După ce am participat la protestul #rezist, am fost dat afară de la ”România liberă”

Decizia a fost luată direct de la Londra, de patronul Alexander Adamescu, peste capul directorului editorial, fără să știu punctual ce motiv anume l-a determinat pe proprietarul ziarului să mă concedieze.

Decizia a venit fără vreo sancțiune anterioară, fără vreo anchetă internă, fără să fiu întrebat ce am de spus în apărarea mea, fără drept de contestație, fără vreun mail sau un telefon de la cel care a decis.

Pur și simplu miercuri seară, 22 februarie 2017, după 12 ore petrecute în redacție, am aflat că patronul a decis să ”zbor” din funcția de redactor-șef online și cu totul din echipă.

Pur și simplu nici nu pot să vă spun concret pentru ce fapte anume s-a luat decizia asta, să discutăm dacă am greșit eu cu ceva și decizia era justificată sau dacă e un abuz.

Pot să vă spun, cu multă deznădejde, că decizia asta m-a trezit prea brutal dintr-un vis foarte frumos: proiectul unei echipe cu jurnaliști excepționali, liberi și deciși să construiască ceva curat pentru cititori, proiectul unui nou ziar, proiectul unui site nou.

M-a trezit înfiorător și din visul frumos al Revoluției #rezist, în care am văzut un moment decisiv pentru un viitor mai bun al tuturor românilor onești din țara noastră. Credeam  că  de aici va începe o schimbare profundă în bine pentru toți și pentru mine și am fost trezit  la realitate cu o decizie care îmi distruge practic viața.

Mi s-a spus că participarea mea la protestul #rezist și discursul pe care l-am ținut duminică în Piața Operei din Timișoara ar fi fost ”picătura care a umplut paharul”.

Nu pot spune concret în ce au constat toate celelalte picături adunate până la asta, dar pot să bănuiesc că țin de opiniile mele, de principiile pe care le-am promovat în articolele mele și pe care le-am strigat în Piața Victoriei din București sau Piața Operei din Timișoara, alături de alți 600.000 de români.

Conștiința îmi spune că am făcut ceea ce trebuia să fac, în primul rând pentru că un jurnalist trebuie să-și exprime liber opiniile, indiferent cum contrazic ele patronul sau potentații zilei.

Când timișorenii din Piața Operei m-au invitat să vorbesc la microfonul protestului, ca jurnalist format în Timișoara, debutant la ziarul Timișoara – un simbol al orașului și Revoluției, ca laureat al Societății Timișoara, după ce fusese evocat în piață un editorial al meu din România liberă, nu puteam să nu vorbesc și am convingerea că nu am greșit.

Am spus lucruri pe care le spusesem în toate editorialele mele de până acum. Vorbeam de pe treptele Operei, sub balconul Revoluției, în locul unde au făcut istorie împotriva comunismului, în 1989 și 1990, oameni pe care îi prețuiesc foarte mult cum este fostul meu profesor Iosif Costinaș.

Fiica mea de 11 ani era în piață, lângă mine, în corul superb al copiilor care au cântat din toate suflețelele lor mici ”Nouă ne pasă, aici e acasă!”

Era atât de mândră de mine și eu eram atât de mândru de ea și de lecția de patriotism pe care o trăiam împreună cu alți 2.000 de timișoreni.

Eram prezenți acolo, pentru a spune că avem dreptul să trăim într-o țară civilizată, condusă de domnia legii și principii democratice, nu de baroni corupți care emit legi în interes personal #noapteacahotii.

Am deranjat atât de mult gașca care gravitează în jurul vătafului României, Liviu Dragnea, încât trebuia să fiu distrus, eliminat, îndepărtat urgent și brutal.

Fără drept de apel. Fără șansa să mă apăr. Ca în cea mai sinistră dictatură în care vine Volga neagră și te ia de acasă fără să cunoști destinația și motivele pentru care ți se întâmplă asta.

Ca un exemplu pentru alți colegi ziariști care încă refuză să priceapă cum ”trebuie” să se poziționeze față de gașca de hoți care deține puterea în România.

Până la urmă, care e diferența între Rusia, unde Putin comandă uciderea jurnaliștilor care îl deranjează și România lui Dragnea, unde mafia comandă distrugerea jurnaliștilor care nu îi servesc interesele?

