Nevoia de modele şi morală

Am moderat săptămâna trecută o dezbatere foarte interesantă prin tabloul zugrăvit aici. A fost pictată perfect imaginea degradării provocate în universităţi de goana după profit şi mai departe au fost pictate efectele modului în care decanii şi rectorii au pus volumul încasărilor deasupra de orice altceva.

Cel mai important mesaj transmis a fost însă acela că lucrurile nu sunt complet pierdute, cu condiţia ca facultăţile să fie redate celor care ştiu că o universitate înseamnă mai mult decât o fabrică de diplome. Celor care înţeleg că scopul nu este cifra de şcolarizare în sine şi nici valoarea taxelor încasate.

L-am descoperit aici pe profesorul Mihai Viorel Putz, de la Facultatea de Chimie a Universităţii de Vest din Timişoara. Pus faţă în faţă cu doi mahări universitari ai momentului, profesorul Putz a dat un spectacol sublim. Nu depre chimie sau cercetare, aşa cum mă aşteptam, ci despre importanţa eticii şi moralităţii în ştiinţă şi mai ales în educaţie. Despre importanţa modelelor morale în tot ceea ce se întâmplă într-o universitate, indiferent de ştiinţa care se predă la facultăţile ei.

FOTO: Profesorul Mihai Viorel Putz

Într-o lume intoxicată cu mesaje fără conţinut şi sufocată de personaje care vorbesc îngrozitor de mult, fără a spune nimic important, discursul profesorului Putz m-a fascinat.

Fascinantă, dar în cu totul alt sens, a fost şi atitudinea mahărilor universitari care îl ascultau. Este vorba de rectorul UVT Ioan Talpoş  şi un domn despre care am aflat ulterior că este Marilen Pirtea, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice. Cei doi au vorbit între ei, peste profesorul Putz. Mahării au şi ei titlul de profesor universitar însă sunt cu totul alt „soi” de profesor.

FOTO: Rectorul Ioan Talpoş, în picioare. Decanul Marilen Pirtea

Nonşalant, decanul s-a apucat să închidă aparatele de aer condiţionat, trântind zgomotos scaunele pliante pe traseul urmat cu telecomanda în mâna dreaptă. Penibilul situaţiei, combinat cu discursul despre etică şi moralitate al profesorului Putz au produs imaginea dezastrului din mediul universitar. Între greutatea ideilor pe care le expunea profesorul Putz şi atitudinea nonşalantă a mahărilor era o distanţă cosmică, egală cu proporţiile dezastrului din şcoala românească.

Captivă în mâinile unor personaje interesate doar de taxele de şcolarizare şi de propriile titluri, salarii, privilegii, din care au făcut un scop în sine, universitatea s-a transformat din constructor de elite, în bazar de diplome. Cu vânzători îmbrăcaţi sclipicios care strigă pe un ton contondent preţurile gablonţurilor de pe tarabă.

Pus în faţa acestei realităţi, rectorul Ioan Talpoş, care a condus în trecut Facultatea de Ştiinţe Economice, cel mai mare vânzător de diplome din UVT, ne-a servit un discurs despre nevoia societăţii moderne de cetăţeni cu „studii superioare”. Omul nu pricepea pur şi simplu că şcoala nu se face pentru a avea cetăţeni cu diplome universitare, ci pentru a avea oameni mai educaţi în societate. Nu părea a avea capacitatea de a pricepe că diplomele pe care el semnează în fiecare an nu au nicio valoare în sine şi că valoarea lor e dată de schimbările pe care le produce şcoala în studentul al cărui nume e pe fiecare diplomă.

Ascultându-l pe rector şi privindu-l foarte atent am înţeles că nimic nu se va schimba în bine în viitorul nostru cât timp mediul univestitar este confiscat de astfel de personaje. Cât timp aici nu sunt lideri oameni ca profesorul Putz, care văd, înţeleg şi cred în principii mult mai importante decât cifrele de şcolarizare şi cuantumul taxelor.

Şi nu e vorba doar de mediul universitar. E vorba de tot ce înseamnă şcoală în România. Atitudinea criminală a politicienilor faţă de dascli a făcut să dispară mulţi dintre profesorii care serveau ca puncte de reper moral pentru elevi. Transformarea posturilor de directori de şcoli în felii ale ciolanului puterii şi împărţirea lor pe criterii politice au definitivat genocidul moral comis împotriva naţiunii noastre. A marginalizat oamenii de calitate, care au puterea, vocaţia şi viziunea să fie modele impecabile.

La dezbaterea despre care vă vorbesc a participat şi o elevă olimpică de la un liceu din Timişoara.

Csilla Balint, elevă eminentă în clasa a XII-a a Colegiului Naţional „Constantin Diaconovici Loga”, şi-a început discursul spunând ceva extrem de important: «Am fost la ultima oră de limba română din acest semestru, pentru că îmi este foarte dragă profesoara».

FOTO: Csilla Balint, în mijloc. Profesorul Mihai Putz, în dreapta

Am citit în ochii fetei respectul, încrederea şi admiraţia pe care o are în dascălul despre care vorbeşte şi mi-am dat seama că, în 10 minute, profesorul Putz, pe care nu îl mai văzusem în viaţa mea, mi-a provocat exact acelaşi sentiment.

Am realizat încă o dată că şcoala nu are nevoie de profesori-google,  de manageri-minune sau de rectori-profit. Are nevoie de cât mai mulţi profesori care să umple societatea cu generaţii educate moral în primul rând şi abia apoi în orice alt mod, ştiinţă sau disciplină.

Avem nevoie de astfel modele mai mult decât orice, în acest moment.

vezi video cu emisiuni realizate de Malin Bot şi citeşte alte detalii, mai jos: