie povestea ta, a mea sau a oricărui român. Pentru că trăim într-o ţară în care ţi se poate fura casa şi poţi să ajungi în stradă prin sentinţe pe care chiar semnăturile judecătorilor sunt falsificate, iar judecătorii care au siluit legea şi dreptatea rânjesc bine-mersi din sălile de judecată, neclintiţi, chiar dacă falsurile sunt dovedite. Justiţia a ajuns un codru populat cu monştrii fără conştiinţă, fără suflet, fără Dumnezeu.

Notăriţa Carmen Rădulescu l-a nenoricit pe om. Ea a parafat vânzarea casei.

În 2004, Octavian Dumitrescu a acceptat să găzduiească un individ, la insistenţele unui consătean. În toiul iernii a fost nevoie să meargă în Moldova, la o rudă bolnavă. Cnd s-a întors a găsit uşa apartamentului schimbată şi a aflat că locuinţa cu o cameră a fost vândută. Escrocul, despre care crede că e fostul chiriaş, i-a falsificat buletinul. Apoi s-a dus la notarul Carmen Rădulescu (foto sus) şi a vândut casa. Expertizele ulterioare au arătat că falsul a fost „unul grosolan”. Notăriţa, care a văzut mii de acte de identitate autentice, susţine că nu i-a sărit în ochi falsul grobian.

A parafat contractul şi aşa a ajuns bătrânul în pădure.

Frauda care corupe totul

Omul şi-a căutat dreptatea la Judecătorie. În martie 2006 un judecător constată falsul şi dispune anularea contractului. Fraus omnia corrumpit, frauda corupe totul. Este un principiu de Drept care, aşa cum e normal, spune că orice act bazat pe o infracţiune, o fraudă, o faptă ilegală, este nul şi că toate actele de după el trebuie anulate. Bătrânul nu a ajuns însă în casă pentru că dosarul lui a mers la Tribunal.

A legalizat infracţiunea

Tribunalul, printr-un complet condus de judecătoarea Emilia Cioabă, ia o decizie care anulează 2.000 de ani de aplicare a unui principiu simplu. Sentinţa, care este definitivă şi irevocabilă, spune că bătrânul trebuie să rămână fără casă pentru că cel care a cumpărat nu ştia că s-a comis un fals, adică era de bună credinţă.

Lupi în piele de oaie

În 2008 am descoperit cazul şi am început să scriu. Atunci am aflat că sentinţa care legitimează infracţiunea a fost redactată de judecătoarea Cioabă. Colegii ei de complet nu ştiau nimic. Anchetele ulterioare au arătat că semnăturile celor doi judecători au fost pus şi simplu falsificate. S-au deschis alte dosare penale. Cioabă a plecat în concediu medical. Judecătorii cu semnăturile falsificate au declarat public că s-a comis un act de nedreptate strigător la cer. Din toate direcţiile au început să curgă asigurări că se va face dreptate, că vinovaţii vor plăti cu vârf şi îndesat. Asta a fost exact acum un an.

Aşteaptă să moară

Suntem în octombrie 2010. Octavian Dumitrescu plânge în faţa mea. Nu ştiu ce să îi spun. Pentru că nu se întâmplă nimic nou în cazul lui nici măcar nu mai e o ştire. Bătrânul din pădure nu mai are loc nici măcar în planul editorial. Notarul a primit de trei ori NUP şi de tot atâtea ori s-a reluat ancheta. Carmen Rădulescu e bine-mersi. Doarme bine noaptea în dormitorul ei luxos, cu zeci de mii de euro în conturi. Dacă bătrânul i-ar cere de pomană în intersecţie, cu mâna întinsă care spune povestea începută în biroul ei, Carmen Rădulescu nu s-ar deranja să coboare geamul limuzinei de 40.000 de euro pentru a-i da de pomană. Probabil că nici nu l-ar recunoaşte pe bătrân, în spatele chipului schimonosit de boală şi nedreptate. Pentru ea ar fi un boschetar ca oricare altul, din zecile de amărâţi care pierd vremea în intersecţii.

Judecătoarea Emilia Cioabă a avut tupeul să revină în instanţă. Judecă nestingherită, deşi locul ei este în boxa acuzaţilor.

Aceasta este adevărata faţă a justiţiei din Timişoara, din România. Justiţia care te condamnă, ca-n codru, să mergi să dormi în pădure.

Priveşte-l bine pe bătrânul din pădure, mâine poţi să ajungi tu boschetarul din intersecţie care întinde mâna spunând o poveste ireală, pe care nimeni nu poate să o creadă.