”România liberă”  fost pentru mine un proiect în care am pus suflet, așa cum nu am mai făcut-o niciodată în cei 22 de ani de presă ai carierei mele.

În ultimele șase luni m-am dedicat acestui proiect din tot sufletul, îmbătat de entuziasmul colegilor mei și mai ales de euforia cititorilor noștri, care au văzut în noi un bastion al libertății presei într-o țară tot mai copleșită de mafia care a preluat puterea.

Am scris numai ce mi-a dictat conștiința și am ignorat total semnalele pe care patronul nostru le tot dădea pe la Antena 3, RTV și prin alte publicații controlate de tot felul de mafioți din România.

Sabin Orcan, colegul și șeful meu direct, mi-a garantat această libertate timp de șase luni și am trăit-o din plin, alături de jurnaliștii excepționali care mi-au fost colegi până ieri, într-o echipă care începuse să construiască ceva foarte solid.

Site-ul nostru vechi aproape și-a triplat audiența în șase luni, având un vârf de 180.000 de unici record al ultimilor ani.

E puțin comparat cu milionul de unici al liderului de piață, dar era foarte mult pentru o echipă fără resurse, care a adus în fața dumneavoastră titluri cinstite, opinii pertinente, investigații exclusive și informații onest prezentate.

Sunt șase luni în care am crescut mult, fără să facem șmecheriile comune cu care se pescuiesc click-uri în România.

Am câștigat fiecare unic cinstit, cu credibilitatea noastră, cu modul liber cum ne-am exercitat meseria, cu jurnalism curat.

Atât de mult potențial și atât de multă muncă aruncate la coș, într-o noapte, printr-o decizie impusă de niște politicieni corupți care nu pricep pur și simplu nimic din democrație.

Este cel mai greu moment al carierei mele, pentru că sunt în fața unui zid, așa cum nu credeam că voi putea să ajung vreodată. Așa cum nu ar trebui să ajungă niciun om care își face onest meseria, are rezultate și este bun profesionist.

Este atât de aberant să ajungi dat afară tocmai pentru că ți-ai făcut meseria onest. E ca într-o dictatură.

Am mai trecut prin despărțiri de redacții, eu fiind cel care a luat decizia. De fiecare dată am decis să plec atunci când am constatat că mi se cere să particip la jocuri murdare sau mi s-a blocat dreptul la a-mi exprima liber opiniile, spunând ceea ce cred eu că e important să spun cititorilor.

De fiecare dată presiunea a venit din zona PSD, un partid cu lideri pur și simplu toxici pentru orice formă de democrație.

Oameni incapabili să priceapă necesitatea vocilor critice, care imediat după ce acaparează puterea se apucă să bage pumnul în gura presei, să strângă de gât ziariștii și să se urce cu bocancii peste redacții întregi.

Prima experiență a fost în guvernarea Năstase, când baronul local PSD Timiș i-a determinat pe patronii ziarului unde lucram să-mi suspende dreptul la semnătură. Am plecat și am prezentat public situația.

Acum jumătate de an am trecut iar prin asta, când compromisurile care îmi erau impuse la EVZ, de către Dan Andronic (inculpat într-un dosar DNA), transformaseră în certitudine faptul că ziarul la care lucram și emisiunea pe care o realizam devin un instrument  împotriva Justiției pe model voiculescian. Am plecat și am spus public situația.

Astăzi sunt iar nevoit să spun lucruri chiar mai grave.

Miercuri, 22 februarie 2017, condamnatul Liviu Dragnea și gașca penalilor din jurul lui au reușit să mai ucidă o voce critică din presă. O simplă voce din cele 600.000 care i-au cerut demisia la protestul #rezist.
Nu știu unde mă îndrept și nici ce se va întâmpla cu mine. Știu că Dragnea și mafia din jurul lui nu se vor opri. Vor merge mai departe, pentru că România pe care ei o au în cap nu e una în care ziariștii sunt liberi să spună ce le dictează conștiința. E o țară în care ei trebuie să controleze tot.

Ultimul editorial al meu din ”România liberă” îl scriam cu atât de multă speranță pentru un viitor mai bun, în timp ce soarta mea era pecetluită.